O orchestră de tineri, toți instrumentiști de top în mari ansambluri simfonice ale lumii, un dirijor de elită, născut într-o familie de muzicieni cu tradiție, educat în S.U.A. la Curtis Institute of Music și la Los Angeles, acolo unde a studiat cu Leonard Bernstein. Un festival clasic pe o plajă la malul mării, special pentru ca tinerii care revin acasă cu această ocazie să poată cânta împreună și alături de muzicieni de calibru. Și pentru ca acest festival, la care publicul își are bineînțeles profitul lui, să devină un loc important în agenda muzicală internațională. Anul acesta, în 2018, când țara lor natală împlinește 100 de ani de independență, dirijorul de elită și tânăra orchestră au înregistrat un CD special, primul dintr-o serie care va fi cu siguranță memorabilă și cuprinzătoare. Nu, nu e vorba despre nume românești sau despre România – dacă v-a trecut cumva o secundă prin minte așa ceva! Deși, ar fi putut fi: România are orchestră de tineri la București, așa cum are și foarte mulți instrumentiști de top risipiți prin toate marile orchestre ale lumii, are nu unul, ci mai mulți dirijori de elită acasă și aiurea și are chiar și plaje bune de găzduit un festival. Nu e despre România, pentru că centenarul românesc al Marii Uniri e complet uitat în haosul general provocat de cei care încearcă să acapareze totul. Toată această poveste cu muzicieni se întâmplă în Estonia, o țară cu 1.316.000 de locuitori în 2016 și o suprafață mai mică de un sfert din România, o țară cu o istorie dramatică, ocupată pe rând de habsburgi, de naziști, apoi de URSS care a anexat-o vreme de 45 de ani ca republică sovietică a imperiului roșu. Pe 24 februarie 2018 estonienii aniversează 100 de ani de la semnarea declarației de independență, 24 februarie e sărbătoarea lor națională. Acest disc cu Paavo Järvi și Orchestra Festivalului Estonian, gândit cu doi ani înainte și completat de un turneu prin câteva importante capitale europene, e doar unul dintre gesturile imuabile cu care estonienii înțeleg să-și celebreze patria, libertatea și cultura la un secol de independență.
Paavo Järvi, 55 de ani, e o personalitate muzicală foarte cunoscută a Estoniei contemporane, alături de tatăl Neeme și mezinul Kristian, toți dirijori cu cote ridicate și agende încărcate. E un muncitor înnăscut, a fost iubit de mai toate orchestrele pe care le-a dirijat în decursul anilor. Nu și-a uitat niciodată rădăcinile, vine cât de des poate la Talinn, și de curând, în fiecare vară, la festivalul de pe plajă, pe care l-a inaugurat în urmă cu șase ani. Poate de aceea a și ales muzica lui Șostakovici pentru acest CD aniversar, înregistrat în sala de concerte a festivalului de pe plaja Pärnu: e unul dintre compozitorii cheie ai muzicii secolului 20, muzica sa e despre angoasă, totalitarism și libertate. În plus, micul Paavo l-a întâlnit pe marele Dmitri în 1973, pe când avea 10 ani. Are și o fotografie de atunci cu marele compozitor, de care e foarte mândru. Șostakovici i-a fost prieten tatălui său, dirijorul Neeme Järvi, pe care îl vizita chair aici, în Pärnu, stațiunea de pe plajele Mării Baltice unde copilul de atunci a creat 40 de ani mai târziu Pärnu Music Festival, întâlnirea clasică a tinerilor estonieni.
A 6-a de Șostakovici este poate cea mai luminoasă dintre simfoniile compozitorului sovietic, sfâșiat între conștiință și glasnostul stalinist, iar tânăra orchestră estoniană a înțeles perfect această lumină și farmecul ei aparte. Interpretarea lor e proaspătă și vie, de la monumentala introspecție a Largo-ului introductiv, la Allegro-ul median capricios și burlesc și explozia de culoare a Presto-ului final, o muzică exuberantă, aproape extatică, poate cea mai voioasă și nepretențioasă partitură scrisă vreodată de Dmitri Șostakovici. Bagheta experimentatului Paavo Järvi știe să scoată la suprafață și tulburătoarele întrebări care l-au frământat toată viața pe compozitor. Ele plutesc în permanență peste substanța muzicii, ca o umbră rău prevestitoare.
A doua lucrare de pe disc, Sinfonietta op 110B, este un aranjament puțin cunoscut al superbului Cvartet nr. 8 datorat dirijorului Abram Stasevici, pentru orchestră de coarde și timpani, o lucrare de o melancolie complexă tipic „șosta”, scrisă în 1960, în amintirea „victimelor fascismului și războiului”, un memento pe care muzicologia modernă îl vede ca o trimitere atît la milioanele de victim ale lui Hitler și Stalin. Orchestra estoniană e uimitoare în redarea intensității bîntuite din paginile celor cinci părți continue a lucrării de tentă autobiografică, cu numeroase referințe tematice din opusuri anterioare, de la celebrul motiv DHSC, la teme de influență evreiească și pînă la pesimismul negru și amenințător din final. Interesant, cu orchestra de puști ai lui Paavo Järvi măsurile finale capătă o imobilitate aproape mistică. CD-ul a fost înregistrat în Pärnu Concert Hall între 17-19 iulie 2016 și a apărut la casa de discuri Alpha Classics pe 12 ianuarie 2018
Textul de prezentare al discului, scris de chiar dirijorul Paavo Järvi se încheie cu un fragment din declarația de independență a Estoniei, din 24 februarie 1918, tipărită pe atunci chiar în clădirea ce a devenit astăzi o cafenea în complexul de la Parnu, în care tinerii muzicieni se relaxează în timpul liber: Sunteți în fața unui viitor plin de speranță, în care veți fi liberi și independenți să alegeți și să vă hotărîți destinul! Începeți prin a vă construi propria voastră patrie, guvernată de lege și ordine, pentru a deveni un membru important în familia națiunilor civilizate!
Toată tristețea și angoasa muzicii lui Șostakovici de pe acest disc mă trimite nu atât la Estonia – care merită felicitată!, cât la tinerii muzicieni români, al căror viitor nu sună deloc în vreo tonalitate majoră.
Muzică de Dmitri Șostakovici. Interpreți: Estonian Festival Orchestra, Paavo Järvi. Alpha Classics © 12 ianuarie 2018, înregistrări iulie 2016 în Pärnu Concert Hall, Estonia.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu vad insa ratiunea de a pune in opozitie cele sarbatoriri. Nu cred nici in sinceritatea comparatiei, dupa cum nu cred nici ca Estonienii si-au sarbatorit centenarul Independentei doar cu un CD cu muzica unui urias compozitor rus, facut pe baza unei selectii din inregistrari de acum doi ani.
Probabil, la sfarsitul anului, vom avea si noi imaginea clara si un bilant al modului cum am stiut, ca tara, sa ne sarbatorim centenarul.
Eu am speranta, ca la momentul aniversar, deja vom avea in discutie pe langa diferitele evenimente culturale ce se vor fi desfasurat si mult promisul proiect de tara pe care s-a angajat presedintele Romaniei sa il prezinte, inca de la preluarea inaltei functii.