Raportăm aproape întreaga realitate - cu bune și rele - la politicienii zilei, parlamentari, șefi de partide, miniștri. Sunt, fără dubiu, mulți dintre ei vinovați pentru că în ultimele decenii au permis ca sub ei să se perpetueze corupția, sărăcia, sistemele de valori răsturnate, neomenia.
Dimineața de vineri a însemnat pentru mine o trecere prin toate sentimentele - de la dorința de a ajuta, la neputință, o rază de speranță, iar în cele din urmă la constatarea debusolată a absurdului și revoltă. O investigație de câteva minute mi-a arătat, însă, că în multe cazuri nici măcar nu e vorba despre politicieni și că asist la unul din cele mai grave cazuri de posibil abuz, neglijență, minciună, incompetență și - la cum arată lucrurile acum - unul dintre exemplele alea de corupție surdă, în care nu ți se spune că se dorește șpagă, dar ești pus în așteptare până când te prinzi că trebuie să dai bani.
Un bărbat de 44 de ani, tatăl a doi copii, a fost amânat a treia oară de la operație vineri dimineață. Echipa medicală care-l îngrijește a pus această decizie pe seama lipsei de sânge și apoi de trombocite din grupa de sânge A2 RH Negativ.
Am postat pe paginile de Facebook, am început să dau telefoane ca să înțeleg cât de gravă este criza, cu atât mai mult cu cât timp de câteva zile a avut loc în holul UMF București una dintre cele mai ample acțiuni de colectare de sânge. Aflu cu surprindere că Unitatea de Transfuzii Sanguine de la Institutul Clinic Fundeni nu a cerut sângele din această grupă (A2 cu RH Negativ) timp de câteva zile și că nici nu a menționat-o ca pe o urgență de la Centrul de Transfuzii București. Câteva minute mai târziu, oameni din sistem mă înștiințează că responsabilii de la Fundeni nu au solicitat nici unitățile (pungile) de trombocite necesare pentru operația de vineri dimineață (despre care i se spusese pacientului să ceară prietenilor să doneze zile la rând).
Încet-încet, se creionează ceea ce pare a fi un gaz extrem de grav, dar care se petrece în spitalele din România în fiecare zi. Stocurile sunt ok la centrul de transfuzii, dar - cel puțin în acest caz - pungile de trombocite rezervate acolo pentru operația despre care vorbesc nu au fost ridicate de cei de la UTS Fundeni.
Între timp, pacientului i se spune că în continuare că nu există sânge și că ar putea fi programat luni. Iar acesta postează împreună cu prietenii apeluri disperate pe pagina de facebook.
Spre prânz, pacientul în cauză este sfătuit să ceară învoire peste week-end să stea acasă. Urmând ca operația să aibă loc de fapt luni dimineață.
Întrebările către cei implicați. Vă promit că, pe măsură ce oamenii de aici îmi răspund, voi face o actualizare a textului.
1. Către Ministrul Vlad Voiculescu- Este, oare, posibilă o investigație a Corpului de Control pe acest caz și pe modul în care se face comunicarea între Institutul Clinic Fundeni și Centrul de Transfuzie Sanguina Bucuresti, ca procedură? Și să aflăm cine de la UTS Fundeni nu a cerut nevoia de sânge pentru acest pacient și de ce? Sau dacă a cerut de ce nu a primit, sau dacă a primit de ce nu s-a folosit pentru pacientul în cauză?
2. Către Carmen Uscatu, fondator Dăruieste Viața - aveți mai mult know-how în ceea ce privește drepturile pacientului. Ce e de făcut într-o asemenea situație? Ce poate face pacientul?
Între timp, Carmen Uscatu a răspuns la întrebarea adresată și în postarea de pe Facebook și l-a sfătuit, cu această ocazie (ca pe toți pacienții în astfel de situații) să ceară document în scris în care să i se explice de ce a fost amânată intervenția chirurgicală.
3. Către cadrele medicale de la Fundeni și conducerea unității - putem să suspectăm faptul că acestă operație a fost amânată pentru că de fapt se așteaptă mită în diverse locuri din partea pacientului și familiei sale (poate inclusiv pentru pungile de sânge/ trombocite) și către diferite cadre medicale de acolo?
4. Către Domnul Profesor Doctor Irinel Popescu - șeful secției de Transplant Hepatic (știută ca fiind o feudă) - cunoașteți cazul? Este în îngrijirea dumneavoastră, cunoașteți motivul pentru care operația cu pricina a fost amânată a treia oară? (lipsă de sânge, management de proastă calitate a relației cu unitatea de transfuzii, incompetență, lipsă de resurse)? Dacă această operație vă depășește din punct de vedere al pregătirii sau al dotărilor, de ce nu-l sfătuiți pe pacient să înceapă demersurile pentru a fi operat la un spital din afara României?
5. Către avocații care pot apăra pacienții și drepturile lor: este acest incident încadrabil la vreun tip de abuz/ neglijență?
Dacă se dovedește că e vorba despre o suspiciune de faptă penală, subsemnatul asigură pacientul și familia că va oferi sprijin juridic de specialitate pentru a face plângeri pe numele tuturor persoanelor și instituțiilor care pot fi suspectate că sunt în culpă penală în acest caz (Institutului Fundeni/ responsabilii Unității de Transfuzie de la Fundeni, membrii echipei medicale care are acest pacient în grijă).
UPDATE 17:15. Centrul de Transfuzii București face precizarea explicită că dacă a fost amânată operația, acest lucru nu s-a întâmplat din cauza crizei de sânge (print-screen pagina de Facebook a Centrului de Transfuzii Sanguine București).
Cum facem să mișcăm sistemul? Procurorii sunt singurii medici care pot face România bine?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Este unul dintre motivele pentru care mi-am inceput rezidentiatul in alta tara, si la fel si multi dintre colegii mei de promotie. Un efect interesant, cum am trecut granita cum ne-am transformat din spagari corupti fara suflet in medici respectati de societate care isi pot face meseria in conditii decente. Si totusi, am ramas aceiasi oameni, doar mentalitatea si sistemul s-au schimbat. Si inainte de sistem trebuie sa schimbam mentalitatea, si asta nu se va face cu articole care genereaza ura.
Comentariul meu este scris in contextul modalitatii cu care astfel de subiecte sunt tratate in media in general.
Textul nu generalizeaza, cititorii da. Mai ales daca le adaugam la celelalte scandaluri din medicina mediatizate in ultimii ani, si de multe ori cu informatii trunchiate interpretate gresit.
Indraznesc sa spun ca formatorii de opinie au o responsabilitate faţã de societate atunci cand trateaza subiecte sensibile, dar poate e doar parerea mea.
Din articol nu reiese faptul ca responsabilul ar putea fi la nivelul administratiei spitalului, reiese mai ales ca medicii sunt corupti (comentariile dinaintea mea confirma). Tonul articolului contribuie la opinia generala. Ati gasit o problema, o semnalati, OK. Dar din articol avem impresia ca ati gasit si vinovatii si ati inteles toata complexitatea problemei (de ce pot fi bolnavii amanati in general, care sunt cele mai frecvente cauze, care e organizarea interventiilor la spitalul Fundeni). Stiu, doar puneti intrebari, dar mesajul este clar si este ceea ce inteleg oamenii din intrebarile voastre.
Pana la urma important e pacientul, pacientul care merge sa se opereze la un spital din tara si se asteapta deja sa fie inselat, tratat in mod inuman si supt de bani din toate partile. Medicii care conditioneaza actul medical trebuie sa plateasca, suntem de acord. Problema e ca sunt consecinte pentru restul medicilor, iar asta afecteaza actul medical (lipsa increderii in medic duce la lipsa compliantei la tratament, deci outcome mai rau). In toate cazurile, pacientul pierde, medicii isi mai incaseaza o lovitura, sistemul romanesc mai pierde niste profesionisti. Dar semnalarea neregulilor ramane necesara.
Nu e nicio agenda, nu e nicio politica, este singurul vaccin pentru acest sistem - asa cum toti trebuie sa fim pentru si nu impotriva vaccinurilor pentru sanatatea noastra, a tuturor, asa cu totii ar trebui sa fim pentru o noua astfel de lege a sanatatii (tot pentru sanatatea tuturor).
Fara ura. Cu factura
Dar esti prea imberb ca sa pricepi intregul mecanism.
Generatia asta a voastra a primit totul de-a gata (vad intre apropiati) si intelegeti ca cineva plateste totusi acest "gratuit". Cat despre faza cu parintii care olatesc impozite...mai prost exemplu nu ar fi gasit nimeni.
De ce-atunci- nu e gratis in Uk sau la Paris? Mi-as trimite si eu copilul (de fapt o sa o fac- desi nu e gratis ) sa faca studiile gratis acolo?
Cat despre migratia fortei de munca calificate, asa este, tarile cu economii avansate beneficiaza din acest pdv. Dar, din perspectiva angajatului : nu va convine sa aveti libertatea de a alege sa munciti in locul unde munca dvs este cel mai corect apreciata social si financiar ?
2) Cat despre management, sa stiti ca in general managerii isi fac treaba foarte bine pentru cati bani primesc. Iarasi, daca am reusi sa iesim din comunism si cu sistemul sanitar si sa permitem, printre altele, si o activitate privata in spital de stat, atunci spitalele noastre ar putea avea venituri proprii si ar putea sa isi achizitioneze aparatura prin credite bancare. Astfel s-ar elibera de dependenta de finantarea statului. Decat sa trimiti medicul acasa dupa 8 ore cate este contractul, nu mai bine ii lasi posibilitatea sa desfasoare dupa-amiaza activitate privata ? Mi-a povestit un medic ca la spitalul lui se chinuie managerul sa le aduca un anumit aparat dar nu poate de atata birocratie si lipsa de fonduri si el mi-a zis ca daca dupa ora 3 ar opera cazuri in regim privat atunci din cateva operatii ar putea obtine fondurile necesare pentru acel aparat - acuma ce se intampla ? spitalul a depasit contractul cu casa, pacientii nu pot plati (desi vor explicit sa plateasca) pentru a se opera in regim privat la stat si ajung sa mearga, de fapt, in privat si in loc sa ia spitalul banii si sa isi ia el singur aparatul, fondurile ajung la privat...
De exemplu, daca am o sectie de chirurgie oncologica super echipata din toate pdv, si am pacienti care vor explicit sa plateasca pentru a se opera la medicul X de o patologie non-oncologica de ce sa nu o poata face in limita paturilor disponibile etc etc ? Daca el vrea la stat si nu la privat dc sa nu o poata face ? Timp de 8h medicul face chirurgie oncologica cat este contractul de munca cu respectiva unitate iar dupa asta ori pleaca acasa ori presteaza la stat dar in regim privat - aducand la stat astfel bani care altfel s-ar duce la privat
Despre banii publici drenati - ar fi vorba strict de banii platiti pe asigurare, lucru care se intampla si acum cat se poate de la lumina zilei - si dvs aveti dreptul la o anumita decontare de la CAS pt ca platiti asigurare. Principiul este ca banii urmeaza pacientul. Cat despre "buzunarele bine selectate" in care ar intra banii - ar fi buzunarul selectat strict de pacient - dvs cand va duceti la medic in regim privat ati selectat buzunarul in care se varsa banii pe care ii platiti pentru acel serviciu.
Nu stiu ce legatura are cu problematica noastra, dar in Franta se sta cu orele la urgenta pentru ca se abuzeaza de serviciul de urgente pentru ca este 100% gratuit (in loc sa se mearga la medicul de familie unde platesti cativa euro consultatia [ai si acolo vreo 3 sau 4 consultatii anuale gratuite oricum]) - stiu foarte bine, am facut garzi acolo. Iar asteptarea pentru analize este tot din cauza supra-incarcarii laboratoarelor pe care le au (unde exista si medici microbiologi, hematologi - oricum nu am inteles deloc ce ati vrut sa subliniati apropo de legatura dintre angajarea de biologi/biochimisti si mentalitatea sistemului...)
Imi pare rau ca sunteti capabil doar de "logici simple" ;) Spun asta pentru ca v-am explicat de 3 ori ca regimul privat la stat nu inseamna ca lucrez la mai multe firme ci la una singura si anume spitalul public (nu inseamna laborator synevo la SCJU ci pur si simplu ca pentru depasirea orelor si a atributiilor de pe contractul de munca fac un contract de prestari servicii la cerere) !
si alte asemenea capuse?