(Foto: Guliver/Getty Images)
În primul 8 Martie după ce mama s-a dus aș fi dat orice să am și eu pe cine suna! Până atunci, nu acordasem vreo importanță deosebită acestei sărbători pe care o consideram o mare scorneală comunistă. „Tovarășa Elena Ceaușescu”, declamau cu patos băieții versuri patriotice la serbarea de Ziua Mamei din clasele primare, în timp ce mamele noastre în deux-pieces de stofă ne zâmbeau cuminți din bănci.
E drept, uneori e mai ușor să fii hater decât să te lași dus de val - tânjind după dorința de fi diferiți, ne inventăm diferite scuze pentru a fi mai cu moț. Dar în acel 8 Martie, când am ieșit să iau o gură de aer la serviciu și am auzit lângă mine „Mama, am vrut doar să te aud și să-ți spun La mulți ani!”, mi-am dat seama că pentru mine era puțin prea târziu. Nu mi s-a mai părut nimic demodat, patetic sau comunist în sărbătoarea de 8 Martie și am rămas privind tâmp în neant.
Astăzi mă gândesc că dacă mama ar mai fi aici, i-aș spune toate lucrurile pe care le simțeam, de fapt, în fiecare 8 Martie pe care l-am tratat de sus.
I-aș spune că prăjiturile ei cu margarină și cu un singur ou rămân delicii de neegalat.
I-aș spune că niciodată n-am fost mai trendy decât atunci când purtam pantalonii și paltoanele croșetate cu răbdare pentru noi.
I-aș spune că aș da toată lumea asta ca să o mai pot privi cum corecta extemporale la matematică. Cum împăturea sarmale. Sau cum învăța să ne trimită un email.
I-aș spune că și de voi citi sute de cărți și bloguri de parenting nu voi avea niciodată tactul și înțelepciunea ei.
I-aș spune că nu înțeleg cum a reușit să fie atât de cool într-o vreme în care această noțiune nici măcar nu exista.
I-aș spune că sunt „Mița republicana” pentru că m-a încurajat să spun ce cred și să fiu cine vreau eu.
I-aș spune că aș vrea să fiu un spirit liber, ca ea, până în ultimul moment.
I-aș spune, simplu, Mama.
Cât mai des, fără să aștept să vină 8 Martie sau ziua ei.
Nu știu de ce așteptăm niște ocazii speciale ca să exprimăm ce simțim, să mărturisim că suntem oameni cu amintiri și sentimente puternice, să ne bucurăm de miracolul de fi împreună. Dacă procesul prin care ne-am obișnuit să ne ascundem de emoțiile noastre se numește adaptare, poate că ar fi cazul să devenim mai des niște ciudați cu sufletul deschis. Prefer oricând o lume de „ciudați” unui univers de oameni sintetici care, pierduți în aparențe artificiale, au uitat cine sunt cu adevărat.
I-aș spune toate nimicurile care mi s-au întâmplat. Și ea m-ar asculta și m-ar înțelege ca nimeni altcineva.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
1 Se alege o țară cu o populație a cărei experiență de viață democratică este precară, recent ieșită dintr-o tiranie absolută, cu reflexe de supunere oarbă și dependență maladivă față de indicații venite de la centrul de putere, cu indivizi apatici și fataliști, gata oricând să se resemneze în fața destinului hotărât de mai marii zilei pe care-i adoră, cu spiritul de frondă atrofiat în veacuri de istorie senil-contemplativă, dispuși mai degrabă să-și caute bunăstarea în ograda altora decât s-o făurească cu mintea și mâinile lor, la ei acasă.
2 Se caută un partid politic a cărui cvasi-majoritate a membrilor săi provine fie direct fie prin rubedenii din reprezentanții defunctului partid unic, și/sau a organelor de represiune ale aceluiași partid de tristă amintire.
3 Se atașează partidului astfel identificat o doctrină ideologică social democrată, împănată cu ingrediente de naționalism șovin și patriotism demagogic, care are ca unic scop să împartă "bunăstarea" celor mai sărace categorii sociale ce constituie și baza electorală a partidului.
4 Se aleg mijloacele de propagandă cu impact major și imediat la categoria de populație semi-alienată, încântată să vadă și să audă doar pe cei cărora le promit că "le dă", fără să-i îndemne și la muncă. Mass-media alcătuită din posturi tv, ziare, site-uri de propagandă, aservite puterii politice, se constituie în principalele mijloace de manipulare și dezinformare a populației. Aceste instrumente de propagandă aflate la dispoziția mai marilor zilei, au fost create și sunt întreținute prin rapt din averea întregii populații.
5 Cu ocazia alegerilor locale și/sau parlamentare se face apel la un grup de consilieri străini cu mare experiență în implementarea de doctrine socialiste și se declanșează o campanie electorală deșănțată prin nivelul de minciuni spuse și pomeni electorale promise populației, unde doar câinii cu covrigi în coadă se mai împiedică în laptele și mierea ce curge pe ulițele desfundate ale localităților patriei.
6 După câștigarea alegerilor cu o majoritate mai mult decât confortabilă se ajunge inevitabil la confruntarea guvernării cu realitatea. Fază ușor de depășit prin invocarea obsesivă a "grelei moșteniri", chiar și în cazul în care precedenta guvernare a aparținut aceluiași partid. Imediat se purcede la plantarea primelor răsaduri ale viitoarei dictaturi. Procesul demarează prin îndepărtarea oricărei forme de opoziție sau opinie separată în interiorul propriului partid, considerând o formă gravă de deviaționism de la ideologia partidului. Asta se realizează fie direct prin îndepărtarea din partid sau retragere a sprijinului politic în cazul demnităților publice a persoanelor ce nu împărtășesc maniera de conducere autoritară a unui grup restrâns din fruntea partidului, fie indirect prin apelarea la unele principii democratice, cum ar fi "egalitatea de gen", menite a bloca accesul la funcții de conducere a unor persoane cu potențial de personalitate și demnitate comportamentală.
7 Odată ce puterea politică a fost concentrată în mâinile unei singure persoane, se trece la identificarea potențialilor adversari ce ar putea zădărnici visele de preamărire ale persoanei dispusă a se identifica cu dictatura. Prin intermediul mijloacelor de propagandă și a uneltelor angajate să le deservească, se trece la atacarea Justiției, a instituțiilor de forță ale statului (SIE, SRI, SPP), a corpului diplomatic al țării, precum și limitarea dreptului cetățenilor la întruniri, la organizarea de mitinguri de protest față de actul guvernării, culminând cu limitarea dreptului la libera exprimare și la libertatea cuvântului.
Concluzie. Dacă cumva v-ați gândit că toate aceste manevre executate pe repede-nainte au loc în România și că ele converg spre o dictatură de tip secol XXI, e posibil să vă fi înșelat din următorul motiv, dar nu din acela că noi ca populație n-am fi capabili s-o reedităm, ci din simplu motiv că datele conjuncturale sunt cu totul altele. Dacă dictatura în regimul comunist s-a clădit pe apartenența României la Tratatul de la Varșovia, astăzi suntem membrii ai Uniunii Europene și NATO, altă rață-n altă traistă !
Multumiri.
”Mama, prin definitie este prietena, prima profesoară, medicul, dar și apărătoarea copilului său. De aceea, este capabila de cele mai mari sacrificii pentru copiii săi, fara a cere nimic in schimb. Din păcate, unele sacrificii sunt prea mari si uneori afecteaza chiar copiii pe care incearca sa îi protejeze.”
Ce i-as spune Mamei mele azi? As incerca sa-i spun intr-un alt mod ceea ce Nica din Humulesti povestea despre copilaria lui: " Mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: Ieşi, copile cu părul bălai afară şi râde la soare, doar s-a îndrepta vremea, şi vremea se îndrepta după râsul meu... Ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei", asa m-ai facut Mama sa ma simt in fiecare zi a vietii mele. Multumesc.