Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Cătălin Neagu, frizer canin: „Nu toate rasele de câini se tund, iar tunsul la zero, vara, face mult rău"

Frizer canin

Foto: Grace Chon

Cătălin Neagu și-a dorit să devină medic veterinar încă din copilărie. Însă îi plăceau atât de mult animalele, încât a renunțat la idee, fiindcă nu a acceptat gândul că s-ar putea să-i moară pe masa de operație vreunul… Așa că, atunci când a devenit mare, s-a angajat în televiziune, unde a muncit o vreme, după care s-a săturat de… oameni. Și-a dat demisia. A doua zi, un bun prieten care pleca în concediu și care avea un cabinet veterinar, l-a întrebat într-o doară dacă nu vrea să vină la cabinet și să tundă câini.

Cătălin Neagu a acceptat cu inconștiența tipică celui care are deja un drum desenat în viață pe care pășește aproape fără a ști, și și-a pus halatul, a luat mașina de tuns și a început să tundă câini cu siguranța celui care a făcut asta o viață. Sigur, nu ieșeau tocmai bine tunsorile, dar el era mulțumit.

După ce prietenul s-a întors din concediu, Cătălin a părăsit cabinetul, fiindcă nu era angajat, făcuse asta doar pentru o săptămână, dar s-a declanșat în el dorința de a încerca această meserie și și-a găsit de lucru ca groomer destul de repede. A început „nebunia”, cum spune el, care a continuat însă cu cursuri, seminarii și tot ce trebuia pentru a deveni cu adevărat frizer profesionist de căței și pisici.

Cătălin, eu știam că englezii sunt cei mai buni în acest domeniu…

Nu, nu ei… Asiaticii sunt. Sunt mașini de tuns, asta sunt. Cele mai frumoase tunsori, cele mai noi, cele mai în trend, sunt făcute de asiatici. Sunt multe școli, în Malaezia este una în care înveți extrem de multe. Dar este o întreagă industrie, crede-mă. Când apar imagini pe social media cu acei căței care arată ca niște păpușele să știi că asiaticii îi tund așa…

Ai concurență mare?

Da, există, numai că, o spun cu modestie, mă cotez cam printre primii din România. Oricum noi suntem mulți prieteni între noi.

Cam câți groomeri sunt în Ro?

Cam o mie cu atestat… iar groomerii foarte buni sunt fie dintre cei care trăiesc din această meserie, cum sunt eu, care au saloane, fie crescătorii de rase care știu totul despre rasa respectivă și deci știu și cum să-i tundă. La 10 câini dintr-o canisă, nu-și permit să dea sute de lei lunar la salon, și atunci îi fac singuri. Iar cel care cumpără câinele de la crescător se duce tot la el să-i facă groomingul. În cazul meu, eu cresc pudeli și toți puii pe care i-am dat până acum, se întorc tot la mine la toaletaj. Oricum, cei care cresc câini, crescători autorizați desigur, atunci când îi dau, îi comunică stăpânului tot ceea ce are de făcut cu ei, care sunt medicii cei mai buni de diferite specializări, care sunt problemele rasei etc…

Cătălin, să tunzi animale este dificil, nu?

Da, pentru că nu lucrez numai cu animalele, ci și cu stăpânii lor. Trebuie să cunoști și psihologie umană, și canină… Dar nu pot lucra, dacă nu simt animalul, pentru că nu îl pot lăsa să domine. Eu având și câinii mei, îmi este foarte simplu să colaborez cu aproape orice fel de animal.

Cum trebuie să te porți cu el?

Să nu-ți fie frică, să-l domini tu pe el, nu el pe tine. Asta se întâmplă în familii, în clipa în care apare un câine, el este asimilat unui copil. E alintat, nu i se impun reguli și, automat, câinele preia conducerea, fiind animal de haită. Când câinele preia conducerea, conduce prost și apar problemele.

Tunzi și pisici?

Da. Se aranjează diferite rase de pisici, mai ales pentru expoziții.

Toate rasele de câini se tund?

Nu, nu toate. Există câini pe care îi tundem conform standardului, sau conform stilului modern și există câini pe care nu îi tundem. Cei cu păr scurt, neted, nu se tund. Ei sunt cei care fac baie lunar, se năpârlesc cu un foen de putere mare, avem câini cu păr dublu, Golden Retriever, Labrador, Ciobănesc australian, Samoyed, Chow Chow, etc. care nu se tund, ci se aranjează și se năpârlesc lună de lună și sunt câinii care se tund, adică aceia al căror păr crește continuu, cum ar fi Yorkshire, Shitzu, Pudel. Fiecare proprietar îl aduce la salon unde fie este tuns după standardul rasei, fie scurt pentru că le este mult mai simplu proprietarilor să aibă grijă de ei. Și mai sunt câinii care se trimează, adică li se scoate părul mort de pe ei.


Când spui standardul rasei, ce înseamnă?

Mă refer la cel mai frumos exemplar din rasa aceea. De fapt, standard înseamnă a scoate în evidență tot ce e mai frumos la un câine: formele, angulațiile, structura corpului, sau să acopere, prin tunsoare, de ce nu, defectele lui.

Când mergi într-o expoziție canină, groomingul e cel care contează?

Nu, groomingul e doar o parte. Trebuie să ai un câine corect, care trebuie toaletat corect. Toaletajul se face în funcție de fiecare rasă. Cum e Schnauzer-ul, de exemplu, el se trimează, sau Labradorul care este un câine care doar se spală și se aranjează, tăindu-se numai firele care ies în evidență, Pudelul este un câine căruia trebuie să-i scoți în evidență nu numai statura, ci și calitatea blănii etc.

Tunsoarea are un rol de utilitate sau doar cosmetic?

Ambele. Sunt clienți care vin cu câinele la salon pentru o tunsoare scurtă care îi ajută pe ei, pe stăpâni, să aibă grijă de animal mai ușor. În plus, o piele și un păr sănătos se obțin prin îngrijire. Orice câine poate fi spălat cu un șampon potrivit săptămânal. Nu mai mergem pe ideea că lupul din pădure nu are nevoie de spălat, de ce ar avea al nostru? Pentru că lupul din pădure se tăvălește prin noroi, în mâl și asta cu un anume scop, acela de a-și proteja blana de paraziți, se tăvălește prin frunze, se curăță. Dar câinele care doarme cu noi în pat trebuie toaletat și spălat cât mai des.

Ce animale ai?

Patru câini, două pisici, și câteva păsări.

Ce greșeli vezi prin parc?

Nu prea mă uit, dar atunci când văd un Goldent Retriever tuns, sau un Chow Chow tuns, încerc să le spun stăpânilor că rasele cu păr dublu, sau nordice nu au nevoie de a fi tunși scurt din cauza căldurii. Nu, câinii își termoreglează temperatura natural și, dacă au o blană îngrijită, spălată, sau fără câlți, procesul e și mai ușor. Deci se tund doar cîinii cărora le crește părul întruna. Celelalte rase, cele cu păr scurt, mediu, sau cu două trei straturi de păr nu se tund, se perie, se spală. Aerul trebuie să intre în blana câinelul și astfel el se termoreglează mai ușor. Dacă l-ai tuns zero, nu înseamnă că îi faci un bine, ci un rău. Dacă îl tundem la zero, soarele îi va arde pielea, ceea ce nu este ok. Îți dau un exemplu: pudelul este un câine pe care nu-l tundem zero, îi lăsăm 2 cm de păr pe el, pentru a-și proteja pielea. Decât să îmbraci un câine cu o hăinuță, mai bine îl lași cu un strat de păr pe el. Sau Labaradorul… el nu trebuie tuns scurt, pentru că dacă va înota în mare, sau într-o baltă, își va strica tot circuitul de formare a părului…

Care este reacția câinilor după ce sunt tunși?

90% sunt foarte fericiți, 10% sunt foarte stresați, pentru că vin foarte rar la toaletaj, poate o dată pe an când dau blana jos de pe ei și se simt dezbrăcați. Câteva zile acești câini se simt stresați, fac și temperatură, nu mănâncă, pot chiar simți rușine.

Salonul lui Cătălin Neagu este „Relax and Grooming” și se află aceeași incintă cu cabinetul veterinar Alegria Vet.

Articol publicat pe cristinastanciulescu.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Port Constanta - exporturi

„Performanța” economiei noastre care „duduia” sub guvernarea Nicu și Marcel poate fi rezumată în câteva cuvinte simple: România se împrumuta cu dobânzi tot mai mari ca să consume ce nu-și permitea, în principal produse și servicii din import. Ani la rând, grație analfabetismului și populismului liderilor PSD și PNL, am făcut credite scumpe ca să dezvoltăm alte economii ale lumii. În 2025 și 2026 plătim o parte din facturi. Marea întrebare este cât de departe pot fi împinse deciziile nepopulare cu efecte pro-ciclice. foto: Inquam Photos / George Călin

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Social media / sursa foto: Profimedia

Numărul de utilizatori TikTok devine cel mai mare din Europa raportat la populația generală, 2023–2024 fiind perioada în care indicatorii de utilizare problematică la adolescenți depășesc restul Europei, începând să fie recunoscuți public și chiar numiți o problemă de siguranță națională. Anul 2025, cu realitatea celor 84% dintre adolescenții de 14–19 ani care intră zilnic pe TikTok, unii până la 5 ore pe zi, adaugă încă o tușă la tabloul situației din România.

Citește mai mult

Lindsey Vonn / sursa foto: Facebook

Schioarea americană Lindsey Vonn (41 de ani) a căzut și s-a accidentat grav, la puțin timp după începerea evoluției sale, în cadrul probei de coborâre (downhill) feminin, de la Jocurile Olimpice de Iarnă 2026 de la Milano Cortina.

Citește mai mult

Masina Nicusor Dan / sursa foto: Inquam Photos

Am citit recent că Primăria Sibiu a decis să scoată la licitație mașina de protocol folosită de fostul președinte Klaus Werner Iohannis în perioada în care era primar al orașului. Autoturismul, fabricat în 2005, este un Audi A6 3.2 FSI, V6 pe benzină, de 255 CP și 330 Nm, cu o capacitate cilindrică de 3.123 cm cubi. Se pare că, la achiziția acestui automobil, nu s-a pus accentul necesar pe reducerea emisiilor poluante.

Citește mai mult