Un loc în care copiii să învețe pian și să fie tratați frumos. Acesta a fost visul pianistului Marian Huțanu, încă din liceu. Experiențele prin care el trecuse l-au motivat să demonstreze că se poate face educație și altfel. Cu o atitudine omenească față de copil și de greșelile inevitabile în procesul de învățare.
A deschis prima școală privată de muzică în Rădăuți, în 2015, iar doi ani mai târziu s-a mutat la Suceava, acolo unde l-a purtat proiectul său muzical, Trupa Nouă. Astăzi, în jur de 130 de copii trec pragul Școlii Artelor din Suceava pentru lecții individuale de pian sau canto, dar unde învață ceva mai mult și mai prețios: să se cunoască pe ei înșiși în postura de a face ceva pentru că le place, nu pentru că trebuie.
În 2022, platforma Republica vă invită să cunoașteți poveștile antreprenorilor români care au avut curajul să investească în educație. Vom intra în lumea celor care au deschis grădinițe, școli, instituții private de învățământ și care au făcut din actul de învățare- indiferent de forma pe care o îmbracă sau de vârsta celor cărora se adresează- o afacere profitabilă, cu șanse de a se dezvolta în viitor. Dăm credit educației este un proiect editorial care este realizat în parteneriat cu Banca Transilvania, pe parcursul întregului an 2022.
Fără frică de greșeală
Marian a deschis școala de muzică alături de Lidia Minciună, pe care a cunoscut-o în primul an de Conservator. I-a împărtășit visul său și a fost de acord să i se alăture, cu toate că era destul de sceptică că proiectul avea să se materializeze. Mai mult, nu se gândea că va preda vreodată. Pe parcurs li s-a alăturat și Teodora Botez, colega de trupă a lui Marian.
„El are această atitudine de acceptare a oamenilor fără dorința de a-i schimba. Este omul lângă care poți greși. Pentru că profesorul este terenul unde copilașul învață să greșească, iar să greșești este sănătos. Asta înseamnă că ești deja în proces și începi să te manifești, să cercetezi. Inspirată de el, am adoptat și eu această atitudine pentru că am simțit că este cea potrivită. Nu frica de greșeală”, spune Lidia.
Te-a păcălit nota asta! Aceasta este replica Lidiei atunci când copiii, într-adevăr, greșesc o notă, dar lejeritatea și bunătatea cu care le-o spune, îi fac să zâmbescă și să meargă mai departe.
„A fost ceva spontan pentru că îmi doream să pun altfel problema. Sunt copii care atunci când greșesc se sperie, au spasme ale corpului sau își dau o palmă în cap. Asta arată percepția lor despre cum merită să fie tratați atunci când greșesc. Eu nu folosesc niciodată cuvântul greșeală”, explică Lidia.
Fără atitudine atotcunoscătoare
Unii dintre copiii care vin la Școala Artelor sunt speriați, neputincioși, uneori chiar plâng. Au decodificat deja clasica dinamică dintre profesor și elev, relația de putere dintre cel care știe și cel care nu știe și trebuie să învețe.
„Pentru a învăța pe cineva ceva trebuie să existe reciprocitate. Eu îți dau, tu îmi dai, iar eu îți dau în funcție de cât simt că poți primi. Eu îți întind o mână, tu dai mâna spre mine, dar în mod firesc. Nu te poziționezi `eu știu, voi nu’. Și din păcate aceasta este atitudinea în sistemul de educație, atitudinea atotștiutoare a unor oameni care știu niște informații”, spune Lidia, convinsă că n-ar putea preda în sistemul de stat. Programele și șabloanele ar împiedica-o să-și dea voie ei însăși să greșească. Iar în lipsa libertății de a greși, nu ar putea fi în varianta ei cea mai bună, și-ar pierde valoarea de sine și autonomia interioară.
În prezent, la Școala Artelor se fac doar cursuri individuale de pian și canto. În 2017, atunci când s-au mutat în Suceava, cei trei tineri au îmbogățit oferta educațională cu cursuri de teatru, pictură și cluburi de lectură, dar lucrurile nu au funcționat. Profesorii care țineau acele cursuri se împărțeau între mai multe activități și nu reușeau să ofere constanță. Iar copiii exact de asta au nevoie: să știe că într-o anumită zi din săptămână, la aceeași oră, au aceeași activitate.
Constanță în doze mici și o atitudine lejeră
Lecțiile individuale se desfășoară pe parcursul a 30 de minute și, în funcție de copil, pot ajunge la 50 de minute. Durata li se poate părea unora prea scurtă, dar Lidia spune că este suficient pentru că este o activitate intensă pentru copil, în care se află unu la unu cu profesorul și tot focusul este pe el. Mai mult, în țările nordice, lecția de muzică nu durează mai mult de 20 de minute. Este formula prin care copilul nu ajunge să se plictisească și își dorește să revină și data viitoare.
„Uneori copiii vin de la locul de joacă și nu le place că au fost luați de acolo. Dar se liniștesc repede pentru că știu că nu durează mult. Dacă un copil știe că activitatea se desfășoară rapid, vrea și își dă toată energia. Dacă are sentimentul că e mult și pare să nu se mai termină, începe să se întindă, să caște. Și un alt aspect. Sunt părinți care vor pentru copii și pian, și canto. Îi rog să aibă răbdare pentru că, dacă le fac pe amândouă în același timp, nu vor prinde gustul niciuneia. Nu e bine pentru copil să facă multe activități în același timp”, spune Lidia.
Nu de puține ori, și ea, dar și colegii ei, se confruntă cu părinți care își aduc copiii la Școala Artelor pentru că ei și-au dorit să cânte sau să studieze un instrument muzical și nu au avut această posibilitate. Soluția pe care le-o propun sunt cursurile de pian și canto pentru adulți, cu ajutorul cărora își pot da seama dacă nu cumva s-au agățat de o idee mult mai frumoasă decât realitatea. O altă categorie de părinți este reprezentată de cei își doresc ca lecțiile de muzică să înceapă la vârste fragede.
„Nu trebuie să-ți proiectezi un vis al tău pe copil, dacă el nu-și dorește. Copiii au un singur scop: să fie iubiți. Și atunci acceptă să facă ce vor părinții, pentru că au o dorință inconștientă de a-i face fericiți. (...) Pentru a începe să studieze pianul, copilul trebuie să aibă minim 6 ani. Pentru canto, 7-8 ani. Este un proces care nu trebuie grăbit. Copilul ajunge mai departe cu cât este mai iubit, mai apreciat, mai respectat și cu cât se simte mai în siguranță. Nu pentru că are acces la niște informații pe care le găsește pe Google. În acest context, aspectul informațional dispare din actul educativ. Ceea ce rămâne este umanintatea, iar asta însemnă să empatizezi, să fii blând și să-l faci pe copil să se simtă bine”, spune Lidia.
Dincolo de muzică
Sunt multe studii care au evidențiat beneficiile pe care le are studierea muzicii în copilărie, dar dincolo de asta, copiii au parte de o experiență prin care ajung să se cunoască pe ei înșiși mai bine. Iar aceste ”informații” le vor fi de folos indiferent că vor face sau nu o carieră din muzică.
Copiii care merg la Școala Artelor participăde două ori pe an la un festival organizat intern, cu public. Să cânți pe scenă și să fii privit de toată lumea este un moment dificil de gestionat la nivel emoțional. Dar învață să o facă în cadrul repetițiilor, care îi familiarizează cu situația și îi liniștește, astfel încât să se poată bucura de experiența de cânta pe o scenă fără să se lase copleșiți de emoție.
„Cel mai important lucru pe care îl învață un copil atunci când studiază un instrument muzical sau face canto este că începe să se descopere pe el, acel el care vrea să facă ceva. Iar atunci când faci ceva ce-ți dorești, este o liniște aparte. Găsești conexiunea cu tine și afli cum te simți atunci când îți dorești ceva. Și faci pentru că simți. Apoi observi că se întâmplă de la sine, fără ca asta să însemne că nu muncești. Iar acesta este cel mai sănătos proces, în care tu înveți cum se manifestă ceea ce ai tu în interior către exterior, la o vâstă mică. Pentru că să înveți înseamnă să descoperi”, spune Lidia.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.