Bătrânețile unui motan bandit

Foto: Getty Images

Uneori, lucrurile devin cu adevărat delicioase atunci când limitele dintre realitate și literatură devin blurate. Iubitorul de SF se simte brusc un explorator pe o planetă stranie atunci când se chinuie să urce niște scări puțin mai înclinate către dozatorul de bere, iar devoratorul de biografii ajunge să consume voința oricărui interlocutor cu nenumărate întrebări, mai degrabă potrivite unor interviuri.

Iar eu, când tocmai terminasem Maestrul și Margareta a lui Bulgakov, n-am putut sa mă simt altfel decât ca picat în mijlocul unei adevărate drame pisicesti, desfășurată de-a lungul câtorva săptămâni bune de pandemie. Si, exact ca în celebrul roman rusesc, implica și un șnapan de motan negru.

Să ne imaginăm doi prieteni. Poate că nu discută despre Iisus în vreun parc, ca-n roman, dar au și ei preocupările lor la fel de profunde: mai așteaptă leneș câte un semn cu gust divin venit din înălțimea Frigiderului sau mai urmăresc din principiu, într-o doară, câte o păsărică, în caz că chiar le taie calea. Activități pe săturate, care fac cel puțin cordială relația dintre Norișor, băiatul casei - acest Berlioz pisicesc, și a lui Tomiță, vizitatorul din vecini și obișnuit al locului

Observatorul critic ar putea considera exagerată comparația dintre personajele unui roman și doi mândri felini, dar asta pentru că nu vrea să iasă din universul său biped și să înțeleagă nenorocirea care a căzut pe capul a doi bieți motani în momentul în care a apărut El.

Un motan negru și bătrân, cu mai mulți dinți ciobiți decât întregi și cu urechi ferfenițite, dovadă a peste unui deceniu de iubire felină greu muncită, a pășit tacticos în mica urbe cu doi locuitori. Intrigați de necunoscut, obișnuiții casei s-au repezit să-l cunoască, fără să știe către ce se grăbesc.

Coincidență astrală, conspiratie a Universului sau laba banditului bătrân la mijloc, Berliozul casei a suferit un accident: aparent a sărit gardul nepotrivit și și-a sfâșiat piciorul. Unii spun că s-a și auzit un “Ce păcat!“ miorlăit și nesincer, atunci când victima a ajuns acasă.

Și așa mare păcat a fost, că El a dat buzna în bucătărie ca la el acasă și și-a intrat ca stăpânul nemilos în drepturi: a ronțăit crănțănelele victimei „accidentului” fără scrupule și, foarte firesc, i-a ocupat si Locul. Cu hârait pe post de tors și o bătrânească burtă în sus, Patul devenise al Lui.

Dar problemele continuau să apară: la o cumpănire atentă, bătrânul bandit pufos a observat că unul dintre deposedați, motanul Tomiță, obișnuia să se înfrupte din crănțănelele Lui, lucru de neacceptat. Așa că a luat problema în pernuțele bătătorite de cefele pretendeților trecuți. Aștepta răbdător să se închidă ușa și-l gherănea scurt pe naiv de-i mergeau ca la o păsărică fulgii.

Așa și-a construit El o solidă reputatie de bătăuș și, deși nu s-a prezentat niciodata, musafirul a început să capete și nume: Împăratul Muștelor, Stăpânul Umbrelor și în cele din urmă clasicul lui Bulgakov, Bahomet.

Cu foștii locatari relocați pentru totdeauna în locuri comode pentru uzurpatori, probabil că si acum stă cu burta în sus pe vreun pat acoperit cu o cuvertură de lână, la căldura sobei și toarce hârâit și fericit. Fericit că și-a găsit locul unde să-și facă bătrânețile, unde nu mai trebuie să-și etalezele decât rareori și doar în scopuri educative cu motanii mai tineri ghearele, și unde, în sfârșit, se poate face înțeles și cu mieuneala bună.

Iar, dacă cineva ar avea curiozitatea să-l urmărească când El nu se așteaptă, cine știe ce ar putea să vadă: vreun pistol aruncat abil de pe o gheruță pe alta sau poate vreo sticlă pe jumătate goală de tescovină. Și probabil l-ar auzi râgâind între două torsături satisfăcute.