Ce nu li se spune americanilor

foto: Pool/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Un element central al agendei politice declarate de către administrația de la Washington este preocuparea pentru “clasa muncitoare” (working Americans) prin crearea de locuri de muncă și prin ridicarea nivelului lor de trai. Acest obiectiv se dorește a fi atins prin dezvoltarea industriei manufacturiere din SUA. Luat în izolare, un astfel de obiectiv pare să livreze ceea ce mulți americani își doreau, motiv pentru care, la alegeri, au dat un mandat convingător atât președintelui Trump, cât și Partidului Republican.

Dacă însă astfel de planuri sunt judecate în corelație cu alte obiective economice declarate, concluziile pot să difere substanțial. Și aici mă refer la ceea ce pare a fi prioritatea zero pentru administrația americană: echilibrarea balanței comerciale. O balanță caracterizată printr-un deficit major din cauza faptului că importurile de bunuri (nu de servicii, unde SUA are excedent!) depășesc substanțial exporturile. Un astfel de deficit a fost finanțat în balanță de plăți a țării prin intrările masive de capital furnizat de investitorii atrași de mediul de afaceri și de activele americane.

Administrația americană consideră că vinovate pentru deficitul extern sunt politica comercială mult prea permisivă și supra-aprecierea dolarului. Să le luăm pe rând.

Resetarea politicii comerciale prin impunerea “la foc automat” a unor tarife vamale tuturor țărilor care au surplus comercial cu SUA este discutabilă, atâta vreme cât ele nu sunt atent calibrate în funcție de specificul relației cu fiecare țară în parte. Haideți să luăm de exemplu surplusul comercial al Botswanei cauzat de exportul de diamante în SUA. Cu siguranță creșterea tarifelor vamale nu va duce la deschiderea de mine de diamante în SUA pentru că SUA … nu are diamante. Și exemplele ar putea continua mai ales în zona bunurilor de larg consum, care includ multă muncă manuală ieftină găsită cu predilecție în Asia.

În ce privește supraevaluarea dolarului, ea poate fi apreciată ca fiind corectă. Așa cum Financial Times remarca recent, această distorsiune în evaluarea monedei americane poate explica, printre altele, motivul pentru care cel mai sărac stat al SUA, Mississippi, are un venit pe cap de locuitor similar cu Germania și Marea Britanie și superior Japoniei. Supraevaluarea dolarului american a fost consecința statutului privilegiat pe care această valută a avut-o în ultimele decenii în economia globală ca principala monedă utilizată în comerț sau ca activ de rezervă.

Așa cum Financial Times remarca, cu toate că economia SUA reprezintă 25% din economia globală, peste 57% din rezervele mondiale sunt făcute în dolari, 54% din facturile exporturilor din lume sunt emise în dolari, 70% din emisiunile de obligațiuni se fac în dolari, 80% din schimburile valutare implică dolarul. Un astfel de statut al monedei americane a venit la pachet cu costuri de finanțare mai scăzute pentru guvernul american, precum și cu o influență masivă asupra sistemului financiar mondial și fluxurilor comerciale.

Decidenții americani de astăzi par însă să vadă doar dezavantajele supraevaluării dolarului, chiar dacă, în afară de avantajele enumerate mai sus, a mai existat unul pe care majoritatea americanilor pare să îl ignore. Un dolar supraevaluat a făcut ca și puterea lor de cumpărare să fie supraevaluată. Cu alte cuvinte, să trăiască mai bine decât ar trebui. Prețurile mici ale multor bunuri de larg comun importate s-au datorat tocmai faptului că populația a avut în buzunar o monedă estimată de unii analiști ca fiind cu 19% mai puternică decât ar trebui.

Asta ne duce la una din principalele cauze ale deficitului comercial american: consumul sectorului privat. De aici putem trage o concluzie extrem de sensibilă politic și care nu va putea fi niciodată rostită în public. O corecție a deficitului extern al SUA presupune o micșorare a consumului americanilor, cu alte cuvinte, o scădere a nivelului de trai. Și chiar dacă acest obiectiv nu este menționat explicit, măsurile economice preconizate și consecințele lor vor duce exact în această direcție.

În primul rând, taxele vamale mărite vor duce la o creștere generalizată a prețurilor bunurilor din import, deci la creșterea inflației. În orice colț din lume apare, inflația erodează puterea de cumpărare a populației. Ar fi posibil ca ritmul de creștere a salariilor să bată inflația? Creșterea rapida a salariilor în SUA ar distruge rațiunea economică a relocării industriei manufacturiere din Asia salariilor mici în America salariilor mari și în creștere.

În al doilea rând, în mod normal, politica comercială care vizează micșorarea deficitului ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra dolarului. Însă, modul haotic în care aceasta a fost desfășurată a făcut ca încrederea investitorilor în SUA și în activele americane să sufere o scădere dramatică. În acest condiții, dolarul a cunoscut în ultimele săptămâni o scădere a valorii sale ca urmare a ieșirilor de capital din SUA. Un dolar mai slab, deci încă un obiectiv bifat pentru administrația americană, nu-i așa?

Doar că un dolar mai slab se va alătura taxelor vamale pentru a face numeroase produse de import mai scumpe. Astfel, deprecierea dolarului va duce și ea la scăderea consumului americanilor. Problema este că această ajustare a puterii de cumpărare nu va avea un impact similar asupra întregii populații, cei mai afectați fiind cei cu venituri scăzute. Riscul este că polarizarea socială deja existentă în societatea americană să devină și mai mare.

Un alt pas, teoretic corect, în direcția micșorării deficitului extern este micșorarea deficitului bugetar. Un rol important în acest exercițiu are echipa DOGE, coordonată de Elon Musk, care în ultimele două luni a avut ca principal obiectiv micșorarea semnificativă a numărului de lucrători din agențiile publice. Este un proces care continuă și care va produce prin șomaj, și el, o scădere a consumului americanilor șomeri sau încă angajați, dar înfricoșați de perspectiva unor concedieri intempestive.

În concluzie, tarifele, dolarul mai slab și micșorarea deficitului bugetar vor genera un efect de domino care va duce la micșorarea deficitului comercial al SUA conform planului. Ceea ce însă nu se spune este că una dintre piesele de domino este chiar buzunarul celor atât de des invocați: "the working Americans".

articol publicat anterior pe blogul autorului

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp