Ziua Națională a României ar fi trebuit să fie, ca într-un scenariu ideal, un pansament peste rănile adânci ale unei societăți tot mai sfâșiate între lumi paralele, viziuni incompatibile și voci care ricoșează fără răspuns. Ar fi trebuit să fie răgazul în care străzile se aud mai tare decât breaking news-urile, în care oamenii cântă peste zgomotul certurilor politice, în care furia se dizolvă în frigul de decembrie și nu se întoarce măcar până dimineața următoare. foto: Profimedia

“Azi nu simt bucurie, ci durere”. Asta a spus Călin Georgescu la Alba Iulia, locul simbol în care se întâlnesc românii de Ziua Națională să își amintească de faptul că în unire stă puterea. Nu voi comenta azi în niciun fel faptul că un om care este considerat de autoritățile române un “candidat al Moscovei” are libertatea de a convoca mitinguri în zile simbolice și nici că își permite sub ochii forțelor de ordine să cheme românii “la luptă” și la “sacrificiu”. El având un dosar penal pentru complicitate la tentativa de răsturnare a ordinii constituționale. Foto: Inquam Photos

„Am făcut o românească.” - Cu expresia aceasta mi-am dorit să încep text, când m-am gândit să-l scriu în urmă cu câteva săptămâni. Această expresie reflectă și reproduce un auto-stereotip social privind improvizația, ocolirea normei și soluția pragmatică de moment. „A face o românească” funcționează ca o oglindă a mentalității colective a societății noastre. Este vorba despre o poveste foarte scurtă, condensată într-o propoziție, pe care noi, românii, o spunem despre noi înșine. Foto: Inquam Photos

Poate că e și vârsta, poate e felul în care mă schimb eu, în interior cum am devenit mai empatică, mai sentimentală față de anumite imperfecțiuni, mai atentă la lucruri pe care nu le vedeam cândva. Cert e că abia acum încep să simt, cu adevărat, cuvântul ăsta: patriotism.

Cuvinte care erau ale tuturor - drapel, imn, țară, suveran, patriot, unire - au devenit în ultimul an doar ale lor.

Dar chiar dacă iubesc România, nu simt mândria de a fi român.

„Rapsodia română” cântată „printre străini” te face să-ți duci mâna la piept, ca la imn. (Foto: Mugur Cristescu)

Cultura în care am fost educați noi pe aici, prin spațiul carpato-danubiano-pontic, nu este o cultură unitară. Trăind în România, noi am fost expuși, de fapt, la două culturi majore, dar distincte, ba chiar concurente și uneori antagonice. Prima se numește românism, iar pe a doua îmi place să o numesc româneală. (Foto: Inquam Photos)

Suntem victimele unei propagande comuniste naționaliste, apoi a uneia anti-monarhiste după 1990. Și nici școala nu ne-a ajutat mai deloc în sensul cunoașterii adevărului și contextului istoric din 1918. (Foto: Daniel Mihailescu / AFP / Profimedia)

România este nu doar țara tuturor posibilităților, dar și țara tuturor oportunităților. Dar este în același timp și țara tuturor oportuniștilor. (Foto: Facebook Marius Geantă)