sursa foto: Profimedia
Campionatul Mondial este unul dintre puținele contexte în care comunicarea unui lider este testată în timp real, sub presiune și în fața unei audiențe uriașe. Privite mai atent, multe dintre lucrurile care se întâmplă acolo seamănă izbitor cu ce văd zi de zi în companii.
Nimeni nu îi spune lui Messi să iasă primul din tunel la încălzire.
Și totuși, colegii îi fac instinctiv loc.
Scena dispare aproape imediat. O îngroapă anularea unei suspendări după un cartonaș roșu, o altă decizie de arbitraj care produce peste noapte milioane de experți în regulament; o controversă despre cablul de ancorare de la spidercam; sau următorul breaking news. A fost sau n-a fost? Nu doar cinefilii se întreabă.
Prima dată nici măcar nu i-am dat atenție deplină. Abia când am revăzut imaginile, mi-am dat seama că, dintre toate cadrele Campionatului Mondial, acesta era cel la care reveneam. Bine, poate că am fost și o pradă ușoară pentru algoritm. Nu un gol decisiv, o fază controversată sau o conferință de presă mă făceau să revin, ci acele câteva secunde în care o echipă spune, fără să rostească un cuvânt, pe cine urmează.
Un fost premier spunea că poate avea două opinii: una ca premier și alta ca simplu cetățean. Eu nu am această dificultate. Am doar o deformare profesională care mă face să văd comunicare în aproape orice. Inclusiv la Campionatul Mondial.
În timp ce milioane de oameni urmăreau cine mai este golgheterul la zi, schimbările tactice sau clasamentul grupelor, eu mă uitam și la momentele în care liderii comunică fără să își propună neapărat asta: cine vorbește primul după o înfrângere, cine își asumă responsabilitatea, cum vine un jucător în fața presei după o eliminare sau ce spun gesturile pe care camerele le surprind doar pentru câteva secunde.
Urmărind competiția, am regăsit patru dintre cele mai răspândite mituri despre comunicare.
Messi, Mbappé, Haaland și un portar din Capul Verde* conduc în moduri complet diferite. Tocmai de aceea merită puși în aceeași conversație. Pentru că un lider începe să comunice cu mult înainte să deschidă gura.
* Nu i-am trecut momentan numele intenționat. Nu pentru că nu ar conta, ci pentru că articolul vorbește tocmai despre un alt mit: că doar numele mari pot schimba percepții. Uneori, un singur moment autentic valorează mai mult decât ani întregi de notorietate.
MITUL #1: „Funcția te face lider.”
Messi (n.r. proaspăt învins în finala Campionatului Mondial, Spania-Argentina 1-0) nu simte nevoia să explice fiecare decizie, să răspundă fiecărei controverse sau să fie prezent în fiecare conversație. Asta nu înseamnă că tace mereu. Când simte că este nevoie, intervine. Dar, de cele mai multe ori, comunică prin ceea ce fac ceilalți în jurul lui.
La încălzire, colegii îi fac instinctiv loc să iasă primul din tunel. Înaintea meciului cu Egipt, Mohamed Salah câștigă tragerea la sorți, dar îi cedează lui Messi alegerea terenului sau mingii de start, ca un gest de respect absolut. După victoria din semifinala cu Anglia, când stadionul îi scandează numele, Messi le face semne insistente suporterilor să își îndrepte aplauzele către întreaga echipă.
Toate transmit același lucru: autoritatea nu este ceva ce îți atribui singur. Este ceva ce ceilalți îți recunosc.
Poate că cea mai bună explicație a venit chiar de la selecționerul Argentinei, Scaloni:
„Când Leo se activează, se activează toți. Chiar și când echipa suferea, el a muncit, a recuperat mingea la gol și a fost implicat.”
Poate că aceasta este diferența dintre autoritate și leadership. Autoritatea îi face pe oameni să te urmeze pentru că trebuie. Leadershipul îi pune în mișcare odată cu tine.
În business, una dintre cele mai costisitoare confuzii este să echivalezi funcția cu leadershipul.
Poți fi director și, într-un moment dificil, oamenii să se uite instinctiv spre altcineva: spre colegul care calmează tensiunile, își asumă responsabilitatea sau îi face pe ceilalți să creadă că situația este sub control. Organigrama stabilește cine este șeful. Echipa decide cine este liderul.
MITUL #2: „Liderii trebuie să fie plăcuți de toată lumea.”
Întrebat cum răspunde criticilor, Mbappé a spus:
„Dacă aș juca pentru a-i face pe toți cei care mă critică să tacă, ar trebui să joc până la 80 de ani. Eu joc pentru a intra în istoria țării mele și pentru a-mi ajuta echipa să câștige Campionatul Mondial.”
Nu spune că nu îl interesează criticile. Spune că nu își stabilește obiectivele în funcție de ele. Asta schimbă complet perspectiva.
În unele organizații, apare tentația opusă. Să formulezi mesajele astfel încât să nu deranjezi pe nimeni. Să amâni conversațiile dificile. Să cauți consensul chiar și atunci când rolul tău este să alegi o direcție.
Popularitatea este o consecință posibilă a leadershipului. Nu scopul lui. Aici aș pune la CC și o bună parte din clasa politică. Mi-e teamă însă că Outlook-ul nu mi-ar permite să adaug atâtea adrese de e-mail.
MITUL #3: „Există un stil corect de comunicare.”
Dacă Haaland ar încerca să comunice precum Messi, probabil ar părea artificial. Reciproca, suprinzător, este valabilă.
Haaland nu încearcă să pară mai sobru decât este. Nu își ascunde umorul, exuberanța sau bucuria aproape copilărească de a juca fotbal. Le vezi în felul în care își celebrează golurile, în interacțiunile cu adversarii și colegii sau în declarațiile de după meciuri sau de pe conturile de social media.
La acest Campionat Mondial, multe dintre mesajele lui au gravitat în jurul aceleiași idei.
„Cred că această calificare a schimbat Norvegia. Și cred că m-a schimbat și pe mine.”
Mai târziu, a spus: „Vreau ca fiecare copil din Norvegia să știe că este posibil să joci pe cea mai mare scenă a fotbalului, purtând acest tricou.”
Deși este unul dintre cei mai mari fotbaliști ai lumii, în aceste declarații nu se așază pe el în centrul poveștii. Revine constant la aceeași temă: echipa, țara și generația care vine din urmă.
În unele companii, se mai întâmplă să văd exact opusul. După suficiente traininguri și suficiente prezentări „aliniate”, liderii încep să vorbească la fel. Folosesc aceleași expresii, același ton și aceleași formule. Comunicarea devine corectă, dar personalitatea dispare.
Oamenii pot urma lideri foarte diferiți. Le este însă greu să urmeze un lider care încearcă să fie altcineva.
MITUL #4: „Influența vine din notorietate.”
Înainte de Campionatul Mondial, foarte puțini știau cine este Vozinha, portarul Capului Verde. Câteva zile mai târziu, devenise unul dintre personajele competiției. Contul lui de Instagram a explodat peste noapte, de la aproximativ 50.000 la peste 29 de milioane de urmăritori, o creștere greu de imaginat înaintea turneului. 29.000.000, da.
Îmi amintesc foarte bine comportamentul lui din timpul meciurilor. Tocmai aici apare unul dintre cele mai persistente mituri despre comunicare. Credem că influența este rezervată oamenilor deja cunoscuți. De cele mai multe ori, se întâmplă invers. Comportamentul construiește reputația, iar reputația aduce notorietatea.
Fenomenul apare și în organizații. Uneori, omul care influențează cel mai mult o echipă nu este cel cu funcția cea mai mare, ci cel pe care ceilalți aleg, firesc, să îl urmeze.
Poate că acesta este motivul pentru care m-am întors obsesiv la scena din tunel.
Nimeni nu îi spune lui Messi să iasă primul.
Și totuși, toată lumea îi face loc.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.