„Ceai aveți?” am întrebat-o pe fata din spatele tejghelei. Era tânără ca și noi, să fi avut douăzeci și ceva de ani.
Foto: Guliver/Getty Images
„Păiii am prăjituri, sucuri, sandvișuri…” mi-a răspuns ea, cu un accent puternic unguresc. Am simțit cum m-am înroșit brusc la față. Cu greu m-am abținut să nu izbucnesc în hohote și, pe un ton cât de cât normal, am continuat discuția:
„Nu, nu, nu, CEAI, aveți?”
„Aaaa, ceai! Da, sigur, avem și ceai.” De data asta îi venise rândul vânzătoarei să se simtă jenată. I se putea citi ușor frustrarea din privirile piezișe pe care ni le arunca. Glumițe, ironii, „cum e, mă, să faci o confuzie atât de mare între ceai și ce ai? Hă hă hă!”.
Făceam Revelionul la Băile Tușnad. M-am întrebat atunci, oare la a câta generație de maghiari în România era familia fetei.
Câțiva ani mai târziu, după ce am emigrat în Australia, am simțit și eu frustrarea pe care o afișase vânzătoarea din Băile Tușnad când, fiind invitat de un australian la cină și întrebat dacă îmi place mâncarea tailandeză, i-am mulțumit pentru invitație și am continuat întrebându-l dacă musai trebuie să port cravată. Cravată și mâncare tailandeză, „Thai” pe scurt, se pronunța în engleză aproximativ la fel: [tai]. Omul îmi zicea de cină și eu vorbeam despre cravate.
Carevasazică, eu, ca și fata din Tușnad, avem un lucru în comun: amândoi suntem minoritari în țările unde trăim, ea ca maghiar în România, eu ca român, stabilit acum în Anglia.
Pe măsură ce au trecut anii am mai avut episoade asemănătoare, de umor de limbaj dacă vreți, însă din ce în ce mai rare și mai puțin hilare. De ce? Pentru că am vrut să mă integrez cât mai bine în noua țară, adoptivă iar cunoașterea cât mai bună a limbii engleze era prima condiție pe care trebuia să o îndeplinesc. Simplu. Și ca mine gândesc mulți.
Populația Australiei este alcătuită dintr-o paletă foarte largă de comunități. Una dintre cele mai mari dintre ele este comunitate greacă, de vreo câteva milioane. Mai toți grecii australieni, fie că sunt la prima generație, fie că sunt la a doua, la a treia etc, vorbesc și grecește pentru că o vorbesc în famile și, mai ales, pentru că o studiază în școlile de duminică care funcționează pe lângă bisericile ortodoxe grecești.
Copiii mei, care, deși sunt născuți și crescuți în Anglia, vorbesc și românește, sper să ajungă să studieze la universități englezești. Dacă ar exista o universitate în limba română în Anglia, plătită și sponsorizată de englezi, eu i-aș încuraja pe copiii mei să studieze tot la o universitate englezească.
Și asta în primul rând din motive practice, dar și pentru că nu am nimic cu englezii, sau, mai exact, nu îi urăsc, nu îi disconsider, nu mă consider superior lor.
În anul centenarului Marii Uniri, sper ca fata pe care am întâlnit-o la Băile Tușnad să fi făcut gestul suprem de patriotism pe care un cetățean român îl poate face pentru țara lui: să-și pună copiii să învețe bine limba română.
O să spuneți că nu se pot compara relațiile dintre maghiarii din România și români și românii din Anglia și englezi. Este adevărat, englezii au avut însă o rivalitate și mai și: cu francezii. După sute de ani de războaie sângeroase, invazii și conflicte, în 1904 cele două țări au semnat un tratat care punea punct tuturor ostilităților, numit „Entente Cordiale”. Lucrul ăsta s-a întâmplat pentru că a existat voință politică din partea ambelor părți. Cu ocazia sărbătoriri centenarului de la semnarea acestui tratat, prim-ministrul de atunci, Tony Blair, a ținut un discurs în franceză. În plus i s-au luat numeroase interviuri, tot în franceză, de către televiziunile din țara Hexagonului. I-a crescut popularitatea instantaneu.
Mi-o imaginez și eu pe doamna Dăncilă ținând în decembrie un discurs istoric, chiar și în românește, la Budapesta. Dacă o nimeri orașul…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar maghiarii nu au emigrat aici, Romania nu este tara adoptiva, ci tara mama unde s-au nascut.
Cred ca nu ar fi corect sa le impunem sa invete limba. SI ei s-au nascut aici si desi multi nu vor sa recunoasca, maghiarii au o lunga istorie in multe zone din Romania. Nu ar fi corect acum sa le ignoram existenta si lunga istorie care o au in aceste zone.
Cu ce am fi mai buni fata de maghiarii dupa vremea Imperiului Austro-Ungar care impuneau limba maghiara in scoli si ca toti copii sa stie maghiara?
Acuma am vrea sa ii obligam sa invete limba romana pentru ca teritoriul unde locuiesc apartine Romaniei de data asta si sa le ignoram lunga existenta in aceste teritorii.
Un maghiar din Romania ar trebui sa stie limba romana din motive pur practice si nu altele in ochii mei. Totusi, daca acesta nu doreste sa o invete nu ar trebui sa fie nicio problema. El ar trebui sa invete limba doar daca doreste acest lucru si ar trebui sa ii respectam decizia in caz contrar.
Din respect față de Dvs. m-am apucat și am ascultat aceată poezie:
https://www.youtube.com/watch?v=mdgRCKne5Lg
Cu stimă
Mag István
Chiar și eu, vorbitor nativ de limba română aș fi putut cădea cu ușurință în capcana întinsă de narator, motivat de apropierea fonologică și fonetică dintre cele doua cuvinte, ori poate din neatenție sau poate din exprimarea vădit ambiguă și provocatoare, ori dintr-o dificultate produsă de un zgomot ambiental, mă rog, orice altceva ce ar fi putut distrage atenția. Oricine a avut momente de felul acesta în conversații, când nu a înțeles din primul moment ce a vrut să spună interlocutorul. Exemplul cu Thai food din articol este foarte concludent. Sau invers, poate clientul era maghiar și eu vânzătorul eram român și atunci m-aș fi întrebat, oare ce vrea omul ăsta de la mine? Ceai sau ce aveți? Eu trebuie să-l ajut pe om într-un fel, sau altul, nu să fac pe triumfalistul care a inventat roata.
Asta nu înseamnă că noi, majoritarii trebuie să facem din țânțar, armăsar!
Sunt alte lucruri mai grave care nu se pot sau nu se vor a fi rezolvate, cum ar fi îndărătnicia unora dintre noi, existenți desigur in ambele tabere și care își hrănesc vanitatea cu situații de acest gen.
Iar varianta lunga, fara sens si capat:
Acum cateva minute citeam pe Facebook ceva de genul:
-Tu cum ti-ai convins copii sa citeasca, in loc sa stea pe tableta si pe net toata ziua?
-Stii, copii de obicei vor sa-si imite parintii. (adica mi-am convins copii prin puterea exemplului).
Cu toate ca respect modul de abordare a "problemei", ea este foarte complicata si complexa, si foarte greu comparabila cu alte exemple.
In primul rand, eu nu am invatat in 16 ani de scoala (4 ani facultate) romana cat am invatat in 2 ani, avand o relatie cu o romanca si prietenii si prietenele ei romance. Deci modul de predare a limbii romane catre copii maghiari este si era dintotdeauna foarte ineficienta. Nu am eu raspunsul la intrebarea: "dar ce ar trebui sa schimbam?". Precis sunt zeci de specialisti, sute de studii internationale pe care se poate baza o eventuala schimbare a metodelor.
Pe langa asta, pornind de la povestea pe Facebook, oriunde incep sa citesc comentarii, 90% din oameni pretind ca maghiarii "ori invata limba romana, ori sa plece in Ungaria". Stiti...every action has a reaction. Sa nu ne miram de reactia secuilor.
O alta problema. Candva in Ardeal se vorbea doar limba maghiara. Sa nu credeti, ca asta a fost acum...200 de ani, pe vremea revolutiei franceze. NU. Mai traiesc zeci de mii de oameni care, atunci cand s-au nascut, s-au nascut in Regiunea Autonoma Maghiara. Si oamenii aceia comunica cu nepotii, stranepotii lor.
Si asta n-ar fi o problema, daca Romania ar avea o economie egala cu economia Elvetiei, daca ar exista libertate si democratie reala, daca coruptia ar fi la un nivel nesemnificativ. Insa lucrurile nu stau asa. Si atunci normal, ca fiind (tinuti) in saracie, oamenii se agata de nationalism.
Dvs. ati invatat limba engleza si ati castigat enorm de mult pe plan financiar (fata de salariile din Romania). Normal, ca si secuii ar avea de castigat, daca ar cunoaste limba romana, si s-ar putea angaja la firme unde se dau salarii mai mari. Insa Dvs., cu decizia de a pleca "de acasa", ati trait un catarsis, ati inceput o viata noua, cu "reguli noi", cu compromis nou. Multi dintre acesti secui au ramas in satele in care s-au nascut pana si strabunicii lor. EI nu si-au asumat aceasta "schimbare", cu bunele si relele, cu nevoia de a te adapta. Ei, in comunitatile lor nu trebuie sa se adapteze, ca nu au la ce. Is aceeasi oameni cu care au copilarit. Pun pariu, ca si Dvs. daca n-ati fi plecat de acasa, n-ati vorbi limba engleza mai bine cum vorbesc secuii limba romana.
Cazul de la Băile Tușnad e soft, vremuri frumoase. I se putea întâmpla și unei vânzătoare românce dacă era deseori tutuită la serviciu. Iar un accent maghiar nu i se poate imputa nimănui, e destul să înțeleagă și să se facă înțeles. Din câte aud, e mult mai rău acum pe alocuri.
Domnul Misaila vorbea insa despre altceva. Despre vorbitul "bine" al limbii romane. Care la fel, normal ca ar fi in interesul individual al fiecarei cetatean. Deci nu ma intelegeti gresit, nu sunt eu impotriva cunostintei unei limbi straine, pana la urma vorbesc 2 limbi straine destul de binisor pe langa limba materna, maghiara. Insa sa pretinzi de la secui sa vorbeasca limba romana bine, corect, fluent e definitia ipocriziei.
Legat de loialitatea fata de tara, fata de Romania, nu o consider rizibila, insa eu n-as indrazni sa pun la indoiala loialitatea secuilor fata de Romania, atata timp cat isi platesc taxele si nu asteapta nici o secunda nimic in schimb. Nici ajutor social (ca doar oriunde v-ati duce, nu veti vedea zeci de secui lenevind prin sate si asteptand ajutorul social), nici lobby ai partidelor (nici macar de la UDMR) pentru o investitie majora undeva in secuime, cu mii de locuri de munca.