Sediile „cool” și reputația angajatorului sunt criterii de care țin cont tot mai mult, pe lângă un salariu atractiv și diverse beneficii, potențialii angajați valoroși atunci când aleg un nou loc de muncă.
„În prezent pentru candidați contează foarte mult mediul de lucru. Candidații vor să lucreze pentru o firmă care are un brand frumos, despre care se știe că tratează lucrurile corect, are un sediu frumos, care arată că firmei îi pasă de angajați. De exemplu, dacă vorbim de IT, vorbim de oameni tineri care vor ca firmele să fie cât mai „cool”, programul cât mai flexibil, să existe cât mai multe beneficii, acces la cât mai multe programe de dezvoltare, de diplome, certificări”, a declarat pentru Republica.ro Oana Botolan Datki, South East Europe managing partner al Consulteam.
Angajatorii se luptă pentru atragerea candidaților bine pregătiți, propunând o ofertă completă și complexă, dar firmele cu reputație negativă întâmpină dificultăți atunci când vor să facă angajări, arată specialiștii în resurse umane.
„Așteptările unui operator sau ale unui lucrător comercial pot diferi de cele ale unui manager, dar, pentru ambele categorii, intră în calcul salariul, beneficiile, dar și elemente precum reputația angajatorului, atmosfera și condițiile de lucru, respectul față de salariat, inclusiv în materie de timp de lucru. Din această perspectivă, reputația negativă precede, și sunt companii mari care au serioase dificultăți să angajeze, atât la nivel de specialist, cât și la nivel de personal de execuție. Locația postului este de asemenea importantă, pentru că dificultățile de transport sunt omniprezente în România”, ne explică Raluca Pârvu, business manager BPI Group.
Cum aduci un candidat valoros în compania ta
Este important să existe o armonie între nevoile companiei și așteptările unui potențial candidat valoros, crede Oana.
„Dacă omul este ceea ce are nevoie compania, dar face jobul acesta de patru-cinci ani, iar ce pot eu să îi ofer, ca angajator, este același lucru, atunci nu e nicio miză. Ori trebuie să îi dau mult mai mulți bani, ceea ce nu prea se mai întâmplă, adică în general îi dai un pic mai mult decât avea, tot cam pe acolo, nu îi dai cu 25% mai mult pe același job. Dar trebuie să fie ceva interesant și pentru omul acela ca să plece din locul unde a lucrat atât. Trebuie să existe un avantaj, fie că e ceva mai complex, o promovare, o expunere la niște chestii mai interesante față de ce făcea până acum”, spune Oana Botolan Datki.
În cazul unui post de management, trebuie ținut cont de strategia companiei în găsirea unui candidat potrivit.
„Dacă vine un candidat bun, potrivit, pe un post de top management și strategia companiei este să facă restructurări, s-ar putea să nu fie ceva bun neapărat, decât dacă e o promovare pentru el”, explică reprezentanta Consulteam.
„Punctual, putem spune că piața aparține candidaților, și nu angajatorilor”
Raluca Pârvu, business manager BPI Group, spune că regula cererii și ofertei se aplică și în recrutare. Dinamica depinde mult de contextul local sau al industriei respective.
„Atunci când se deschide un hipermarket, o fabrică sau un centru de servicii partajate și sunt sute de posturi disponibile, recrutarea se face în condiții de volum, într-un timing strâns și cu criterii precise referitor la calitățile indispensabile ale candidaților. Sunt în lucru astfel de proiecte de recrutare în România, atât pe poziții de execuție (operatori de producție), cât și pe poziții de experți (servicii partajate sau IT), unde numărul de posturi disponibile este mult mai mare decât numărul candidaților disponibili și interesați la momentul respectiv”, este de părere Raluca Pârvu.
Punctual, pe anumite funcții sau în marile orașe, putem spune că piața aparține candidaților, și nu angajatorilor, consideră Raluca Pârvu. În acest tip de piață, cu cât angajatorul are mai mare nevoie de respectivă competență, cu atât va trebui să facă mai multe eforturi pentru a-și valoriza oferta.
Pentru pozițiile de expert/specialist/manager, pachetele de beneficii merg mână în mână cu politicile de dezvoltare internă. Nu vorbim doar despre posibilitățile de formare profesională, care sunt demult o realitate în mediile corporatiste, din marile orașe, ci și de posibilitățile de promovare și de gestionare a carierei.
Eforturi de clarificare a ofertei de carieră
Specialiștii în resurse umane spun că, atât timp cât creșterea salariilor nu poate fi sustenabilă pe termen lung, angajatorii vor face eforturi de clarificare a ofertei lor de carieră.
„Totuși, într-o piață tensionată, candidații nu privilegiază suficient cariera, ci pachetul salarial, de aceea oferta trebuie să fie bine echilibrată, poziționată corect față de alți angajatori comparabili și bine „vândută” la interviu. Logica de carieră este poate încă insuficient explicată candidaților pe aceste poziții specializate și înalt calificate. Credem că în 2016 mulți angajatori vor face eforturi de clarificare a ofertei lor de carieră, cu atât mai mult cu cât simpla escaladă a salariilor și beneficiilor nu este sustenabilă pe termen lung! Momentan, cel puțin în piața de IT, există încă bugete de salarii deosebite și se merge pe soluțiile cu rezultat rapid în atragerea candidaților”, explică Raluca.
În opinia ei, companiile sunt preocupate să diversifice pachetul de beneficii pentru a se diferenția de concurență. „Iar atunci când ai mijloace financiare, fantezia nu are limite! Doar că odată atrași candidații, este indispensabil să-i și păstrezi pe termen mediu cel puțin”, arată reprezentanta BPI Group.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Bineinteles (nu a zis nimeni altfel!) ca fix cand se deschide sediul firmei in Romania nu ai de unde sa ai date pentru ca nimeni nu poate sa stie care vor fi conditiile. Nu despre asta se discuta aici. Odata ce firma respectiva deschide insa sediul in Romania si angajeaza oameni, intr-un an - poate nici macar, poate doar cateva luni, sunt suficienti angajati incat sa poata da un feedback puternic. Sunt cateva firme pe care eu stiu sa le evit pentru ca am primit un feedback negativ de la cunostinte. Si nu numai eu stiu sa le evit, nu doar la mine a ajuns acel feedback. Pe langa feedback-ul primit de la prieteni si cunostinte, dupa cum am mentionat deja, exista forumuri si aplicatii dedicate acestor informatii. International (repet, daca ai fi citit raspunsul meu ai fi vazut), cel mai cunoscut este Glassdoor. O aplicatie care exact pentru asta exista: angajatii dau feedback anonim, se fac statistici (clasificate pe joburi si experienta si altele) si posibilii angajati merg (sau nu merg) la interviuri mai in cunostinta de cauza. Deci se poate. Sigur ca este ceva mai greu cand vorbim de firme mai mici, dar in timp se va regla si asta. Restul presupun ca depinde si de domeniul in care lucrezi, cat de bine stii meseria ta, cat de bine stii ce vrei de la un job si cat de mult efort depui pentru a obtine acel job. Pentru mine personal (si pentru cei cu care am mai discutat acest subiect), nu conteaza numai salariul. Conteaza mult si proiectul pe care voi lucra, programul de lucru, atmosfera, accesibilitatea sediului si multe altele. Da, ultimele 2 fraze au fost asumat subiective.