Ce votăm și ce-ar putea să iasă duminică. Trei scenarii

Foto: Profimedia Images

Niciodată, la nicio rundă de alegeri, n-am întâlnit mai mulți oameni care nu știu cu cine să voteze. Întrebarea „Cu cine votăm?” și monologul ulterior au devenit un soi de litanie, transformată în jelanie. Se invocă obsesiv calitatea proastă a ofertei electorale și blestemul de a alege mereu între tuse și junghi. Se consultă cu religiozitate sondajele zilei, deși nimeni nu crede în ele, se așteaptă un semn divin care să pună ștampila pe omul ales. Altfel spus, se merge la ghici.

Mulți oameni simt că rezultatul de mâine seară este important și vor să dea un vot util. Întrebarea e cui? Sunt atâția candidați, majoritatea sunt iepuri aruncați în cursă ca „să fure” din voturile altcuiva și atunci cu cine să votezi ca să nu-ți risipești votul?

Cred că ar trebui să punem problema altfel și să pornim de la o întrebare fundamentală: cui dăm puterea pentru următorii ani? Și, mai ales, este sănătos pentru democrație să dăm cuiva toată puterea? Avem alegeri prezidențiale, dar avem și alegeri parlamentare, despre care nu vorbește nimeni. Parlamentarele au o miză uriașă în ecuația de putere. În funcție de configurația viitorului Parlament, vom ști cine e puterea și cine opoziția. Imaginați-vă un Legislativ în care două treimi dintre mandate sunt ale PSD-AUR-SOS, iar opoziția „democratică” va fi fragmentată și debilă.

Turul 1 al alegerilor prezidențiale va influența decisiv ce se va întâmpla duminica următoare la alegerile parlamentare. Candidatul calificat în finala pentru Cotroceni își va trage partidul după el și la parlamentare. O finală Ciolacu - Simion va însemna o demobilizare masivă a electoratului PNL și USR la parlamentare și un Legislativ dominat copios de pesediști și suveraniști.

Discuția despre cui dăm puterea este cu atât mai importantă, cu cât este pentru prima oară după 24 de ani când suntem pe punctul să mutăm iar puterea într-un singur loc. Îmi amintesc anii 2000-2004 când România era dominată de PDSR (care avea și Președinția, și Parlamentul, și Guvernul, și primăriile, și Justiția, și presa), iar singura formă de opoziție era reprezentată de câțiva ziariști răzleți și de ambasada SUA. O putere mult prea puternică devine un pericol pentru democrație. Nu-mi imaginez că, odată ce se va instala la toate comenzile țării, cineva va „împărți” puterea din proprie inițiativă.

Scenariul 1. S-a discutat mult despre repetarea „scenariului Hrebenciuc” din 2000, cu o finală Ciolacu - Simion, ca reeditare a finalei Iliescu - Vadim. Mai puțin s-a vorbit despre ce a urmat după acele alegeri, pentru că „scenariul Hrebenciuc” a avut drept scop nu doar instalarea lui Ion Iliescu la Cotroceni, ci și cucerirea puterii totale. Este plauzibil să avem un PSD care să dorească sau să ajungă să guverneze singur, chiar dacă nu va avea majoritate în Parlament. Adrian Năstase a avut cel mai puternic guvern monocolor, deși era minoritar. Un președinte PSD va numi un premier PSD, partidul cu cele mai multe mandate la parlamentare, care va merge să-și ia susținerea din Parlament. Probabil că PNL, în epoca Bolojan, nu va intra la guvernare alături de PSD, dar va accepta să voteze condiționat Guvernul minoritar PSD, așa cum a făcut-o acum 24 de ani. Îi va urma UDMR, care fie va intra la guvernare, fie va susține prin acord parlamentar Guvernul PSD.

Scenariul 2 în care George Simion ajunge în turul 2 a devenit în ultimele săptămâni din ce în ce mai plauzibil. Ajutat sau nu de PSD, George Simion a făcut o campanie reușită: a speculat votul de furie, anti-sistem, în special al diasporei, și a avut o prestație bună în interviuri și ieșiri publice, mai ales la dezbaterea prezidențială unde a făcut impresia unui naționalist moderat. Consiliat bine, George Simion s-a străduit să facă uitate bădărăniile, agresivitatea, extremismul în gândire și comportament, pentru că miza sa e ca, în finala cu Ciolacu, să fie „răul mai mic”. Îmblânzirea extremismului său natural, de ultras de galerie, este șansa de a ajunge la Cotroceni. Vom avea în această situație un președinte cu interdicție de intrare în Moldova și Ucraina, ale cărui decizii de politică externă sunt impredictibile. El va fi nevoit să coabiteze cu o guvernare PSD, ceea ce ideologic este o asociere naturală.

În aceste condiții, discuțiile interminabile pe care alegătorii le au azi despre sexul îngerilor („Geoană sau Diaconescu?” „Birchall sau Kelemen Hunor?” „Ciucă nu știe să vorbească”, „Lasconi nu știe nimic”) ne vor părea luni, când ne vor trezi în noua realitate, un lux al democrației de altădată. Scenariul 3 presupune exercitarea votului util pentru a împinge in extremis în turul 2 un candidat sau o candidată care să strice binomul Ciolacu-Simion/ PSD-AUR și să mai dea o șansă democrației și occidentalismului în această țară. Ar fi una dintre acele rare ocazii în care alegătorii se vor dovedi mai maturi decât aleșii lor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp