Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos
E ora 21.00, s-au închis urnele, bine că s-a terminat! Este primul gând care-mi vine în cap, după aceste săptămâni de nebunie. A fost un vis urât din care doar bunul simț al majorității populației ne-a scos. Ieșim cu cicatrici urâte, cu oameni pe care îi credeam întregi la cap și care și-au dat arama pe față, promovând ura și intoleranța, cu tone de mâl și mizerie ca după un tsunami. Contrar părerii populare că ce nu te omoară te întărește, societatea iese din această experiență slăbită. Chiar dacă tabăra #boicot a învins, nu este nimic de sărbătorit în această seară. Nu ne ajută cu nimic să-i facem „habotnici” și „spălați pe creier” pe cei care au votat DA, am gândi în șabloanele cu care operează politicienii populiști. Dacă vom continua să săpăm tranșee între „noi” și „ei”, poate viitorul referendum „de interzicere” (a statului paralel? a ONG-urilor? a defăimării țării? a avortului?…) va trece. În acest peisaj în care nimeni nu a câștigat nimic, unii au pierdut mai mult. Să-i luăm în ordine:
1. Biserica, indiferent de confesiune, cred că este marele perdant al referendumului.
- De la înălțimea gradului uriaș de încredere pe care-l avea în urmă cu 30 de ani (peste 90 la sută), Biserica a coborât vertiginos, de la an la an (sub 50 la sută în prezent, potrivit unui studiu IMAS). Referendumul pentru familie a fost pentru Biserică o mișcare de totul sau nimic, punctul de cotitură care ar fi putut să-i recâștige gloria de altădată. Ceea ce ne-a arătat însă în aceste săptămâni Biserica a fost o imagine întristătoare în primul rând pentru oamenii duși la biserică: preoți comportându-se precum secretarii de la Județeana de partid, mese electorale întinse în naos, în fața catapetesmei, popi amenințându-i pe enoriași cu excomunicarea dacă nu votează la referendum, figurile luminate ale Bisericii având un discurs intolerant și arogant. Mitul că în Biserică - în special cea ortodoxă - există reformatori s-a spulberat în aceste zile; marea schimbare la față a BOR - despre care se vorbește subversiv de câțiva ani - este o iluzie, totul s-a dovedit că este showmanship, formă, artificiu, nu o reformă de fond.
- Biserica a simțit nevoia să vorbească de pe o poziție de putere, la fel ca Partidul. Și tot la fel ca Partidul, a arătat un dispreț suveran față de oameni, considerându-i pe toți o masă debilă, bună de prostit în față cu sperietori de genul „Vin gheii și vă iau copiii” sau cu fake news-uri postate online și distribuite de popi dubioși conectați la Vocea Moscovei. Nicio urmă din blândețea și înțelepciunea Mântuitorului, niciun semn de înfrânare a trufiei și de înfricoșată întoarcere spre sine, nicio încercare de a le vorbi rațional credincioșilor, fără argumente din arsenalul fricii. După această împreunare din păcate deloc contra naturii, Biserica va rămâne multă vreme lipită de Partid în conștiința publicului. Iar de aici este doar coborâre în gol și în irelevanță. În an centenar Biserica a ratat o șansă istorică să unească societatea, alegând calea facilă a dezbinării și a urii față de cei care nu sunt „ca noi”. Nu e de mirare că pentru mulți, scârbiți că „popii sunt numai după bani” (cât v-a cerut la ultima nuntă? dar la ultima înmormântare?!), - „Pesede și Beore - aceeași mizerie”.
2. Liviu Dragnea a pierdut mai mult decât PSD.
- Doar naivii își pot închipui că fără „voința politică” a lui Liviu Dragnea și a PSD inițiativa celor 3 milioane de la CpF ar fi trecut prin Parlament. Și nu e vorba de vreun puseu democratic la cel mai ceaușist lider de la Ceaușescu încoace. Dovada disprețului suprem pe care Parlamentul îl manifestă față de voința populară o reprezintă referendumul pentru 300 de parlamentari, care zace de un deceniu în birourile puterii. Prin urmare, ce nevoie avea Liviu Dragnea de acest nou referendum? Cum s-a ajuns la sintagma „referendumul lui Dragnea”? La fel ca Biserica, Liviu Dragnea s-a gândit că se va reîncărca politic, că-și va recupera procentele din sondaje, că va câștiga capital de simpatie după ce va oferi populației un cocktail atât de tentant intitulat „Credință&Sex”. Din parteneriatul cu Biserica, Liviu Dragnea a socotit că va împărți frățește dividendele, evident de la 3 milioane în sus. Ar fi trebuit să fie o pregătire pentru campania prezidențială, o mobilizare în primul rând a activului de partid și în al doilea rând o inventariere a enoriașilor cu potențial de a vota la Președinție un patriot român, tradițional, și nu un minoritar vândut străinilor. Ar fi fost, în fine, o testare a mesajelor naționalist-populiste cu care Liviu Dragnea se pregătește să intre în campania prezidențială (Roexitul a fost o exagerare, dar a testat nivelul de suportabilitate al populației la idei extreme).
- Lui Liviu Dragnea i-a explodat însă referendumul în față din cel puțin 3 motive: a) baronii „puciști” n-au tras la referendum; ce motiv ar fi avut să-l reîncarce politic pe cel căruia cu câteva săptămâni înainte voiau să-i ia gâtul în CEx? b) orice scrutin se face cu bani, ți-o spune oricine a făcut campanie electorală; banii se obțin de la sponsori, afaceriștii arondați partidului; decontul se face după alegeri din contracte cu statul; investitori care să dea bani pentru o lege, pentru un drum județean, pentru un fond european, pentru o achiziție publică ulterioară se găsesc, însă nimeni nu vrea să investească bani în definiții despre familie; fără bani nu poți face campanie, petreceri, nu poți da atenții, nu poți căra lumea la vot. c) PSD este în acest moment un partid nefrecventabil chiar în familia politică din care face parte; socialiștii europeni, care sunt cu drepturile omului, cu minoritățile etc. au amenințat cu exluderea PSD din PES dacă referendumul se înfăptuiește.
3. PNL riscă după acest moment să piardă poziția de principal partid al opoziției.
- Alternativa la PSD a jucat, de frică, după partitura lui Liviu Dragnea. Îndemnurile lui Ludovic Orban la participarea la vot au arătat un lider speriat că-și va pierde electoratul, fără a înțelege însă ce electorat mai are. Bătaia PNL pe publicul conservator - tradițional este pierdută din start, câtă vreme în această zonă s-a instalat de 2 ani PSD. E posibil ca în viitor din CpF să se nască a doua forță politică ce se va adresa părții vădit antioccidentale a acestui electorat, deci va fi mare înghesuială aici. Rămâne liberă partea moderată din centru și cea din stânga, liberală în sens american, pe care PNL - anchilozat în niște stereotipii de gândire - o ignoră. Este parte a publicului corporatist, educat, umblat în lume, cu venituri bune, informat, care nu merge după fentele PSD și care a ales, în mod firesc #boicot.
4. Klaus Iohannis a votat la închiderea urnelor, nemulțumindu-i depotrivă și pe adepții DA, și pe cei #boicot.
- Stilul acesta pe muchie, „la alibi” este brandul mandatului prezidențial al lui Klaus Iohannis, care preferă soluțiile comode, netranșante, în orice problemă cu potențial tulburător. Ce să te aștepți de la un președinte care nu și-a apărat public funcția, nici măcar în momentul în care tandemul Tudorel Toader - Valer Dorneanu a schimbat regimul constituțional al țării transformându-l pe șeful statului (ales cu 6 milioane de voturi în spate!) într-un simplu notar care semnează ce decide un ministru numit politic?!
În urma acestui referendum avem și 3 forțe politice care câștigă. Probabil Coaliția pentru Familie se va transforma într-un vehicul politic pentru personaje de tipul Marian Munteanu (Mihai Gheorghiu, șeful CpF, a fost mâna dreaptă a lui Marian Munteanu la Liga Studenților, în anii 90). Pentru PSD aceasta nu este o veste bună.
USR a dovedit un nivel de mobilizare și de organizare peste așteptări la un partid tânăr cu doar câteva mii de membri. După ce a reușit să ducă la bun sfârșit inițiativa de strângere de semnături „Fără penali”, care a dat vizibilitate partidului și a arătat că USR are și structură, nu numai gherilă parlamentară, formațiunea a mobilizat acum o rețea de 12.000 (!) de observatori la vot, rodând structura de partid și potențialii susținători. USR devine dintr-o adunătură naivă „de hipsteri” de toate orientările - căreia puțini îi dădeau șanse de existență la intrarea în Parlament - un partid care se maturizează în opoziție și care face politică eficientă la firul ierbii. Este taman inversul partidului lui Traian Băsescu, PMP, ale cărui mesaje și acțiuni haotice l-au adus în pragul dezintegrării.
Alături de USR, partidul lui Dacian Cioloș s-a poziționat de la bun început în tabăra #boicot. Ar fi o naivitate ca cineva să creadă că cei 80 la sută care au stat acasă vor vota USR sau Platforma România 100, dar ambele formațiuni au intuit corect care este publicul lor și au înțeles că partidele „tradiționale” au pierdut contactul cu această parte a societății. Cele 2 partide vor avea succes dacă vor dovedi că sunt în stare nu doar să-i convingă pe oameni să stea acasă, ci și să-i scoată la urne.
Nu pot încheia fără să-mi aduc aminte de vorbele îngrijorate ale lui Liviu Dragnea, în fața publicului de la România TV: „Este temerea multora că se poate întâmpla ce s-a întâmplat în alte țări, să se legalizeze de exemplu căsătoria între un om și un animal”. Stați liniștiți, stimați telespectatori: chiar dacă referendumul a picat, nicio lege nu-l poate obliga pe dl. Dragnea să se însoare cu o capră, nici aici, nici în Canada. Asta e vestea bună. Vestea rea e că de luni îi începe apelul în procesul în care a primit în primă instanță 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Distracția de 35 de milioane de euro s-a terminat…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Iesim cu lozincile care le auzim de zeci de ani cand "echipa de fotbal" mai facea cate o "isprava": "moment istoric", "echipa a dovedit o mare maturitate", "momentul zero", "de azi incolo lucrurile vor sta altfel", samd
"Istoria ne invata ca istoria nu ne invata nimic!"
但是，如果疼痛
但是，如果疼痛
I-am răspuns exact același lucru pe care l-ați descris aici, desigur cu mai puține cuvinte, și nici pe departe atât de elocvent. Nu putem fi fericiți după astfel de victorie pirică. Am fost atrași într-o luptă pe care nu ne-am dorit-o, am încercat din răsputeri să o evităm, și a trebuit să luptăm cu oameni pe care-i credeam suflete înrudite, cu sisteme de valori asemănătoare. Și am rămas cu un gust extrem de amar. Am vrea să fie atât de simplu, le dăm un unfriend/unfollow și gata, uităm că astfel de oameni există, după care începem să ne clădim o nouă bulă în locul celei distruse acum.
Dar dacă am proceda astfel, nu am fi și noi la fel de intoleranți, la fel de închistați în crezurile noastre ca și ei? Și oare nu le-am rata astfel lor șansa de a redeveni, într-un moment dat, prietenii noștri? Și cine ne dă nouă dreptul de a ne simți superiori lor?
Nu vrem să le fim superiori, nu vrem nici să le admitem lor superioritatea. Noi nu am vrut să le luăm fața. De ce ne provoacă acum pe noi soarta să ne luăm noi nouă fața, simțindu-ne superiori și învingători, când tot ce am vrut a fost să nu fim abuzați cu crezurile care nouă ne sunt străine?
Prietena mea mi-a înțeles explicația, dar la urmă a avut totuși un comentariu.”Dar ei ar fi dansat peste mormintele noastre dacă ar fi fost invers, nu ne face asta pe noi automat mai buni?” Dar tocmai asta e una dintre laturile etice ale problemei: noi NU AM VRUT să ne manifestăm superioritatea în care nu credem. Noi am fi vrut să-i păstrăm în continuare drept frați ai noștri, iar ei, soarta, Dragnea, ne-au refuzat această opțiune. Și pentru durerea pe care ne-a provocat-o această victorie pesede merită să fie interzis de pe piața politică pentru totdeauna.
但是，如果疼痛
但是，如果疼痛
https://www.independent.co.uk/news/uk/home-news/hull-university-gender-neutral-pronouns-students-mark-down-not-use-a7664581.html
但是，如果疼痛
但是，如果疼痛
Iesim din povestea asta exact la fel cum am intrat, cu aceleasi cicatrice pe care le caram dupa noi din '90 incoace, nici mai mult nici mai putin, si inca nu s-au aratat toate, pe 10 a fost doar o mostra din ce zace in urmasii pcr. Le vedeam curand, cu siguranta, si pe restul, daca referendumul confirma nivelul de manipulare a electoratului sperat si muncit din greu de organizatori.
Mai presus de toate, iesim mai curati. Acest referendum a spalat rahatul cu care ne acopereau Dragnea&CrimeCo. si preafericitii, caiafele cu Mercedesuri si straie aurite, care nu sunt biserica ci doar atat, caiafe. Biserica este multimea de credinciosi si Dumnezeu, nu o cladire sau nu stiu care popa. Isus a spus, acolo unde se roaga doi oameni, sunt si Eu. N-a spus doi popi, doi mitropoliti sau alti ierarhi.
Iohannis era obligat de functie sa participe la referendum. Doar noi avem prerogativa sa putem refuza, pentru ca nu ne leaga nici o functie. Pe cat de impropriu si inutil, referendumul era un demers legal si democratic pe care Iohannis nu avea dreptul sa-l ignore ca Presedinte al Republicii. Este o parere pur obiectiva, nu sunt un fan inrait al lui Iohannis. Recunosc insa pozitia ingrata in care se afla si lacunele functiei pe care o ocupa. Nimeni nu putea face, practic, nimic mai mult decat a facut Iohannis, decat poate sa se aleaga suspendat de majoritatea penala din Parlament, lasand tara si postul pe mana altui penal, conform legii, iar aici ma refer la condamnatul pentru sperjur, actualul Presedinte al Senatului.
Despre referendum se pot discuta multe, din fericire Dumnezeu a facut altul inaintea noastra si a decis ca doar femeia si barbatul pot face copii si propaga specia. Restul sunt drum inchis, fundaturi care nu aduc viata. Lumea aceasta nu-i perfecta, nu a fost si nici nu se intrevede ca va deveni vreodata.
但是，如果疼痛
Ce vreau să zic, e că nu m-am simțit deloc confortabil ”stînd în casă” în aceste 2 zile... E ciudat să lupți pt drepturi stînd în casă. Aș fi preferat ca acest referendum (dimpreună cu bani cheltuiți pt acesta) să aibă o miză cu adevărat importantă. Cum ar fi:
1. Includerea în Constituție a regulilor alegerilor electorale și a referendumului (ca să nu ne mai șmenuiască drepturile fundamentale orice vremelnică grupare majoritară în Parlament - cum au făcut cu eliminarea turului 2 la locale și cu procentul pt care un referendum poate fi declarat valid).
2. ”Fără penali în funcții publice” trebuie musai, după părerea mea, să ajungă text în Constituție. Altfel, viața e pustiu. Serios.
3. Scoaterea magistraților de sub ORICE fel de autoritate politică. Este suficientă garantarea unui procent fix din PIB (sau negocierea acestui procent cu opoziția). Postul de ministru al justiției ar deveni opțional (poate fi păstrat onorific, doar pt că alte state îl au, în ideea de a avea un echivalent care să reprezinte sistemul judiciar din Ro) . Știu, veți zice că ce draq mai poate reprezenta un astfel de ministru... Vă amintesc că în destule state există deja această situație (de ex, președindele Germaniei).