Jumătate din Europa nu mai vrea explicații, vrea pe cineva la fel de furios ca ea. De ce cred totuși că extremiștii au deschis șampania cam devreme

sursa foto: Profimedia

Extremiștii au deschis șampania. Totuși, e cam devreme.

Duminică seara, în Saxonia-Anhalt, 43,8% dintre alegători au votat AfD, un partid pe care serviciul de informații al propriului land îl clasifică drept organizație extremistă de dreapta. Atât.

Și acum partea pe care o ratează unii comentatori. Prezența la vot a fost 76,9%. Acum cinci ani era 60,3%. Adică nu s-a întâmplat ce ne place nouă să credem, că extremiștii au un electorat mic și fanatic, care iese la vot pe ploaie și pe ninsoare, în timp ce moderații stau acasă la grătar. Nemții au ieșit. Au ieșit cu 17 puncte mai mulți decât data trecută. Și au votat așa.

CDU, partidul cancelarului Merz, s-a înjumătățit. 17,2%, de la 37,1%. Extrema a crescut, da. Dar centrul-dreapta s-a topit. Sunt două povești complet diferite, iar a doua e mult mai gravă, pentru că pentru prima măcar știi cine e vinovat.

Urmează aritmetica, și aici devine amuzant într-un fel care nu e amuzant deloc. AfD are 39 de mandate din 83. Majoritatea e 42. Nu au ajuns. Ca să guverneze în locul lor, trebuie o coaliție din CDU, SPD, Verzi, Die Linke și BSW. Cinci partide care nu se suportă unul pe altul, de la conservatori la foști comuniști, plus formațiunea Wagenknecht, care e roșie la economie și cam „cenușie” la migrație. Cinci partide, 44 de mandate. Două în plus. Aceleași 44 pe care le-ar avea AfD împreună cu BSW.

Deci alegerea nemților arată așa: ori guvernezi patru ani cu un Frankenstein în cinci bucăți, împotriva a 43,8% din electorat, ori zidul de protecție crapă. Prima variantă e ceea ce se va întâmpla, probabil. Și e, în același timp, cel mai bun cadou de campanie pe care i-l poți face lui AfD pentru 2031. „Uite, ne-au votat aproape jumătate și ne-au ținut afară.” Nu trebuie să fii genial ca să scoți patru ani de spot electoral din propoziția asta.

Aici merită o precizare, pentru că la noi s-a instalat deja reflexul de a citi Germania ca pe o profeție despre România. Saxonia-Anhalt nu e „valul european” în stare pură. E un land estic, dezindustrializat, depopulat, cu sate în care nu mai există nici medic, nici magazin, nici autobuz. Oamenii ăia nu votează un program. Votează faptul că nimeni nu i-a mai întrebat nimic de 30 de ani. E o furie cu adresă, chiar dacă răspunsul pe care și l-au ales e prost. Iar România are altă geometrie, semiprezidențială, cu alte partide, cu alt raport între oraș și sat.

Ce se transferă e mai îngust decât ne place să spunem, dar și mai incomod. Se transferă costul politic al austerității neexplicate. Tăieri decise de oameni care nu le simt, aplicate peste oameni care nu înțeleg de ce tocmai ei. Nu contează dacă cifrele sunt corecte. Din punct de vedere electoral, contabilitatea impecabilă și explicația proastă dau același rezultat ca hoția: pierzi.

Și mai e ceva ce se spune rar. Electoratul lui AfD nu votează doar din sărăcie. Votează și din identitate. Iar acolo, rețeta clasică a unui plan clar, cu personalități care inspiră, nu e un răspuns. E o listă de bune intenții. Nemții au avut plan. Au avut și personalități. Au luat 17%.

Deci nu, problema nu e că politicienii responsabili nu explică suficient de bine. Problema e că, de vreo zece ani, jumătate din Europa nu mai vrea explicații. Vrea pe cineva care să fie la fel de furios ca ea.

Nemții au votat 43,8% pentru extremă. La noi, AUR singur stă în sondajele din august între 34% și 38%, iar ultima măsurătoare a blocului suveranist, din mai, îl dădea la 43%. Practic, aceeași cifră ca în Germania. Diferența e că blocul ăsta e deja în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, din 1 septembrie, cu voturile PSD.

Așadar nemților le lipsesc trei mandate. Nouă nu ne lipsește nimic. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp