Ce faci atunci când efectul este inferior efortului? 10 soluții pentru salvarea afacerii

(Foto Guliver/Getty Images)

Într-un articol anterior am sesizat faptul că 64% din firmele românești atrag capitaluri mai scumpe decât randamentele obținute prin investițiile finanțate cu aceste capitaluri. Deci, mai pe scurt, efortul este mai mare decât efectul, pentru aproape fiecare an din perioada 2008–2017. Această evoluție erodează competitivitatea firmelor active în România, slăbind gradual performanța acestora!

Este limpede că o companie nu-și poate continua activitatea la nesfârșit dacă costul mediu ponderat al finanțărilor atrase (WACC) este mai mare decât randamentul investițiilor în activele deținute (ROA). Orice companie care continuă în acest ritm, va intra la un moment dat în incapacitate de rambursare a datoriilor contractate de la bănci, sau nu va fi capabilă să genereze randamentul așteptat de către acționari. Ambele consecințe periclitează perspectivele pe termen lung ale companiei respective! 

Și totuși, o companie care se regăsește în capcana efortului superior efectului, poate supraviețui pe termen scurt, dacă se regăsește într-una din circumstanțele atenuante sintetizate în schema următoare:

Soluțiile pentru a rezolva această problemă diferă dacă analizezi situația în calitate de antreprenor (problema este la propria companie) sau creditor (observă problema la clienții tăi). Dacă ești antreprenor, recomandările se concentrează asupra reducerii costului mediu ponderat al capitalurilor și creșterii randamentului activelor:

1. Atunci când investițiile pe termen lung nu generează un randament suficient de mare pentru a acoperi costul mediul ponderat al capitalurilor (deci ROA < WACC), distribuirea profitului ca și dividend nu face decât să amplifice această problemă și să crească presiunea asupra lichidității companiei respective. Astfel, atunci când o companie se regăsește în capcana efectului (ROA) inferior efortului (WACC), prima măsură care ar trebui luată, pe termen scurt, este reinvestirea profiturilor obținute și amânarea distribuirii de dividende, până în momentul în care compania își revine. Practic, costul de oportunitate al acționarilor (randamentul așteptat de către acționari) rămâne același, dar materializarea acestuia este amânată până la momentul în care companie are capacitatea să onoreze aceste așteptări. În esență, orizontul de recuperare a investiției de către acționari se extinde! Diminuarea costului mediu ponderat al capitalurilor poate fi obținută și prin reducerea cheltuielilor privind dobânzile, prin măsuri de restructurare a datoriilor contractate de la instituțiile de credit;

2. Eliberarea unor resurse financare blocate în activele circulante prin reducerea perioadei de colectare a creanțelor, sau de rotație a stocurilor, în măsura în care acestea sunt peste media sectorială;

3. Identificarea și valorificarea activelor corporale neproductive, sau care blochează în mod ineficient prea mult capital;

4. Scăderea cheltuielilor prin restructurarea acestora. În baza unei analize diagnostic pe centre de cost (consolidate la nivel de produs, departament sau funcție din cadrul companiei), se pot identifica „găurile negre” din cadrul organizației. Astfel, se pot elimina / optimiza acele produse care generează pierderi și care nu au efecte sinergetice cu restul produselor / serviciilor oferite;

5. Creșterea veniturilor companiei prin revizuirea strategiei comerciale, îmbunătățirea produselor oferite, extinderea segmentelor de piață adresate sau a canalelor de vânzare;

6. Restructurarea orizontului împrumuturilor contractate de la bănci și instituții de credit, astfel încât o parte din împrumuturile cu scadență pe termen scurt să fie eșalonate pe termen lung. Această soluție îți oferă timp suplimentar pentru a putea planifica corespunzător restructurarea cheltuielilor și a regândi strategia comercială în vederea creșterii veniturilor.

În esență, primele două măsuri vor contribui la scăderea costului mediu ponderat al capitalurilor, în timp ce următoarele patru măsuri vor determina creșterea randamentului investițiilor în activele companiei (circulante și imobilizate)!

Dacă ești creditor, în general, cuvântul „magic” care aliniază interesele creditorilor unei asemenea companii (pentru care efortul este mai mare decât efectul) este „compromisul” pentru atingerea celui mai bun bine comun. Astfel, toate părțile interesate (eng.: stakeholders) câștigă: acționarii, instituțiile de credit, furnizorii, clienții, statul, angajații.

1. Acționarii (în măsura în care aceștia sunt creditori ai firmei subiect prin acordarea unor linii de finanțare de la entitățile afiliate), ar trebui să restructureze creditele respective pentru a întări sprijinul acordat firmei subiect. Măsurile care pot fi luate sunt: reducerea dobânzilor percepute sau extinderea maturității liniei de credit;

2. Instituțiile de credit: ar trebui să complementeze soluțiile de restructurare (reducerea dobânzilor sau extinderea perioadei de rambursare) cu servicii consultative care să permită înțelegerea afacerii clientului respectiv (ex.: customizarea unui plan de rambursare care să reflecte evoluția sezonieră a fluxului de numerar obținut de clientul respectiv; crearea unor hub-uri de împărtășire a experienței între clienți din industrii sinergetice; dezvoltarea unui personal specializat în sectorul de activitate al clientului respectiv);

3. Statul, prin autoritățile fiscale: ar trebui să distingă mai bine între interesul pe termen scurt și cel pe termen mediu-lung. Desigur, poprirea conturilor bancare unui contribuabil restanțier generează o presiune enormă asupra acestuia pentru urgentarea plăților datoriilor fiscale. În același timp, sechestrul asigurator fiscal și blocarea conturilor poate cauza intrarea în insolvență a companiei, situație în care costurile de oportunitate fiscale pentru stat sunt și mai mari (pierderea contribuțiilor sociale și creșterea cheltuielilor de asistență socială pentru angajații care sunt disponibilizați și trecuți în șomaj);

4. Furnizorii: ar trebui să-și lărgească spectrul de înțelegere al situației clientului relativ la toate părțile interesate. De foarte multe ori, furnizorii sunt interesați doar de relația directă cu clientul respectiv, atâta timp cât sunt plătiți fără întârziere (1:1), și nu iau în considerare restul creditorilor. Există situații în care furnizorii strategici sunt plătiți la timp la costul altor creditori (alți furnizori secundari, instituții financiare, datorii fiscale eșalonate). Astfel, furnizorii trebuie să înțeleagă situația de ansamblu a fiecărui client, în relație cu toate părțile interesate.

Articol publicat pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp