Deși pe termen mediu și lung, România nu poate fi de acord ca brațul Chilia să fie transformat în artera maritimă, poate găsi o soluție, cu impact mic, ca mai multe nave ucrainene să poată să meargă pe brațul Chilia până la Izmail în perioada războiului, spune profesorul Alfred Vespremeanu-Stroe.
Doctor în geografie și profesor al Universității din București, el este responsabil al Stațiunii de cercetări marine și fluviale Sfântu Gheorghe și conduce un grup de cercetare specializat în geomorfologie costieră, geoarheologie costieră și fluvială și paleomedii. Într-un interviu pentru Republica, Alfred Vespremeanu-Stroe demontează o serie de scenarii fanteziste vehiculate în scandalul Bâstroe și vorbește atât despre situații care nu trebuie să devină niciodată realitate, cât și despre soluții posibile în ceea ce privește navigația în Delta Dunării.
Din informațiile existente până în acest moment, ce credeți că se întâmplă în zona canalului Bâstroe? Surse din Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) au declarat pentru Hotnews că au observat două nave ucrainene care făceau lucrări de dragaj.
Jurnalistului Hotnews, care a vorbit telefonic cu purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră, i s-a spus inițial că va primi răspunsurile până la sfârșitul zilei, semn că nu era o mare problemă. Apoi, după declarațiile președintelui Iohannis, i s-a spus că va primi răspuns în termenul legal, care poate fi de 30 de zile. Eu nu știu cu precizie, dar aș lua totuși informațiile din acel articol ca fiind printre cele mai transparente de până acum. Acolo era menționat de către surse anonime din AFDJ că au fost văzute de la sfârșitul Sărbătorilor două nave care dragau: una pe gura de vărsare a brațului Bâstroe - și aceasta a acționat cel mai mult, iar alta care a acționat pe brațul Solomonov care ține de brațul Chilia, un braț interior, separat de delta secundară a Chiliei și care a acționat, se pare, pe un sector foarte îngust, de 200 metri. Acest lucru m-a dus cu gândul la faptul că acțiunea principală este de adâncire și de dragare a barei gurii fără de care nu ai cum să navighezi cu vase cu pescaj mare. Cealaltă navă, probabil, operează pe un banc de sedimente dezvoltat subacvatic, pentru a da o adâncime utilă navigației. Aș lua de bune aceste informații, în faza aceasta.
Raportându-ne la informațiile existente, ce s-ar putea întâmpla cu Delta Dunării dacă ucrainenii fac aceste lucrări? În spațiul public au fost vehiculate o serie de scenarii, de la dispariția sturionilor, la secarea Deltei.
Pentru mine asta a fost foarte îngrijorător, faptul că am văzut invocate în spațiul public foarte multe ipoteze fanteziste și care, într-adevăr, dacă ar fi fost adevărate, ar fi fost extrem de periculoase.
Cumulat, am fi vorbit, într-adevăr, despre un dezastru. Dar inventarul acesta ați văzut că, de fapt, este mai degrabă fals. Putem vedea patru scenarii: primul afectarea pădurii Letea, al doilea secarea Deltei, cel de-al treilea în care sedimentele dragate la gura Canalului Bâstroe sunt aruncate în mare - dar de fapt stai să vezi... că ele vin ca purtate de o mână și colmatează gura brațului Sulina, deci ne afectează și nouă navigația. Și al patrulea este cel privind migrația sturionilor. Ce rămâne dintre toate aceste scenarii ar fi partea acesta cu sturionii. Faptul că, pe perioada dragărilor, ei sunt afectați. E un adevăr că delta secundară a Chiliei și brațul Chilia reprezintă principala cale de migrație a sturionilor. Studiile estimează că undeva între 50 și 70% din efectivele de sturioni migrează prin aceasta regiune. Atunci o acțiune de dragare pe scară largă, deci nu cum se întâmplă acum, ci dacă s-ar întâmpla pe scară largă, pe întreg brațul Chilia, ar avea un impact semnificativ asupra lor. Cât timp se draghează doar pe bara gurii și pentru o perioadă limitată, impactul este redus. Conchizând, nu avem deocamdată motive să vorbim de afectarea stării Deltei, este pur și simplu un impact local, foarte redus.
În cazul în care s-ar face dragări de o manieră extensivă pe toată lungimea brațului Chilia situația ar putea deveni îngrijorătoare, dar mai ales dacă aceste lucrări extinse la scara brațului s-ar repeta ocupând o dimensiune temporală largă
Când s-ar putea transforma impactul într-unul major?
În cazul în care s-ar face dragări de o manieră extensivă pe toată lungimea brațului Chilia situația ar putea deveni îngrijorătoare, dar mai ales dacă aceste lucrări extinse la scara brațului s-ar repeta ocupând o dimensiune temporală largă, dacă s-ar tot prelungi... Brațul Chilia este prin caracteristicile lui naturale nepotrivit pentru navigația maritimă. Este lung, are 115 km, transportă cel mai mare volum de apă și sedimente (circa 55% din totalul debitului Dunării) având în mod natural tendința să formeze în multiple locuri ostroave și bancuri subacvatice, este un braț mai leneș, ceea ce ar presupune intervenții repetate pentru a-l menține navigabil cu pescaj mare pe termen lung. Și dacă, într-adevăr, el ar deveni o cale de navigație maritimă, asta presupune că ar trebui intervenit de foarte multe ori în timp pentru menținerea adâncimilor necesare navigației. Și asta ar pune în pericol și direct sturionii, dar la fel de periculos ar fi faptul că, în timp, debitul brațului Chilia ar trebui să crească în detrimentul brațelor Sulina și Sf. Gheorghe, ceea ce este de nedorit. Un astfel de proiect pe scară mare nu trebuie să se întâmple niciodată. M-ați întrebat care ar fi scenariul în care ar exista un impact major, acesta ar fi scenariul.
Este o problemă strict tehnică, pe care trebuie să o soluționăm împreună și, dacă vom avea o soluție de compromis, trebuie să fie astfel schițată încât să avem un impact mic, pe o perioadă limitată de timp.
Cât de aproape suntem de un astfel de scenariu?
Eu cred că nu suntem deloc aproape. Pentru ca acest scenariu să devină real el trebuie să aibă acordul autorităților române, care nu sunt de acord și sunt convins că nu vor fi de acord nici pe viitor. Avem toate argumentele ca să nu fim de acord ca în Deltă să menținem funcționale două căi de navigație maritimă permanente. Eu la acest lucru m-am referit: chiar dacă Chilia ar deveni o cale de navigație maritimă pentru o perioadă de timp limitată, un an sau maximum doi ani, impactul rămâne redus. Și dacă acceptăm acest lucru doar pe perioada războiului, bineînțeles că de la început stabilești că nu vei lua genul de măsuri de a o permanentiza. Nu faci îndiguiri de niciun fel, nu încerci să obții adâncimi mari pe toată lungimea brațului, ci draghezi doar în câteva puncte critice. Aceasta este o problemă strict tehnică, pe care trebuie să o soluționăm împreună și, dacă vom avea o soluție de compromis, trebuie să fie astfel schițată încât să avem un impact mic, pe o perioadă limitată de timp, și doar pe perioada războiului.
„Gândiți-vă, în oglindă, că noi facem dragaje de mulți kilometri, uneori de zeci de kilometri pe an, în Delta Dunării pe partea românească. Facem acest lucru ca să menținem navigația navelor fluviale, alteori ca să deschidem noi canale, ca să adâncim foste canale, ca să legăm lacurile de canale și brațe, operațiunea de dragare este la lucru tot timpul în Delta Dunării.” De ce, dintr-o dată, doar pentru că se acționează acolo, punctual, pe bara gurii Bâstroe a devenit o problemă majoră?
M-am gândit la scenariul în care am putea accepta o navigație pe perioada războiului până la Izmail, dar impactul să nu devină unul major. Pentru că una e să draghezi extensiv un canal de navigație, pentru lățimi și adâncimi mari, ca să dureze în timp, și alta e să draghezi doar câteva bancuri solitare pentru a asigura navigația pentru câteva luni sau un an. Aș insista pe acest aspect: putem accepta volume mici de sedimente dislocate și doar câteva bancuri subacvatice redistribuite, astfel încât să-i ajutăm cu adevărat într-o situație critică, dar să nu producem un impact mare.
Acum impactul este extrem de redus. Gândiți-vă, în oglindă, că noi facem dragaje de mulți kilometri, uneori de zeci de kilometri pe an în Delta Dunării pe partea românească. Facem acest lucru ca să menținem navigația navelor fluviale, alteori ca să deschidem noi canale, ca să adâncim foste canale, ca să legăm lacurile de canale și brațe, operațiunea de dragare este la lucru tot timpul în Delta Dunării. De ce, dintr-o dată, doar pentru că se acționează acolo, punctual, pe bara gurii Bâstroe a devenit o problemă majoră?
Chiar de acum 20 de ani au existat controverse în ceea ce privește canalul Bâstroe. Vă propun să ne întoarcem puțin în trecut la miza discuțiilor de atunci.
Controversele au avut un suport legitim din partea română, aici sunt total de acord cu ce s-a întâmplat, cu poziționarea autorităților noastre. Fiindcă ucrainenii și-au dorit o cale navigabilă pe brațul Chilia cu care noi nu puteam fi de acord, nu dintr-o perspectivă economică, ci în primul rând din perspectivă ecologică. O nouă cale durabilă (pe termen lung) de navigație maritimă în Deltă presupune clar că acel braț este artificializat, prin lucrări de îndiguire, prin dragaje extensive și bineînțeles că îi va fi redusă drastic și biodiversitatea. După cum spuneam, brațul Chilia este extrem de valoros pentru migrația sturionilor și a scrumbiei și pentru multe alte specii care își găsesc aici un habitat minunat.
Pe baza unei analize riguroase științific, nu a unei păreri, s-a luat decizia acum aproape 170 de ani, că navigația trebuie să fie pe un singur braț și acela este Sulina.
Iar soluția pentru navigație deja exista: „ai sacrificat” deja un braț: Sulina. Asta nici măcar nu am făcut-o noi, a făcut-o Comisiunea Europeană a Dunării înainte ca Delta Dunării să fie teritoriu românesc, în intervalul 1856-1861. Majoritatea deciziilor privind navigabilitatea din Deltă s-au luat atunci și au fost foarte bine luate aceste decizii. Într-un timp scurt s-au demarat primele ridicări topografice serioase, s-au făcut studii de curentometrie pe brațe, măsurători batimetrice executate periodic, chiar și sezonier, pentru a se evalua regimul sedimentării la gurile de vărsare ale Dunării. A fost o acțiune febrilă de cercetare care nu a avut egal. Gândiți-vă că, în secolul 19, britanicii reprezentau forța numărul 1 în științele cartografiei și în științele maritime. Iar noi am avut norocul, asta se știe mult mai puțin, ca Delta Dunării să beneficieze de acest top science în secolul 19. Aici au fost oameni formidabili, am avut și români pe urmă, știți bine cazul lui Grigore Antipa, dar până la el am avut britanici și francezi, care au făcut multe tipuri de măsurători formidabile pe baza cărora s-au luat deciziile privind navigația. Inclusiv stația maregraf de la Sulina, care măsoară nivelul mării, este prima stație de acest fel din Marea Neagră, înființată în anul 1858. Au trecut mai bine de 70 de ani până când statul român a înființat o stație similară la Constanța, în 1930. Pe baza unei analize riguroase științific, nu a unei păreri, s-a luat decizia acum aproape 170 de ani, că navigația trebuie să fie pe un singur braț și acela este Sulina. Bineînțeles, a fost și rectificat, s-a tăiat “marele M” (două meandre tăiate în zona Mila 23-Crișan, care împreună au forma literei M), a devenit mult mai scurt iar lățimea a fost regularizată, s-au îndiguit mult mai târziu și malurile brațului, iar gura de vărsare a fost prelungită în larg, în mai multe etape, ajungând la 8 kilometri în prezent pentru ca apa mării să fie cât mai adâncă și să permită dispersia sedimentelor fluviale. Și atunci cum să fii de acord ca să mai ai un alt braț care să fie sacrificat pentru așa ceva? Este legitimă poziția României în acest caz și cred că Ucraina s-a împăcat cu ea.
Trebuie să gândim și cu mintea, și cu inima. Pe de o parte să ne punem în pielea lor, dar pe de altă parte să ne gândim că pe termen mediu și lung nu putem fi de acord ca brațul Chilia să fie transformat în arteră de navigație maritimă. Și totuși: trebuie să găsim o soluție cu impact mic, astfel ca multe nave să poată naviga pe brațul Chilia până la Izmail în perioada aceasta. Și partea bună este că soluții există.
Care este miza astăzi? Unde poate să dea România dovadă de flexibilitate?
Imaginați-vă că la Sulina, Tulcea sau București ar cădea bombe. Te-ai mai gândi la altceva decât la cum să faci să reziști ca națiune? Cred că e o chestiune de minimă umanitate să înțelegi faptul că sunt disperați să reziste ca țară și să reziste pur și simplu acestui război dement. Și atunci ucrainenii sunt în situația în care trebuie să-și folosească puținele porturi care le-au mai rămas. Gândiți-vă că au pierdut toate porturile din Marea Azov. Pe ce a mai rămas la Marea Neagră au dreptul doar sub control și doar pentru grâne. Și atunci, sigur că vor să folosească foarte mult porturile Izmail, Reni, în general porturile conectate la Dunăre. Au folosit cât au putut și folosesc încă brațul Sulina, dar care este limitat, inclusiv din cauza lățimii și din cauza capacității de suport a portului Sulina și atunci sunt doritori să poată să folosească și acest braț. Și noi, sigur, trebuie să gândim și cu mintea, și cu inima. Pe de o parte să ne punem în pielea lor, dar pe de altă parte să ne gândim că pe termen mediu și lung nu putem fi de acord ca brațul Chilia să fie transformat în arteră de navigație maritimă. Și totuși: trebuie să găsim o soluție cu impact mic, astfel ca multe nave să poată naviga pe brațul Chilia până la Izmail în perioada aceasta. Și partea bună este că soluții există. Din păcate, nu avem acces la o hartă a adâncimilor de pe brațul Chilia, dar avem pe brațul Sf. Gheorghe, făcute de noi și cu siguranță sunt multe similarități și știm că, în cea mai mare parte, sectoarele corespund ca adâncime. Sunt și sectoare, în general arealele de bifurcații, asocieri de ostrove provenite din evoluția Deltei, care pot pune probleme navigației. Dar cu o ridicare batimetrică foarte precisă, prin metode multi-beam, se pot identifica acele puncte-critice în care s-ar putea draga cu precizie, câteva zeci de metri aici, câteva sute de metri dincolo și să definești o soluție pe o perioadă scurtă. De aceea se poate acționa chirurgical, doar în câteva puncte, pe termen de dorit cât mai scurt. Asta pot să vă spun: că tehnic este clar posibil, cu un impact local, redus care să nu afecteze starea Deltei. Nu este cazul să ne inflamăm agitând scenarii fanteziste și cred că suntem datori cu o atitudine constructivă, benevolentă.
Cu sau fără cunoștință de cauză, cert este că folosim scenarii false care creează în mod artificial imaginea unui dezastru în Delta Dunării.
Foarte multă lume s-a inflamat însă. Ce pericol vedeți dvs. în această inflamare?
Eu cred că este foarte periculos, dacă tot vorbim despre pericole, și asta pentru că am văzut foarte des cuvintele acestea care apăreau pe burtiere: pericol, dezastru, calamitate... toate asociate cu Delta, desigur. Eu cred că e un pericol ce se întâmplă mediatic, faptul că folosim informații false pentru a produce emoții adverse față de poporul ucrainean. Cu sau fără cunoștință de cauză, cert este că folosim scenarii false care creează în mod artificial imaginea unui dezastru în Delta Dunării. Și atunci vă dați seama care este efectul: efectul este că oamenii de bună credință, de multe ori chiar persoane bine instruite, se inflamează. Am primit telefoane de la cunoștințe, care mi-au spus: - Uite, domn’e ce fac nenorociții de ucraineni în Deltă! Cred că dacă facem un chestionar săptămâna următoare vă dați seama ce scoruri obținem... Deja eram prima țară din UE la procentul de populație care nu e de acord să acordăm ajutoare umanitare. Acum cred că deja e alt ordin de magnitudine și asta, vedeți, este o acțiune artificial creată, nu pentru că românii sunt nepăsători, ci pentru că au fost intoxicați cu informații false.
Pentru că acum s-a deschis discuția aceasta despre pericole, care au fost situațiile în care chiar autoritățile române au acționat într-un mod nociv pentru Delta Dunării?
Foarte important a fost în trecut, în perioada guvernului Năstase. Fiindcă atunci a fost prima încercare de a folosi resursele Deltei pentru crearea de domenii, de latifundii, de averi, și așa a apărut politica aceasta de concesionare a diferitelor teritorii din Deltă - lagune, lacuri, sectoare de braț, către X, Y, Z, toți mufați politic. Iar această acțiune de privatizare a Deltei către mafiile politice a dus la explozia braconajului. Oare de ce? Oare de ce Sorin Ovidiu Vântu și-a dorit și el mai târziu propriul guvernator și l-a găsit tocmai în pielea unui jurnalist?
Acesta a fost marele motor al exploziei braconajului. Acele politici care au distrus sentimentul de apartenență și de bun colectiv pe care trebuie să-l protejăm. Asta a trecut, acum nu mai sunt teritorii atât de mari concesionate, dar răul a fost făcut, mentalul s-a schimbat, s-a creat o clasă de braconieri foarte bogați, cu conexiuni în sfera autorităților,
Până atunci braconajul era un fenomen restrâns, întrucât funcționa sentimentul apartenenței la o colectivitate. Pescarii protejau singuri resursa piscicolă, pentru că din asta trăiau și atunci nimeni nu voia să o avarieze. Când ei nu au mai simțit că este Delta și a lor, a devenit a altcuiva - devenise chiar o butadă: Este delta lui Năstase, au zis: Hai să furăm și noi ce putem” Acesta a fost marele motor al exploziei braconajului. Acele politici care au distrus sentimentul de apartenență și de bun colectiv pe care trebuie să-l protejăm. Asta a trecut, acum nu mai sunt teritorii atât de mari concesionate, dar răul a fost făcut, mentalul s-a schimbat, s-a creat o clasă de braconieri foarte bogați, cu conexiuni în sfera autorităților, Poliție, Garda de mediu, ARBDD și află de controale înainte ca acestea să se producă... e foarte greu să aduci lucrurile la starea inițială.
Nivelul Oceanului Planetar este în creștere și automat și Marea Neagră se ridică semnificativ, eu pot să vă spun că sunt vizibile deja efectele acestei creșteri de nivel. Se schimbă rapid spectrul vegetației, deocamdată în partea maritimă a deltei, tocmai pentru că nivelul general al apei a crescut. Delta este vulnerabilă în fața creșterii nivelului apei și pe viitor s-ar putea inunda pe suprafețe mari.
Care sunt pericolele la care trebuie să fim atenți în perioada următoare și ce măsuri ar trebui luate în viitor ca să protejăm Delta?
Marele pericol vine din ridicarea nivelului apei în Deltă, care e o consecință a eustatismului pozitiv global. Nivelul Oceanului Planetar este în creștere și automat și Marea Neagră se ridică semnificativ, eu pot să vă spun că sunt vizibile deja efectele acestei creșteri de nivel. Se schimbă rapid spectrul vegetației, deocamdată în partea maritimă a Deltei, tocmai pentru că nivelul general al apei a crescut. Delta este vulnerabilă în fața creșterii nivelului apei și pe viitor s-ar putea inunda pe suprafețe mari. Se adaugă aici, cu efecte agravante, procesele de subsidență, adică de lăsare a suprafeței Deltei datorate în special compactării sedimentelor tinere și afânate din care este alcătuită.
Pentru a o proteja trebuie să ne uităm în primul rând la volumul sedimentelor disponibile. Pe de-o parte, la cantitatea de sedimente care intră în Delta Dunării, ceea ce presupune că ar trebui să nu mai acceptăm construirea de noi baraje pe cursul Dunării și nici pe afluenți, ca să nu reducem și mai mult cantitatea de aluviuni. Apoi să ne gândim că multe dintre lacurile de acumulare sunt umplute cu sedimente, total sau parțial, iar multe dintre ele au devenit slab eficiente energetic, fiindcă li s-a redus volumul, în multe cazuri sub jumătate. Ele vor trebui curățate, dragate. Ce vom face cu sedimentele? Le vom irosi ca până acum, adică le vom arunca oriunde numai unde nu sunt necesare, nu? Sau vom gândi un program coordonat prin care le aducem în Deltă? Dar a le aduce în Deltă nu înseamnă a le aduce cu trenul, înseamnă că le dai drumul în râuri acolo unde trebuie și când trebuie - respectiv la ape mari, ca să ajungă în mod natural. Aceasta este una din măsuri. Altă măsură va fi redistribuirea sedimentelor în cadrul deltei. Noi acum avem un proiect de cercetare pe fonduri norvegiene în care încercăm să evaluăm, printre altele, răspunsul Deltei Dunării la creșterea nivelului apei și să vedem care sunt regiunile reziliente, se adaptează natural, care sunt cele deficitare și care în curând vor fi afectate și spre care pe viitor va trebui să redirecționăm sedimentele și de asemeni care este pragul, rata de creștere a nivelului mării până la care Delta se poate proteja singură. Nu e ceva ce trebuie să facem mâine, dar sunt toate șansele ca peste 10 sau 20 de ani să fie necesare genul acesta de intervenții, care vor trebui să fie prietenoase cu natura așa încât să nici nu-ți dai seama la fața locului că acolo s-au făcut lucrări. Se întâmplă deja astfel de lucrări și în alte delte afectate de inundare, de exemplu în delta Mississippi, nu inventăm noi soluții, deși unele soluții noi pot fi gândite adaptate la cazul specific al Deltei Dunării.
O altă problemă o reprezintă eroziunea care afectează peste jumătate din lungimea țărmului românesc al Deltei Dunării, dar și mai grav ar fi să acceptăm soluții barbare precum construirea de diguri care ar întrerupe circulația naturală a sedimentelor în lungul țărmului și ar agrava eroziunea în celelalte sectoare. Ne-am alege doar cu o deltă mutilată, cu un țărm desfigurat. Dacă însă deciziile viitoare privind managementul deltei se vor lua prin consultarea comunității științifice de profil, am încredere că se vor găsi soluții pentru ca generațiile viitoare să găsească delta la fel de frumoasă și funcțională ca în prezent.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.