Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cancerul lui Putin și lumea cealaltă

Cristian Tudor Popescu

Mare veste mare: Putin e bolnav, grav, în fază terminală, cel mai probabil, ba nu, cel mai bine, de cancer. Pe televizoarele noastre se fac analize ale mutrei lui Putin, de către ghicitori în riduri și în ochi, care să furnizeze, cui o cere, ușurarea că „moare ăla și scăpăm”.

Nu știu care e starea sănătății casapului de la Kremlin, dar cei care înghit „știrea” de mai sus suferă de prostie, nepăsare și lașitate, în stadii avansate.

1. Putin este șeful de stat cu cea mai bună condiție fizică din câți am văzut – poate doar schiorul, golferul, tenismanul Iohannis să-i facă ceva concurență. Nu e băutor, n-a fumat niciodată; mai mult, interzice fumatul pe unde îl prinde, chiar și celor din cercul său restrâns. În fiecare zi, înoată și face exerciții fizice. 

2. Periodic, este supus unei testări medicale complete, care ar detecta orice boală în fază incipientă.

3. Chiar și dacă ar avea cancer sau SIDA, să zicem, banii și puterea îi dau acces la cele mai eficiente tratamente actuale, care, în cel mai rău caz, îi prelungesc viața cu mulți ani.

4. Speranța stupidă că Putin ar putea să-și dea duhul rapid ascunde lașitatea și nepăsarea de semeni a celor care o nutresc. Mulți dintre ei cred și că „nu trebuie să-i enervăm pe ruși”, „ce treabă avem noi cu ucrainenii?”, „ce ne trebuia scut la Deveselu, ca să-i întărâtăm?”, „să rămânem neutri”. Neutri față de omorârea civililor și copiilor de către armata rusă. Aceștia sunt urmașii celor care plimbau din gură-n gură în anii `80 zvonul că Ceaușescu are cancer la prostată, dar n-ar fi zis nici cârc la adresa politicii criminale a scorniceșteanului. Adicătelea, noi tăcând mâlc, cu mâinile la spate, să ne rezolve problema hazardul, boala, pronia cerească. Sau astrologia. Potrivit astrologului ucrainean Vlad Ross, „Putin își va sărbători ultima aniversare pe 7 octombrie 2021. Cel mai probabil, acesta va fi și ultimul an în care o va face”.

5. Niciunul dintre vânturătorii cancerului de care ar suferi Putin nu-și găsește, dacă-l întrebi, vreo vină pentru crimele care se petrec acum în Ucraina. Asta deși Putin lovește și omoară oameni din ziua în care a ajuns la putere. Când a bombardat Groznîi, capitala Ceceniei, până n-a mai rămas piatră peste piatră, nu s-a repezit nimeni să-i sancționeze regimul. Când toți opozanții lui au fost, rând pe rând, arestați, torturați, otrăviți, împușcați, nu i-a trecut nimănui prin cap în Europa și în România să renunțe la un grad, două din căldura locuinței, cum propune acum Frans Timmermans, pentru a nu mai pompa bani pe gaz în buzunarele ucigașului.

6. Putin este produsul unui mod de a fi și de a gândi care stăpânește Rusia. Este odrasla kaghebismului militarist revanșard, obsedat de ideea de a face URSS nu prețuită, nu respectată, ci temută în întreaga lume. Pentru KGB, nici măcar Putin nu e de neînlocuit. Dacă ar dispărea mâine, succesorul e ales și pregătit – de pildă, dublura lui Putin, fostul președinte Dimitri Medvedev. 

7. Dar mai există un motiv, cel mai tare și trist, pentru care moartea lui Putin n-ar opri răul. Tot auzim că rușii, care, potrivit celui mai proaspăt sondaj, îl susțin în procentaj de 70%, sunt spălați pe creier de dictatură. N-aș zice. Când televiziunea Kremlinului le spune că Rusia eliberează Ucraina de drogați și naziști, le spune exact ce vor de decenii să audă. Rușii visează dictatura, chiar una sângeroasă. Vor să fie sclavi, dar sclavi imperiali.

Adevărul ultim este că majoritatea poporului rus respinge din rărunchi democrația – îi va trebui un veac s-o învețe, dacă o va învăța vreodată. Șansa omenirii de a supraviețui este carantinarea, izolarea totală a Rusiei, pe termen nelimitat. Pe Pământ, ca să mai existe această planetă, se despart două lumi: lumea liberă democrată și lumea cealaltă, Rusia cu China și Coreea de Nord.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.


Îți recomandăm

blocuri - Bucuresti

Locuiesc într-un bloc de 4 etaje. Unii i-ar spune “bloc comunist”, pentru că e construit înainte de cutremurul din 1977, pe care l-am și prins, de altfel, aici. În urmă cu aproape 20 de ani, la câteva zeci de metri de blocul alăturat, tot de 4 etaje, un dezvoltator străin a construit un complex rezidențial, care include și un turn de 20 de etaje. (Foto: Inquam Photos / George Călin)

Citește mai mult

Daniel van Soest - Suceava

Totuși, văd o diferență. PNL arată o anumită capacitate de autocurățire — altfel domnul Bolojan nu ar fi devenit prim-ministru. PSD, în schimb, s-a băgat în tranșee ca să lupte până la capăt, transformându-se într-un partid-zombie, pe care pare să-l mai poată îndrăgi doar un alt partid insalubru, precum AUR.(În imagine, Daniel van Soest)

Citește mai mult

Crăciun

Mă gândeam zilele trecute că anul ăsta și anul anterior au fost cei mai răi ani pe care i-am trăit eu vreodată. Și da, nu m-am născut ieri. Am prins și pandemia, și debutul invaziei din Ucraina, și joaca lui Dragnea de-a puterea, și mandatul de premier al lui Adrian Năstase. Am prins cam toate plăgile ultimelor trei decenii și jumătate, dar tot mi se pare că anul ăsta și anul trecut au fost cei mai răi ani ai vieții mele.

Citește mai mult

Revoluția

Stăteam chitiți, cu lumina stinsă, încercând să ghicim la ce distanță se trăgea. Focurile de armă se auzeau surd. Apoi, dintr-odată, o ploaie de metal a căzut peste casă. Tata ne-a apucat pe mine și pe sora mea de câte o aripă și ne-a zvârlit în pivniță. Acolo am stat o vreme, desculțe, învelite într-un preș vechi, în beciul care mirosea a varză murată, până când nu s-au mai auzit nici împușcături, nici maşini.

Citește mai mult