Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

1 martie - Povestea Mărțișorului. A dărui un mărțișor poate însemna și a dărui o fărâmă de soare

Martisor 1 martie / sursa foto: Profimedia

sursa foto: Profimedia

Mărțișorul tradițional nu era altceva decât un fir compus din alte două fire răsucite, culorile inițiale fiind albul și negrul și, mai tărziu, albul și roșul.

Vom analiza în cele ce urmează simbolistica complexă a acestor trei culori esențiale: negrul, albul și roșul.

Negrul - este evocarea neantului și haosului, adică a confuziei și dezordinii; negrul înseamnă întunericul originilor; el precede creația, în toate religiile. Negrul este asociat răului și inconștientei și se regăsește în expresii de tipul: a-și face gânduri negre, a i se face negru dinaintea ochilor, un om negru la suflet etc. Culoarea neagră evocă moartea. Ca imagine a morții, a pământului, a mormântului, a mersului prin noapte a misticilor, negrul se leagă și de făgăduința unei vieți înnoite, după cum noaptea poartă într-însă făgăduința zorilor, iar iarna, pe aceea a primăverii.

Albul - candidus - este culoarea candidatului, adică a celui care își va schimba condiția (candidații la funcțiile publice se îmbrăcau în alb). Este o culoare de trecere, în sensul în care se vorbește de rituri de trecere: el reprezintă chiar culoarea privilegiată a acestor rituri prin care se înfăptuiesc mutațiile ființei, potrivit schemei clasice a oricărei inițieri: moartea și renașterea. Albul este o culoare a inițierii.

Albul acționează asupra sufletului nostru precum liniștea absolută... Această liniște nu este totuna cu moartea, ea abundă de posibilități vii... Este un nimic de dinaintea oricărei nașteri, a oricărui început. Adesea, notează Mircea Eliade, în riturile de inițiere, albul este culoarea primei faze, aceea a luptei împotriva morții.

Albul este culoarea zorilor, acel moment de vid total dintre noapte și zi când lumea visului acoperă orice realitate. Cei care se îndreaptă spre împărtășanie poarta un veșmânt alb, la fel și logodnica ce merge la ceremonia căsătoriei. Se spune rochie de mireasă, dar de fapt este vorba de rochia celei care merge spre căsătorie: odată împlinită, albul vă lasă loc roșului.

Ziua urmează nopții, albul este al luminii diurne, solare, pozitive și masculine. Albul este un atribut al celui care se ridică, care renaște, care a izbândit într-o încercare. Albul este culoarea esențială a înțelepciunii, purtând în sine chemarea umană către progres. Fiind solar, albul devine simbolul conștiinței diurne desăvârșite. 

Roșul este considerat pretutindeni ca fiind simbolul fundamental al principiului vital, cu forța, puterea și strălucirea lui. Roșul este culoarea focului și a sângelui, culoarea vieții.

Acest roșu eminamente sacru și secret este misterul vieții, culoarea sufletului, a libidoului, a inimii.

Roșul diurn, viu, solar, centrifug îndeamnă la acțiune; el este imaginea înflăcărării și frumuseții, a forței impulsive și generoase, a tinereții, sănătății, bogăției, a Erosului liber și triumfător. În Africa neagră, cu o vopsea roșie specială se ung pe trup și pe față femeile și fetele în ajunul căsătoriei sau după ce li se naște primul copil. Există tradiții care, din Rusia până în China și Japonia, asociază culoarea roșie cu toate serbările populare prilejuite de venirea primăverii, de căsătorie și de naștere; adeseori, despre un băiat sau o fată se spune că sunt roșii, înțelegându-se prin aceasta că sunt frumoși.

Roșul și albul sunt cele doua culori consacrate ale lui Iehova, ca Dumnezeu al dragostei și al înțelepciunii.

În extremul Orient, roșul evocă în general tot căldura, intensitatea, acțiunea, pasiunea. În Japonia, culoarea roșie (aka) este purtată aproape exclusiv de către femei. Copiii manifestă cu toții o puternică atracție față de culoarea roșie. Roșul este culoarea vieții, ca și a nemuririi.

Albul și roșul ce se găsesc în prezent în șnurul mărțișorului reprezintă o împletire strânsă a unor simboluri opuse: masculin și feminin, iarnă și primăvară, moarte și renaștere. Se poate spune că șnurul de care se agață mărțișorul, și care este împletit în culorile alb-roșu, este și el un simbol al trecerii de la iarna cea albă, la primăvara clocotind de viață ca focul și sângele.

Semnificația culorilor mai este tălmăcită și altfel, în credința populară: se poate spune că roșul, dat de foc, sânge și soare, este atribuit vitalității femeii, iar albul, că zăpada rece și pură, ca apele înspumate, ca norii de pe cer, semnifică înțelepciunea bărbatului. Astfel, șnurul mărțișorului exprimă împletirea inseparabilă a celor doua principii, ca o permanentă mișcare a materiei.

Tradițional, mărțișorul am văzut că nu era altceva decât un fir compus din alte două fire răsucite, culorile inițiale fiind albul și negrul și, mai târziu, albul și roșul. Adesea, de acest fir împletit se agăța o monedă găurită de argint, aur sau aramă, în acest chip mărțișorul fiind pus de părinți copiilor spre a fi apărați de bolile pe care le aduce primăvara.

Așadar, mărțișorul a fost inițial o amuletă, un talisman, puterea lui regăsindu-se mai ales în firele răsucite, care, se crede, apărau de duhurile rele, strămoșii noștri crezând cu tărie în protecția oferită de firele împletite și de noduri; pe de altă parte, firele simbolizau funia anului, cu iarna și vara îngemănate.

Într-un studiu dedicat mărțișorului, George Coșbuc afirma că acesta este simbolul soarelui primăverii, al cărui chip seamănă, în credința populară, cu un ban de argint. Sigur că nu banul ca atare, ci rotundul de argint pur, alb, este asociat soarelui.

În ultimele secole, mărțișorul a fost purtat de fetele mari și nevestele tinere, pentru a fi sănătoase și curate ca argintul, albe și rumene ca florile și pentru a nu le pârli soarele de primăvară. Însă, pe vremuri, mărțișorul era pus la băieți la încheieturile mâinilor și picioarelor, iar la fetițe și fetele mari la gât. Obiceiul cerea ca mărțișorul să fie pus de mame înainte de răsăritul soarelui sau măcar odată cu înroșirea lui. Era purtat obligatoriu cel puțin nouă zile sau până la apariția pe cer a lunii pline sau până la înflorirea unor pomi sau, cel mai târziu, până la Rusalii.

La scoatere, firele împletite ale șnurului mărțișorului erau puse pe ramurile înflorite ale unui copac. Se credea că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zicea că daca cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. Oricum, mărțișorul, în opinia tuturor, aducea noroc celui care îl purta cu demnitate.

Întâlnită în sud-estul Europei, sărbătoarea are ca punct de plecare străvechi practici rituale, vestind înnoirea anului primăvara.

Obiceiul mărțișorului este o secvență a unui scenariu ritual de înnoire a timpului și anului, primăvara, la nașterea și moartea simbolică a Dochiei. După unele tradiții, firul mărțișorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul anului.

Dincolo de obiceiuri și simboluri legate de mărțișor, el rămâne ca o întrupare a bucuriei de a trăi, a dragostei de viață, un semn prin care noi, oamenii, salutăm renașterea naturii odată cu venirea primăverii. Mărțișorul rămâne, peste timp, simbolul soarelui atotputernic și al purității sufletești. A dărui un mărțișor poate însemna și a dărui o fărâmă de soare.

Mărțișoarele din zilele noastre sunt confecționate manual sau sunt procurate din magazine, fiind compuse tot din două fire alb-roșii, împletite din mătase, la care se agață mici pandantive artizanale, care ar simboliza norocul, sănătatea, iubirea etc., obiceiul pierzându-și mult din semnificațiile inițiale.

Mărțișorul este întâi de toate un simbol, pe care îl dăruim persoanelor iubite, încercând să alegem ceva care să se potrivească personalității acestora, care să le facă să zâmbească, să le facă plăcere. Este mai mult decât un obiect, este plăcerea de a dărui și de a primi afecțiune și astfel ne îmbogățim sufletește.

Primind un mărțișor, primim de fapt un simbol, primim primăvara în sufletele noastre, căldura și dragostea de viață.

Articol preluat de pe site-ul www.epsihoterapie.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Ayatollah Ali Khamenei / sursa foto: Profimedia

Israelul a lansat, sâmbătă dimineață, un „atac preventiv” asupra Iranului, cu lovituri în capitala Teheran, dar și în alte orașe. Ulterior, președintele american Donald Trump a declarat că sunt în desfășurare „operațiuni de luptă majore” ale SUA asupra Iranului. Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a fost ucis în atacuri, trupul său fiind găsit, anunță Donald Trump, dar și presa de stat iraniană.

Citește mai mult

Violenta domestica / sursa foto: Profimedia

Știu cum arată o casă în care o femeie a fost lovită, pentru că, în aproape 30 de ani de muncă în protecția copilului, am intrat în destule case în care aerul era prea greu ca să respiri normal. Case în care copiii vorbeau în șoaptă, fără să li se ceară. Case în care mama trăgea mâneca în sus și spunea că s-a lovit de ușă, cu ochii în pământ, în timp ce copilul se uita fix la mine, de parcă voia să-mi spună altceva, dar învățase deja că tăcerea e mai sigură decât adevărul.

Citește mai mult

Apuripu-ripu / sursa foto: Profimedia

Tata avea doar cinci ani când a rămas orfan de tată. Fără casă, au locuit o vreme în grajdul unde unchiul lor ținea caii. Bunica muncea cu ziua, „la cocoane”, încercând să-și țină cei șapte copii în viață. Asigurarea hranei era cea mai mare provocare. Toți au renunțat la școală, mai puțin cel mic — tata. El a iubit caii toată viața.

Citește mai mult