Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Bolojan: „Nesimţirea e mare în multe locuri” | O clădire RA-APPS a fost închiriată unui privat, care a subînchiriat-o unei bănci de stat pentru zeci de mii de euro lunar

 răăpps

Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Ilie Bolojan a acuzat vineri Regia Autonomă - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) de gestionare defectuoasă a activelor statului. Într-o conferință de presă susținută la Guvern, Bolojan a spus că o clădire de pe Șoseaua Kiseleff, deținută de RA-APPS, a fost închiriată unui privat, pentru ca acesta, la rândul său, să o subînchirieze unei bănci de stat, în schimbul a câteva zeci de mii de euro lunar, vreme de mulți ani.

„Cred că e mult loc de bine la RA-APPS, asta ca părere generală. De când i-am lăsat eu în 2008, nu mai ştiu ce-au făcut. Dar v-aş da un exemplu de zilele astea. Pe Șoseaua Kiseleff există o clădire frumoasă a RA-APPS , unde funcţionează o bancă de stat. Credeţi că banca de stat a închiriat sediul de la RA-APPS? Nu. RA-APPS a închiriat unui privat. Şi privatul, cu câteva zeci de mii de euro lunar, de foarte mulţi ani, a închiriat-o unei bănci de stat”, a spus Bolojan, potrivit G4Media.

Premierul a precizat că nu s-a întâlnit încă cu conducerea regiei, dar a discutat cu reprezentanții băncii:

„Încă nu m-am întâlnit cu directorul de la RA-APPS, dar pe cel de la bancă l-am întrebat: Totuşi, la un salariu de 20.000 de euro net, nu v-aţi interesat de ce plătiți unui intermediar sume exorbitante, lună de lună? Aţi făcut vreo adresă la RA-APPS să-i spui, dragă Regia statului, o bancă a statului vrea să-ţi plătească o chirie mai mare. Nu vrei să mă anunți când se încheie contractul privatului?”, a mai spus premierul. 

„Nesimţirea e mare în multe locuri, să ştiţi. Şi cred că în foarte multe companii de stat este mult loc de mai bine şi întotdeauna administrarea unor active de stat, din păcate, s-a dovedit că se face destul de prost, când acolo nu sunt puse nişte criterii corecte şi cinstite”, a mai spus Ilie Bolojan.

„Cred că e loc de bine de peste tot. Înmulțiți 60.000 - 70.000 de euro cu 12 luni cu x ani. Dar nesimțirea e mare în multe locuri, să știți”, a încheiat premierul.

Pe Șoseaua Kiseleff se află un sediu al Eximbank, bancă deținută de statul român. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Copii postura scoala / sursa foto: Profimedia

La ora opt fără un sfert, își aruncă ghiozdanul greu pe un umăr și pornește spre școală. Are șase-șapte ani și merge repede, pentru că nu vrea să ajungă ultimul în clasă. Sau pornește mult mai de dimineață, dintr-un capăt în altul al orașului, moțăind în mașina părinților sau într-un tramvai supraaglomerat.

Citește mai mult

Samsun, Turcia, 30 august 2026

În Turcia, un nou partid pare să aducă speranță celor ce au ajuns la limita răbdării și la capătul economiilor. Costul vieții a atins niveluri fără precedent, salariul minim, de aproximativ 500€, nici nu mai acoperă de multe ori prețul chiriei. Alimentele zilnice, fructele sau legumele, au prețuri „europene” (doar pâinea albă, în special cea subvenționată de guvern, are prețuri mai omenești).

Citește mai mult

Victorie AFD Germania / sursa foto: Profimedia

Victoria AfD în Saxonia-Anhalt este, dincolo de ideologia acestui partid, un semnal pe care partidele tradiționale din Europa nu-și mai permit să-l ignore. Electoratul s-a săturat. Nu doar de anumite politici, ci de aceiași oameni, de aceleași discursuri și de aceeași clasă politică.

Citește mai mult