Ce mi-ar fi zis tata, militar de carieră, dacă ar mai fi trăit: „Ce, dom' profesor, a început războiul și în România? Hai lasă scenariile și pune mâna la treabă, avem de tăiat pomii, de săpat în curte, ce aștepți?”

Foto: Profimedia Images

Am copilărit într-un oraș mic, foarte aproape de o unitate militară. Un efect secundar era că foarte multe persoane din oraș erau militari de carieră, iar printre ei se afla și tatăl meu. Un alt efect mai îndepărtat era că noi, copiii acestor militari de carieră, am fost împărțiți în două grupuri foarte diferite. Prima tabără era formată din cei care își doreau foarte tare să urmeze cariera părintelui și astfel o mare parte dintre prietenii mei din copilărie sunt cadre militare. În a doua tabără eram cei care nici nu am vrut să auzim de o carieră militară. După cum bine vă puteți imagina, asta a dus la un nesfârșit șir de discuții interesante cu tatăl meu, care mă vedea militar, până în toamna lui 2019, când l-am pierdut.

Cum nu a mai fost alături de noi pentru a experimenta evenimentele ultimilor doi ani, pot doar să mă folosesc de imaginație pentru a construi, în lipsa lui, dialogurile pe care le-am fi putut avea despre pandemie, dar mai ales despre războiul care ne bate la ușă. Am auzit timp de 30 de ani cum ar fi mers el cu arma în mână să ne păzească granița dacă începe un război și cred ca ar fi fost niște discuții savuroase, mai ales în ultima lună.

Tata nu era un fan al discuțiilor lungi, era un om de acțiune și, dacă ar fi fost nevoie, sunt convins că ar fi fost în linia întâi și ar fi luptat cu arma în mână. Știu sigur că ar fi pus în practică povestea pe care o spunea. De la el am primit si eu multe dintre principiile si valorile pe baza cărora am construit persoana care sunt. Tocmai de aceea știu că nu voi fi printre cei care, în caz că se mută mai la vest războiul, își fac bagajele si pleacă. M-ar urmări pentru tot restul vieții, în cazul în care nu aș rămâne să lupt, vocea tatălui meu care mi-ar spune „Dom' director, păi ce facem?” 

Discuțiile dintre noi au fost mai mereu contradictorii, cred că și în momentele când era de acord cu mine păstra rolul de adversar conversațional pentru că din asta se hrănea cu energie relația noastră. În copilărie mă tachina când ne uitam la meciuri de fotbal și alegea mereu să susțină adversara echipei pe care o susțineam eu. Așa că cel puțin pe subiectul pandemie sunt convins că s-ar fi poziționat în orice tabără aș fi combătut eu. Și sunt sigur că mi-ar fi zis, dacă ar fi făcut Covid, că a avut gripe mai rele. Dar acțiunile lui cu siguranță ar fi fost cele corecte și responsabile. Douăzeci și șapte de ani de armată transforma caractere și creează astfel de oameni, integri și drepți.

În legătură însă cu conflictul din Ucraina știu sigur că nu ar fi avut nevoie de nici un moment de analiză. Am învățat de la el ce înseamnă onoarea și cât de importantă este valoarea asta în definirea unui bărbat, așa că știu ca ar fi fost de partea dreptății si a onoarei. Poate ar fi fost cea mai simplă si rapidă conversație a noastră pe un subiect important. Asta și pentru că și mie mi-ar fi fost imposibil în discuția asta să joc rolul avocatului diavolului. Și i-ar fi plăcut foarte tare să îmi spună „Ai văzut? Ce ți-am zis eu?” Indiferent dacă ar fi zis ceva înainte sau nu.

Pentru că am copilărit aproape de o bază militară de aviație, am experimentat și un exercițiu de noapte, o simulare a unui atac asupra orașului. Trebuia să rămânem o perioadă pe întuneric și să nu facem zgomot. Îmi amintesc perfect cum stăteam cu tata la geam în timp ce el fuma o țigară și ne uitam la elicopterele de la unitate care survolau orașul simulând un atac. Era interzis fumatul în timpul exercițiului pentru că incandescența unei țigări poate fi văzută în întuneric de la o distanță foarte mare și astfel am fi fost reperați de inamic. Când i-am amintit tatălui meu asta mi-a zis: „Chiar crezi că au nevoie, dacă ne atacă cineva pe bune, să vadă o țigară aprinsă pentru a ne găsi?” Zâmbesc când mă gândesc ce mi-ar fi răspuns acum dacă îl întrebam dacă el crede că în Kiev se mai fumează noaptea.

Știu că tata ar fi fost foarte frustrat de situația creată de pandemie, pentru el să fie închis în casă era cel mai rău lucru. Iar legat de momentul în care suntem acum mi-ar fi zis: „Ce, dom' profesor, a început războiul și în România? Hai lasă scenariile și pune mâna la treabă, avem de tăiat pomii, de săpat în curte, ce aștepți?”. Nu voi mai avea ocazia să validez aceste dialoguri, pot doar să mă concentrez pe ce pot să controlez eu, să am grijă de mine și de ai mei. Între timp însă, dacă nu e încă război în Romania, hai să ne vedem de lumea și viața noastră. Să nu pierdem din vedere ce e cu adevărat important. Că dacă stăm și facem scenarii despre un viitor incert, nu ne taie nimeni pomii și nici nu ne sapă grădina. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp