Legea bugetului pe 2016 a provocat dezbateri mai aprinse decât de obicei, însă nu întotdeauna cei care „au combătut mai bine” au și știut ce vorbesc. Sau nu au știut cum să exprime ceea ce au înțeles pentru ca cei care utilizează informația să înțeleagă ceva.
Pericolul unei astfel de dezbateri pe un subiect atât de important pentru finanțele publice și, mai ales, pentru perspectivele de creștere ale României îl reprezintă aproximația informațională și desele derapaje de înțelegere. Voi încerca în cele ce urmează să prezint într-o manieră cât mai inteligibilă principalele concepte esențială de macroeconomie, cum se aplică în practică acești indicatori și care este situația actuală a României în contextul global.
Încep cu prima măsura macroeconomică: Produsul Intern Brut (PIB). Acest agregat este cel mai citat indicator atunci când vorbim despre performanța macroeconomică a unui stat. Așa cum microeconomia studiază comportamentul individual al participanților într-o economie (firme, persoane fizice, asociații), la fel și macroeconomia studiază valoarea agregată a activităților individuale ale firmelor, familiilor și piețelor. Această agregare reprezintă esența studiului macroeconomic și ne ajută să înțelegem cum evoluează o economie în ansamblu, care sunt sursele de creștere, care sunt perspectivele, care este nivelul general al prețurilor, al șomajului, al exporturilor sau al importurilor.
PIB-ul unei țări măsoară în esență care este valoarea de piață a producției finale a unei țări într-un an de zile. Atenție la nuanțe: vorbim de valoarea de piața (deci calculul se face în general la prețurile pieței), vorbim de o producție finală (deci nu luăm în calcul producția intermediară; exemplu rapid: la producerea unui telefon mobil au participat un furnizor de materii prime ca plasticul, metalul care au vândut materiile cu 30 $, un furnizor de cip-uri și ecrane care s-au vândut cu 50$ și în final telefonul a fost vândut cu 100 $; în PIB calculăm doar prețul final al telefonului și nu prețurile intermediare, astfel că PIB-ul va crește cu 100 și nu cu 180); și vorbim de o perioadă de timp limitată (un an de zile): dacă ai produs telefonul în 2015, dar încă nu l-a cumpărat nimeni, el nu intră în PIB-ul din 2015).
PIB-ul se măsoară în două moduri: prin metoda cheltuielilor și prin cea a veniturilor.
Ecuația fundamentală a PIB (venitul național, printr-o lejeritate de limbaj) este:
PIB=C+G+I+X-M
unde: C este consumul privat, G reprezintă consumul guvernamental (atenție, nu înseamnă cheltuielile guvernamentale totale și doar consumul guvernului pe bunuri finale – de exemplu mașinile Audi cumpărate de parlamentari pentru deplasarea acestora, dar și plățile făcute pentru construcția de autostrăzi către firme private), I înseamnă nivelul investițiilor private (incluzând variația stocurilor), iar X și M reprezintă exporturile și respectiv importurile. Aceasta este ecuația fundamentală a venitului național.
Pentru România, conform Institutului Național de Statistică, în anul 2014 s-au înregistrat următoarele valori pentru componentele PIB (în prețuri curente, miliarde RON): consum privat (C)=462, consum guvernamental (G)=51, investiții (formare brută de capital fix și variata stocurilor) I=153, export net (X-M)=0.5. Total PIB 2014=667 MLD RON.
Suntem o economie mică ce nu produce suficient pentru a compensa scăderea demografică care mai devreme sau mai târziu va avea consecințe negative asupra venitului național
Se observă un fapt esențial pentru această economie, anume că principala sursă de creștere a PIB este consumul; adică 70% din PIB este reprezentat de consum privat (atenție, în acest consum privat sunt incluse toate sursele acestui consum, adică atât salarii, cât și transferuri guvernamentale către populație=pensii, ajutoare, alocații, asistențe etc.). Investițiile reprezintă 23% din PIB, iar contul curent (X-M) este echilibrat cu un foarte mic surplus pentru exporturi (exporturile reprezinta însă 41% din PIB).
Este evident că o problemă pentru această economie este dependența de consumul intern care contribuie 70% din PIB. De asemenea, peste jumătate din acest consum este reprezentat de transferuri de la stat către populație (o bună parte din cele 252 MLD lei din cheltuielile bugetului de stat).
Am vorbit despre PIB, dar acestea sunt datele oficiale. Însă România este o țară care a ieșit din comunism cu o economie subterană în floare, care s-a perpetuat până astăzi. Dacă vreți să știți unde este coruptia și unde sunt banii din corupție, aceștia nu sunt în PIB, ci în economia subterană. Iar asta afectează veniturile la buget care sunt bazate în principal pe taxarea veniturilor și schimburilor legale.
Pentru că am vorbit despre buget, să vedem cum a fost acesta construit. În primul rând guvernul a luat în calcul o creștere a PIB de 4.1%. Acest lucru e important pentru că estimează sursele de venituri la buget (taxe). Să vedem componenta bugetului:
Venituri consolidate: 231 MLD RON
Cheltuieli: 252 MLD RON
Deficit: 21 MLD
Din punct de vedere economic, sursele pentru a susține o creștere economică reală sunt doar câteva: oferta de forță de muncă și capital uman, capitalul fizic (investițiile), tehnologia și resursele naturale.
Putem discuta despre cum se vor împărți acele cheltuieli între diverse sectoare din economie, câți bani vor merge la autostrăzi, câți la pensii și câți la sănătate. Dar asta înseamnă să nu înțelegem realitatea fundamentală a economiei acestei țări. Suntem o economie mică ce nu produce suficient pentru a compensa scăderea demografică care mai devreme sau mai târziu va avea consecințe negative asupra venitului național. De ce demografia este o problemă? Pentru că evoluția populației unei țări este principalul factor de creștere a PIB. Mai mulți oameni, mai multă producție (nu neapărat mai bună, dar aici intervine productivitatea).
La noi însă până în 2050 populația va scădea până la 14 milioane de locuitori și va îmbătrâni foarte mult. În lipsa unei creșteri substanțiale a productivității factorilor de productie și a unor inovații tehnologice, România va avea probleme să se finanțeze în intern și va depinde din ce în ce mai mult din împrumuturi. Adăugați la asta și o criză financiară (au trecut deja 7 ani de la ultima și un ciclu durează cam 8-10 ani) și înțelegeți de ce viitorul nu sună deloc bine. Aparent acum nu ne facem mari griji, cu o creștere decentă a PIB, o datorie publică dintre cele mai mici din UE și incă cu o politică monetară independentă. Dar în timp trebuie să găsim surse de creștere a PIB care să fie sustenabile. Nu ne putem împrumuta la nesfârșit pentru a plăti salarii și pensii mai mari și să spunem că a crescut PIB-ul din consumul aferent acestor salarii și pensii.
Mișcările recente de stradă și schimbările care au avut loc la vârful administrației subliniază în primul rând că România apare conștiința faptului că la un moment dat trebuie să ne imaginam cum va putea această țară să crească sustenabil în viitor și să ofere propriilor cetățeni mijloacele de a avea o viață mai bună. Din punct de vedere economic, sursele pentru a susține o creștere economică reală sunt doar câteva: oferta de forță de muncă și capital uman, capitalul fizic (investițiile), tehnologia și resursele naturale. Să privim mai atent la fiecare în parte:
Forța de muncă și capitalul uman: așa cum am mai spus, populația în vârstă de a munci a țării scade, iar asta este o reală problemă, pentru că nici rata productivității nu pare să crească. De aceea sunt atât de importante educația și sănătatea, două domenii a căror neglijare a dus la rezultatele de azi: o populație îmbătrânită, bolnavă și necalificată.
Capitalul fizic: s-a demonstrat economic că rata de creștere economică este corelată cu investiții productive. La noi investițiile, atât cele private, cât și cele publice sunt reduse, ineficiente și nu produc valoare economică. Este esențial aici ca toate măsurile birocratice să fie eliminate pentru a permite celor care doresc să investească să o poate face fără să-și pună mâinile în cap de exasperare.
Tehnologia: în România nu inventăm ipad-uri sau mașini electrice, iar asta pare că nu se va schimba prea devreme. Nu atâta timp cât nu există cercetare, cât mințile cele mai abile pleacă și cât corupția politică rupe din orice perspectivă. Dar fără acest avantaj tehnologic nu vom putea crește nici pe termen mediu.
Resursele naturale: aici este poate singura valoare reală care poate fi realmente exploatată. Din păcate, exploatarea înseamnă retrocedări ilegale, defrișări masive, scandaluri de poluare și gaze de șist. Cu o mai eficientă și reală viziune, aceste reale bogății ale acestei țări pot produce în viitor.
Ce se întâmplă dacă nu reușim să facem ca sursele de creștere să funcționeze? Simplu: va trebui să plătim cheltuielile cu împrumuturi, dacă vom găsi creditori și în timp acele împrumuturi vor crea dezechilibre.
Știm ce s-a întâmplat cu Grecia (din cu totul alte cauze). Ideea este că suntem aproape de punctul critic după care nu se mai poate face mare lucru. Cu cât înțelegem mai bine și mai repede asta, inclusiv cei care au avut ocazia să recupereze o guvernare nouă, cu atât avem motive de încredere. Altfel va fi doar o spoială frumoasă, în spatele căreia vor cădea, ușor, zidurile.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.