Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Ce ne arată în realitate fotografia frontului: Contraofensiva ucraineană „adevărată" încă nu a început

Ucraina front line

Foto: Anatolii Stepanov / AFP / Profimedia

15 iunie 2023. Scurt rezumat: ucrainenii nu mai înaintează pe direcția Tokmak, dar au un avans mic la Bahmut și, mai ales, unul mic pe direcția Velika Novosilka.

Pe această ultimă direcție, ucrainenii au reușit să respingă contraatacul Brigăzii 127 Infanterie Mecanizată și avem confirmarea (au invitat reporterii, inclusiv Reuters, ca să prezinte localitățile cucerite pe această direcție).

Mai important, pe această direcție, ucrainenii au reacționat la sistemul defensiv rus, bine pus la punct, și au răspuns prin: 1) au reușit să degradeze în măsura necesară sisteme de război electronic rusești, astfel încât pot trimite dronele lor și pot contracara dronele rusești (sinucigașe și cele care dirijau artileria rusă); 2) în aceste condiții, au putut lovi precis artileria rusă (foc de contrabaterie cu HIMARS, care lovește precis, tocmai pentru că s-a rezolvat problema la nivel EW). Ucrainenii au lovit precis o baterie de artilerie rusească de Msta-S/2S19. Astfel, ucrainenii încearcă să răspundă soluției rusești (primul eșalon fixează, al doilea contraatacă, dar lovitura principală vine de la artilerie, condusă precis de drone, lovind în tancurile și MLI-urile blocate sau canalizate de câmpurile de mine). Vom vedea rezultatul, în măsura în care ucrainenii se mișcă, și măsura în care o fac, spre sud.

Aviația cu aripă fixă rusă nu a apărut în mod semnificativ pe câmpul de luptă și avem astfel un răspuns privind (măcar) decența apărării antiaeriene ucrainene (întrebarea rămâne, în pofida unor estimări optimiste occidentale).

La nivel operativ-strategic, avem imaginea unei încercări de străpungere (aproape) eșuată pe direcția Tokmak, o încercare în curs de desfășurare, cu ceva șanse (pe direcția Velika Novosilka). Ucrainenii nu au angajat toate brigăzile pregătite pentru contraofensivă (în general, pe fiecare direcție, vorbesc de trei, inclusiv cea de pe lângă Nipru, complementară celei de la Ocihiv, pe direcția Tokamak, au o brigadă de infanterie mecanizată și una de asalt (parașutiști, infanterie marină)), celelalte fiind trupe de infanterie mecanizată care țin flancurile, respectiv trupe teritoriale. Rușii au reacționat, trimițând rezerve de pe flancul stâng, de pe frontul de la Nipru, spre flancul drept (de la Zaporojie până la Vuhledar), de fapt, pe direcția Velika Novosilka (contraatacul Brigăzii 127 IfM este elocvent).

Probabil marile mișcări ale fiecăreia dintre părți nu au avut loc încă: 1) ucrainenii au fost sau s-au vrut predictibili, au urmat drumul scurt, dar greu, spre Tokmak, și o direcție mult la est, Velikaia Novosilka (dar este cam prea la est, de aceea ar putea, chiar și ea, să fie una de modelare, shaping operation); 2) rușii au reacționat adecvat, mutând trupe de pe frontul de la Nistru pe frontul de pe Zaporojie. Avem imaginea unor mișcări prea predictibile (poate doar localizarea Veilikei Novosilkei, aproape la nord de Mariopol, surprinde un pic, în sensul în care nu era locul unde să te aștepți să atace o armată cu resurse limitate, cele două-trei corpuri destinate acestei contraofensive fiind, probabil, de aproximativ 9 brigăzi tancuri și infanterie mecanizată, poate 12, cu cele de asalt, poate 16 cu cele teritoriale adăugate).

Ucrainenii lovesc, în continuare, în adâncime, mai ales concentrările de trupe (cum a fost cazul la Kremmina, unde un idiot cu pile (cumnatul lui Muradov), deja, responsabil de atacurile idioate de la Vuhledar, a lăsat să aștepte oamenii de la două brigăzi timp de două ore, ca să le țină un discurs, dar au venit mai repede HIMARS-urile ucrainene), dar nu au putut lovi bazele aviației ruse din proximitate (elicopterele de atac dislocate relativ aproape de front).

Rușii încearcă să lovească bazele ucrainene (așa îmi explic atacurile asupra Krivoirog) și au trimis Shahed și asupra trupelor ucrainene din primul eșalon (oricum, Lațet/Lacet, nu știu cum se transcrie mai bine în română, rămâne drona sinucigașă principală a rușilor).

Astăzi, avem o nouă „recapitulare" occidentală privind sprijinul militar acordat ucrainenilor. Lista cu ajutoarele oferite ne va oferi (ca și lista ultimului pachet de ajutor american) o imagine asupra a ceea ce cer ucrainenii, reacționând la modul cum rușii s-au apărat în fața primelor atacuri din această contraofensivă.

În concluzie, străpungerea nu a avut loc, dar atacurile pe cel puțin două direcții, Velika Novosilka, respectiv Bahmut ( o direcție secundară, cel mult) continuă. În continuare, dacă continuă, voi numi direcția Velika Novosilka spre sud "de-a lungul râului Mokry" (deși, firește, cum orice militar știe, lupte se dau mai ales pe înălțimile din flancul drept al avansului ucrainean de-a lungul acestei axe).

Adaug o singură hartă, cea cu o imagine generală a ofensivei "de-a lungul râului Mokry" și alte câteva elemente explicative (structură baterie artilerie autopropulsată rusească Msta-S) și o imagine cu elicopterele dislocate de ruși în proximitatea frontului Zaporojie.


Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult