Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Nu înțelegeam cum e să spui „Îmi iubesc țara”. Până când am crescut...

Sonia Argint munte

În ultimii ani, am avut norocul și oportunitatea extraordinare de a călători și de a sta de vorbă cu oameni din colțuri diverse ale lumii și ale țării, din medii sociale și activități diferite. A fost, fără să îmi dau seama, un fel de oglindă în care am început să văd mai clar cine suntem noi, românii, și ce înseamnă să te tragi din țara asta.

Poate că e și vârsta, poate e felul în care mă schimb eu în interior, cum am devenit mai empatică, mai sentimentală față de anumite imperfecțiuni, mai atentă la lucruri pe care nu le vedeam cândva. Cert e că abia acum încep să simt, cu adevărat, cuvântul ăsta: patriotism.

Mult timp mi s-a părut un cuvânt mare, poate chiar prea mare. Știți, senzația aia că ți-e un pic penibil să-l folosești?! Chiar nu înțelegeam cum ajungi să spui „îmi iubesc țara” și să simți asta cu adevărat.

Se pare că lucrurile se schimbă atunci când tu te schimbi și îți lărgești orizonturile înțelegerii și ale cunoașterii. Pentru că astăzi simt România diferit. Și când spun România, nu mă refer doar la spațiul geografic pe care îl ocupă. Nici la oameni. Nici exclusiv la cultură. Mă refer la spirit, spiritul nostru, care e uneori greu de explicat, greu de definit sau pus în niște categorii bine delimitate. Și tocmai aici este frumusețea! Pentru că, în opinia mea, este atât de ușor de simțit.

Sigur, nu suntem perfecți. Așa cum absolut niciun popor nu e, vă garantez asta, așa că nu-i mai idealizați pe alții. Suntem un amestec frumos de lumină, umbre, pasiune, creativitate, haos, generozitate și o inimă care bate tare, cald și, mai ales, viu. Da, asta cred că ne definește tare bine: avem viață!

Sigur că avem și vulnerabilități colective din plin, avem frici, nesiguranțe, întrebări, nevoia de a fi văzuți și încă simțim că trebuie să fim validați. Dar ele nu ar trebui să ne slăbească, ci să ne apropie. Să ne facă mai umani, mai autentici, mai capabili să construim împreună. E un fel de forță delicată, dar reală, care să ne poate ține ancorați unii în alții.

M-aș bucura să văd că nu ne mai judecăm în extreme. Să nu mai aruncăm cu pietre la prima greșeală a cuiva pe care l-am pus pe piedestal pe drept merit. Să vedem și oamenii, și țara, în adevărata lor complexitate.

Fiecare dintre noi poate fi, în bula lui, un om extraordinar, dacă ne propunem asta, iar date naturale avem din plin. Suntem umani. Nu vă imaginați cât valorează asta!

Și poate aici începe, de fapt, patriotismul adevărat.

Nu în vorbe mari, nu în declarații, nu în comparații cu alte popoare. Ci în gesturi mici și constante. Aproape homeopatice. În felul în care ne purtăm unii cu alții. În cum ne creștem copiii. În cum ne respectăm istoria fără să rămânem prizonierii ei. În felul în care alegem să muncim, să fim corecți, să fim binevoitori. 

România nu este doar țara în care m-am născut, este spațiul în care aleg, în fiecare zi, să contribui cu ceva bun, oricât de mic. Spun “bună ziua” când intru într-un spațiu cu necunoscuți, spun “mulțumesc” chiar și celui care mi-a făcut un serviciu plătit, respect spațiul celuilalt, dar la rându-mi cer să-mi fie respectat al meu. Pentru că “patriotism” nu exclude critica, ci o cere. Ea este factor evolutiv, nu un afront personal. Dar o cere într-un fel responsabil, matur, empatic și constructiv. Asta este forma mea de iubire pentru România. Și cred că dacă fiecare dintre noi ar face la fel, spiritul ăsta despre care vorbesc ar deveni și mai vizibil, și mai puternic.

Îmi iubesc țara. Spun asta acum cu o mândrie pe care n-am mai simțit-o niciodată atât de clar. Locurile, oamenii, vulnerabilitățile și forța noastră, toate la un loc creează ceva unic, ceva ce n-am întâlnit nicăieri în lume. Poate e latinitatea, poate sunt influențele slave, poate minoritățile care ne-au modelat istoria, căci, fie că ne place sau nu, ele toate fac parte din noi. Fix acest amestec magic dintre ele este fantastic!

Nu știu să definesc acest „ceva”, acest spirit, mai bine de atât, dar îl simt în fiecare călătorie, în fiecare conversație, în fiecare revenire acasă din țări la care ne uităm cu iluzia că “ce bine e acolo”.

Cu fiecare an care trece, sunt tot mai mândră că sunt româncă. Nu doar pentru că o spun cu voce tare, ci pentru că o simt, din ce în ce mai profund, în interiorul meu.

La mulți ani, România!

La mulți ani, români!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Călin Georgescu Alba Iulia

“Azi nu simt bucurie, ci durere”. Asta a spus Călin Georgescu la Alba Iulia, locul simbol în care se întâlnesc românii de Ziua Națională să își amintească de faptul că în unire stă puterea. Nu voi comenta azi în niciun fel faptul că un om care este considerat de autoritățile române un “candidat al Moscovei” are libertatea de a convoca mitinguri în zile simbolice și nici că își permite sub ochii forțelor de ordine să cheme românii “la luptă” și la “sacrificiu”. El având un dosar penal pentru complicitate la tentativa de răsturnare a ordinii constituționale. Foto: Inquam Photos

Citește mai mult

CTP

Pe vremuri, sărbătoarea națională a României era 23 August. După `89 a fost desființată. O greșeală, după părerea mea. Semnificația ei trebuia recuperată, înlăturând minciuna comunistă a rolului principal în insurecție pe care l-ar fi jucat PCR, partid anexă a URSS. Regele Mihai și partidele istorice, PNȚ, PNL, Social-Democrații, conducerea Armatei, factorii principali ai loviturii de stat care l-a înlăturat pe liderul militaro-fascist Ion Antonescu, repuși în drepturi.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Hadi Rahimian

Există copii în România născuți de două ori. Nu, nu e o greșeală de scriere și nici o eroare a serviciilor de stare civilă. Hadi Rahimian, un medic român, născut în Iran, operează feți aflați în uterul mamei oferindu-le viață. Cei mai mici dintre ei au 18 săptămâni gestaționale.

Citește mai mult
sound-bars icon