Am scris primul meu text în care îndemnam cetățenii să meargă la vot în 2004, în Adevărul de Cluj, pe vremea când eram student și colaborator al acestui ziar. Nu-mi face plăcere să scriu astfel de articole din cel puțin două motive: În primul rând, pentru că am senzația de inutilitate.
Cel mai probabil, cei care nu intenționează să voteze nu vor fi interesați nici de a citi astfel de texte. În al doilea rând, pentru că nu intenționez să fac parte din corul de propagandiști al vreunui partid și nu vreau nici să fiu confundat cu aceștia.
De când am drept de vot, nu am absentat niciodată de la urne. A vota face parte dintre acele drepturi și obligații fundamentale pe care le are un cetățean. Poate că a spune că votul este esențial democrației nu este suficient. Votul este esențial libertății.
Principalul gând cu care voi merge (și) duminica aceasta la urne este acela că trebuie să acord votul meu luptei împotriva corupției. Partidele care s-au manifestat fățiș apărând corupția s-au autoexclus din start din opțiunile mele de vot. Nu mă pot lăsa păcălit nici de cele care și-au însușit înainte de alegeri un astfel de mesaj, nu am creier de găină pentru a nu înțelege sau a uita modul în care s-au comportat în anii precedenți. În plus, știu să citesc încă din perioada grădiniței, e suficient să arunc o privire peste numele din buletinul de vot pentru a ști ce mi se oferă.
Cel de-al doilea gând cu care merg este acela de a-i vota pe cei mai apropiați de mine în privința valorilor în care cred. Pot trece până într-un anumit punct peste diferențe ideologice, nu voi pune însă în nicio situație ștampila pe un partid cu un discurs extremist. Am scris despre acest lucru pe larg în articolul meu precedent.
La fel ca mulți alți români, pe parcursul timpului am votat ceea ce am considerat a fi răul cel mai mic. Păstrând speranța că lucrurile se vor îmbunătăți, o voi face ori de câte ori este necesar.
Spre deosebire de cei care nu intenționează să se prezinte la urne, îi înțeleg pe cei care se gândesc să dea un vot de protest. Am atins acest subiect și într-un articol publicat acum o lună, la debutul campaniei. Nu doar candidatul, ci și votantul poartă responsabilitatea votului dat.
Votul de protest este cu siguranță mai util decât a nu vota. Când nu te prezinți la urne, mesajul tău pentru politicieni este „nu mă interesează, faceți ce vreți”. Nevotând, pentru politicianul lipsit de scrupule, nu exiști. Votul de protest transmite un altfel de mesaj: „mă interesează ce se întâmplă, știu ce se întâmplă, dar nu îmi meritați niciunul votul.”
E adevărat, tipul acesta de vot nu este delimitat prin lege de votul nul în urma unei erori. Legea se poate însă dezbate și amenda dacă există voința publică necesară. Chiar și în condițiile date, un procent ieșit din comun de voturi nule poate da un anumit tip de mesaj societății și politicului. Pornind de la el, un partid politic receptiv, care are sau lucrează cu profesioniști, își poate ajusta în viitor mesajul, poate aduce schimbări la nivel de leadership, în selecția candidaților etc.
Marea întrebare pentru cei care se gândesc la a vota în acest fel este: E înțelept un asemenea vot în situația în care se află astăzi România?
Rezumată în doar câteva cuvinte, această campanie poate fi descrisă astfel: continuarea luptei împotriva corupției versus delirul ultranaționalist al celor corupți. Cei care nu vor să asiste la victoria corupției și a naționalismului extremist nu își permit luxul de a da voturi nule, la fel cum nu își permit nici să absenteze de la vot.
Unul dintre principalele motive pentru care discursul extremist a fost atât de pregnant în această perioadă este absența culturii politice în rândul românilor, temă care apare obsesiv în articolele mele. Cu cât nivelul de cultură politică este mai mic, cu atât extremismul va prinde mai ușor. Cei mai abili dintre politicienii corupți sunt foarte conștienți de acest lucru și s-au folosit de el atât cât au putut.
Deși nu am date sociologice la îndemână, pot afirma fără a-mi fi teamă că greșesc – numărul celor care au cel puțin cunoștințe elementare despre ideologiile politice este extrem de scăzut chiar și în rândul românilor cu studii superioare. Acest fapt explică nu doar ușurința cu care unele partide propagă mesaje extremiste, ci și vraiștea ideologică din rândul acestora. Să nu uităm faptul că partide majore românești și-au schimbat în anii trecuți fără dureri de cap uneori radical ideologia. Alianțele sau fuziunile greu de explicat ideologic au fost și ele prezentate ca fiind ceva firesc. În ciuda acestui fapt, partidele în culpă nu doar că nu au fost sancționate de către electorat, ba în anumite cazuri au fost chiar răsplătite cu și mai multe voturi.
Cameleonice și iubitoare de traseiști, partidele românești sunt grupări foarte pestrițe ideologic. În același partid pot coexista fără mari probleme conservatori, creștin-democrați, liberali, socialiști, republicani și monarhiști, democrați și neofasciști. Dacă aruncați o privire pe afișele și panourile stradale, peste pliantele primite în poștă sau pe paginile de Facebook ale politicienilor, veți observa candidați „de stânga” care propun măsuri specifice dreptei economice și candidați „de dreapta” care propun măsuri specifice stângii economice. Orice este permis, atât timp când votantul poate fi păcălit. Dacă alegătorii ar cunoaște măcar informații de bază despre ideologii, ar putea detecta cu ușurință puzderia de habarnamiști, impostori, populiști, demagogi și extremiști.
Ideologiile politice sunt cel puțin la fel de relevante astăzi cum au fost întotdeauna. Ele pornesc de la asumpții fundamentale despre natura umană și societate și îndeplinesc 4 funcții esențiale: evaluează ceea se întâmplă în societate, oferă o explicație pentru ceea ce se întâmplă, ajută la poziționarea într-un anumit fel față de ceea ce se întâmplă și trasează o cale de acțiune politică stabilind ceea ce se poate și ceea ce trebuie să se facă. În absența unei ideologii bine definită, nu se poate concepe un program politic coerent, iar în absența unui program coerent o țară nu poate fi bine guvernată.
Graficul publicat împreună cu acest articol înfățișează o interpretare a spectrului politic. Îmi aparține, nu este perfect, l-am creat cu ceva vreme în urmă pentru a-l utiliza în cadrul unui proiect educațional. Axa stânga-dreapta oferă o imagine unidimensională a ideologiilor, una prin intermediul căreia se poate înțelege foarte puțin despre acestea. Scopul introducerii celei de-a doua axe, în cazul de față axa autoritarism – libertarianism, este acela de a oferi o imagine mai clară. De exemplu, poate scoate în evidență diferențe semnificative între ideologii care pe axa stânga-dreapta par apropiate. Cele două axe pot fi substituite cu altele, de pildă axa autoritarism – libertarianism poate fi înlocuită cu social conservator - social liberal, așa cum apare în busola politică realizată cu ocazia fiecărui rând de alegeri de către colegii mei din Cluj.
Graficul realizat de mine și busola colegilor pot fi puncte de plecare în a observa discrepanțele dintre identitățile asumate ale partidelor și discursul lor electoral. Busola este concepută pentru a-i ajuta pe cei care răspund la întrebări să își stabilească poziția vizavi de cea a partidelor în spectrul politic. Astfel de instrumente au numeroase limitări și trebuie luate ca atare.
Cel mai probabil, viitorul ne va obliga să vorbim mult mai mult despre ideologii. Până atunci, sper că informația de mai sus vă va fi folositoare în cazul acestor alegeri. Dincolo de poziția dumneavoastră față de corupție, este important să țineți cont și de valorile pe care le aveți sau nu în comun cu partidul cu care intenționați să votați. Sper eu, nu unul extremist.
P.S. Scriind acest text, am realizat cât de puțin s-a vorbit și cu ocazia acestor alegeri despre candidații independenți. Aceștia sunt nedreptățiți atât în legea electorală, cât și de către media și chiar de către alegători. Este foarte posibil ca unii dintre ei să merite a fi votați.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Și dăm crezare, statistic vorbind, unor personaje despre care tot auzim că sunt cercetate prin diverse dosare și în diverse faze,... Ba dăm crezare și acordăm încredere chiar și celor care au fost deja dovediți că au mințit, au furat, au plagiat dar și-au promovat neamurile; le acordăm votul nostru chiar și unora care au fost deja condamnați penal - cu suspendare.
Cu alte cuvinte avem, ca națiune, o problemă de Etică? Asta îmi amintește, din anii mei de școală, de amploarea în manuale și la radio a cultului haiducilor, "a celor care, cu pistoale și cuțite luau pungile bogaților împrăștiindu-le la cei sărmani".
Statistic vorbind, aș zice că avem o gravă desconsiderare a corectitudinii și moralității, a eticii profesionale. Cu alte cuvinte, o gravă lacună educațională. Și de ce să mă mir oare? Prin alte părți ale lumii plagiatul, înșelăciunea sunt serios discutate și incriminate în fiecare școală, în timp ce noi avem o proporție uimitoare de plagiatori, de cadre didactice care practică și promovează frauda intelectuală, iar lecțiile de ETICĂ și de Gândire Critică încă nu și-au regăsit locul în programă după cei 70 de ani de când au fost excluse.
În concluzie, ca adepți ai formulei "se poate și așa" să le acordăm admirația și încrederea noastră celor care de atâta vreme ne mint și ne fură promițându-ne "marea și sarea"!
Numai ca in lumea reala, lucrurile sunt un pic mai nuantate. In presa anglo-saxona, dar si in cea de limba franceza, de-a lungul timpului am citit despre oameni politici condamnati de Justitie din varii motive ( coruptie, plagiat, cheltuieli nejustificaate ), dar care au fost alesi si re-alesi in functii publice importante, pur si simplu pentru ca cetatenii ii simpatizau sau aveau incredere in ei. S-a intamplat si in SUA, si in Regatul Unit, dar si in Franta. Deci faptul ca uneori cetateanul se opune prin vot unei decizii judecatoresti se intampla si la altii, nu doar la noi. Nu ma pricep la ale legii, deci nu pot sa gasesc o explicatie juridica pentru aceste situatii.
In ceea ce priveste promisiunile electorale, eu am observat ca absolut toti politicienii, inclusiv cei din tarile democratice, promit o multime de lucruri pentru a fi votati; ramane ca alegatorii sa discearna intre promisiunile realiste si cele fanteziste, iar la vot sa-i sanctioneze pe cei care nu s-au tinut de cuvant.
In Romania, cetatenii au putut vedea ca in lupta anti-coruptie, DNA a bagat la arest si destui politicieni sau oameni obisnuiti care, dupa saptamani sau luni de arest preventiv sau dupa aducerea lor in instanta, au fost eliberati de judecatori pentru probe insuficiente sau neconcludente. Sau, mai rau, in cazul unor decizii definitive de condamnare a unor oameni la ani grei de puscarie, CEDO a infirmat aceste sentinte. Numai ca destinele acestor oameni au fost frante iremediabil, iar cei care i-au nenorocit, procurori sau judecatori, sunt bine-mersi. Ultimul caz de abuz dezvaluit in mass-media este cel al fostului primar de Ramnicu Valcea, dl. Gurau.
Cetatenii au vazut de asemeni ca PNL, un partid liberal, care ar trebui sa militeze ferm pentru drepturile si libertatile cetatenilor, a devenit trompeta DNA.
Vazand aceste lucruri, cetatenii romani au votat in consecinta.
Va reamintesc respectuos o veche asertiune juridica ce a strabatut timpurile, citez din memorie: " mai bine sa fie 10 infractori nepedepsiti, decat un singur om nevinovat bagat in puscarie".
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.
Am urmat și doi ani de drept în cadrul Facultății de Drept. Sper să am timp să finalizez și aceste studii.
Deci "Etica-și-Transparență", "Etica-în-administrația-publică", "Etica-si-Legislatie-in-Comunicare-si-Relatii-Publice", ...
Cumva și "Etica-și-dreptul-de-autor", sau poate "Etica în Internet" ?
1. DNA candideaza la alegeri, pentru ca e singura institutie care are in fisa postului lupta anti-coruptie; insa, ducandu-ma sa votez, nu am gasit pe cele doua buletine de vot sigla DNA sau a D-nei Kovesi.
2. In mod logic, daca Dl. Ștefan Cociodar voteaza pentru un partid care lupta cu coruptia, inseamna ca exista si partide care militeaza pentru coruptie. Din pacate, eu, un cititor asiduu al presei, nu am gasit un astfel de partid, care sa spuna in clar: daca ma votati pe mine, voi perpetua coruptia.
Dl. Ștefan Cociodar nu pare interesat de existenta vreunui partid care sa semnaleze abuzurile, frecvente si grave, confirmate la CEDO, comise de institutiile menite sa ne apere de coruptie. Un astfel de partid exista, dar nu pare sa intre in vederile D-lui Ștefan Cociodar.
Eu cred ca drepturile si libertatile cetatenilor sunt mai presus de lupta anti-coruptie si ca nici incarcerarea celui mai corupt politician din lume nu justifica incalcarea chiar si cu un milimetru a drepturilor si libertatilor omului.
In mod respectuos ii amintesc D-lui Ștefan Cociodar ca toate dictaturile sau regimurile autoritare au ca slogan principal "lupta impotriva coruptiei" si a "dusmanilor poporului"; mai mult, nicio dictatura nu ar fi posibila fara colaborarea institutiilor de forta ale Statului, in frunte cu Procuratura...
Este foarte sănătos pentru o democrație să aibă forțe politice preocupate de lupta împotriva abuzurilor.
Vă rog să-mi oferiți câteva exemple de abuzuri ale justiției împotriva unor politicieni confirmate de către CEDO. Dacă se poate, de la sursă.
Simțiți că alunecăm spre autoritarism sau totalitarism? Care sunt forțele politice care pun în pericol democrația românească, ținând cont și de votul de astăzi? Cum propuneți să abordăm corupția generalizată care a caracterizat societatea și, în mod deosebit, politica românească în cele aproape trei decenii de democrație? Votându-i în continuare pe cei corupți?
1. Sentinta in cazul Remes a fost infirmata la CEDO; in filmul prezentat presei de procurori la acea data nu s-a dat / luat nicio spaga.
2. Telepatia: completul de judecata a refuzat prezentarea tuturor martorilor si probelor solicitate de acuzati, iar evaluatorul folosit de DNA nu avea, conform legii, acreditare. Procurorul care a instrumentat cazul, Emilian Eva, este actualmente judecat pentru activitati de tip mafiot, iar judecatoarea Camelia Bogdan este anchetata de CSM pentru conportament incompatibil cu calitatea de judecator si pentru ca a primit sponsorizare pentru o conferinta exact de la partea "vatamata", adica de la Ministerul Agriculturii. In tarile cu democratie veritabila, daca un magistrat este acuzat de ilegalitati, toate procesele instrumentate de acesta se anuleaza si se re-judeca, din motive lesne de inteles.
3. Cele 2 milioane de voturi de care Dragnea a fost acuzat ca le-ar fi furat, nu s-au putut dovedi; el a fost comandat in baza unor SMS-uri prin care le cerea activistilor sa mearga din casa in casa si sa cheme oamenii la vot; la 7 luni de la pronuntarea sentintei, judecatorii nu au publicat inca motivarea hotararii, desi conform legii, trebuiau sa faca acest lucru in maxim 6 luni. Iar CEDO nu accepta reclamatii facute la mai mult de 6 luni de la data pronuntarii sentintei, deci Dragnea nu mai are sanse sa-si caute dreptatea in afara tarii.
4. In motivarea deciziei de condamnare a lui Nastase, chiar judecatorii admit ca nu exista probe directe, dar ca vor sa dea un exemplu pentru ca populatia il considera pe fostul premier drept un "simbol al coruptiei". Adica, desi Nastase era departe de a fi un imaculat, s-a practicat un linsaj juridic.
Niciunul dintre politicienii de mai sus nu s-au numarat vreodata printre simpatiile mele politice si ca atare nu am pus vreodata stampila pe partidele care i-au promovat, cu exceptia PNL, pe care l-am votat dupa disparitia PNT-CD; PNT-CD a fost partidul meu preferat.
Niciunul dintre partidele parlamentare actuale nu doreste cu adevarat dictatura sau coruptie, sau "castrarea" Procuraturii, dar este evident ca toate au destule personalitati pe care eu mi-as permite sa le consider ca fiind detestabile.
Solutia anti-coruptie este foarte simpla: aparitia legii raspunderii magistratilor, adica daca un procuror sau un judecator comite abuzuri sau erori in activitatea sa, sa plateasca si in civil si in penal. E atat de simplu, dar politicienii nu indraznesc nici macar sa critice abuzurile magistratilor, cu exceptia notabila a d-lui Tariceanu, daramite sa faca legea respectiva; in majoritatea lor, parlamentarii sunt din pacate lasi sau santajabili, astfel ca deocamdata magistratii pot abuza si gresi cat le pofteste inima, pentru ca nimeni nu-i poate pedepsi.
Si mai exista o solutie: curtea cu juri, precum in lumea democratica: un jude sau un procuror pot fi din pacate mituiti sau manipulati politic, dar 12 jurati alesi aleatoriu prin calculator - mai greu; nu este imposibil, mai ales in Romania, dar este totusi mult mai greu.
Mi-este teamă că orice v-aș răspunde, nu vă va fi de folos. Între mine și dumneavoastră pare a exista o diferență fundamentală în ceea ce privește toleranța la hoție.
Aș putea lua în discuție fiecare caz menționat de către dumneavoastră, dar toate sunt atât de clare încât nici nu merită dezbătute.
Unde sunt deciziile CEDO care îi disculpă pe cei de mai sus? În absența loc, despre ce discutăm?
Pe domnul din Râmnicu Vâlcea îl cheamă Mircia Gutău, nu Gurău. A fost condamnat definitiv în două dosare. El a căștigat într-adevăr la CEDO pentru că nu i s-ar fi oferit un proces echitabil în dosarul „Mită la primărie.” Nu sunt deloc familiarizat cu povestea dumnealui, dumneavoastră îl cunoașteți bine de susțineți că e o victimă?
În ce țară ați trăit în toți acești ani? Trăind aici puteți afirma, de exemplu, că în țara aceasta nu s-a fraudat în alegeri? Intrați într-un partid politic major și participați în câteva campanii.
Puteți afirma că în politică, mai ales la vârf, și în rândul miliardarilor de carton corupția nu este larg răspândită?
Oricine cominte abuzuri trebuie să plătească. Dar dumneavoastră vorbiți despre „abuzurile magistraților” de parcă aceasta a fost ciuma cu care România s-a confruntat în ultimii 27 de ani de democrație. Vorbiți serios?
Afirmați că „nu vă pricepeți în ale legii”, dar păreți foarte convins sau convinsă de chestiuni ce țin de lege. De unde provine convingerea dumneavoastră?
Afirmați: „mai bine să fie 10 infractori nepedepsiți, decât un singur om nevinovat bagat în pușcărie”. Să spunem că sunt de acord cu acest principiu, deși e un subiect complex. Dumneavoastă vedeți o țară în care pușcăriile sunt pline de nevinovați sau una în care predomină corupția iar cei corupți au făcut ce au vrut ei?
V-am răspuns tocmai pentru că am observat că sunteți o persoană educată. Ori de câte ori observ o astfel de poziție venind din partea unei persoane educate, mă înspăimânt.
La rândul meu, voi ține cont de cele scrise de către dumneavoastră.
Ati afirmat ca sunteti o persoana tanara. Eu am o varsta si am simtit pe propria mea piele in vremea comunistilor ce inseamna incalcarea libertatii de exprimare si ce inseamna puterea necenzurata a institutiilor de forta ale Statului ( arestare, anchete la Securitate pentru ca student fiind la Cluj, raspandisem afise prin ii indemnam pe clujeni la revolta, etc).
Atunci, ca si acum, procurorii te puteau ridica de acasa cu duba in crucea noptii sau a diminetii si te bagau la arest preventiv si ancheta doar in urma unui simplu denunt.
Iata de ce, "vaccinat" fiind de ceea ce inseamna puterea necenzurata a institutiilor Statului, sunt mult mai atent si suspicios la comportamentul Justitiei decat cei care n-au trait nemernicia sistemului comunist.
Daca vei avea curiozitatea sa asisti pa un proces, pentru ca astazi accesul este liber in sala de judecata, vei vedea ca procurorul si judecatorul stau impreuna pe un podium, la un nivel mai sus decat publicul; in acelasi timp, acuzatul si avocatul stau la un nivel mai jos, printre cetatenii care asista la proces: mesajul este clar: procurorul si judecatorul sunt "aliati si parteneri", in timp ce apararea este plasata mai jos, in multime.
In lumea democratica procurorul si avocatul stau la acelasi nivel, alaturi de public, doar judecatorul sta pe un podium, simbolizand astfel detasarea si echidistanta Justitiei. Adica procurorul si avocatul sunt absolut egali in fata Justitiei.
Iar lipsa Curtii cu Juri, o institutie fundamentala a Justitiei, nu face decat sa creasca puterea autoritatii Statului in detrimentul cetateanului.
In plus, cum sa am incredere in magistratii care efectiv nu au nicio raspundere civila sau penala daca gresesc o sentinta sau comit un abuz ?
In numeroasele condamnari la CEDO pe care le primeste Romania, sanctiunile pecuniare nu le platesc magistratii care au gresit sau au abuzat, ci Statul roman, din banii cetatenilor.
Sunt de acord cu faptul că nici Justiția nu face excepție de la modul în care funționează lucrurile în țara aceasta și că trebuie să fim mereu cu ochii și pe activitatea ei. Deși mi se pare că progresul din ultimii ani este ușor de observat, cred că și în Justiție trebuie continuat cu reforme majore.
Însă, cel puțin până în acest moment, nu există nicio hotărâre a CEDO care să ateste faptul că împotriva numelor importante condamnate pentru corupție din România s-au comis abuzuri. Nici în cazul lui Voiculescu, nici în cazul lui Năstase, nici în cazul lui Remeș, nici în cazul lui Dragnea, nici în cazul lui Fenechiu etc.
Cred că putem fi de acord cel puțin într-un punct esențial: trebuie să fim atenți la activitatea tuturor puterilor din stat, având grijă ca fiecare dintre acestea să funcționeze în serviciul cetățenilor.
Mentionez insa ca CEDO NU stabileste daca X sau Y a fost persecutat politic de Justitia romana, ci doar penalizeaza abuzurile sau incorectitudinile unui proces, inalcarea drepturilor unui acuzat, etc.
Insa imi permit sa va reamintesc faptul ca CEDO a stabilit clar incorectitudea magistratilor si instantelor in cazuri precum Remes, Gutau, etc.
Si, ma repet ( e o chestie enervanta care vine cu varsta ), eu unul nu pot concepe ca un jude poate sa condamne un om la puscarie fara probe directe si doar pentru ca are o imagine publica negativa.
Arestul preventiv ar trebui sa fie utilizat exact asa cum spune legea, adica doar pentru cei suspectati de fapte cu pericol social ( trafic de arme sau droguri, crima, viol, etc ) sau pentru ascunderea de probe sau influentarea martorilor.
Procurorii, cu binecuvantarea judecatorilor, abuzeaza in mod frecvent de aceasta procedura contra politicienilor.
Va dau un singur exemplu: D-na Udrea, un fost politician cu adevarat detestabil, ca sa fiu politicos in exprimare. Dansa a fost tinuta in arest cu lunile de zile, iar dupa ce a turnat ce vroiau sa auda procurorii, a fost eliberata si azi este bine-mersi in vila sa de lux, in asteptarea unuor procese care nu mai incep.
Sau cazul Cocos, o persoana la fel de detestabila ca madam Udrea. Cocos i-a infruntat pe anchetatori in arestul preventiv mult timp; insa cand a aflat ca fiul sau, bagat si el la arest preventiv, era batut de ceilalti detinuti, a cedat si a turnat tot ceea ce procurorii ii cerusera.
Nu trebuie sa ai cine stie ce ascutime de spirit pentru a banui ca arestul preventiv este utilizat uneori ca metoda de tortura psihologica menita sa-i faca pe suspecti sa recunoasca acuzatiile ce li se aduc.
Arestul preventiv a devenit un substitut pentru inabilitatile de anchetator ale unor procurori.
Luati din pat in crucea diminetii cu duba plina de mascati si bagati intr-o celula insalubra, la un loc cu criminali sau violatori, probabil ca multi suspecti ar denunta orice, chiar si pe propriile lor mame, ca sa iasa mai repede din vagauna infecta in care i-a cazat procurorul. Nici nu vreau sa ma gandesc cum decurge ancheta pentru oamenii obisnuiti, fara notorietate si fara bani pentru avocati influenti. Inca odata mentionez, ma refer doar la delictele comise fara violenta.
Toate aceste discutii interminabile despre calitatea Justitiei ar ramane fara obiect daca ar exista in Romania doua lucruri esentiale pentru acuratetea actului de justitie:
1. Legea raspunderii magistratilor, in penal si in civil;
2. Curtea cu Juri
2. Curtea cu jurați a existat în România până în 1938, când a fost desființată în timpul dictaturii regale. Sunt multe de discutat, pro și contra, în privința acestui sistem specific dreptului anglo-saxon (common law). Cred că o dezbatere publică serioasă în acest sens ar trebui să aibă loc în România.
Un ultim lucru pe care vreau să-l menționez: Cu ani în urmă, un ziarist bătrând din Cluj m-a învățat să citesc aceeași informație din cât mai multe și cât mai diverse surse . Să tratez elementele regăsite în toate sursele ca având șanse mai mari să fie adevărate, iar pe celelalte, regăsite doar într-o parte sau alta, ca având șanse mai mici. De multe ori informația poate fi „prelucrată” chiar de la sursă. În vremurile acestea, este un mare efort să nu te lași manipulat.
P.S. Știu că Remeș a câștigat la Înalta Curte un proces, deci în România. Despre Remeș la CEDO nu știu nimic.
https://stefancociodar.wordpress.com/2016/12/11/ce-alegem-continuarea-luptei-impotriva-coruptiei-sau-delirul-ultranationalist-al-celor-corupti/
Acum sar toti doctrinarii care compara socialismul volkist cu cel marxist sau cu cel pesedist. National socialismul a fost ideologic de dreapta si economic de stanga, n-am fost niciodata de acord cu rezervarea liniei verticale pentru autoritarism/liberalism.
Axa autoritarism - libertarianism este utilă atunci când vorbim despre libertate și totalitarism.