V-a încercat niscai compasiune când dna Firea își plângea de milă, suferindă fiind de sârmă-n maț? Când zicea că e supusă unor operații grele, din care nu se știe cum iese, după cum nu se știe nici cine i-a vârât sârma ghimpată în organism...

Unul dintre contraargumentele pe care totuși le-am adus împotriva tâmpeniei politico-perverse a referendumului „pentru familie”, deși nu merita să stric nicio vorbă, a fost faptul că homosexualii nu au produs, în România, niciun fel de evenimente în plan public în ultimii, să zicem, 15-20 de ani. Au fost, cu excepția unor rare și jalnice parade LGBT, invizibili.

Am avut norocul să-l văd aseară pe Mircea Diaconu într-unul din rolurile cu care va face istorie. În platou la Digi24, cunoscutul actor a interpretat un candidat la președinția României. Personajul i-a reușit peste orice așteptări.

„Sechestrata” susține în continuare cu același tupeu cretinoid, ca și fostul ei stăpân, că pe 10 august în Piața Victoriei a fost „o lovitură de stat”.

Un copil a chemat statul român în ajutor. Nu o dată, de trei ori. Se afla în primejdie de moarte. Acest stat, în care trăim cu toții și pe care îl plătim ca să trăim, nu să fim uciși, a acționat ca un complice al criminalului sadic din Caracal.

Practic, armatei PSD i-a dezertat un comandant de divizie proaspăt avansat de generăleasa Dăncilă. Așa ceva, la partidul comunist sau pesedist e de neconceput. Regula de fier zice că Partidul te pune în funcție, Partidul te dă jos, în niciun caz nu pleci când ai tu chef.

Fiica dlui Fifor avea 5 ani în 2012, când PSD a intrat la guvernare și a rămas, cu excepția unui an, până când Alexandra și Luiza au fost răpite. Ce a făcut în toți acești ani partidul de guvernământ al tatălui de fată Fifor pentru a preveni agresiunile asupra copiilor?

În realitate avea 20 și ceva de ani, dar nu i-ai fi dat mai mult de 18. Costum gri, cămașă albă, cravată grena cu imprimeuri.

E ceva românesc pe chipul, pe trupul, în forehandul, în serviciul, în zâmbetul Biancăi Andreescu? Este, cum să nu fie, nu se vede? (Foto: Guliver/Getty Images)

Simona Halep a biruit ca la Rovine sau ca la Călugăreni. În fața tăvălugului Williams, ea a săpat gropi, a plantat țepușe în iarba Londrei, s-a strecurat pe sub burta cailor, a rezistat năvalei, contraatacând cu vitejie de câte ori s-a putut. O armată de răzeși, mică și curajoasă, față cu Aliotmanul.