Foto: Ionuț Păucă Tăzlăoanu
Ziua 1 de referendum mi-am petrecut-o vorbind neîntrerupt, preț de 6 ore, cu sute de elevi de liceu veniți la RIUF. „Romanian International University Fair” este poarta prin care noua generație iese din România spre țări care respectă educația, respectă meseria de profesor și îi respectă, în primul rând pe ei, pe elevi și pe studenți. În zilele în care guvernarea de la București punea populația să decidă asupra „familiei tradiționale”, prezența miilor de părinți și de copii la coadă la un târg educațional poate vorbi despre adevăratele preocupări ale populației pe care politicienii le ignoră pur și simplu.
La ora 10.00, ora oficială a deschiderii târgului, nu înțelegeam de ce nu vine încă nimeni la standul nostru. Cozile din fața Sălii Palatului erau așa de mari și de late, încât o singură ușă de intrare nu făcea față valului de puști veniți din toată țara. Erau veniți din orașe precum Suceava, Târgoviște, Buzău, Târgu Jiu, Constanța, practic din toată țara, împreună cu diriga sau cu un profesor mai implicat, sau veniți singuri, „în gașcă”. Erau firești și curioși si pregătiți să plece din țară, pentru că „în afară ești respectat și înveți mai multe, dar și mai bine”.
Trei ore mai târziu, eu și cei trei colegi ai mei nu mai aveam voce si nici putere să mai vorbim cu elevii de liceu care - mulți dintre ei - nu știau nici ei de ce au venit și nici ce opțiuni au pentru viitorul lor. Știau însă că vor să plece. Îi intrebam dacă știu ce vor să facă la facultate și părea că toate optiunile vieții le sunt așternute în față, la felul în care își „recitau” pasiunile: drept, IT, parcă și un pic de business, dar și regie și actorie, și nu strică și niște limbi străine.
Într-un weekend pe care politicienii și Biserica îl declară „decisiv” pentru viitorul României, departe de referendum, mii de liceeni își caută rostul și locul în afara țării, la un târg despre care cred că le poate prevesti viața profesională. Și speră că „dincolo” o să le fie respectate alegerile, pentru că aici s-au săturat să li se zică „ce să fie” sau că „nu se poate”.
Un tată cu două fete ne spune că, deși fiicele lui au 13 și 14 ani, vrea să se intereseze din timp pentru ele și să decidă dacă e cazul să plece cu ele din țară de la liceu sau nu. O puștoaică de 17 ani vrea să fie admisă deja la vârsta asta la facultate, ca să aibă timp să se distreze în liceu, iar un elev de a 12-a nu e sigur dacă viitorul țării asteia îl include și pe el și se inscrie la trei facultăți din afară, să se asigure că va pleca.
Referendumul de la RIUF ne spune care sunt cifrele relevante pentru viitorul acestei țări: zeci de mii de tineri pleacă la studii, pentru o viață și o carieră mai bune. Până aici totul este în regulă. Nu știm însă dacă o să se mai întoarcă la familiile lor - tradiționale sau nu - care îi conduc acum, aici, la plecare cu inima strânsă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Viitorul lor din Romania a fost distrus in prima faza de partidele de stanga care au falimentat tot ce s-a putut si au privatizat pe nimic companiile romanesti, iar apoi de partidele de centru, dreapta (sau ce or mai fi fost), care au permis investitorilor straini sa ne trateze ca pe sclavi! Sunt putini investitori straini care isi platesc angajatii cu salarii considerabile pentru nivelul nostru de trai, cei mai multi cauta sa angajeze oameni cat mai capabili pe salarii cat mai mici. Tinand cont ca angajatori mari, romani 100% nu mai prea sunt in economia noastra, putem arata cu degetul si catre occidentalii care vin in vanatoare de profit la noi in tara!
Daca vedeti raul doar din parte, la un moment dat o sa dea raul peste voi si din cealalta parte!
Partea buna ca ati gasit buba tarii, familile traditionale! Din cauza lor inca nu curge miere la robinet!
Apartenența la UE e o șansă incredibilă, pentru că pune semnul egal între un student venit din România și unul din țara universității vizate de acesta. Taxele imense percepute de la cei care vin acolo din afara spațiului european sunt ca turnesolul pentru motivele reale ale înghesuielii de la târg.
Totuși, RIUF e un târg. La târg vin instituții de învățământ superior cărora le arde buza după viitori studenți. Câte universități din primele 50 ale topurilor internaționale se regăsesc acolo?!
RIUF e o afacere și atât. Îi sfătuiesc pe cei care doresc să plece la studii în străinătate să se informeze și să aleagă singuri, evitând pe cât posibil sugestiile comisionarilor.
Succes!
Facem abstractie de cei care se gindesc sa plece la studiu, stiut fiind ca in general situatia lor materiala nu e din cele mai proaste si oricum, se descurca.
Insa e interesant ca la Londra au votat f multi romani la acest referendum iar explicatiile date intr-un interviu cu un pastor roman de-acolo sint f interesante pentru justificarea unei prezente atit de numeroase la referendum.