Când sărbătorile dor: despre anxietate, traume și presiunea de a fi fericit. Psihoterapeutul Alin Savelie: „Blândețea față de tine e cel mai important cadou”

Crăciunul este adesea prezentat ca o perioadă a reconectării, a bucuriei și a liniștii. Reclamele, filmele și rețelele sociale construiesc an de an o imagine aproape obligatorie a fericirii: mese pline, familii unite, râsete, cadouri și recunoștință. În spatele acestei narațiuni colective, însă, există o realitate mult mai complexă și, pentru mulți oameni, mult mai dureroasă.

Pentru cei care trăiesc cu anxietate, depresie, pierderi recente sau relații familiale tensionate, sărbătorile nu funcționează ca o pauză, ci ca o oglindă. O oglindă care scoate la suprafață lipsurile, dorurile, rănile vechi și presiunea de a „simți ceva” într-un moment în care interiorul este departe de a fi festiv. Decembrie devine, astfel, o perioadă încărcată emoțional, în care trecutul și prezentul se suprapun, iar așteptările sociale pot cântări mai greu decât oricând.

Am stat de vorbă cu psihoterapeutul Alin Savelie, psihoterapeut în cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria, despre motivele pentru care sărbătorile amplifică suferința emoțională, despre cum se reactivează traumele din copilărie, ce diferențiază tristețea sezonieră de o suferință psihologică reală și, mai ales, despre ce înseamnă să ne oferim blândețe atunci când nu ne ridicăm la „nivelul” bucuriei impuse. 

O discuție despre normalitatea emoțiilor dificile și despre importanța validării, într-o perioadă în care mulți se simt, paradoxal, mai singuri ca oricând, realizată cu sprijinul Rețelei de sănătate Regina Maria.

Principalele idei din interviu pe scurt:

• Sărbătorile amplifică emoțiile existente, funcționând „ca un amplificator emoțional”: „Dacă deja suntem vulnerabili pe interior, ne crește intensitatea a ceea ce simțim deja.”
• Comparația socială devine mai dureroasă în decembrie, alimentată de social media și de presiunea fericirii: „Toți ceilalți sunt bine, eu nu. Toți ceilalți merg în vacanțe.”
• Imaginea idealizată a Crăciunului creează rușine și autocritică, atunci când realitatea personală nu se potrivește cu modelul perfect: „Discrepanța asta generează rușine, vinovăție și întrebarea: ce e în neregulă cu mine?”
• Traume vechi se reactivează prin ritualuri, mirosuri și întoarcerea acasă: „Pentru psihic, timpul nu e liniar. Corpul și emoțiile își amintesc.”
• Ignorarea sau minimalizarea durerii emoționale crește riscul de izolare și crize acute, mai ales când mesajele din jur sunt de tipul „fii pozitiv”. Emoțiile neexprimate nu dispar, se adâncesc pe interior.
• Blândețea față de sine și validarea emoțională sunt esențiale, atât în relațiile apropiate, cât și în terapie: „Nu avem obligația de a fi fericiți de sărbători.”
• Pentru a facilita accesul la suport emoțional de sărbători, clinicile de Psihoterapie Regina Maria rămân deschise pe 24, 25 și 26 decembrie.

Ce mecanisme emoționale fac ca perioada sărbătorilor de iarnă să amplifice anxietatea, depresia sau sentimentul de gol interior la anumite persoane?

Din punctul meu de vedere, sărbătorile funcționează efectiv ca un amplificator emoțional. Pe parcursul anului avem un anumit nivel de volum în minte, în cap, după care vin sărbătorile și îl multiplică.

psihoterapeut Alin Savelie, psihoterapeut în cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria

Asta înseamnă că ne crește intensitatea a ceea ce simțim deja în interior. Dacă deja suntem vulnerabili pe interior, ne activează mecanismele astea de comparație socială. Toți ceilalți sunt bine, eu nu. Toți ceilalți merg în vacanțe, cine știe pe unde, la schi sau poate în locuri calde. Eu nu fac asta. Mi-apare automat presiunea de a fi fericit. Apare activarea atașamentului și a nevoii de apartenență: trebuie să fiu și eu undeva. Trebuie să fiu și eu cu ai mei și poate ai mei nu mai sunt, sau poate ai mei sunt foarte departe. Trebuie să fac cine știe ce petrecere cu prietenii.

Dacă nu am lucrurile astea în jurul meu, dacă nu am oamenii ăștia către care să mă duc, o să încep să mă gândesc foarte, foarte diferit la mine, să mă gândesc foarte negativ la starea mea, la statutul meu. Și asta o să mă ducă în izolare, în oboseală. După ce, probabil, anul a fost destul de stresant, pentru că trecem deja peste o perioadă stresantă, mai vine și asta, capac peste toate celelalte. E din ce în ce mai greu să ne reglăm emoțional după lucrul ăsta.

Cum se creează discrepanța dintre imaginea idealizată a Crăciunului și realitatea emoțională a multor oameni și ce efecte psihice poate avea această ruptură?

De exemplu, eu, pe vremea mea- sunt născut înainte de Revoluție, nu cu mult, dar înainte- am crescut în copilărie cu imaginea ideală din Home alone, dacă mai țineți minte. Casa mare, oamenii care se adună.

Acum, pe social media- TikTok, Instagram- vedem de peste tot din lume, instant, cele mai frumoase highlight-uri, cele mai frumoase clipe din viața oricui, de peste ocean, din Australia, din America. Devine o imagine idealizată a Crăciunului, una profund perfectă, cu familii unite, armonie, totul e minunat. Realitatea actuală este însă că mulți oameni nu au așa ceva în viața lor. Viața lor e marcată de lupte, pierderi, poate abandon, poate un deces în familie, poate un divorț, singurătate, epuizare. Discrepanța asta generează în mintea noastră rușine, vinovăție, autocritică: ce e în neregulă cu mine, ce pot să fac în privința asta. Toate lucrurile astea duc la ceea ce noi, psihoterapeuții, numim o ruptură emoțională, o retragere emoțională. De aceea, e foarte bine să ne uităm nu la alții, nu peste gard, ci să ne uităm la noi și la ce avem noi, totuși, bun în viața noastră. Pentru că, de bine, de rău, cu siguranță, cu toții avem pe cineva cu care putem sta de vorbă, cu care putem împărți o cafea, măcar, dacă nu o cină. Unde să putem auzi o vorbă bună, să mergem într-un parc, să ne legăm de anumite lucruri care sunt pozitive în viața noastră, chiar dacă nu sunt exact ca pe Instagram.

În ce moduri se reactivează traumele vechi sau rănile emoționale în această perioadă și de ce decembrie devine pentru unele persoane un „declanșator” psihologic?

Chiar este o glumă printre terapeuți, pentru că terapiile scad în perioada asta și le spunem clienților: să nu uiți ce am lucrat tot anul ăsta, în momentul în care te vei duce cinci zile acasă.

Pentru că, da, decembrie e o perioadă încărcată emoțional. Vine la pachet cu mirosurile de mâncare din copilărie, melodiile de Crăciun, ritualurile – mama mea face nu știu ce fel de salată, trebuie să facem nu știu ce fel de tradiție, într-un anumit fel, în familie. Și toate astea pot reactiva experiențele vechi de respingere, dacă a fost abuz în copilărie sau într-o anumită perioadă care n-a fost reglată și n-a fost integrată, dacă a fost pierdut cineva pe parcursul anului care a trecut.

Pentru psihic, timpul nu e liniar, nu e ca o linie. Corpul și emoțiile își amintesc toate lucrurile acelea. De aceea, poate deveni un trigger, un declanșator, în momentul în care mă întorc de sărbători acasă, în mindsetul ăsta de „trebuie să simt Crăciunul exact așa cum e el, așa cum îl am eu idealizat în mintea mea”.

Pentru persoanele care suferă de anxietate, depresie sau care au trecut prin pierderi semnificative, cum se schimbă procesul de trăire a sărbătorilor și ce riscuri emoționale pot apărea dacă durerea este ignorată sau minimalizată?

Mi se pare că pentru persoanele care suferă de lucrurile astea, sărbătorile nu sunt neapărat o pauză, ci mai degrabă o confruntare directă cu lipsa, cu abandonul, cu fragilitatea interioară. Pentru că, dacă durerea e ignorată sau a fost minimalizată și li se spune, inclusiv când ajung acasă sau când se întâlnesc cu prietenii: „hai, fii pozitiv”, „hai că nu e atât de rău”, „hai, gândește și tu altfel”, riscul este, de fapt, intensificarea simptomelor și izolarea.

Omul acela nu o să se mai deschidă, nu o să mai vorbească despre ce îl doare, despre ce îl face să sufere și o să somatizeze tăcut în interior, ceea ce poate duce la crize emoționale acute. Emoțiile astea neexprimate nu dispar, ele, de fapt, se adâncesc în interior.

Care sunt diferențele dintre tristețea sezonieră firească și o suferință psihologică ce necesită intervenție specializată în perioada sărbătorilor? Și ce strategii terapeutice pot ajuta persoanele care se simt copleșite emoțional de sărbători?

Tristețea sezonieră, eu zic că e tranzitorie, e fluctuantă. Nu ne afectează profund funcționarea zilnică. În schimb, suferința psihologică – asta este diferența – devine un semnal de alarmă când persistă, când se prezintă zile la rând, săptămâni la rând, când vine la pachet cu lipsa somnului, cu lipsa apetitului sau, dimpotrivă, cu exagerarea apetitului.

În momentul în care apare sentimentul de lipsă de sens – nu mai are rost să merg nicăieri, nu mai are rost să cumpăr cadouri, nu mai are rost să fac nimic, pentru că nu mai văd nimic, niciun sens în ceea ce fac – iarăși, dacă apare cu gânduri de autodevalorizare: „oricum nu mă iubește nimeni”, „oricum nu fac nimic bine”, „oricum este degeaba”, atunci este foarte necesară intervenția specializată. E recomandat chiar să vorbești cu cineva specializat, care știe cum să ia lucrurile astea și să le așeze într-un fel sau altul, printr-o terapie, încât să poată fi depășite.

Ce rol joacă validarea emoțională – atât în terapie, cât și în relațiile apropiate – în prevenirea agravării anxietății sau depresiei în această perioadă sensibilă?

Din punctul meu de vedere, validarea emoțională e un pilon de bază, este esențială. A-i spune omului de lângă tine sau unui prieten apropiat: „are sens ce simți”, „înțeleg ce simți și are sens” îi poate reduce semnificativ intensitatea suferinței pe care o simte. Pentru că suferim foarte mult din cauza problemei concrete, dar mai apoi suferim foarte mult și din lipsa validării celor dragi.

Lipsa validării amplifică izolarea, amplifică autocritica și mă face să nu mă pot deschide. La muncă nu pot să vorbesc cu nimeni pentru că sunt într-un mediu profesional, dacă nici acasă nu pot să vorbesc cu nimeni, nici în mediul meu de prieteni nu pot să mă deschid, apare criza.

De asta terapia ajută foarte bine, pentru că relațiile astea apropiate pot fi tensionate, iar terapia creează un mediu sigur în care să poată fi exprimate aceste emoții. Și, bineînțeles, validăm emoțional emoțiile clientului nostru – acesta este rolul nostru, al psihoterapeuților, în primul rând.

O persoană simte aceste lucruri, vine la dumneavoastră, la psihoterapeut. Cum o ajutați? Care sunt etapele, cum procedați?

În primul rând, în momentul în care cineva vine într-o situație de criză, în afară de anamneza care se face – să vedem care e starea lui, care e starea de sănătate efectivă, dacă sunt boli fiziologice, la pachet cu alte comorbidități, poate boli cronice - diabet, hepatită – facem o anamneză și pe starea lui de sănătate, mai apoi pe mediul profesional, mai apoi pe cum este el în viața lui de zi cu zi: dacă mănâncă bine, dacă reușește să se îngrijească, care îi sunt gândurile. Apoi mergem foarte mult pe ce e acut, ce e grav în viața lui, ce consideră că e neapărat nevoie să fie schimbat și care sunt obiectivele în terapie, ce vrea să obțină el din relația asta terapeutică.

Mai apoi, în funcție de ce găsim acolo și, bineînțeles, doar cu acordul și cu informațiile de la el, stabilim ce avem de făcut prima oară, ce e important de prioritizat, apoi începem, efectiv, să lucrăm pe lucrurile respective. Dacă vine, de exemplu, pe partea asta de lipsă de sens cu ocazia sărbătorilor, că nu-și găsește bucuria, lucrăm pe subiectul ăsta să vedem când s-a pierdut bucuria asta. A fost, la un moment dat, prezentă în viața lui? Ce s-a întâmplat în perioada în care a dispărut plăcerea de a te bucura de Crăciun? Ce se întâmplă acum în viața lui? Care sunt lucrurile, totuși, pozitive, dacă ar putea să le găsească? Poate un coleg, poate un hobby pe care îl poate face mai mult în perioada asta în care are vacanță.

Să vedem care sunt și mecanismele și tool-urile de care putem să ne legăm, ca să aibă niște pârghii care să îl ajute să iasă din starea în care e. Apoi mergem, bineînțeles, pe gânduri: care îi sunt gândurile cu privire la chestia asta, ca să putem să schimbăm comportamentele. Sau, dimpotrivă, în cazul în care comportamentele sunt cele care îl deranjează, îi schimbăm gândurile despre ele.

Cum îl ajutați să nu mai aibă gânduri negative? Ajută ideea ca seara să te gândești la câteva lucruri pentru care ești recunoscător? Să le scrii?

Pare așa, un pic de truism, ceva foarte light, de fapt, a-ți scrie 3–5 lucruri pentru care ești mulțumit în viața ta. Eu fac asta cu clienții mei. Ia-ți un carnețel, pune-l pe noptieră, pune-ți un reminder, o notificare pe telefon care să sune la 22:30, înainte să te culci, și, orice ar fi, notează 3 lucruri pentru care ești recunoscător.

Pentru că, practic, e un reframing, o reașezare a gândurilor. Oricât de grea ar fi fost o zi, tot există ceva pozitiv în ea. Iar mai apoi, creierul nostru se învață instinctual să se uite și către părțile pozitive.

Și nu înseamnă că le ignoră pe cele negative, care sunt sigur că de cele mai multe ori sunt foarte reale și obiective, dar găsește și lucruri pozitive. Și, în felul ăsta, se balansează. Și starea noastră nu se duce doar înspre negativ; vedem că avem și pentru ce să fim mulțumiți, pentru ce să fim recunoscători. Și de acolo putem construi. Sunt ca niște prize, la un perete de escaladă: avem pe ce să ne urcăm.

Sau putem să facem chestia asta și mai mult, să o ducem într-un jurnal. Într-un jurnal al gândurilor și al stărilor. Dacă omul din terapie are plăcerea să scrie, cu atât mai mult putem să lucrăm pe chestia asta. Mai apoi, putem merge foarte mult și pe niște lucruri de relaxare pe care le poate face înainte de somn, de vizualizare - dacă e deschis către partea asta de meditație, care, iarăși, ajută foarte, foarte mult, sau pe partea de recunoștință către propria persoană. Pentru că, de foarte multe ori, suntem foarte dispuși să îi ajutăm pe toți ceilalți, dar suntem foarte, foarte critici cu noi și nu ne oferim bunătate, efectiv.

Să-mi mulțumesc mie că am ajuns la finalul zilei și mi-am făcut treaba bine, mi-am făcut de mâncare și sunt în casa mea. Să mulțumesc că mâine mă trezesc și mă duc la muncă și îmi fac treaba și o să am timp, poate, să dau și un telefon părinților.

Lucruri pe care le facem, pentru care altora le-am mulțumi, dar pe noi ne luăm de-a gata. Și partea asta de a pune mai mult preț pe autorecunoștință și pe autoblândețe ajută foarte mult.

Clinicile de psihoterapie Regina Maria sunt deschise de sărbători. Ce tipuri de solicitări apar cel mai frecvent în perioada de sărbători?

Suferința nu ia pauză de sărbători, oricât am vrea noi, e tot acolo. Apar solicitări legate de crize emoționale. „Sunt acasă și părinții mă întreabă de ce nu m-am căsătorit”, lucruri de genul ăsta. Sau „sunt acasă și văd din nou că se consumă foarte mult alcool și vreau să ies din mediul ăsta”. „Nu știu, mă simt singur și n-am efectiv pe cine să sun și cu cine să stau de vorbă.” Lucruri din spectrul ăsta.

Pentru a facilita accesul la suport emoțional într-o perioadă în care nevoia este mai mare ca oricând, clinicile de Psihoterapie Regina Maria rămân deschise pe 24, 25 și 26 decembrie.

Ce mesaj terapeutic ați transmite persoanelor care simt că „nu se ridică la nivelul” bucuriei de sărbători și se judecă dur pentru stările lor emoționale?

Le-aș spune că nu e nimic în neregulă cu ei și că, de fapt, e normal să simtă asta. Emoțiile nu sunt un eșec personal. E ceea ce simțim din noi. Faptul că simțim ceva negativ nu e un eșec. Nu înseamnă că am eșuat.

Nu avem obligația de a fi fericiți de sărbători. Sigur, ne-am dori cu toții să fim fericiți de sărbători, dar nu avem obligația de a face asta, mai ales dacă nu putem efectiv în perioada aia.

Le-aș spune să își permită să simtă exact ceea ce simt, fără să se judece. Asta e foarte important. Și apoi le-aș mai spune că blândețea față de propria persoană e cel mai important cadou pe care și-l pot oferi.

Mai exact, cum poți fii mai blând cu tine însuți?

Poate fi atât de simplu: scrii pe o foaie ce părere ai despre tine în ziua asta sau pe ultima săptămână. Ok, și spune-mi exact ce simți tu despre tine: cum ești ca om, cum ești ca profesionist la job-ul tău, cum ești ca soț/soție. Scrie-mi acolo ce părere ai.

Acum, uită-te din nou pe foaia pe care ai scris, citește-o și gândește-te foarte bine dacă ai spune fix același lucru celui mai bun prieten al tău. Și dacă celui mai bun prieten al tău nu i-ai spune lucrurile atât de dur și atât de radical și atât de chirurgical, atunci ție de ce ți le spui? Dacă cu el poți să fii mai blând, cu o persoană pe care o iubești, care ți-e dragă, oare cu tine de ce nu poți să fii mai blând? Tu ce rău ți-ai făcut, de nu îți oferi un pic de bunătate?

Care sunt rădăcinile acestui tip de autocritică și de lipsă de blândețe față de sine? Se leagă ele de experiențele din copilărie?

Totul se întoarce în copilărie, se întoarce la felul în care am fost validați, la felul în care ne-am construit percepția valorii personale: din a fi cumințel și a nu deranja, din a-i ajuta pe ceilalți tot timpul și a ne lăsa pe noi la urmă. Fără să vrem, drumurile duc înapoi în trecutul nostru.

Nu neapărat că ar fi cineva vinovat- foarte mare atenție la lucrul acesta. Ceea ce s-a întâmplat s-a întâmplat și nu mai poate fi schimbat. Dar putem alege să ne uităm la lucrurile care au fost și să vedem ce putem face noi de la punctul ăsta înainte.

Dar, cel mai probabil, da, rădăcinile se întorc acolo, în copilărie, ca întotdeauna.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp