Ce ne mai place să-i speriem pe copiii noștri la fiecare început de septembrie…

Foto: Loredana Coman

Ai auzit-o de mai multe ori, indiferent ce vârstă vei fi având. Începerea școlii ți s-a anunțat, și nu doar o dată, ca un sfârșit apocaliptic al copilăriei. „Las’ că începi tu școala!”

Știai sigur că vei merge acolo unde părinții te trădează și „îi spun doamnei” (tovarășei?) tot ce nu ai făcut așa cum ți s-a cerut. Cam așa se trăiau și, din păcate, încă se mai trăiesc ultimele zile sau săptămâni din vacanță. Se împământenește cumva ideea că mersul la școală este un pas mare și tragic pentru omul cel mic.

Din păcate pentru generații întregi din România, școală reprezintă în continuare ceva de care să te temi, ceva care, evident, îți va lua toate bucuriile copilăriei, locul în care va trebui să muncești mult pentru „zecele” pe linie, pentru profesorii de matematică și de română.

Cum poți să faci educație cu plăcere și să te conturezi prin descoperire într-un context în care instituțiile de învățământ sunt semnul lipsei de actualizare, iar adulții sunt cei care transformă (din frustrări și modele arhaice) școala în locul în care copilul trebuie să execute cerințele profesorilor și ale părinților la cele mai înalte standarde?

Răspunsul se regăsește în conștientizarea nevoii de a-i forma pe cei mici prin menținerea curiozității și a bucuriei de a descoperi. Altfel, de ce le-ar mai plăcea să meargă la școală, de ce le-ar mai plăcea să învețe?

Schimbarea de paradigmă și evoluția în educație pornește de la asumarea faptului că mersul la școală ne definește și este un sprijină în dezvoltarea noastră. Învățarea, formarea unui adult responsabil și echilibrat pornește de la plăcerea de a învăța, prin empatie și prin ce este fiecare.

„Vezi tu atunci: teme, lecții, meditații. Gata joaca și plimbările”- așa încep amintirile din copilărie legate de septembrie. Știu, simțim cu toții și acum fiorul rece și incertitudinea legată de „ce mă așteptă!”. Și poate în aceste atitudini și comportamente ale adulților se regăsesc justificări ale repulsiei față de școală, ale fricii și ale refuzului de a participa la activități, ale lucrului făcut de mântuială, atât cât „să nu mă certe mama sau doamna”. E clar că aceste formulări, care construiesc sistematic o percepție greșită asupra școlii, contribuie alături de alți factori la diluarea relevanței și încrederii în școală.

Pe termen lung s-a ajuns la tratarea cu superficialitate a școlii românești care îți oferă garantul unei hârtii pe post de diplomă prin care „ești apt” să faci de toate, dar și la o societate împărțită între „supracalificați” (avem un număr record de absolvenți a 2-3 facultăți în același timp) și analfabeți funcționali (oricât de bizar ar părea, uneori cele două categorii se întrepătrund).

Cu toate acestea, performațele sistemului educațional țin, pe de o parte, de profesorii de vocație care fac minuni într-un sistem anapoda, și, pe de altă parte, de elevi pasionați care au norocul unor îndrumători conștienți de învățarea cu drag și curiozitate.

În loc să-i speriem pe cei mici, putem să le spunem că școala e locul în care ne facem prieteni pentru restul vieții. Este locul în care putem întâlni acel profesor special pe care îl purtăm în suflet pentru că el ne deschide porți noi de explorare a lumii. Este un loc în care să mergem de plăcere, plăcerea noastră de a descoperi și de a învăța lucruri interesante, nu pentru că trebuie sau vrem să le facem adulților o plăcere.

Fiți curajoși și începți să le transmiteți copiilor bucuria fiecărui început și îndrăzneala pentru a cuprinde necunoscutul cu relaxare și bucurie! Doar așa copiii vor înțelge mult mai bine puterea și rostul educației. Doar așa vor înțelege că școala le aparține.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp