Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Copiii nu trebuie lăsați liberi

Știți cât de greu îi e unui băiat de nici 9 ani? Cât trebuie să care zilnic? Nu e vorba despre ghiozdanul burdușit cu pietre de moară, pe care-l trage voinicește în drumul lui spre școală, pe ăla poate să-l ridice, doar e aproape bărbat. Povara de așteptări pe care o duce pe umeri e mult mai greu de ridicat. Dacă nu reușește, nu doar că-i va dezamăgi teribil pe cei mari, care sacrifică totul doar pentru el, dar mai mult ca sigur își va rata viața.

La această vârstă nu mai e vreme de copilării. Trage sau rămâne de căruță. I-au spus-o părinții, bunicii, doamna. Dintr-un băiețel vioi și vesel s-a preschimbat într-un roboțel harnic pe care adulții îl învârt cu cheița. Pentru că are o inimă bună, nu vrea să dezamăgească pe nimeni. Se teme că mama și tata n-o să-l mai iubească dacă nu are FB pe linie. Când toți colegii lui fac cursuri extracuriculare, n-o să fie tocmai el prostul clasei. Cum se vor simți părinții lui să afle că au fost depășiți de alți părinți în această veritabilă cursă a înarmării școlare? Cum va mai da ochii cu ei seara acasă, când se vor întoarce umiliți de la ședința cu părinții, unde tocmai au aflat că au ratat startul la concursul școlar Comper? Și câte speranțe nu și-au pus în el! Și câte n-au făcut! L-au dat peste tot, numai să învețe!

Iar acum vine ministrul Educației cu o idee creață: cică să se dea mai puține teme pentru acasă, să nu stresăm copilul. Tocmai acum, când eram pe cale să depășim planul la caiete suplimentare, la materiale auxiliare, la culegeri de exerciții și probleme amuzante. Tocmai acum, când i-am schimbat ghiozdanul cu un troler în care să încapă toată știința lumii. Tocmai acum, când în sfârșit am reușit să-i programăm fiecare zi din viață pentru următorii 10 ani, vine tehnocratul ăsta cu gărgăunii lui din America, să ne strice nouă și tradițiile, și viitorul.

Și când nu face teme, ce face copilul? Stă? Pierde timpul? Sau, Doamne ferește, se joacă?! Iute, un curs de chineză (ei vor cuceri lumea), un opțional de educație antreprenorială (să fie patron, nu sărac ca noi), un ceva în IT și robotică (meseria viitorului) care să-i țină curiozitatea trează, intelectul alert, dezvoltarea racordată la cerințele pieței muncii.

Vorbeam într-o seară cu o prietenă despre copii. La un moment dat, i-a scăpat o constatare: „Copiii nu trebuie lăsați liberi”. Se referea la capcanele lumii în care trăim, la explozia tehnologică ce afectează o minte necoaptă, la expunerea la ecrane care-i face pe cei mici vulnerabil la stimuli periculoși. Sublinia nevoia de control, de urmărire atentă a dezvoltării copilului, care, altfel, ar lua-o pe căi greșite în universul acesta ultratehnologizat plin de tentații. M-am întrebat mai mult retoric unde mai este experimentarea proprie a lumii, unde mai este libertatea de a descoperi, de a învăța din propriile greșeli, dacă le facem marcaj atât de strâns? Unde mai este copilăria?

„Controlul parental” nu este o simplă tastă în meniul televizorului nostru smart, ci o metaforă a felului în care ne creștem copiii. Generația care a crescut cu cheia de gât este obsedată de control. Câți dintre acești părinți și-ar mai lăsa azi copiii nesupravegheați în fața blocului? Câți ar face nebunia de a-i lăsa să se joace liberi?

Dar nevoia noastră de control sună uneori ipocrit. De pildă, ne văităm că-i strică televizorul, telefonul sau calculatorul (ignorând faptul că ei s-au născut gata digitalizați), dar ne grăbim să-i depunem la școală, la after-school sau la cursuri de modelare, pentru că viața noastră ocupată nu ne permite să stăm cu ei și să ne jucăm. Avem job-uri și relații, trebuie să facem bani și să livrăm la termene, n-avem vreme să ne târâm pe covor după mașinuțe. Și apoi nu e mai comod să le dăm „pe desene” doar ca să nu ne mai bâzâie cu pretențiile lor absurde de a-i băga în seamă? Vrem să-i știm în siguranță lângă noi, dacă se poate liniștiți, să nu ne deranjeze.

Libertatea pe care ne-o dădea copilăria noastră din comunism este azi un film SF pentru copiii noștri: Și mergeați la școală singuri? Și nu vă aștepta transportul? Cum adică te duceai la after-school în fața blocului? Și mama ta te lăsa să joci fotbal singur? Nici tu nu aveai voie la tabletă?

Tableta din copilăria părinților de azi se numea Cavit și avea un gust leșios. Cursurile extracuriculare se făceau individual la masa din bucătărie dintr-o culegere albastră denumită popular Petrică. Cursurile de sport se respectau cu sfințenie pe maidanele din cartier. În câteva decenii, lucrurile astea ni s-au șters din memorie, care pare să lucreze în compensare: Copiii nu trebuie lăsați liberi! Nu trebuie să fie ca noi, nu trebuie să ne repete greșelile. Prin urmare, le dăm temă pentru viață toate neîmplinirile noastre, toate fricile și toate obsesiile. Punem o uriașă presiune pe ei, predându-le o lecție a reușitei pe care noi nu am fost în stare să o atingem niciodată. Îi încărcăm cu de toate, cu tot ce ne-am dorit să avem sau să facem și n-am reușit. Le transferăm dinainte de naștere proiectul pe care noi l-am ratat: vreau să fie doctor, vreau să fie fotbalist, vreau să fie șef de multinațională. Uităm că, de fapt, fiecare dintre noi nu-și dorește în realitate decât un singur lucru pentru copilul lui: să fie fericit.

Când un băiat aproape bărbat termină târziu în noapte tot ce are de făcut pentru a doua zi și alunecă în somn, tatăl lui îl sărută pe frunte complice și cu inima strânsă: „Ți-o fi greu și ție!...”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu știu de ce trebuie dus totul într-o extremă sau alta, de parcă nu ar exista cale de mijloc. Noi, de exemplu, am expus copilul la toate activitățile posibile, dar nu intensiv, ci doar pentru a identifica înclinațiile spre un anumit domeniu. A fost și matematică și literatură, înot, muzică, școală de artă - pictură, balet, engleză, film, teatru, operă, arte marțiale, alpinism. Câte ceva din toate. Dintre toate, la matematică am constatat că avea un potențial imens, însă nu îi plăcea, chiar dacă lua ușor medalii la concursuri. Încet, încet, și-a găsit drumul, fără nicio influență din partea noastră, a părinților. Acum termină Tonitza. Pentru că nu i-am impus nici să se facă matematician, nici inginer, doctor sau orice altceva.
    De ce am spus "cale de mijloc"? Pentru că un copil lăsat complet liber, cum se insinuează în articol că ar trebui, mai ales atunci când este mic, nu va căpăta disciplina și autocontrolul necesare pentru a duce treburile importante la bun sfârșit, și mai ales pentru a nu pierde o grămadă de timp în mod inutil.
    Cât despre lăsat copilul la “after school” pe stradă, asta nu o să mai vedem, pentru că pur și simplu copiii din ziua de azi sunt altfel decât noi, cei crescuți cu leapșa, lapte gros, capra, v-ați ascunselea etc. Trebuie să-i dai afară din casă cu forța, să facă mișcare și să socializeze face-to-face.
    • Like 0
  • Bineînțeles, dar numai după ce copilul a terminat programul stabilit de părinți, pentru ziua cu pricina.
    Adică meditațiile la matematică și chimie, ora de pian plus cele de japoneză și swahili (noroc chior, ambele profesoare locuiesc în același cartier, la numai zece stații de tramvai distanță), antrenamentul la bazinul de înot, pregătirea la anatomie (să fie doctor, ca unchiul Titi!) și lecția de balet.
    Nu de alta, dar mâine, poimâine te trezești în casă cu vreun neomarxist, din ăla care vrea doar să fie fericit în viață.
    • Like 2
  • Intrebarile şi temerile oricărui părinte! Întrebări fără răspuns, temeri fără soluții! Noi, cei din generația celor cu cheia de gât, cu jocurile improvizate în fața blocului, cu cucuie şi vânătăi căpătate de la cățăratul în copaci, cu foile de ȚOMAPANT în loc de tablete, cu vacanțe la bunici pe malul unui râu ne gândim nostalgic că aşa ne-a fost nouă bine şi, sigur, aşa le-ar fi bine şi copiilor noştri.
    Pierdem din vedere că aceşti copii vor trăi într-o lume complet diferită de a noastră, iar progresul tehnologiei este atât de rapid, încât imaginația nu ne poate ajuta să proiectăm lumea în care ei vor trebui să se descurce. De aici disperarea de a-i învăța "de toate", de aici încărcarea asta haotică a timpului liber al copilului cu tot felul de activități, cursuri, meditații.
    Ce fel de om vrem sa fie copilul nostru? Organizat, disciplinat, înregimentat într-un program strict? Sau liber, contestând orice limitare şi căutând noi provocări? Până la urmă, o societate are nevoie şi de unul şi de celălalt. Important este să descoperi ce i se potriveşte copilului tău. Aici greşeşte şcola românească si părinții laolaltă cu ea. "Învățarea centrată pe elev" este doar o sintagmă, deoarece, în realitate, programul şi programa de studiu sunt constrângeri care uniformizează gândirea elevului!
    • Like 3
  • Excelent articolul....Pana la urma poate ca trebuie sa acceptam ca lucrurile s-au schimbat si viata copiilor trebuie sa fie mai aglomerata si nu lalaita cum era viata noastra, in care, fie vorba intre noi, chiar am pierdut imens de mult timp fara sa citim, fara sa facem exercitii la matematica sau cine stie ce cursuri extracuriculare ori sporturi, ori lectii de pian, etc...Deci, dragi parinti, nimeni nu stie exact cum trebuie crescuti copiii din ziua de azi, e o loterie, oricare din metode ai alege....Daca macar constientizam ca e multa munca, sa stiti ca tot e bine. Cu iubire, umor si grija pentru sanatate, viata copiilor poate fi tinuta sub control. Constientizarea iuresului il poate transforma in stres constructiv, mai ales daca sunt observate la timp greselile care inseamna excese. Parintele trebuie sa observe ce face copilul, sa-i deseneze graficul saptamanal si sa corecteze lucrurile care se dovedesc exagerate. Cred ca multi parinti atenti corecteaza din mers activitatile copiilor lor si regleaza fluxul de probleme la un nivel care sa mentina un nivel rezonabil al fericirii familiei.
    • Like 2
  • Am lacrimat pentru ca mi-am amintit ca am crescut cu cheia de gat, la afterschool bd.Independentei via str. Unirii (strada pe care era scoala) ! Sunt fericita pentru ca am avut taria psihica sa-i dau cheia de gat fetei mele atunci cand a cerut-o (la clasa a II-a) doar pentru ca a argumentat : " colega mea de banca o are de la clasa I si locuieste mai departe de scoala decat noi" ! Am suferit grozav atunci dar ... sufar la fel si acum cand nu-mi raspunde la mes in secunda 2 ! De ce ? Pentru ca sunt mama si mamelor le sunt date si bucuriile si tristetile fiicelor lor ! Amin!
    • Like 1
  • Este o mare prostie ca materiale didactice să fie cărate de elevi în loc să li se creeze spații de păstrare în cadrul școlii. Pe cât de importantă este formarea generațiilor viitoare pe atât este nepăsătoare și chiar rău voitoare și rău „viitoare” echipa de parlamentari și funcționari din Ministerul Educației. Actuala guvernare dacă nu investește „nimic în nimic„ cum putem gândi că va face cea mai bună investiție care este educația, învățământul ?
    • Like 1
  • felicitari pentru articol.
    in sfarsit, cineva incepe sa rosteasca aceste lucruri. Efectiv, le omoram copilaria.
    La 18 ani o sa fie satui de viatza.
    • Like 5
    • @ GicaContra
      Alien check icon
      ... si fara nici cea mai mica idee despre ce isi doresc de la ea (in afara de a-si multumi parintii). Probabil la un moment dat se vor trezi ca au trait viata altora, nu pe a lor, in perioada care ar trebui sa fie cea mai frumoasa.
      • Like 1
    • @ GicaContra
      Synth check icon
      Sa nu mai zicem deprimat. Sau ma rog, ce alte boli s-au mai inventat, stres, anxiety, nu stiu sa interactioneze cu alte persoane, etc.
      • Like 0
  • N-am crescut cu cheia de gât.Mama a stat acasă până am mai crescut.Dar mergeam singuri(eu cu fratele meu mai mic cu 2 ani) la grădiniță și la şcoală. Cu fiica mea m-au ajutat părinții, fiind deja pensionari.Dar nepotul meu are doar 8 ani și sunt alte vremuri.Nu poți sa-I lași singur pe stradă, nici până la scoala actuală (care e mai departe)până după 11 ani.Cât despre programa școlară de acum întradevăr trebuie schimbată. Prea mult li se cere .A terminat doar cl.1-a.I s-a cerut peste vară, dacă se poate, să învețe tabla înmulțirii. (Până la ce cifre nu stiu).Altfel nu se v-a descurca în cl.2-a (???)În ritmul acesta în cl.5-a vor face derivate și integrale?
    • Like 2
  • Am crescut cu cheia de gat și nu mi-as lasa copilul sa crească la fel.Cat despre timp petrecut cu el . . . . Eu stau mai mult cu el decât a stat mama vreodată cu mine,nu mai vorbesc de tata pe care îl văd din ani în pasti
    • Like 5
  • Un subiect foarte interesant pentru noi "parintii de azi.Multi dintre noi uitam un lucru important, fericirea din privirea copiilor nostrii...Cand fetita mea de 10 ani este intrebata ce vrea sa devina cand va fi mare ea raspunde :Un om bun.Asa am invatat o .Cu toate ca ma gandesc ca e un pic riscant pentru vremurile pe care le traim. ..copii din ziua de astazi sunt altfel educati sau poate unii nu au primit nici un fel de educatie....
    Copiii nostrii sunt suflete pe care trebuie sa le modelam cu dragoste si multa dedicatie. Ei sunt viitorul si nu uitati copilaria este cea mai frumoasa etapa a vietii, lasati i s o traiasca
    • Like 4


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult
Text: Florin Negruțiu/ Voce: Florin Negruțiu