foto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia
De duminică seara ne bucurăm cu toții că „ne-a trecut glonțul pe la ureche". Nu e câtuși de puțin o exagerare, situația nu a mai fost atât de critică de la alegerile din 2000, când Vadim Tudor a fost la un pas de victorie. Dacă ar fi câștigat atunci, România ar fi fost acum în situația Belarusului, o țară prăpădită și săracă, condusă de ultimul dictator al Europei.
Rămâne totuși un semn de întrebare: de data asta am scăpat, dar data viitoare cum o să fie? Următoarele alegeri locale și parlamentare vor fi peste trei ani și ceva, iar prezidențialele peste cinci.
Vom mai scăpa și atunci?
Răspunsul depinde de foarte multe lucruri, iar pe o parte dintre ele nu le controlăm. Dar sunt altele asupra cărora putem interveni.
Cel mai important factor este educația. Știu că sun ca o placă stricată și știu că vorbesc în pustiu. De vreo 20 de ani o repet obsesiv fiecărui om cu care mă întâlnesc, de la diferiți consilieri la Cotroceni, la parlamentari de toate culorile posibile, de la ziariști, la oameni din Ministerul Educației. Toți aprobă, toți dau din cap, dar nimeni nu face nimic.
Cel mai bun predictor pentru votul de duminică a fost nivelul de educație. Poate că acum, după ce „ne-a trecut glonțul pe la ureche", cineva cu putere de decizie se va hotărî să acționeze. Chiar nu e rocket science, dar e nevoie de curaj politic ca să se treacă peste coaliția ad hoc dintre sindicaliști, popi, dinozaurii mâncați de molii din universități și părinți. Nu e ușor, dar pasul trebuie făcut, dacă vrem să mai avem vreo șansă și în viitor.
De asemenea putem acționa și trebuie să acționăm și fiecare dintre noi. Aici profesorii au un rol crucial și le propun un lucru: sunt trei ani în care pot să le explice copiilor diferența dintre fascism și democrație, dintre imbecilitate și rațiune, dintre mit și realitate. Să le povestească despre viața mizerabilă, plină de umilințe și de bătaie de joc din timpul lui Ceaușescu, despre arestările din timpul lui Dej, despre crimele făcute de legionari. Pot să le povestească la istorie, la civică, la română, la dirigenție. Și în felul acesta pot să le și sădească mândria de a fi cetățeni ai României, căci duminică ne-am unit cu toții, indiferent de naționalitate - români, unguri, țigani -, ca să păstrăm țara pe drumul cel bun.
La fel de important este și rolul profesorilor de științe. Ce predau ei la ore este un adevărat vaccin împotriva ignoranței și stupidității. Din America până în Germania, din Anglia până în România, pseudoștiința a devenit o marcă a diferitelor curente MAGAiote. Antivaccinismul, negarea schimbărilor climatice, tot soiul de teorii conspiraționiste folosite ca armă politică pentru a distruge societatea civilizată și a instaura regimuri totalitare de coloratură fascistă. Vaccinarea prin educație funcționează - o arată nenumărate studii -, dar cineva trebuie să o facă!
De fapt ăsta e și motivul pentru care am fondat Bucharest Science Festival acum 12 ani, ăsta e și motivul pentru care am scris Povestiri despre Epidemii și Vaccinuri, ăsta e și motivul pentru care merg în școli pentru a vorbi de știință.
Gândiți-vă că cei care sunt acum în clasa a VIII-a sau a IX-a sau a X-a vor vota prima oară la următoarele alegeri parlamentare sau prezidențiale. Vreți să știe cum arată lumea cu adevărat, sau să creadă că Pământul e plat?
Gândiți-vă la toate astea. Și hai la treabă!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sunt un cetățean al patriei aflat în pragul pensionării anticipate. Nu mai am energia necesară pentru pentru a clădi nădejdi de viitor și de-aia privesc tot timpul (pe care îl mai am la dispoziție) la ce am lăsat în urmă.
Se fac în curând 9 ani de când am scris textul de mai jos. Poate că citindu-l, veți înțelege cât de trecătoare e viața fiecăruia dintre noi...
„The choice of Romanian people, end of story…
Mi-aș fi dorit nespus să vă spun o poveste frumoasă. Cu zâne, Feți-Frumoși și Ilene-Cosânzene. Sau o măcar o snoavă cu Păcală. Dar azi nu am la îndemână decât niște „povestiri istorice”. Vă rog să citiți aceste rânduri doar atunci când v-ați hotărât să mergeți la culcare…
Pe vremea când Împăratul Roșu stăpânea o jumătate din împărăția Europei (cealaltă jumătate era supusă „dușmanului de clasă”), undeva într-un colț al împărăției se năștea Liviu Dragnea. Nici cele mai optimiste ursitoare nu puteau hotărâ atunci destinul micuțului Liviu.
Dar știți cu toții cum sunt vremurile: schimbătoare. Împăratul e și el muritor. Nu, n-a murit de moarte bună, ci cu spatele la zid și mâinile legate. Și nu într-o zi obișnuită, ci chiar în sfânta zi de Crăciun. Unii dintre supușii lui strigau atunci din toți rărunchii pe stăzi „jos cu dictatorul” (de lozinca „jos comunismul” nu mai amintesc) sperând că la „ALIMENTARA” din colțul străzii ar putea cumpăra și altceva în afară de „adidașii” expuși în galantare (pe cei care nu înțeleg sensul unor cuvinte ca „alimentara” sau „adidași” îi rog să caute un dicționar de arhaisme).
Dar m-am luat cu vorba și am uitat să povestesc mai departe…
Așadar, Liviu cel mic se făcu mare, crescând într-o zi câți alții în șapte. Nu a supt nici laptele de la țâța socialistă și nici nu s-a hrănit cu „jăratecul” capitalist. A fost doar un „băiat deștept” încă de mic. Nu știu cum se face că a învățat din fragedă pruncie că adevărul și cinstea nu i se potrivesc. Doar fraierii mai știu ce e ăla adevăr…
N-ați adormit încă? Bine, continui să povestesc…
Făt-Frumos-ul ăsta cu stea în frunte făcu ce făcu și câștigă (cu accentul pe ă) alegerile. Nu vă panicați, le-a câștigat nu pentru că e un Mesia al neamului, ci pentru că majorității supușilor le e lene să-și scoată mintea din buzunar. E mai comod să fii spectatorul unei reprezentații precum „Frumoasa adormită”.
Și uite-așa am schimbat cu mâna noastră pe împăratul Roș´ cu progeniturile lui. Iliescu a fost doar intermediarul.
Ș´-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa… În sfârșit, ați adormit. Somn ușor și vise plăcute…
End of story…”
Entuziasmul generat de victoria prezidențială a unui candidat decent se va topi la fel de repede precum untul în tigaie. Nu vreau să anticipez, n-aș avea niciun motiv, dar gândiți-vă că un „independent” (oricât de bine intenționat ar fi!) nu are nicio șansă de reușită în fața haitei de impostori care „călăresc” România de 35 de ani. Îi compătimesc pe cei ce încă mai cred că Simion putea fi soluția salvatoare...
Îl susțin pe Nicușor cu ultimele fărâme de „energie” de care mai dispun.