Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Cele mai mari cinci universități românești cer demiterea ministrului Cercetării. Mircea Dumitru: „Asistăm la un adevărat asalt asupra eforturilor cercetătorilor români de a păstra standardele înalte”

Consorțiul Universitaria, format din cele mai reprezentative universități din România, îi cere, printr-o scrisoare deschisă, premierului Sorin Grindeanu demiterea ministrului Cercetării și Inovării, Șerban Valeca. „Momentul pe care cercetarea românească îl trăiește acum este unul extrem de îngrijorător nu doar pentru România recentă, ci și pentru cea viitoare, fiind puse sub semnul întrebării mecanisme și principii de bază pentru orice sistem de cercetare solid”, se arată în scrisoarea deschisă. 

Din consorțiul Universitaria fac parte Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai”, din Cluj, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii economice.

„Asistăm, în ultimele luni, la un adevărat asalt asupra eforturilor cercetătorilor români de a păstra standardele înalte ale unei cercetări de calitate. Orice om de știință știe că cercetarea adevărată se face doar prin colaborare internaționlă, iar România va fi izolată pe o lungă perioadă de timp. Deciziile pe care le-a luat Ministerul Cercetării și Inovării decuplează cercetarea românească de la contextul internațional”, crede rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, fost ministru al Educației.

Într-o postare pe Facebook, Mircea Dumitru scrie că șansele tinerilor de a se impune și dezvolta în lumea științifică sunt sever periclitate. „Modul în care a fost gândită evaluarea și finanțarea proiectelor de cercetare va conduce la o irelevanță totală în ceea ce privește cercetarea românească. Cred că, pe termen mediu și lung, ceea ce se întâmplă acum poate duce la o subminare a instituțiilor românești de cercetare și, prin aceasta, la subminarea credibilității României și a securității naționale”, arată rectorul Universității din București. 

Consorțiul Universitaria amintesc în scrisoarea deschisă că, odată cu instalarea ministrului Cercetării și Inovării, Șerban Valeca, au fost desființate toate consiliile consultative cu atribuții în cercetare și care, prin noua structură guvernamentală, au fost preluate de Ministerul Cercetării și Inovării.

„Noile consilii consultative, numite de ministrul Cercetării și Inovării, domnul Șerban Valeca după un așa numit proces de consultare, ridică semne serioase de întrebare cu privire la procedura de selecție și la intențiile reale față de atribuțiile acestor organisme. Astfel, deși Consorțiul „Universitaria” se remarcă prin cea mai bogată producție științifică, adică peste 50% din cercetarea existentă la nivel național, universitățile din Consorțiu sunt reprezentate în mai puțin de 10% din structura nominală a consiliilor. Se poate observa flagrant cum institute de cercetare nereprezentative pentru sistem, sau universități care nu au fost niciodată incluse în clasamentele internaționale, au privilegiul unei prezențe semnificative în cadrul acestor consilii”, se arată în documentul menționat.

Potrivit acestuia, un alt pericol pentru cercetarea românească îl constituie eliminarea de către minister a experților străini din sistemul de evaluare a proiectelor ce cercetare. Implicarea acestora ca evaluatori va fi o situație de excepție, fiind stipulat într-un document că prezența lor va fi posibilă ”numai în cazul în care nu există nici un specialist disponibil la nivel național”. 

„Dacă cercetarea românească a reușit să își câștige locul în comunitatea internațională, aceasta se datorează, într-o măsură covârșitoare, evaluatorilor și experților străini care au acceptat să vină cu expertiza lor. Implicarea experților internaționali reprezintă o practică internațională curentă, iar eliminarea acestora va periclita obiectivitatea și seriozitatea procesului de evaluare a proiectelor științifice”, spun reprezentanții celor cinci universități.

Aceștia mai arată că politica impusă de Valeca favorizează aspectul cantitativ, în detrimentul calitativ și acordă prioritate proiectelor care abordează o problematică regională. „Acest principiu de selecție reprezintă o abdicare fățișă de la criteriile care definesc însăși cercetarea științifică: relevanța și excelența”, consideră Consorțiul Universitaria care îi cere premierului Sorin Grindeanu demiterea lui Valeca.

Citiți integral scrisoarea deschisă trimisă de Consorțiul Universitaria. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Prostul nu e prost destul pana nu e...cercetator :>
    • Like 0
  • check icon
    Marile universități au de rezolvat, înainte de a cere demiterea unui ministru X sau Y, problemele lor interne privind promovarea, competența... Intrați aleator pe site-ul unibuc.ro, de ex., și apăsați pe butonul unor facultăți, apoi pe paginile profesorilor. Veți constata că multe sunt, pur și simplu, goale, nu scrie nimic acolo, doar numele profului și, eventual, un e-mail. Am intrat, spre comparație, pe site-ul Univ. Babeș-Bolyai din Cluj: mult mai coerent, mai consistent, mai bine făcut.Nu că ar fi cine știe ce capodoperă de website. Vă las pe dv. să continuați comparațiile.
    Nu aș dori să se înțeleagă faptul că i-aș lua apărarea ministrului cu pricina, vreau doar să arăt câtă nesimțire există în lumea universitară, fără să dau nume și exemple punctuale... I-aș lua, punctual, pe rectorii acelor universități și i-al chema să se analizeze pe sine și activitatea lor. Nu cred că ar ieși foarte bine, inclusiv la capitolul «doctorate scrise pe colțul mesei».
    • Like 0
    • @
      check icon
      Probabil ca asa e, dar care-i, pana la urma subiectul? Sa nu mai protesteze nimeni, pana nu e totul curat in casa lui? Asa functioneaza politicile dambovitene, pe principiul "tu n-ai dreptul sa sesizezi ca in casa mea e mucegai pentru ca am vazut ca ai gunoiul la poarta neridicat".
      Poate ca o politica a cercetarii si educatiei la care sa fie implicati multi e mai buna decat politica Abramburicai, care a deschis calea prabusirii invatamantului si robinetele pentru pile, cunostinte relatii (toti "numiții" sunt membri de partid, indiferent cat de (ne)calificati ar fi pentru pozitiile respective).
      • Like 0


Îți recomandăm

Alex Livadaru

„Și ce dacă un om e analfabet funcțional? Al meu merge la facultate”, se întreabă unii. Este relevant și te afectează și pe tine, ne afectează pe toți. Societatea, țara, statul (și tot ce reprezintă el) au nevoie de indivizi cu minimum de cunoștințe și capacitatea de a gândi, de a raționa. Ești antreprenor? Nu vei avea pe cine angaja, indiferent de post, de la secretară la casieriță (nu vei găsi un salariat care să știe să calculeze cât trebuie să pună pe etichetă dacă unui produs de 100 de lei i se face un discount de 20%, și apoi unul de 5% din noul preț - acesta a fost unul dintre subiecte la ultimele teste).

Citește mai mult

Avion privat Romania / sursa foto: Profimedia

Nu Inspecția Judiciară a aflat. Nu CSM-ul. Nu ANI, nu declarațiile de avere, nu vreun mecanism de integritate. Un hacker a intrat în serverele companiei Toyo Aviation și a scos la vânzare, pe dark web, lista pasagerilor. Așa a ajuns România să afle cine zboară cu jetul privat și cu cine.

Citește mai mult

Deschiderea anului scolar / sursa foto: Inquam Photos

Dragi diriguitori ai învățământului românesc, cu cât veți face mai complicate teoriile alea „savante” de la română și de la matematică cu care îi îndopați forțat pe copii, de foarte micuți, cu atât analfabetismul funcțional în țara asta va fi mai mare.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Fabrica auto China / sursa foto: Profimedia

Vorbeam într-un articol anterior despre aspectele sociale ale Chinei. În acest articol, o să vă vorbesc despre ce am observat din punct de vedere industrial în China și ce aspecte sunt diferite față de cele europene. Mă voi concentra pe partea de Industrie auto, deoarece în această industrie activez.

Citește mai mult