Pentru a crește dragostea de învățătură prin crearea stării de bine a elevilor și prin cultivarea unor principii care să-i ajute să devină adulții de mâine, e necesar, printre altele, ca ideea de competiție să aștepte până la gimnaziu.

„Nu trebuie să-ți proiectezi un vis al tău pe copil, dacă el nu-și dorește. Copiii au un singur scop: să fie iubiți. Și atunci acceptă să facă ce vor părinții, pentru că au o dorință inconștientă de a-i face fericiți. (...) Pentru a începe să studieze pianul, copilul trebuie să aibă minim 6 ani. Pentru canto, 7-8 ani. Copilul ajunge mai departe cu cât este mai iubit, mai apreciat, mai respectat și cu cât se simte mai în siguranță. Nu pentru că are acces la niște informații pe care le găsește pe Google. În acest context, aspectul informațional dispare din actul educativ. Ceea ce rămâne este umanintatea, iar asta însemnă să empatizezi, să fii blând și să-l faci pe copil să se simtă bine”, spune Lidia Minciună,

Tabăra nu este neapărat o experiență confortabilă pentru copii. În lipsa părinților își pot gestiona poate mai greu emoțiile, nu știu cum să armonizeze sentimentul de dor de casă cu bucuria experiențelor trăite, trebuie să interacționeze și să colaboreze cu copii pe care nu-i cunosc. Sunt puși în situația de a-și gestiona frustrările, de a-și găsi propriile soluții fără să vină cineva să-i salveze ori trebuie să-și asume consecințele atunci când aleg să nu mănânce pentru că nu le place. Din toate aceste dificultăți vine însă câștigul personal.

Educația, în toate formele sale, este o investiție, nu o cheltuială. De la nivelul familiei și până la societate în ansamblul ei, toți ar trebui să fim conștienți că fiecare resursă alocată acestui domeniu aduce, aproape fără excepție, plus valoare ce se întoarce la nivel de individ și în comunitate.

Un copil poate petrece zeci de minute departe de locul unde alți copii se joacă, deși tot ce își dorește este să li se alăture. Pot trece câteva săptămâni sau chiar luni până un proaspăt licean să-și găsească curajul să intre în vorbă cu noii lui colegi. Cea mai mare problemă a copiilor și a adolescenților de astăzi este lipsa încrederii în sine. Iar asta stă în calea îndeplinirii dorinței pe care o au toți: să fie acceptați și să aibă prieteni.

Oana este absolventă de Litere și timp de trei ani a predat limba română în Târgu-Mureș. La catedră a descoperit că elevii ei aveau nevoie de ceva mai mult decât de un profesor.

Indiferent că au sau nu o înclinație spre știință, copiii ar trebui să fie expuși la cât mai multe experiențe prin care să se apropie de domenii precum chimie, fizică sau biologie. Și nu neapărat pentru a le deschide drumul către o profesie, deși aceste „semințe” pot răsări mai târziu în alte contexte, cât pentru câștigul de a intra în contact cu metodele științifice.

Săracii ne provoacă milă, dar undeva în adâncul nostru adulții săraci par să-și merite soarta. Din locul unde suntem noi ar fi un exercițiu de empatie extremă să înțelegem cum au ajuns așa. Pentru că despre noi știm că muncim enorm, ne sacrificăm pentru copiii noștri, alegem să avem 1-2 copii astfel încât să le dăm o educație bună, atenție și iubire. Nu e nicio plăcere să muncim peste program și să plătim o viață credit la bancă. (Foto: Guliver Getty Images)

Să știi limba engleză nu mai este un lux, ci o necesitate. O știu bine cei care au pierdut poate un job sau o promovare din cauza lipsei acestei abilități. La fel cum o știu și părinții care se grăbesc să-și înscrie copiii de la vârste cât mai fragede la cursuri de engleză sau la grădinițe bilingve. Iar lucrurile nu par să se schimbe prea curând în ciuda software-urilor tot mai sofisticate care reușesc să traducă în numai câteva zeci de secunde câteva mii de cuvinte.