Bolojan a crescut taxele în 2025 și i-a pedepsit încă o dată pe oamenii cinstiți. Suntem în 2028, oamenii strigă fericiți „Libertate!”, AUR a câștigat alegerile, iar Călin Georgescu se pregătește să devină premier

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Orice decizie economică este, în primul rând, una politică”, Joseph Stiglitz (dacă tot consultăm experţi).

E o seară friguroasă de noiembrie. Mă uit la TV unde zeci de mii de oameni scandează fericiţi „Libertate, libertate!!!”, „Europa = Dictatură”. Privesc ecranul televizorului unde preşedintele Dungaciu ţine o conferinţă de presă. Mulţumeşte electoratului pentru câştigarea a 63% din voturile exprimate pentru partidul său. Peste 7 milioane de români l-au votat. Contracandidatul său, preşedintele PNL, Ilie Bolojan, care a fost supus unor numeroase moţiuni în ultimii ani, a obţinut sub 6% din voturi şi este de aşteptat să se situeze sub pragul necesar intrării în Parlament. După conflictele sociale masive din 2026 şi 2027, în urma creşterilor de taxe, a impozitelor şi a închiderilor de companii, au urmat ciocniri grave cu forţele de ordine, iar preşedintele Nicuşor Dan nu a mai ieşit din Palatul Cotroceni. Campanii negative de presă foarte acerbe au criticat încercările nereuşite de a schimba cadrul juridic existent în 2024.

Preşedinta CSM, aleasă în iulie 2025, a făcut în mass-media atacuri ironice la adresa Preşedintelui, acuzându-l că a încercat să schimbe legile în mod nedemocratic. Încercările de a face disponibilizări în zona bugetară au eşuat penibil după protestele uriaşe din Piaţa Victoriei. Dar acum, în sfârşit, se conturează o coaliţie solidă. AUR are în sfârşit majoritate în Parlament, împreună cu celelalte partide naţionaliste, şi concentrează peste 65% din voturile parlamentare. Viitorul prim-ministru, Călin Georgescu, alături de ministrul economiei, domnul Petrişor Peiu, anunţă reforme economice importante pentru a vindeca ţara de reforma din anii 2025-2027. Această încercare nefericită de a recupera deficitul extern a dus la un colaps economic anticipat de toţi economiştii de vârf şi a adus economia în „sapă de lemn”, cum se exprimă liderul AUR.

Urmează naţionalizări strategice ale resurselor naturale în perioada următoare, dar şi alianţe benefice pentru România cu ţările BRICS. Acum deficitul a fost redus, ajungând sub 5%, dar economia este la pământ, consumul s-a redus dramatic, şomajul a revenit la nivelul anilor 2000, iar sentimentele anti-europene au ajuns la cote maxime. Sute de mii de oameni cu steagurile aurii şi cu portretele liderilor lor în mâini zâmbesc fericiţi şi plini de speranţă în noul guvern. Preşedintele Vladimir Putin şi vicepreşedintele J.D. Vance salută această victorie a democraţiei prin mesaje călduroase de prietenie şi cooperare. Sigur, ne aşteaptă o rază de soare, dar la primăvară. Suntem abia în noiembrie, noiembrie 2028.

Când a decis în anii ’80 că trebuie să plătim datoria externă, Nicolae Ceauşescu a convocat CC al PCR şi împreună au decis că cea mai bună metodă de a face rost de bani pentru a plăti datoria externă este să taie mâncarea şi căldura către populaţie. Finalul de la Târgovişte îl cunoaştem.

Prin ’97, când România a fost aproape să intre în incapacitate de plată, guvernul Emil Constantinescu, cu alt prim-ministru, cunoscutul geniu economic Radu Vasile, a ales aceeaşi cale de a salva statul român pe spinarea tinerei democraţii în formare, care abia începea să lege două facturi între ele. A obţinut un şomaj uriaş, scăderea generală a nivelului de trai, creşterea preţurilor şi o stare generală de nemulţumire a populaţiei. Finalul a fost revenirea în forţă a FSN/PSD la guvernare şi dispariţia definitivă a Partidului Naţional Ţărănesc din viaţa politică. Rămâne antologică fraza lui Emil Constantinescu: „am fost învins de sistem”. Speram să nu o mai aud vreodată de la un preşedinte de stat, dar nu se ştie.

După criza din 2008, Traian Băsescu şi guvernul Emil Boc au găsit soluţia genială de a salva din nou ţara. Cum altfel decât pe spinarea antreprenorilor, salariaţilor şi pensionarilor, pe scurt a întregului popor? Soluţia a fost creşterea TVA şi impozite mărite, plus scăderi de salarii. Finalul a condus la desfiinţarea definitivă a Partidului Democrat Liberal, la câştigarea alegerilor din 2012 de către USL cu peste 60% şi la intrarea în Parlament a unei noi formaţiuni, PP-DD, cu 14%.

Mă întreb, câtă lipsă de claritate pot avea nişte oameni, care cu siguranţă nu sunt (de data asta) cei mai lipsiţi de educaţie economică din România, atunci când vor să folosească din nou aceleaşi măsuri care de fiecare dată au creat un dezastru social, economic şi politic?

Povesteşte domnul Iancu Guda cum i-a sunat telefonul şi domnul Bolojan l-a invitat la o discuţie la Palatul Victoria pentru a găsi idei noi, creative şi eficiente pentru problema deficitului. Am văzut la televizor cum cohorte de analişti, economişti, bancheri şi oameni de afaceri redutabili au mers la discuţii pentru a găsi împreună o soluţie la problema deficitului şi colectării celor 30 de miliarde de lei necesare. Şi alţi economişti mai mult sau mai puţin celebri şi-au dat cu părerea: dl. Nasulea, dl. Păun, dl. Dăianu şi alţii. Toţi sunt de acord că măsurile de recuperare a deficitului prin suprafiscalizare nu vor face decât rău economiei. Dar grav este că nu am auzit încă pe nimeni să demonstreze cât de rău fac aceste măsuri percepţiei opiniei publice şi convingerii oamenilor că într-adevăr nu se mai poate face nimic pentru a îndrepta lucrurile în ţara asta. Am avut multe probleme în aceşti 35 de ani, dar rămăsese un singur lucru bun: stabilitatea în direcţia pro-europeană.

Sunt convins că, în mod conştient sau nu, toţi sperăm să trăim în Europa. Nu ne luaţi şi această unică speranţă care a mobilizat toată ţara la alegerile din mai. Degeaba l-aţi invitat pe Iancu Guda să vă consilieze, ca şi pe toţi ceilalţi, dacă la final singura soluţie pe care aţi avut-o era de creştere a TVA. La ce au folosit discuţiile cu experţii în piaţa de capital, în restructurări, în M&A etc.? Portarul de la Primăria Oradea putea să vă dea aceeaşi soluţie dacă l-aţi fi întrebat.

De multe săptămâni se tot discută primele rezultate ale acestor fabuloase dialoguri extrem de tehnocrate, oneste, cinstite, sincere şi bine intenţionate: impozite mai mari, creşterea TVA-ului, creşterea impozitului pe dividende, CAS şi alte măsuri la fel de creative, inovative şi eficiente.

Doar că „nebunia înseamnă să faci acelaşi lucru în mod repetat şi să te aştepţi la rezultate diferite”, cum spunea Einstein. Dar la noi, există atâţia politicieni care nu au capacitatea de a înţelege acest lucru simplu şi se aşteaptă să apară alte rezultate din aceleaşi măsuri economice.

Desigur, cu jumătate de gură, apar şi nişte discuţii despre „reducerea personalului bugetar”. Aşa cum explică foarte clar domnul Adrian Negrescu, un economist cunoscut, de fiecare dată în crizele economice din ultimii 30 de ani, a apărut în paralel cu metoda impozitelor şi taxelor şi măsura disponibilizării bugetarilor. Dar de fiecare dată, această măsură a plecat în forţă şi s-a fâsâit în urma protestelor sindicatelor, presiunilor telefoanelor, şuşotelilor şi rugăminţilor.

Mai e nevoie să arătăm că într-un sistem în care statul e capturat de incompetenţă şi corupţie, este aproape imposibil să dai afară aceşti oameni? Singura propunere serioasă, modernă, nedureroasă pentru populaţie şi eficientă, aceea de a lista participaţii minoritare la companii de stat cu posibilitatea de a le răscumpăra într-un orizont de 5-7 ani, pare respinsă pe eternul principiu pesedist: „nu ne vindem ţara străinilor, pentru că o dăm gratis alor noştri”.

Unde suntem astăzi: în culmea euforiei şi încrederii în preşedintele Nicuşor Dan, viitorul prim-ministru Ilie Bolojan şi toată echipa pro-europeană. Haideţi să ne gândim totuşi puţin încotro se va îndrepta România la alegeri în 2028. Dacă „salvează” ţara de deficit acum prin aceleaşi metode încercate în toate crizele de până acum, este foarte posibil ca USR şi PNL să nu treacă pragul pentru intrarea în Parlament. Vom avea o ţară sărăcită, cu afaceri închise şi, cel mai grav, o ţară complet deziluzionată şi lipsită de speranţă, pe bună dreptate.

Suntem pe ultima treaptă înainte de căderea în prăpastia unei guvernări complet anti-europene şi izolaţioniste. Dacă nici acum, în această lumină aproape apostolică în care este învăluit de public preşedintele Nicuşor Dan, nu vom putea găsi mijloacele potrivite, cu o certitudine absolut matematică această ţară, aşa cum o cunoaştem astăzi, va dispărea în 2028. Bertrand Russell a intrat în închisoare pentru faptul că în plin război mondial a afirmat că niciodată în virtutea unui bine viitor nu este justificat să faci un rău în prezent.

Faptul că în urma unor măsuri de austeritate suportate de populaţie această ţară va ajunge în maximum 5 ani în zona de control a Federaţiei Ruse, cu un Parlament format din conspiraţionişti, cripto-securişti şi ultranaţionalişti, este o certitudine matematică. Orice ezitare birocratică şi orice măsură de supraimpozitare a celor care au susţinut mereu economia în toată această perioadă, va distruge instabilul echilibru existent şi va conduce la o totală neîncredere în direcţia acestei naţiuni.

România, ca un animal de povară obosit, riscă să se prăbuşească sub presiunea taxelor, conflictelor, scandalurilor, conspiraţiilor şi reţelelor sociale. Iar de acolo va ajunge direct la abator. Oameni buni, nu lipsa de viziune şi bunăvoinţa sunt problema acestei naţiuni, viziunea a existat mereu în anumite cercuri. Claritatea şi hotărârea în alegerea mijloacelor prin care îţi atingi viziunea este problema acestei ţări dintotdeauna. Şi nu uitaţi: în mod paradoxal, ceea ce se va întâmpla în 2028 este chiar mai important decât ce se va întâmpla în 2025.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp