Borcitoarele

Înțeleg că, pe sticla pixelată din România, a apărut o nouă specie de persoane aducătoare de rating: borcitoarele. Ele fie se tânguiesc de dorul unui domn numit Borcea - mai puțin lovit, decât colegii săi, de muza generatoare de volume esențiale produse în captivitate, fie anunță scâncete și orăcăieli viitoare. Unii scriu cărți, alții fac copii, nimic rău până aici.

Desigur, toată lumea s-a poziționat. Teve-ul, online-ul, radioul, analiștii, umoriștii. Mă mir că ziariștii n-au luat reacții și de la președinte, premier, clasa politică și Patriarhie. Sau au încercat, totuși? Ca și în cazul altor doamne din emisiunile de can-can, părerile sunt, fie moralizatoare, fie pure miștouri.

• O scurtă paranteză. La Chișinău nu există publicații de can-can. Unii spun că explicația stă în faptul că moldovenii au mai multă pudoare. Și cred și în aceasta. Alții spun că, atunci când s-a încercat apariția genului jurnalistic pe piață, temerarii publisheri au înțeles repede că Moldova nu se pretează la paparazzi și monden fără perdea. Și cred și în aceasta.
  

Revenind la borcitoare – termenul nu se rezumă nici pe departe la protagonistele știrii despre Cristi Borcea. Nu despre el sau despre ele este acest text. Dar constat că nimeni nu face efortul să le vadă pe aceste femei și ca victime ale societății, care le-a format și botoxat conștiințele.

Nimeni nu ia în calcul posibilitatea ca fascinația pentru un anumit tip de putere, care le impinge pe „borcitoare” să găsească irezistibil un anumit model de bărbat, sau mai bine zis, percepția pe care le-o generează puterea lui, să fie produsul educației și chiar a locului pe care ele cred că îl are femeia în societate.

„Fată, dacă e bogat, toarnă-i un copil și aia e… ce dacă e la pușcărie și o să-l crești doar tu o vreme”? Așa aș rezuma gândirea: l-ai prins pe Borcea de-un picior - sau pe oricare alt băiat încarcerat, dar milionar, te-ai realizat. Omul nostru n-are nicio vină, el se bucură de plăcerile pe care „natura” de macho bogat i le-a oferit, chiar și la „mititica”.

Să ne înțelegem, borcitoare au și Republica Moldova, și România, și SUA, și China, foarte probabil. Problema e legată de ponderea lor într-o societate și ce șanse au femeile din aceste lumi să își proiecteze și alt scenariu de succes, decât acela de a accepta fericite hârjoneli aducătoare de copii pe lume, într-o carceră sordidă, sau să își crească o bună bucată de vreme copiii fără tată. Și asta pentru că bad guy – milionarul le va ține în puf și nu vor avea nevoie decât să fie frumoase? Cam puțin de la viață.

Și drama e că ele sunt printre singurele modele expuse la vedere pentru fetele și femeile de azi. Wannabe borcitoare găsești în majoritatea cluburilor mai scumpe sau mai ieftine din București, sau Chișinău, sau New York, dar în unele țări există și alternative.

Toate divele sexy de prin monden, toate urlătoarele care ridică interesul la cer, cu un simplu țipăt teatral “Guțăăă nibunuliii!” sunt disprețuite și judecate. Ele sunt însă victimele propriei noastre relaxări, că în România sau Moldova femeile sunt foarte bine, că egalitatea de șanse a crescut suficient și că nu mai e nevoie de discriminări pozitive.

Chiar dacă, poate, nu sunt bătute și trăiesc într-o lume sclipicioasă, cu mai puține griji pecuniare, aceste femei sunt supuse unor forme de abuz complexe. Sunt victimele propriilor percepții și concepții asupra a ceea ce trebuie și pot să devină ca femei de succes. De ce? Pentru că mama, bunica, tata, bunicul, vecinii, prietenii, profesorii, televizorul le-au făcut adaptabile la forme mai complexe sau mai simple de misoginism: „Lasă, mamă, ce dacă nu te lasă să ai și tu cariera ta, ce dacă îți mai arde una la fund și mai țipă la tine, ai tot ce vrei, de ce te plângi, altele n-au ce mânca!”.

• V-ați gândit vreodată că simplul „sărut mâna pentru masă!” ascunde, poate, o mica formă de misoginism? Tradus, ar însemna că numai femeia pregătește și servește masa. Doar nu i-ați săruta mâna master chef-ului Adrian Hădean, nu?
  

E interesant cum se modifică mentalitățile și în Republica Moldova, și în România. La Chișinău, dar și în părți din România, încă mai există ideea că femeia îl poate cuceri pe un bărbat și cu abilitățile sale de a găti și a fi ordonată într-o gospodărie. Pentru multe femei de aici, chiar emancipate, nu e deloc rușinos să facă o ciorbă, să spele sau să calce cămașa soțului, atunci când și-o calcă și pe a lor, considerând că și el o reprezintă și pe ea atunci când a ieșit pe poartă. La București, toate acestea pot oferi unei femei ștampila de „gospodină”, de femeie la cratiță, deci o jignire directă și un atac la valorile feministe. E chiar de bon ton pentru o femeie să spună că nu gătește, diferențiindu-se, astfel, de mama, sau bunica sau de vechile obiceiuri. Sunt bărbați care cred în femeia gospodină, dar sunt și bărbați care au altă părere - de ce și-ar dori un bărbat, când revine în căminul comun, ca soția sa să miroasă mai degrabă a mâncare decât a parfum? Dar aici depinde, iar, de nivel de trai, de educație și mentalitate.

Și totuși, amestecul de mentalități vechi-nou naște discriminări în ambele societăți și o înțelegere precară a motivelor pentru care gătim, ne spălăm hainele, ne alegem modelele, carierele sau partenerii.

La București, de pildă, am observat că și în mediile de business, la fel ca în politica din Chișinău, femeia în haine masculinizate e cea respectată pentru calitățile ei de manager sau politician, comparativ cu cea care își păstrează intactă feminitatea prin modul de a se îmbrăca. În ambele societăți, femeia de succes e bănuită din start ca a ars etape sau și-a folosit calitățile fizice pentru a performa. În ambele societăți, femeia la volanul unei mașini scumpe, mai ales dacă e SUV, generează un zâmbet ironic și presupunerea că nu a muncit cu mintea pentru a obține automobilul. În fine, în ambele societăți accesul în politică pentru femeile frumoase este clar pus în raport de cauzalitate cu cel puțin un act imoral.

Și lista de prejudecăți poate continua. Dar am făcut toată această lungă introducere pentru a ajunge la o prejudecată personală pe care am reușit să mi-o elimin. Cotele de gen și discriminarea pozitivă, două sintagme care sună al dracu’ de prețios, dar sunt al naibii de importante pentru ca fetele și femeile din România sau Republica Moldova să aibă și alte modele decât divele și borcitoarele.

Până zilele trecute, nu mă gândisem serios la nevoia discriminării pozitive, în sensul schimbării mentalităților și în rândul femeilor, și în rândul barbaților cu privire la egalitatea de șanse. Le respingeam din start, considerând că democrația noastră ne permite să spunem: „hai, domn’le, de ce să alegem o femeie în politică doar pentru că e femeie?”. Și da, aparent, raționamentul e normal, de ce să alegi după sex? Păi, depinde până unde crezi ca s-a modernizat societatea. Unii, prin SUA, mai întâi au dat dreptul persoanelor de culoare să voteze, pentru ca la ani distanță să fie ales un cetățean american de culoare în funcția de președinte. Câte filme s-au făcut cu SUA condusă de un președinte de culoare, până să se întâmple efectiv acest lucru?

• Vă uitați la House of Cards? Parcă aș pune pariu că, în sezonul trei, soția lui Frank Underwood ajunge președintele SUA. Vă uitați la filmele românești sau moldovenești? Parcă nu văd prea multe femei de succes în politică sau afaceri, prin ele. Dacă sunt, mereu au un șef.
  

În fine, m-am apucat să mă uit pe niște cifre despre cotele de gen din Republica Moldova și România și le spun taților de fete în primul rând, dar desigur și celorlalți, că ar trebui să le ia în seamă atunci când mai simt nevoia să facă raționamente misogine de tipul: „cotele de gen doar vor aduce mai multe amante în politică”.

Cea mai mare surpriză a fost să constat că Republica Moldova stă mult mai bine decât România în materie de reprezentare a femeilor în politică și au și o mai mare deschidere pentru cotele de gen. Șocant, dar moldovenii, deși stau rău la capitolul violență domestică, mai ales în mediul rural (pe tema asta am să revin într-un alt articol), stau mai bine decât românii în a-și alege lideri politici femei, la nivel local sau parlamentar.

• Potrivit unor studii, marea majoritate a respondenţilor din Republica Moldova, reprezentanţi ai ambelor genuri, se pronunţă pentru introducerea cotelor de reprezentare a femeilor pe listele de candidaţi din partea partidelor. Peste 50%, atât bărbaţi, cât și femei, susţin introducerea cotei de 30%, iar pentru cota de 40% s-au pronunţat 57% femei și 47% bărbaţi.
  
•  E interesant că, în România, deși ne credem mai deschiși la minte și mai emancipați, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP în martie 2015, doar 44% dintre români sunt de acord ca partidele să fie obligate prin lege să crească numărul de femei promovate în posturi alese, 37% se opun și 18% nu se pronunță. Să fie clar, introducerea acestor cote are rolul de a obliga, tranzitoriu cred eu, la o schimbare de mentalitate. Firește că nu e sănătos să promovezi o femeie doar pentru că e femeie, dar când într-o țară, reflexul unanim e să considerăm că femeia e bună doar pentru funcții de execuție sau că ajunge, cel mai adesea, doar ca amantă în Parlament, atunci de ce vă mirați că avem bombe-sexy borcitoare ca model pentru tinere?
  

Să vă mai dau niște cifre din Moldova, ca să nu credeți că acolo e totuși raiul femeilor lider.

• Conform unui alt studiu, femeile sunt mai mult acceptate, sau chiar preferate bărbaţilor în funcţii decizionale la nivel de președinte al comitetului părintesc – 23,5% de acceptări, director de școală – 15,9%. Însă, odată ce importanţa postului creşte, gradul de preferinţă al unei femei pentru acel post scade în favoarea unui bărbat (de exemplu, doar 4% dintre respondenţi ar prefera o femeie la funcţia de președinte al ţării, în timp ce 41% ar prefera un bărbat). În România, ponderea favorabilă unei femei președinte sare de 50%, încă din 2013.
• Când vine vorba despre administrația locală sau centrală, respectiv despre legislativ, moldovenii ne devansează net, apropiindu-se mai mult de cotele europene decât România.La ultimele alegeri parlamentare, din noiembrie 2014, în Republica Moldova a fost atins cel mai înalt nivel de prezenţă a femeilor pe listele de candidaţi de până acum – 30% din totalul concurenţilor. În Parlamentul Republicii Moldova au acces 20,8% femei din numărul total de deputați. În Parlamentul României au acces, conform rezultatelor ultimelor alegeri, din 2012, 11,5% din totalul parlamentarilor.
  
• În țările membre UE, procentul de reprezentare a femeilor în parlamentele naționale este de 28%. În unele țări membre, depășește chiar 40%.În Europa, Suedia, Finlanda, Islanda, Norvegia, Belgia, Spania, Danemarca se află printre primele poziţii, cu peste 37% femei în Parlament, dar cotele de gen sunt introduse în 88 de state ale lumii.
  
• Prima ţară din Europa în care legea a fost modificată pentru a introduce o obligaţie pentru toate partidele politice de a reprezenta într-un procent minimal femeile a fost Belgia, în 1994. Franţa a fost prima ţară care a impus prin lege, în anul 2000, paritatea de 50% pe listele pentru alegerile europarlamentare, senatoriale, municipale, regionale.

O discrepanță și mai mare între Republica Moldova și România apare când vine vorba despre femei gospodare, nu gospodine. Adică în administrația locală, nu la cratiță.

• În urma alegerilor din 2015, în Republica Moldova,22,5% din lista candidaților pentru funcția de primar a fost reprezentată de femei. După ziua votului, s-a înregistrat următorul rezultat: din totalul de 897 de primari aleși, femeile constituiau 20,5%. În România, după alegerile locale din 2012, avem primărițe doar în proporție de 12 la sută.Iar dacă e vorba să ne măsurăm în consilii județene (la moldoveni se numesc consilii raionale) atunci mai voinici sunt tot vecinii. România are doar 14% femei în CJ-uri, Moldova are 29,9% în CR-uri.
  

Și încă o dramă națională de atâția ani. N-avem și noi în România măcar o baroană locală. 

Dincolo de aceste cifre, s-au înregistrat totuși și câteva exemple importante. România a avut în ultimii ani prima femeie șef a Parchetului General și prima femeie care manageriază lupta anticorupție. De asemenea, are prima femeie președinte de partid istoric. Dar, cifrele, după cum vedeți, nu sunt foarte încurajatoare pentru o schimbare de mentalitate rapidă. Foarte puțini oameni realizează astăzi, de pildă, în România sau în Republica Moldova, că pe aceeași funcție ocupată, multe dintre femei sunt mai prost plătite decât barbații, deși adesea se întâmplă ca ele să fie mai eficiente.

În fine, discuția e lungă. Ce vreau să spun este că există poate o șansă ca aceste cote de gen, în timp, nu dintr-o dată, să mai schimbe gândirea tinerelor fete, viitoare femei și mame și poate, într-o zi, s-ar putea spune că nu mai e nevoie de cote. Dar azi, cumva, m-am convins că ele sunt necesare. Poate am avea, cine știe, chiar mai puțin material de can-can.

Aș prefera, de zece ori mai tare, ca o fată tânără și frumoasă să nu mai plângă pe la poarta pușcăriei sau pe la emisiuni storcătore de emoții tari, ci să surâdă încrezătoare cu CV-ul în mână, pe la poarta unei companii serioase, pentru un post de CEO, pe la poarta Parlamentului, după ce a adunat voturile necesare, pentru un post de parlamentar și, de ce nu, pentru cea mai înaltă funcție în stat. Poate ar fi un câștig să vedem mai multe femei decan sau pro-decan al unei facultăți și lista poate continua. Dar pentru asta e nevoie de crearea unor modele și aceasta este singura rațiune pentru care înțeleg rostul cotelor de gen.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp