Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Calomnia, amnistia și pușcăria

 E de domeniul evidenței că domnii Ștefănescu și Nicolicea, reziduuri cu gură din vremea lui Ceaușescu (aceasta este o insultă, pentru care pot să fac proba verității), nu vor altceva decât arestarea tuturor celor care îi înjură. Asta înseamnă legea pentru ei.

Este însă la fel de evident că insulta și calomnia nu trebuie să presupună pedeapsa cu pușcăria?

În opinia subsemnatului, nu, nu este evident. 

 Să luăm cazul a ceea ce se mai numește presă. Într-o recentă emisiune tv, mi s-a pus, în absență, întrebarea retoric-dojenitoare: „Ar fi de acord CTP ca un jurnalist să facă închisoare pentru ce spune?”.

Răspund: da.

Pe cei care susțin că vorbele nu pot fi considerate infracțiune, i-aș întreba: sunteți pentru dezincriminarea abuzului în serviciu, ceea ce se încearcă începând cu OUG 13? Mai mult ca sigur răspunsul va fi nu.

Bun, dar ce este calomnia, proferată de un jurnalist sau politician, altceva decât abuz în serviciu? Profitând de poziția socială și de posibilitatea exprimării publice, nu comite respectivul un abuz asupra publicului, în serviciul căruia se află?

De ce jos! OUG 13 și sus! dezincriminarea calomniei?

Nu vorbesc despre insultă. Am susținut întotdeauna scoaterea ei din Codul Penal. Insulta înseamnă „atingerea adusă onoarei și reputației unei persoane prin cuvinte sau gesturi”. Deci, dacă mă face cineva „dobitoc”, „dement”, „antiromân”, consider că trebuie să suport asta, e în fișa postului oricărei persoane publice. Mai mult, astfel de vorbe nu mă ating, pentru că nu mă interesează cei care sunt încântați de ele.

Calomnia însă... Cele ce urmează le spun ca jurnalist chemat în peste 30 de procese în care am fost acuzat, singur sau în solidar, de insultă sau calomnie, în perioada în care nu erau dezincriminate, și am fost condamnat penal cu suspendare pentru ofensă adusă autorității.

De la insultă la calomnie e ca de la vorbă la faptă: „Calomnie - afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate (s.m.) privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană sancțiunii penale, administrative sau disciplinare, ori disprețului public”. Dau din nou exemplul subsemnatului, nu altele, ca să nu fiu acuzabil de părtinire pentru vreo tabără politică.

„CT Popescu primea de la Vântu, aflat în pușcărie, câte 5.000 de euro pe lună, ascunși în câte-o carte scobită pe dinăuntru”. (S. Ghiță)

„CT Popescu este informator al SRI”. (D. Vâlcov)

Acestea sunt fapte, cu subiect și predicat, aruncate în spațiul public fără niciun fel de dovadă. Dacă aleg să nu comentez astfel de minciuni sfruntate, atunci, argumentum ex silentio, tăcerea poate fi luată drept recunoaștere. Și chiar dacă le desființez, încrederea unora dintre cei care mă citesc și mă ascultă poate fi șubrezită – „fapta”, împănată cu „amănunte”, este mai eficientă în manipulare decât înjurătura. Calomniază, calomniază, până la urmă tot rămâne ceva, spune o indicație veche și prețioasă...

Cei doi calomniatori profesioniști de mai sus sunt infractori-politicieni. Dacă însă un jurnalist comite o calomnie, el lovește în chiar temelia acestei meserii. Stick to the facts, faptele înainte de toate, este legea nescrisă pe care au făcut-o marii ziariști de-a lungul vremurilor. Un jurnalist care inventează sau falsifică fapte nu se mai poate numi jurnalist.

Și trebuie să plătească penal pentru asta, aidoma corupților.

Cu ce este mai puțin vinovată coruperea unui funcționar public sau unei instituții decât coruperea adevărului și moralei publice?

Ce urmăresc politicienii și jurnaliștii care practică frecvent calomnia? Să creeze o stare de confuzie etică la nivelul întregii societăți. Sunt aceiași care trag cu dinții pentru amnistie, grațiere și anularea de sentințe definitive. Calomnia și amnistia se susțin una pe cealaltă pentru a induce ideea că poate n-om fi noi ușă de biserică, dar nici ăilalți nu-s mai breji, toți suntem o apă ș-un pământ!...

„Da”-ul de la începutul acestui text este un răspuns teoretic. Ce s-ar întâmpla, practic, dacă ar fi repusă calomnia în Codul Penal? Ar fi judecați și condamnați mulți dintre colegii lui Nicolicea și Ștefănescu din PSD și jurnaliștii din televiziunile lor de partid, producători aproape zilnic de calomnii ticăloase până la vomă la adresa „dușmanilor poporului”? E naiv să crezi așa ceva, când Justiția română este la un pas de a fi capturată de putere. Mai degrabă vor fi condamnați cei calomniați, iar calomniatorii, prieteni ai puterii, bătuți pe umăr!

Și e destul ca un proces de calomnie să dureze 2-3 ani – între timp au loc alegeri și scopul ventilatorului de scârnă a fost atins...

Iată de ce, răspunsul complet la întrebarea „Ar trebui să fie posibil ca un jurnalist să facă pușcărie pentru ce spune?” este: acum, nu, dar, într-o bună zi, da.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

poseta pe scaun

Meteahna chiulului nu m-a părăsit nici în anii de facultate când, după prima oră de curs (cursurile ţineau două ore, cu pauză între ele), îl luam de mână pe soţul meu (pe atunci prieten şi apoi logodnic) şi îi spuneam „Hai să plecăm!” El (corect, disciplinat şi pasionat de fizică) încerca să se opună, dar până la urmă venea cu mine să hoinărim pe străzi sau prin parc, îmbrăţişaţi. Era atât de plăcut! foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Grădina care începe cu o decizie, nu cu un buget: Kaamos. Dacă stai în fața grădinii tale și simți că „lipsește ceva", cel mai probabil nu îți lipsește un obiect nou, ci o idee clară despre cum vrei să arăte

Pentru mulți dintre noi, grădina reprezintă cu mult mai mult decât o bucată de teren în plus sau locul unde mai tundem iarba din când în când. Este cea mai importantă „cameră” a unei familii pe timp de vară. E locul unde copiii învață să descopere natura, unde prânzul de duminică se prelungește până la cină și unde, după o zi lungă, reușești în sfârșit să lași telefonul din mână pentru o jumătate de oră de liniște.

Citește mai mult

Hormuz - nava SUA

Hormuz este un nod sistemic, nu doar energetic. Importanța strâmtorii nu derivă doar din volumul tranzitat, ci mai ales de numărul mare de tipuri de produse care o traversează. Nu vorbim doar despre petrol brut sau gaze naturale lichefiate, ci despre produse petrochimice, polimeri, metale și semifabricate. Acestea sunt elementele invizibile care susțin producția globală. foto Profimedia

Citește mai mult