Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Carta diversității și companiile românești

Birou al unei companii

Trăim într-o societate din ce în ce mai diversă din foarte multe puncte de vedere. Migrația forței de muncă naționale și înlocuirea acesteia cu forță de muncă din diverse state din Asia, îmbătrânirea accentuată a populației combinată cu rata negativă a natalității, politicile publice pentru persoanele cu dizabilități, structurile instituționale care promovează egalitatea de șanse între femei și bărbați, vizibilitatea tuturor minorităților naționale care trăiesc pe teritoriul României, minoritățile sexuale și alte elemente, condiționează și modelează societatea în care trăim.

Această situație nu se manifestă doar în România. Practic întâlnim situații similare în toate statele membre ale Uniunii Europene. În acest context, unele state membre ale Uniunii Europene si-au asumat un management al diversității încă din 2004, dar Uniunea Europeană a lansat acest concept încă din anul 2010.

În România, Carta diversității s-a lansat în aprilie 2018 și astfel, țara noastră a devenit al 21-lea stat membru care are o astfel de cartă. Din perspectivă statistică și din ultimele informații disponibile, aflăm că există 197 de semnatari, acoperind circa 260.000 de angajați din companii private, câteva instituții publice și ong-uri.

Practic, Carta diversității este definită pe pagina dedicată ca având la bază ”un set de principii generale, asumate voluntar de către semnatar cu scopul de a promova diversitatea, non-discriminarea, incluziunea și egalitatea de șanse la locul de muncă”. De asemenea, tot pe site, mai găsim textul Cartei, platforma europeană a diversității și beneficiile managementului diversității.

Dar sunt interesate companiile românești de promovarea principiilor incluziunii și nediscriminării? Și când mă refer la companii românești, vorbesc despre distincția simplă între companii românești și companii multinaționale, fără a intra prea mult în detalii de ordin juridic referitoare la sediu, acționariat sau formă de organizare.

Este o întrebare pertinentă având ca punct de pornire exact Carta diversității din România.

Toate bune și frumoase, dar când analizăm semnatarii Cartei diversității din România (așa cum sunt ei prezentați pe site-ul dedicat), observăm cu ușurință că cei mai mulți semnatari ai Cartei sunt companii multinaționale care își desfășoară activitatea în România, iar companiile românești sunt foarte puține. În schimb este interesant că identificăm pe lista semnatarilor mai multe instituții publice ca Direcția Regională de Statistică a Municipiului București, Rețeaua Națională a Muzeelor din România, Liceul special pentru deficiențe de vedere din Buzău, Consiliul Local sector 6, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Instituția Prefectului din județul Giurgiu, Primăria Calvini, Agenția Națională pentru Persoane cu Dizabilități, Ministerul Informațiilor și Societății Informaționale, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, Universitatea București, și cu astea le-am enumerat aproape pe toate dintre cele afișate pe site. În afară de instituțiile publice mai regăsim pe listă și câteva ong-uri.

Întrebarea inițială rămâne. De ce nu sunt interesate companiile românești, firmele românești, de Carta diversității?

Ar putea exista câteva potențiale răspunsuri, dar nu știu dacă aceste răspunsuri reflectă cu adevărat intenția sau lipsa de intenție de a adera la Carta diversității. Cred că cele mai simple explicații ar fi acelea că fie nu au auzit de Cartă, fie au auzit, dar nu le interesează, fie consideră că managementul diversității este ceva total lipsit de importanță, fie managerii de resurse umane/managementul /acționariatul companiilor nu dețin suficiente informatii pentru a lua o decizie.

Cred că ar putea exista și o altă explicație mai interesantă. Au implementat deja principiile Cartei, dar nu consideră utilă plata taxei pentru acoperirea taxei de înregistrare și secretariat. Și în aceste condiții, dacă principiile Cartei trebuie asumate voluntar, ce rost mai are să plătești o taxă? Poate companiilor românești nu li se pare un raport cost – beneficiu echitabil. Cu alte cuvinte, plătesc o taxă și cu ce mă aleg?

Poate alte cauze mai substanțiale ar fi legate de lipsa unei anumite coerențe în ceea ce privește criteriile pe care o companie ar trebuie să le îndeplinească pentru a putea semna Carta diversității și anumite criterii de evaluare periodică. Până la urmă, plata unei taxe și faptul că poți să folosești sigla Cartei diversității nu cred că aduce nicio garanție că acele principii sunt implementate, respectate și promovate.

Și nu în ultimul rând, la anumite companii problema este pusă în termeni de diversitate vs. competență, și, în aceste condiții, contează prea puțin implementarea unor principii de diversitate la nivel de companie.

În concluzie, cred că ar trebui analizat în ce măsură ne interesează pe noi, ca societate, diversitatea și incluziunea, și în ce măsură aceste principii sunt preluate și la nivelul societăților comerciale românești. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • RazvanP check icon
    Ca să citez din clasici: "Cu ce naiba mă ajută asta??"
    Tichia de mărgăritar cu aceeași "relevanță" ca "Tezele Congresului al XIV-lea"!
    • Like 1
  • andrei andrei check icon
    ah da, diversitatea e ok doar in domeniile unde barbatii sunt majoritari. nu o sa vezi niciun pseudo intelectual ca autorul articolului vorbind despre diversitate in domenii unde femeile sunt majoritare. in plus e foarte logic ca atunci cand iti doresti ceva sa alegi un restaurant unde mancarea e facuta de un staff divers, nu de un staff profesionist. sau cand mergi cu avionul sa fii sigur ca pilotul stie ce face, conteaza sa fie divers. diversitatea asta e ok buna pana cand femeile pierd din privilegii. unii oameni sunt mai egali decat altii, dar autorul e prea ipocrit sa inteleaga ceea ce scrie
    • Like 3
  • Am citit și eu Carta Diversității ca să mă luminez. Și m-am lămurit. Conține doar câteva vorbe goale care înseamnă de fapt unul și același lucru: companiile, instituțiile etc să renunțe la principiul priorității angajărilor pe bază de competență sau, în sens larg, de adecvare pe post și să fie preocupați de angajări cu prioritate de personal care să reprezinte, la nivelul companiei, diversitatea existentă în societate, din toate punctele de vedere. Și asta indiferent de cultura, concepțiile și morala noastră. Ceea ce este, scuzați-mă, o tâmpenie. Dar o tâmpenie care ni se impune din ce în ce mai mult, vezi și situația aberantă din SUA zilelor noastre. Deci dacă eu am o firmă de agenți de pază / securitate ar trebui să nu angajez numai bărbați zdrahoni și hotărâți, ci și domnișoare firave și emotive Iar dintre bărbați măcar unii să aibă orientarea sexuală care trebuie, adică să fie gay. Dacă dimpotrivă, am o fabrică de textile, trebuie neapărat să treacă la mașinile de cusut și bărbați. Iar o parte din personal să fie, bineînțeles, gay, respectiv lesbiene. Dacă e doar un singur bărbat angajat cel mai bine ar fi să fie gay și dintr-o etnie minoritară. De acum încolo n-aș vrea să fiu în pielea celor din departamentul HR, fiindcă în loc de a căuta oameni competenți și potriviți cu locul de muncă, trebuie să caute combinațiile și proporțiile optime între minoritari și majoritari. Singura scăpare e să facă exces de zel și să privilegieze minoritarii, fiindcă în acest caz nu se supără nimeni :-) :-) Am ajuns într-un univers tip Kafka, fraților. Cred că mai demult, gândindu-ne la cum ar arăta viitorul, nimeni nu se gândea că va ajunge în halul ăsta.
    Iar articolul de față ce face? Propagandă la Carta Diversității și la politicile aferente, de-a dreptul aberante. Bine că încă n-au marșat mulți la tâmpenia asta. Să vedem dacă și cât rezistă.
    • Like 3


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult