Câteodată, o zi la plajă în Japonia arată și așa

Foto: Profimedia Images

O zi la plajă în Japonia. Plajă un fel de a spune, că în loc de nisip, e un pietriș rotunjit, de toate formele și culorile. Măcar nu-ți intră-n fund.

Ceva mai în spate, niște familii de yakuza au ridicat două corturi mari de plajă, Captain Stag și îndoapă grătarele cu cărbuni ca pe Titanic. Femeile taie la legume, copiii chirăie, bărbații bagă bere după bere.

Plouă. Nu plouă. Ba plouă. Cerul e parțial acoperit și parțial nehotărât.

Doi bărbați din gașca de la corturi intră în apă. Treptat, până pe la umeri. Tricourile lor albe și mulate se îmbibă de apă și crapii tatuați de dedesubt își arată solzii pe prin pânză.

Aș intra și eu, dar marea e rece ca apa caldă de la bloc. Unul mă vede că mă codesc și-mi zice:

- Nu intri?

- Nah, zic, mai încolo.

- Marea japoneză e super! zice și chiuie.

Mai stă puțin și iese. Celălalt după el. Când trec pe lângă mine, îi aud: Ai făcut? Am făcut.

Mă gândesc că na, așa e obiceiul, poate voia să ne facem frați de cruce încrucișându-ne jeturile sub apă.

Vorba aia, cum e tata, și fiul. Apar copiii, vreo trei, patru și intră dârdâind în apă.

- Unde vă duceți, mă? îi strigă mă-sa.

- La toaletă, zic ei, mai fac doi pași cât să le treacă apa de puță, țopăie nițel și ies.

La câțiva metri mai încolo, fiică-mea se joacă cu trei surori peruance de-a scufundatul, știți cum se împrietenesc copiii rapid, hai să ne jucăm, hai. Încerc să-i spun pe cât posibil să nu mai înghită apă și nu știu cum să-i spun de ce.

- Sunt copii, Jorge, zice mama peruancă.

- Yo tambien, aș vrea să-i zic dar tac și îi zâmbesc pierdut, ay, mamacita.

Grătarele sfârâie, miroase a Colentina, berile pocnesc. Pe la vreo patru, vine pe trei cărări dinspre corturi un domn cu capul ras, mustață subțire și tatuat ca un artist de circ, intră până la genunchi și se înțepenește acolo cu echilibrul unui vițel abia fătat. Un șuvoi tulburel îi gâlgâie pe piciorul drept, domnul se bâțâie și poate se la căldura de pe crac îl ia picoteala, închide ochii și e cât pe ce să adoarmă. Tresare și se scutură, se apleacă, ia fix de la picioare apă de mare gălbuie în căușul palmelor și își aruncă în față. Se mai înviorează.

Când a început să plouă de-a binelea am intrat și eu în apă. După aia s-a întunecat.

Simt nevoia unor cuvinte lămuritoare înainte să plecăm prea grăbit spre casă cu idei prea strâmte să poată cuprinde toată realitatea. Povestea de față, deși adevărată, s-a petrecut într-un orășel de provincie. Japonia are de la plaje bolovănoase ca în Marea Britanie, până la plaje albe cu nisip alb și fin ca în Aruba. Adică nu toate sunt din pietriș, după cum nu toți fac nr. 1 în apă. Și chiar și familiile din poveste, după ce au terminat grătarele și au plecat, n-au lăsat în urmă nici măcar un os de pește.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp