Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

- Ce faci acolo, pasăre frumoasă? - Sting focul... - Dar flăcările sunt prea mari, iar tu ești prea mică. - Vulpe dragă, eu îmi fac treaba mea

Copil Piața Victoriei

Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos

Am fost în piață în fiecare zi, de la început. Vă pot spune cu mâna pe inimă că am văzut la proteste oameni frumoși. Nu golani, nu răgălii, nu imbecili, nu manipulați, nu violenți!

Nu-i cunosc personal și nici nu este nevoie, e suficient să te plimbi printre ei și să sesizezi acea sclipire în ochi pe care, ca profesor, o sesizam instant la copiii curioși și dornici să reușească în viață. 

Ce-am înțeles eu până acum de la oamenii ăștia care protestează?

1. Oamenii au ieșit în stradă pentru un ideal, nu pentru ei.

Asta face și frumusețea și forța manifestației! În piață nu se scandează să se „dea” ceva, ci să se retragă! Cei care stau ore în șir în ger în fiecare seară, vă garantez că au ce mânca, iar alternativa de a sta acasă în canapeaua comodă să se uite la un serial mișto le-a trecut prin cap... dar ceva nu i-a lăsat să eșueze în egoismul propriului confort. E acolo o solidaritate care se manifestă inclusiv la nivel simbolic! Nu se caută un câștig direct, material, nimeni nu a ieșit acolo ca să-și salveze cumva pielea sau ca să obțină 200 de lei în plus la salariu sau la bursă! 

2. Oamenii din piață vin de buna voie, nu sunt „aduși”

O spun cu toată convingerea! Nici DNA, nici serviciile, nici partidele, nici Iohannis, nici chiar biserica nu au capacitatea de a aduna în stradă atâția oameni. Gândiți-vă că ies oameni în stradă în orașe în care nu s-a manifestat niciodată, nici chiar la Revoluție: Urziceni, Focșani, Năvodari, Vaslui, Botoșani... Câteva sute de oameni ieșiți la protest în aceste orașe mici înseamnă enorm, pentru că acolo toată lumea se știe cu toată lumea, oamenii aceia nu ies în piață sub protecția anonimatului. Fiecare dintre ei are poate ceva de pierdut, dar și-a înăbușit frica și comoditatea și riscă! Ies oameni în stradă la Londra, Paris, Berlin, Roma...  E suficient sa te plimbi printre acești oameni și vei înțelege clar ca lumina zilei că n-au fost plătiți să iasă noaptea, pe ger, în stradă! Nu sunt spălați pe creier.

3. Oamenii vor retragerea ordonanței, nu neapărat căderea Guvernului

Se acreditează ideea că oamenii din piață nu respectă votul popular, că sunt cei care au pierdut alegerile și care-și caută acum revanșa, vor să dea jos guvernul. Nimic mai departe de adevăr! Dacă n-ar fi fost ordonanța 13, dată pe furiș #noapteacahoții, cu niște prevederi inexistente în programul de guvernare (asupra cărora voi reveni mai jos), n-ar fi ieșit nimeni în stradă! Românii sunt sătui de scandal, nu ies în stradă de drag, cu atât mai puțin ca să facă jocul unei opoziții neconvingătoare. Mergeți în stradă și veți vedea că sunt mii de pancarte, dar niciuna nu are sigla sau emblema vreunui partid de opoziție... cred că și-ar lua-o grozav, dacă ar avea ideea măreață să „confiște” manifestația pentru vreun interes meschin! 

Evident, se scandează în fel și chip la adresa partidului și mai ales oamenilor care girează acest #bullshit, dar asta pentru că e normal ca această masă eterogenă să găsească o țintă ceva mai concretă pe care să se descarce. Frustrările acumulate ca urmare a sfidării cu care se continuă pe acest drum înfundat, se descarcă prin identificarea unor „țapi ispășitori”, nu e nimic anormal sau inexplicabil.  

4. Oamenii vor sa fie ascultați, nu sfidați

Ce cred eu că nu prea se înțelege este că puterea se câștigă la alegeri, odată la 4 ani, dar comunicarea cu oamenii, căutarea consensului, a păcii sociale, trebuie să fie preocuparea reprezentanților poporului, în fiecare zi! Oamenii, chiar cei care au votat partidul care a câștigat alegerile, nu le-au dat un cec în alb! Cei care au pierdut alegerile trebuie și ei respectați! Cerințele lor legitime trebuie ascultate!

Și, mai ales, toată lumea trebuie să respecte regulile jocului. Dacă unul a încălcat regulile anterior, asta nu e justificare ca altul să facă la fel! E o copilărie!

5. Oamenii vor o Românie care sa meargă înainte, nu să deraieze

Articolul I al ordonanței 13 este inacceptabil de la un capăt la altul, dar are cel puțin 2 prevederi pentru care nimeni nu a putut demonstra nici necesitatea, nici urgența și nici oportunitatea. N-au fost cuprinse în programul de guvernare, nu sunt cerute de populație, ci au fost băgate pe șest!

De una dintre prevederi se vorbește mult, dar pe mine mă îngrijorează la fel de mult cea de-a doua prevedere, mult mai gravă, care trece aproape neobservată.

Vă voi explica aici mai teoretic, dar vă invit să citiți acest articol unde folosesc o analogie care ilustrează pe înțelesul tuturor care-i problema.

a. Stabilirea pragului de 200.000 de lei pentru sancționarea penală a abuzului în serviciu

Sancționarea penală a unei abateri este cel mai grav tip de sancțiune care se poate aplica cuiva în sistemul nostru juridic. Există în interiorul ei intensități... pedeapsă cu închisoare, pedeapsă cu suspendare, amendă penală. Prin urmare, trebuie să se aplice faptelor antisociale considerate ca fiind cele mai grave. E exact ca atunci când vrei să-ți pedepsești copilul: nu te apuci să-l desfigurezi doar pentru că nu a spus bună ziua când a intrat în casă!

Practic ideea de bază este următoarea - nu orice greșeală trebuie sancționată cu aceeași gravitate! Ceea ce este corect în principiu, numai că detaliile ne omoară!

De ce ne omoară?

i. pentru că pragul de 200.000 de RON este fixat arbitrar, foarte sus și fără nicio urmă de justificare. Vă ajut să vizualizați. E vorba de aproximativ 45.000 de euro, sau 2 miliarde (2.000.000.000) lei vechi, sau de salariul minim pe economie recent majorat (1450 lei) pentru un om, pe care îl câștigă în 11 ani și jumătate. Puteți face singuri calculele dacă nu mă credeți (200.000 lei/ 1450/ 12 luni). 

ii. pentru că este iertat de codul penal doar funcționarul, că doar el poate face abuz în serviciu, nu și omul de rând. Omul de rând în continuare riscă 4 ani de închisoare dacă fură o găină!

iii. pentru că unele abuzuri nu pot fi cuantificate în bani! Vă dau un simplu exemplu grăitor: copilul dvs. proaspăt absolvent de școli înalte se va duce la un concurs pentru ocuparea unui post în administrație. Deși e cel mai bine pregătit, funcționarii din comisia de examen au alte „preferințe” și îl resping pe nedrept. Dacă ar intra în vigoare ordonanța, poți să aduci toate dovezile din lume că s-a produs un abuz, nu vei putea să tragi la răspundere funcționarul abuziv!

b. Limitarea abuzului în serviciu doar la încălcarea unei legi în sensul strict al cuvântului

Această prevedere e mai gravă decât cealaltă, după mine! Sub pretextul punerii în acord cu o hotărâre corectă a Curții Constituționale, care stipulează că nu orice abatere a unui funcționar poate fi încadrată la abuz în serviciu, ci doar cea în care se dovedește încălcarea legii (înțeles însă în sensul larg al termenului, adică toate cele 6 puncte de mai jos), s-a operat o modificare pur și simplu halucinantă.

Puțină teorie. Ierarhia normelor juridice arată cam așa în România:

1. Constituția - legea supremă

2. Legi constituționale, legi organice

3. Legi ordinare, Ordonanțe de urgență

4. Hotărâri de Guvern (stabilesc modul în care legile sunt puse în aplicare)

5. Acte normative emise de administrația publică centrală (ordine ale ministrului, instrucțiuni și regulamente)

6. Acte normative emise de organele administrației publice locale (Consiliul Județean, Consiliul Local și Consiliul General al Municipiului București).

Conform OUG13/2017, abuzul în serviciu, chiar și atunci când e legat de un prejudiciu de mai mare de 200.000 de lei, nu se mai aplică pentru încălcarea normelor prevăzute în actele enumerate mai sus la nivelul 4-6. 

Ce înseamnă asta ? Vă amintiți despăgubirile uriașe făcute de ANRP unor borfași exact atunci când era criză și se tăiau salarii și pensii. Despăgubiri echivalentul a zeci de mii de pensii pe ani de zile ? Toate s-au făcut cu complicitatea funcționarilor implicați. În noile condiții nu aș mai fi deloc sigur că niște avocați dibaci nu-i vor scoate basma curată, arătând tacticos că nu știu ce aviz sau evaluare făcute cu nesimțire maximă (supra-evaluări uriașe!) sunt prevăzute într-un amărât de HG și nu în lege! 

Dar de dosarul Microsoft vă amintiți? Ei, nici acolo n-aș mai fi așa de sigur că funcționarii sau demnitarii, fără concursul cărora nu s-ar fi putut trage tunul, nu vor ieși basma curată. 

A... nu, nu vor scăpa chiar toți, sigur se va mai găsi un șofer, o secretară, vreun biet pălmaș neprotejat de aceste reguli, care s-ar putea să înfunde pușcăria ani grei! Dar cine zice că viața e dreaptă?!

Cam asta vorbesc și gândesc oamenii în piață...

Eu accept că poate mă înșel, accept că punctul meu de vedere poate fi eronat și sunt dispus să discut pe argumente. Accept că există oameni ok cu alte puncte de vedere pe care le respect și cărora le spun elegant „let's agree to disagree”.

6. Oamenii sunt hotărâți să reziste, nu să cedeze

Dacă planul celor care au frâiele deciziei în acest moment include și ideea că oamenii se vor plictisi și vor ceda, mă tem că vor avea o surpriză. Eu am simțit determinare, chiar înverșuare. Desigur, nu e ușor, voința unui om are limite, se consumă (s-a demonstrat științific!), dar fiecare zi de tergiversare îndârjește oamenii.

Fiecare pas greșit, orice stângăcie, orice greșeală va căpăta proporții iraționale, care va alimenta energetic mulțimea nemulțumită. Vezi repetiția involuntară a Ministrului de Justiție care a devenit virală: „Altă întreBARE?”.

7. Oamenii știu în sinea lor că efortul lor contează, chiar dacă e mic

Am auzit pe mulți care, deși sunt în piață și protestează, nu au încredere în șansele demersului. Sunt convinși că cei aflați acum la putere sunt insensibili și surzi la răcnetele oamenilor, că stăpânesc toate pârghiile, toate chichițele, iar manifestarea oamenilor indignați e apă de ploaie. 

Tuturor acestora li se potrivește, zic eu o parabola păsării colibri:

Se făcea că izbucnise un incediu puternic într-o pădure. Flăcările cuprinseseră locul destul de aprig, toate viețuitoarele din pădure fugeau care încotro să salveze ce se mai putea și totodată să se salveze. Deasupra flăcărilor pasărea colibri, nestingherită, zbura și arunca peste vâlvătaie câte o picătură de apă, atât cât putea duce în cioc. Vulpea o zărește și o întreabă:

- Ce faci tu, acolo, pasăre frumoasă?

- Sting incendiul, răspunse pasărea.

- Păi tu nu vezi că nu e nicio șansă?! Flăcările sunt prea puternice, iar tu ești prea mică!

- Vulpe dragă, eu îmi fac treaba mea!, răspunse neobosita pasăre.

Cred cu tărie că picătură cu picătură se stinge incendiul! Fruntea sus!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • incredibil articol: concomitent bine-structurat si la obiect dar si emotionant!
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult