Din când în când, Instituția Avocatul Poporului, reprezentată în România prin Victor Ciorbea, se trezește din somnul profund și dă semne de viață. Uneori plânge de mila vreunui politician ale cărui drepturi cetățenești sunt restranse pentru că nu poate ocupa o funcție în Guvern, deoarece are o condamnare la închisoare cu suspendare. Alteori, e nevoie de ghionturi violente ca să deschidă ochii. Vă amintiți, desigur, cum l-a trimis președintele Klaus Iohannis la reprezentat poporul în lupta cu OUG 13: "Am decis să fac o vizită Avocatului Poporului, având în vedere că este, aşa cum spune denumirea Avocatul Poporului, iar poporul este foarte supărat pe această situaţie. Avocatul Poporului are instrumentele să atace ordonanţa care modifică codul penal şi pentru a vedea ce se poate face, am venit personal să vorbesc cu domnul Ciorbea".
La sfârșitul lunii mai, Avocatul Poporului a surprins comunitatea bicicliștilor comunicând că s-a sesizat din oficiu cu privire la inexistența pistelor de biciclete din București: „Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu numărul redus de piste pentru biciclete din Municipiul București. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 35 din Constituția României privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică și dreptul la mediu sănătos. Poliția Rutieră a demarat, începând cu luna ianuarie 2017, o amplă campanie de informare a bicicliștilor asupra drepturilor și obligațiilor care le revin, urmare a modificării Codului Rutier. Printre acestea se numără și mersul pe bicicletă în zona trotuarelor pietonale nemarcate. Cetățenii care folosesc bicicleta (al căror număr s-a mărit considerabil în ultimii ani) sunt în pericol de a deveni victime ale accidentelor rutiere, în Municipiul București, supraaglomerat și cu reguli de circulație care nu se respectă întotdeauna”- spune comunicatul publicat pe avp.ro.
Așadar, Victor Ciorbea a simțit, ca niciodată, supărarea poporului de bicicliști pe subiectul pistelor inexistente din București. Iată ce spun articolele invocate în comunicatul oficial al Avocatului Poporului:
ARTICOLUL 22
(1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.
ARTICOLUL 35
(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.
O sugestie primită de la unul din cititorii noștri fideli este legată de extinderea sesizării și pentru celelalte localități ale țării. „Au domnul V. Ciorbea nu știe că Articolul 16, punctul 1 din Constituție spune că Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări? De ce ar fi o problemă doar cu pistele din București și nu și cele din comuna Buzescu din Teleorman sau Călui, din județul Olt? Sau pe când sesizarea Avocatului Poporului legată de lipsa trotuarelor pentru mame cu copii sau persoane cu dizabilități?”- mă întreabă stimatul republican Marian V. (așa cum îi place să i se adreseze CTP).
E-mailul domnului Marian V. m-a făcut să mai citesc o dată Constituția României de pe site-ul Camerei Deputaților, de data aceasta din perspectiva cetățeanului reprezentat de Avocatul Poporului, cetățean care suferă, în fiecare zi, abuzuri din partea instituțiilor statului. Iată cel puțin câteva articole asupra cărora domnul Victor Ciorbea ar trebui să se aplece, pentru a vedea dacă sunt respectate de aleși în toate formele lor și de institituțiile pe care le conduc:
ARTICOLUL 35
(1) Statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.
(3) Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător.
- poate fi constatată o posibilă încălcare a acestui artiocol dacă luăm în considerare cantitatea imensă de noxe din marile orașe și nivelul foarte mare al poluării fonice? În București, de exemplu, nu există nici măcar date oficiale, întrucât stațiile de măsurare s-au defectat după o investiție imensă. Ce ajunge în plămânii noștri, după o risipă de aproape 2 milioane de euro, se întreabă stirileprotv.ro, aici. Sau cum poate fi interpretată inițiativa parlamentarilor de a îmblânzi legislația anti-tăiere a pădurilor într-o țară în care se defrișează masiv chiar și în timp ce citiți acest text?
ARTICOLUL 32
(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
- poate fi constatată o posibilă încălcare a acestui articol soarta copiilor din zonele izolate, unde aceștia merg pe jos zeci de kilometri până la școală sau situația de la școala din Fâstâci, această rușine națională păstorită de un deceniu de toți politicienii? În România, 51% dintre copii trăiesc în sărăcie și risc de excluziune socială, spune un studiu Salvați Copiii, publicat de 1 iunie. 282.000 de copii între 7 și 17 ani nu urmează nicio formă de educație, iar în anul școlar 2014-2015, 34.293 de copii au abandonat ciclul primar ori gimnazial, cu 8.400 mai mulți decât în anul precedent.
ARTICOLUL 34
(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.
(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.
- pot fi constatate posibile încălcări ale acestui articol condițiile din spitale, riscul extrem de ridicat al infecțiilor intraspitalicești, lipsa medicamentelor pentru tratamentele oncologice? Credeți că statul român ia suficiente măsuri pentru asigurarea igienei și sănătății publice dacă a construit un singur spital (Oncologie, Iași) în 28 de ani de la căderea lui Ceaușescu?
ARTICOLUL 25
(1) Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept.
(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară.
- credeți că lipsa autostrăzilor care să lege Bucureștiul de Moldova, Bucureștiul de Brașov, poate fi interpretată în sens mai larg ca o restrângere a dreptului la liberă circulație? Având în vedere că trenurile circulă cu viteză mai mică decât în perioada interbelică, iar la Sibiu se poate ajunge cu avionul numai prin Munchen sau Viena, credeți că avem de a face cu o posibilă încălcare a Articolului 25, punctul 1? Cum altfel poate fi numit regresul pe toate mijloacele de transport, dacă nu restrângere, în condițiile în care se circulă mai prost decât acum 28 de ani?
ARTICOLUL 26
(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
- credeți că prin încurajarea inițiativei de a defini familia ca fiind uniunea dintre o femeie și un bărbat și tolerarea atacurilor repetate asupra minorităților sexuale care vin din partea diverșilor indivizi și organizații, autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată a homosexualilor, de pildă, sau că încălcă drepturile omului, dar și zarticolele 26 și 29 din Constituția României?
ARTICOLUL 49
(1) Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor.
(2) Statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise.
- credeți că autoritatea publică apără drepturile constituționale ale minorilor care sunt folosiți la cerșit pe stradă sau de către rețelele de parcagii chiar și în fața instituțiilor publice? Credeți că Ministerul Muncii condus de doamna Olguța Vasilescu (și precedesorii ei) respectă Constituția României?
ARTICOLUL 50
(1) Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială. Statul asigură realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor.
Pot fi acuzate vestitele comisii de evaluare a persoanelor cu dizabilități că încalcă însăși Constituția României, Articolul 50, punctul 1, atunci când îi umilesc obligându-i pe aparținători să-i aducă în fiecare an, de parcă o persoană complet paralizată, oarbă sau surdă își poate căpăta abilitățile peste noapte? Pot fi acuzate primăriile- inclusiv cele de sector din București- că nu oferă egalitate la șanse tuturor cetățenilor din cauză că nu amenajează căile de acces pentru persoane cu dizabilități pe trotuare și în instituțiile publice pe care le păstoresc?
În încheiere, o întrebare: credeți că toți cei care vor să fie în funcții publice- indiferent de natura lor- au citit Constituția și ne conduc respectând-o în litera și spiritul ei?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1. Primariile au trasat niste dungi galbene pe trotuare, botezandu-le "piste" pentru biciclisti; astfel, biciclistii nu mai circula pe carosabil, pentru a nu risca sa fie loviti de vreo masina, ci pe trotuare; insa pe trotuare pietonii risca sa fie loviti de biciclisti, aspect pe care se pare ca onor primariile nu l-au luat in calcul.
2. Consecinta este ca pietonii nu mai sunt in siguranta nici pe trotuare: pe de-o parte trebuie sa faca slalom printre masinile parcate si sa se fereasca de masinile care intra sau ies de pe trotuar, iar pe de alta parte, sa se fereasca de biciclisti. O cretinatate totala !
3. Oricine poate vedea ca asa zisele piste pentru biciclisti au un "trafic" care este in cel mai bun caz de 1-2 biciclisti pe ora, chiar si pe pista amenajata pe Calea Victoriei prin ruperea aberanta a unei benzi de circulatie auto.
4. Astfel "problema" biciclistilor, inexistenta in fond, a capatat o anvergura nationala, gratie tembelismului primariilor si intereselor idioate ale unor ONG-uri.
5. Datorita traficului haotic si supra-aglomerat din Capitala, locul biciclistilor ar trebui sa fie deocamdata exclusiv pe piste special amenajate in parcurile numeroase ale orasului, nicidecum pe carosabil, printre masini, sau pe trotuare, printre pietoni.
6. Primaria Capitalei, daca ar avea lideri onesti si profesionisti, s-ar ocupa de fluidizarea traficului rutier si abia apoi de "drepturile" amatorilor de distractie pe bicicleta. Si ar spune deschis cetatenilor ca deocamdata, amatorii de pedale se pot desfasura in voie doar pe piste special amenajate in parcuri, nicidecum printre pietoni ( adica pe trotuare) sau pe carosabil ( adica printre masini ).
Problema nu sunt insa legile ci organele care sa o aplice, respectiv acele institutii si organe de "Law enforcement" din occident.
Degeaba exista o lege din ce in ce mai aspra impotriva braconajului daca pe apele din Romania nu exista agenti care sa vegheze respectarea acestei legi. Degeaba este transferata aceasta raspundere politiei rurale daca politistul din satul X e vecin cu braconierul care il alimenteaza cu peste. Este o greseala sa transformi (cel putin in Romania) o contraventie in infractiune, dand impresia ca o vei pedepsi mai aspru, cand de fapt dosarul penal al unuia care a dat foc la miriste nu va ajunge in instanta sau daca va ajunge, judecatorul va ezita sa trimita un om 3 ani la zdup pe motivul asta, cand un violator pedofil ia 15 ani.
Această harababură este așa de evidentă, încât orice străin o vede «din prima», în general acest tablou al nepăsării și al nesimțirii. S-ar putea să mă înșel, dar cred că face parte din ratingul de țară, aspectul ăsta jalnic nu îndeamnă pe nimeni să te accepte în zona Schengen, de exemplu.