Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Ce ar însemna pentru economia României adoptarea unui model suveranist

Standard and Poors - rating - Foto Guliver/Getty Images

Foto: Getty Images

Vă invit să participăm împreună la un exercițiu de gândire critică și să analizăm ce ar însemna pentru economia României adoptarea unui model suveranist, așa cum este propus de anumite partide extremiste și candidații acestora.

Mă adresez, în special liderilor care vor fi afectați direct, atât ei, cât și organizațiile pe care le conduc, de riscurile asociate cu prăbușirea României într-o zonă denumită "țară nerecomandată investițiilor".

În prezent, ratingul de țară al României se află la limita minimă, respectiv BBB- (veți regăsi mai jos o imagine în care acest rating este evidențiat în galben). România se află pe ultima treaptă recomandată investițiilor. Putem cădea foarte ușor, la cel mai mic șoc, sub această treaptă.

Este esențial de menționat că România își finanțează deficitele în funcție de ratingul său de țară. În cazul în care țara ar fi condusă de persoane care susțin politici suveraniste, capitalul străin ar ieși rapid din România.

Există companii care impun ca țările în care investesc să aibă un rating recomandat pentru investiții. Iar în acest caz nu ar mai investi în România. Banca Națională nu va putea susține moneda, în eventualitatea ieșirilor de capital din România, inflația va deveni una cu două cifre, iar piața neagră va înflori.

Dacă România ar opta pentru o direcție suveranistă, investițiile se vor opri, iar multe companii vor abandona piața românească. Totodată, costurile de finanțare pentru România vor crește considerabil, iar investițiile deja planificate vor fi suspendate. Mai mult, o economie izolaționistă, susținută de cei care promovează idei extremiste și suveraniste (Coreea de Nord are o astfel de economie), se va confrunta cu inflație ridicată, șomaj și emigrare masivă.

Va exista totuși cineva dispus să finanțeze România?

Răspunsul este clar: vor apărea regimuri autocrate și totalitare, care vor oferi finanțare în schimbul unor costuri ridicate și a unei cedări semnificative a a libertății de alegere a României pe scena internațională. Așa-zisa suveranitate va transforma România într-o marionetă a acestor regimuri, iar libertatea noastră va fi sever afectată. Ne vom pierde libertatea. Oamenii vor părăsi țara, nefiind dispuși să trăiască într-un astfel de mediu toxic.

Trebuie să înțelegem cu toții că afirmația conform căreia România nu este liberă în prezent este total neadevărată.

România beneficiază de cel mai înalt grad de suveranitate din istoria sa, trăind o perioadă de prosperitate fără precedent, fiind parte din cea mai puternică alianță militară din lume, NATO. Prosperitatea noastră este asigurată de apartenența la Uniunea Europeană. Desigur, există încă domenii în care putem progresa, dar haideți să nu riscăm să distrugem ceea ce am construit cu atâta muncă. Iubim această țară și trebuie să o protejăm! Hai, România!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • andrei andrei check icon
    sa vedem ce inseamna pentru romania suverana si o bucovina suverana. sau un tinut secuiesc suveran. de ce nu si banatul suveran
    • Like 3


Îți recomandăm

CTP--

Bolojan, Ciucu, Fritz, precum și analiști economici și politici serioși îi tot spun lui Grindeanu că, în cazul ruperii actualei coaliții, urmarea nu poate fi decât și mai rea, chiar catastrofală, pentru români și România. Dânșii n-au priceput un lucru: pe actualul staroste PSD îl doare tot în organul genital, ca și pe predecesorul său, de răul României. El nu are nevoie de un sector privat bine dezvoltat, de oameni care să se susțină prin muncă cinstită și să-și plătească dările, de fonduri UE greu de dijmuit, ci de atârnători de stat – adică de mărinimia otrăvită și coruptă a PSD.

Citește mai mult

Copil omleta emotii / sursa foto: Profimedia

Dacă observi schimbări care te îngrijorează legate de copilul tău, care par că nu trec, acela este semnalul tău de alarmă să îți pui pălăria de detectiv și să afli ce anume a declanșat un sentiment puternic și o schimbare în copilul tău — un sentiment pe care încearcă să ți-l comunice așa cum știe în momentul acela (prin furie, comportamente „urâte”). Oare se simte deconectat de tine? Oare ceva îl supără la grădiniță sau în relație cu altcineva?

Citește mai mult