Foto: Inquam Photos/ George Călin
În ultimele săptămâni, societatea românească a fost cuprinsa de o avalanșă de emoții, frici, discursuri polarizante, extremiste, care ne-au aruncat în doua tabere, auzind tot mai des întrebări care ne provoacă să gândim critic: Ce se va întâmpla cu România după ce oamenii își vor alege președintele? Cum vor arăta următorii patru ani? Vom evolua spre o societate europeană, deschisă și progresistă? Ne vom întoarce într-un trecut sărac și dureros? Ce va fi de acum încolo?
În lumina ultimelor evenimente este esențial să reflectăm asupra locului persoanelor cu dizabilități, o minoritate care reprezintă 15% din populația globului, grupurile vulnerabile, aflându-se în cel mai mare risc atunci când în societate apar tendințe de extremism, acestea pot alimenta intoleranța, reducând șansele de integrare, stigmatizând diversitatea.
În ultimele două secole, istoria persoanelor cu handicap reflectă o evoluție complexă, de la marginalizare și cruzime extremă la recunoașterea drepturilor și promovarea demnității acestora, incluziunea, diversitatea și acceptarea fiind piloni ai unei societăți sănătoase, iar pentru a clădi acești piloni a fost nevoie de ani și educație.
România a făcut progrese semnificative în recunoașterea drepturilor persoanelor cu dizabilități, după integrarea în Uniunea Europeană.
În ultimii 30 ani societatea românească a crescut remarcabil privind drepturile și șansele persoanelor cu dizabilități și este crucial să continuăm demersul. În perioada comunistă, persoanele cu dizabilități din România au fost adesea izolate în instituții de stat, care funcționau mai degrabă că spații de segregare decât că centre de îngrijire. În anii ’70 și ’80, regimul Ceaușescu a promovat o imagine a „societății perfecte”, în care persoanele cu infirmități erau văzute ca fiind incompatibile cu idealurile unui stat socialist prosper. Cazul de la Cighid, de exemplu, a devenit un simbol al suferinței: peste 137 de copii cu dizabilități muriseră acolo între 1987 și 1990, din cauza condițiilor insalubre și a malnutriției. Practicile acelei perioade reflectă o ideologie extremă, care nu doar că marginaliza, dar ignora complet drepturile fundamentale ale acestor persoane. Reflectă o nepăsare cruntă față de om și fata de condiția umană.
Acest trecut arată cum politicile bazate pe excludere și lipsa empatiei pot conduce la abuzuri sistematice. Este un avertisment clar despre pericolele extremismului în orice formă și un apel la construirea unei societăți bazate pe respect, diversitate și acceptare, o societate cu deschidere europeană, la intersecția responsabilității, civismului și a competențelor emoționale. Inteligența emoțională joacă un rol esențial în construirea unui sistem care valorizează individul și pune accent pe capacitatea acestuia de a lua decizii corecte și informate.
În ultimele zile, în multe contexte, ne aflăm în dificultatea de a comunica și de a argumenta non-violent, oamenii având reacții pasiv-agresive, ironice, opinii bazate pe credințe și trăiri personale, păreri contradictorii și prea puțin spațiu interior pentru a asculta și a argumenta pașnic.
Este nevoie să fim vigilenți față de orice formă de retorică, de abordare care diminuează drepturile fundamentale ale omului, care instigă la dezbinare și care ne-a adus practic în momentul prezentului: doua tabere ale aceleiași țări, măcinate de multe griji, îndoieli și întrebări.
Cred că educația este în continuare cheia în formarea unei generații deschise, tolerante și informate, iar noi profesorii jucăm un rol esențial în cultivarea spiritului democratic, liber, al gândirii critice, al educației emoționale și al compasiunii.
Fiecare dintre noi are responsabilitatea de a sprijini o societate care îmbrățișează diversitatea, în toate formele ei, însă puțini sunt educați să o facă.
Mă tem că în acest moment suntem într-un moment crucial, în care participarea la vot înseamnă mai mult decât o alegere politică; este un act de solidaritate cu valorile democrației și un gest aproape disperat de a respinge extremismul, hrănit din frica, furie, neputință și lipsa de înțelegere profundă a valorilor umane.
Oamenii cu dizabilități au fost și rămân în continuare o categorie vulnerabilă, care are nevoie de toate urmele de compasiune și respect pe care încă le mai avem în noi, iar cei care au dreptul să aleagă pentru ei să o facă responsabil.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
BOR se teme de ecumenism dar ecumenismul e deja fapt: toată planeta a ales religia ipocriziei absolute. și-n lumea ipocriziei luminița e doar farul locomotivei.
Ce a făcut CCR e o mizerie antidemocratică. Nu e vorba că a scăpat țara de unul dintre candidați, care era controversat. E vorba că acest lucru trebuia tranșat LA VOT. CCR nu trebuie să fie o instanță care ne apără de votul nostru. Noi înșine, prin vot, cum ne așternem așa vom dormi. Nu suntem noi, națiunea, ca niște copii imbecili, pentru care trebuie să ia părinții (adică CCR și alte autorități statale) deciziile importante. Suntem (sau ar trebui să fim că nu prea mai suntem) o democrație. Denumirea vine de la grecescul ”demos” care înseamnă popor și ”kratos” care înseamnă putere. Deci PUTEREA POPORULUI, așa cum e el: prost, deștept, retrograd, evoluat etc. Noi acum suntem nu în democrație, ci în ”CCRcrație”. Și zicem de CCR fiindcă ea a executat decizia mizerabilă, dar hotărârea s-a luat mai sus, la nivel de președinție (Johannis) care probabil că fost și el impulsionat de la nivelul Comisiei Europene, în sensul de: fă, bă ceva, nu sta ca momâia, că vă trag ”extremiștii” preșul de sub picioare. Mai departe, după decizia CCR, tot ce s-a vehiculat și se vehiculează în spațiul public sunt simple BAZACONII, scoase de propagandă, care nu mai știe cum să justifice, cu o aparență cât de cât legală, ce s-a întâmplat. Ai văzut declarația lui Johannis de ieri de la Bruxelles? A confirmat fără să vrea că nu există nicio dovadă de ingerințe străine în alegeri, că cică e greu să se urmărească firul atacurilor, că trec prin diferite servere din lumea largă și bla bla bla și iar bla bla bla. Păi dacă NU au fost dovezi (și NU au fost), de ce ați făcut mizeria de anulare și acum căutați dovezi post factum? Păi fiindcă motivul real a fost eliminarea unui candidat care i-a speriat. Și i-a speriat nu fiindcă îi doare pe ei undeva de țară. ci fiindcă urma să aibă ei de suferit grav. Urma să-și piardă toată puterea, influența și probabil să înfunde și pușcăria. De asta toată această zbatere, restul sunt povești. Și a propos de legionarii la care te referi: cine sunt legionarii? Despre ce legionarism vorbești? Astea sunt tot scorneli ale propagandei care se zbate în propriile minciuni. Înțeleg să dezavuezi legionarismul lui Zelea Codreanu în România. Te asigur că și eu sunt total de aceeași parte, dar înțelege rogu-te că Potra, Sechila & Co NU au nimic de-a face cu Zelea Codreanu și NU puneau la cale nicio răzmeriță. Toate, repet, sunt simple scorneli. Nu-i mai crede pe nemernicii din vârful statului. Până acum erai mai realist în concepții, nu te repezeai să înghiți pe nemestecate orice râgâie îmbuibații ăstia și îmbătrâniții în rele de la vârful statului. Acum ești, în mod ciudat, tentat să te uiți în gura lor și să-i creditezi cu bună credință, tocmai pe ei, cei împotriva cărora te luptai până nu demult. Da, Georgescu, deși e inteligent și cu experiență (a lucrat vreo 17-18 ani pe la ONU ca raportor oficial, nu la șters podele, în timp ce alții care-l critică acum se jucau cu... în tărână), totuși nu a fost prea cunoscut în țară. Iar acum ce să zic? E un tip să zicem... controversat. Adică e și deștept și nărod în același timp. E cu siguranță total deosebit de toți cei pe care i-am văzut prin peisaj până acum și a băgat spaima în toți că se vor duce pe copcă. Teoretic de așa ceva ar avea nevoie poporul, adică să fie cineva care lucrează în interes național și dă de pământ cu tot sistemul corupt care s-a înrădăcinat în țară. Dar fiindcă e un personaj controversat, e imprevizibil. E posibil să aibă ceva sămânță de dictator și să depărteze cumva țara de drumul european. Poate da, poate nu. Realist vorbind, nu știm sigur cum ar fi cu el. Poate fi excelent sau poate fi un dezastru. Dacă vrem ceva sigur e bine să evităm un astfel de candidat. Care era lozinca PSD-ului și a lui Ciolacu în campanie: ”Calea SIGURĂ pentru România.” Poftim: cine vrea siguranță și ”stabilitate” o poate avea. Dar dacă românii în majoritatea lor sunt dispuși să riște, asta e situația, cine e CCR asta și Johannis ăsta și Ursula asta ca să-i oprească? Și cu ce drept?