(Foto Guliver/Getty Images)
Ministerul Finanțelor intenționează să modifice OUG114 prin schimbarea „taxei pe lăcomie” cu un „stimulent pentru hărnicie”. Consider că aceste măsuri sunt fundamental greșite. Iată argumentele mele:
1. SUA a promovat măsuri similare în perioada 2000-2005 - stimularea creditelor ieftine pentru populație și companii cu risc ridicat -, ceea ce a declanșat cea mai complexă criză financiară din ultimii 50 de ani. De ce vrem să facem aceleași greșeli?
Efectele unei asemenea măsuri sunt pozitive pe termen scurt: se încurajează creditarea și investițiile. Dar, pe termen mediu – lung, sunt dezastruoase, deoarece se încurajează investițiile în activele neproductive la un risc ridicat. Căutăm criza cu lumânarea?!
2. Am analizat toate investițiile tuturor companiilor din România în ultimul deceniu. Concluzia: când banii s-au obținut ieftin și ușor, s-au finanțat cele mai proaste investiții. Când banii s-au obținut greu și scump, s-au dezvoltat cele mai profitabile și eficiente investiții. Este un mit că avem nevoie de bani ieftini pentru dezvoltare! Concluziile mele (detaliate) pot fi găsite aici.
3. Se susține că dobânzile practicate de sectorul bancar pentru creditele acordate companiilor și populației sunt la un nivel nejustificat de mare. Fals! Conform unui studiu recent publicat în baza analizei situațiilor financiare ale tuturor băncilor din România, în ultimii 4 ani - dacă acesta nu mai este adevărul economic, atunci care?! -, dobânda medie practicată de sectorul bancar pentru creditele acordate în 2018 este de 8%, formată din: costuri operaționale (4%-cheltuieli de personal, investiții, IT, rețea etc.), costul riscului cu împrumuturile nerambursate (2%), costul de finanțare (1%-bonificarea depozitelor), marjă de profit (1%). Deci nivelul dobânzilor practicate la credite este justificat !
Personal, consider că dobânda medie aferentă creditelor este mică, în condițiile în care inflația medie în 2018 a fost de 4,6%, iar titlurile de stat bonifică între 4%-5% (la un risc aproape zero). Deci, dacă împrumuți statul pe termen lung și obții un randament de 4%-5% (la un risc aproape zero), la ce dobândă să împrumuți o companie? Nivelul mediu de 8% cred că este chiar scăzut, având în vedere costurile sectorului bancar, riscul companiilor și nivelul inflației.
4. Am câteva întrebări pentru mediul de afaceri (în special microîntreprinderi): Cu ce vă ajută o dobândă mică, dacă nu aveți oameni pentru proiectele de afaceri? Cu ce vă ajută o dobândă mică, dacă nu aveți un mediu concurențial corect, în condițiile evaziunii fiscale ridicate și a concurenței neloiale? Cu ce vă ajută o dobândă mică dacă nu aveți autostrăzi? Cu ce vă ajută o dobândă mică dacă nu puteți să bugetați proiecte de investiții din cauza lipsei de predictibilitate? Cu ce vă ajută o dobândă mică dacă salariile mari pun presiune enormă asupra profitabilității, deoarece nu sunt susținute de productivitate? Cu ce te ajută o dobândă mică dacă nu ești competitiv la export?
Nu fugiți după fentă! Nivelul dobânzilor aferente creditelor nu este preocuparea sau problema majoră a companiilor! Problemele majore sunt lipsa de oameni, infrastructura rutieră subdezvoltată, concurența neloială din cauza evaziunii fiscale ridicate, lipsa de predictibilitate fiscală care descurajează investițiile. Rezolvați aceste probleme, și nimeni nu se va plânge că dobânda la creditele bancare este de 6%, 8% sau 10%, pentru că va avea cu ce să le plătească.
Citiți și:
- Cheltuielile cu salariile bugetarilor au ajuns la aproape de 11%, un maxim istoric al României din ultimii 30 de ani
- România este singurul stat european care a înregistrat un deficit fiscal în fiecare an între 2007 și 2018. Datoria publică a crescut de peste 4 ori în ultimul deceniu
- Taxarea trimestrială a activelor băncilor va conduce la scăderea creditelor nou acordate, diminuând investițiile, consumul și creșterea economică
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Niciodată, pînă acum un an, nu mi-a fost rușine că sunt român!
si ce are dobanda mica cu practicile (perene) neconcurentiale sau fiscalitatea prost pracicata? mai curand costurile mari atrag si mai si , fraudele
dar mai exista si fake news, de ce ar fi ferita republica!
1. Dobânda la credite, ca să fie stimulativă pentru investiții durabile, trebuie să fie de minimum 20%. Băncile care vor practica dobânzi mai mici la credite vor fi penalizate cu câte o fracțiune de sutime de procent din valoarea activelor pentru fiecare unitate de dobândă mai mică decât dobânda stimulativă.
2. Dobânda corectă pentru depozite este aceea care este cu cel puțin 60% mai mică decât dobânda la credite. Băncile care vor nesocoti valoarea dobânzii la depozite vor fi sancționate similar ca la punctul 1.
3. Băncile vor acorda credite la valoarea minimă a dobânzii de la punctul 1 numai atunci când va fi creat un mediu concurențial corect, când în România vor fi în funcțiune cel puțin 3000 km de autostradă, iar solicitanții vor face dovada că au numărul necesar de angajați plus o rezervă de 20%.
4. Indiferent de situație sectorul bancar nu trebuie să aibă un profit anual mai mic decât valoarea medie a profitului din ultimii cinci ani, în caz de neîndeplinire va interveni statul, din fondul de rezervă, pentru a asigura rata necesară de profit a băncilor în cauză.
Eu nu mor de grija băncilor (ba chiar, dimpotrivă!), însă asta nu mă va opri niciodată să recunosc valabilitatea unui contract!
Adică, cel ”cu banul” se situează natural pe o poziție de forță: astea-s condițiile mele, dacă le accepți, batem palma, dacă nu, pa și sper să ne mai vedem. Așa funcționează lucrurile în TOATE interacțiunile economice (ba chiar, cu oareșce aproximație, în toate interacțiunile dintre oameni!). Ce face fiecare om într-o asemenea situație? Natural, caută o ofertă mai bună. Dacă are UNDE să caute.
OK, statul poate ajunge în punctul în care, dorind să impulsioneze economia, constată că băncile (ca promotor al acesteia) percep dobînzi mari. Și vrea să facă ceva în acest sens, astfel încît ele să fie mai mici.
Aflat în acet punct, în opinia mea, statul are două (de fapt, trei) opțiuni:
1. Varianta comunistoidă: taxează, plafonează! Adică o intervenție brutală a statului.
2. Creează un cadru legal îmbietor, prietenos, astfel încît numărul mărcilor de bănci din Ro să se mărească, și se asigură (emite legi, dacă e nevoie!) că acestea vor funcționa cu adevărat CONCURENȚIAL (adică nu fac înțelegeri ascunse asupra dobînzilor practicate etc - oricum, cu cît numărul acestora este MAI MARE, cu atît șansele ca astfel de înțelegeri să existe sunt mai mici!).
3. Ca stat, trebuie din răsputeri să eviți emiterea legilor care afectează mediul economic. Adică doar dacă în urma unor studii și a consultării mediului de afaceri rezultă că TREBUIE, ok, o faci. Dar în niciun caz chestii d-astea habarniste ”că ni se pare nouă că așa ar fi mai bine” și, după ce emiți legea, îi studiezi efectele (deși eu am mari dubii că cineva din aparatul guvernamental chiar studiază așa ceva!) și apoi zici că ”Aaa, o s-o schimbăm”! Musiu Dragnea a emis chiar un cuvînt mai viclean decît ”ameliorăm” sau ”ajustăm”... am un lapsus (cert e că, atunci cînd am auzit zisa lui, mi-am spus ”ia uite, dom'le, ce frumos încearcă ăsta s-o aducă din condei!”.
În fine, ideea e că un mediu economic supus unor reguli imprevizibile comportă un risc foarte ridicat. Imaginați-vă că DVS ați fi o bancă, ați acorda împrumuturi cu dobînzi mici știind că mîine s-ar putea să vină unul să vă zică ”a, păi schema ta de calcul nu e bună, ia-o pe-a mea!”. Mă tem că atunci aveți de ales între două variante:
- preluați ”noua” formulă de calcul, dar modificați în ea alți coeficienți astfel încît să vă iasă profitul scontat. Dar cine e cel care plătește pentru rezultatul formulei (oricare ar fi ea)? Exact, clientul.
- spuneți ”pas” și vă retrageți din această țară (sau din această activitate). Rezultat: mai puține bănci, mai puțin UNDE să caute cetățeanul (persoană fizică sau firmă). Mai mare probabilitate ca puținele bănci rămase să facă înțelegeri meschine.
NB: stabilitatea economiei e pentru bănci aidoma indicilor bursieri pentru un investitor: te ”bagi” la ceva stabil, ai profit mic dar sigur, te ”bagi” la ceva riscant, s-ar putea să-ți dublezi banii sau s-ar putea să-i pierzi pe toți! Vă zic doar că cei cu bani mulți preferă întotdeauna prima variantă.
1. a)Criza din SUA nu a fost determinată de dobânzile mici ci de lăcomia bancherilor care în goana după bonusuri au trecut peste opinia comitetelor de risc și au acordat credite unor clienți fără bonitate iar agențiile de rating au fost cumpărate cu contracte oneroase ( Banca Lehman a primit AAA cu o lună înainte de prăbușire) , factura crizei a fost plătită de contribuabili prin sumele acordate de trezorerie ( nici un bancher nu a restituit bonusurile)
- b) Din contră la dobănzi mari se reduc investițiile pe termen lung și se încurajează speculațiile și afacerile cu profit pe termen scurt care nu întotdeauna sunt necesare societății ( Firme de pariuri (Bet-uri) , Amanet-uri etc)), cele cu marje mici își reduc activitatea.
2.Dobânzile mari duc la stagnare și recesiune economică deoarece unele organizații economice nu vor mai avea acces la resurse sau sau nu își vor mai permite acest acces reducând contribuția lor la creșterea economică. (Firmele își reduc competitivitatea iar statul reduce investițiile publice datorită alocării resurselor pentru plata acestor dobânzi)
3. Nu se susține ci acesta este adevărul , nu nivelul dobânzii este criticat ci diferența uriașă între dobânda la credite și cea la depozite ( dacă nivelul de 8 % este justificat prin inflație de 4-5 % atunci de ce se plătește doar 1 % la depozite ? Apoi nu prea văd rostul legării contractelor de credit de ROBOR ( creditele ar trebui acordate din resurse proprii sau atrase ( capital propriu, depozite ale clienților) și mai puțin din creditele luate de bancă de la alte bănci ( eventual linii de la BNR) de ce să fiu eu penalizat în calitate de client pentru faptul că banca apelează pentru creditul meu la alte bănci? Apoi banca trebuie să-și acopere costul salarial din comisioane și nu din dobânzi ( deși toate practică umflarea atât a comisioanelor cât și a dobânzilor ( cum ar acoperii o bancă din zona euro 4 % pentru personal cănd dobânzile la credite sunt acolo de 1,5 - 2 %? ( mai ales că acolo salariile sunt de 3-5 ori mai mari ca în România
4.Nu are nici o legătură nivelul concurențial , mediul de afaceri corect, lipsa autostrăzilor sau salariile mai mari (aici ar fi de dezvoltat puțin) cu nivelul dobânzii ( acestea lipseau și când dobânzile erau mari și când au fost mai mici.
Nu fugim după fentă, dobânzile influențează totuși competitivitatea apoi lipsa de oameni este generată de salariile mizerabile (te și întrebi cum naiba in vest sunt salarii de 5 ori mai mari și totuși companiile sunt mai competitive acolo , chiar și multinaționalele din România oferă salarii de 2-3 ori mai mari față de cele românești având o rentabilitate de 2 ori mai mare ca a companiilor autohtone.După cum se vede realitatea e mai complexă , să nu le plângem de milă băncilor totuși ( dobânzile ridicate au determinat profituri record pentru acționari , nu același lucru s-a făcut pentru salariați, s-au făcut concedieri și reduceri de costuri ,restrângerea numărului de agenții etc)
Apoi, la punctul 3, este partial adevarat ce spuneti in legatura cu falsitatea procentulyui prea mare la credite, de 8 %. De ce nu analizati prin aceiasi cheie si depozitele populatiei ! Adica, este inflatie de 4,6 % iar eu primesc le depozite 1-1,5 % dobanda !!!! Cum vi se pare ? Mai ales ca datele arata ca depozitele populatiei la banci sunt mai mari decat creditele acordate persoanelor fizice !!!
La punctul 4 : "salariile mari pun presiune enormă asupra profitabilității, deoarece nu sunt susținute de productivitate" - este FALSA aceasta afirmatie. In ziarul financiar de ieri, la masa salariala Romania este pe locul 16 in UE !! Factura salariala a Romaniei se apropie de 40 % din PIB , fata de de media UE de 47 % din PIB !!! Iar cresterea se datoreaza salariilor din mediu public, unde este foarte greu sa vorbesti de productivitate, pentru ca in mediu privat avem printre cele mai mici salarii din UE !
Intrati in politica dle Guda si faceti un program economic care sa fie votat de oameni sau, macar, sustineti un anumit program cu argumente care sa convinga lumea care voteaza. De pe margine sau din tribuna.....
orice "stimulent" pe care-l vor acorda, in cele din urma il vom deconta noi, cetatenii.