Cine plătește tranziția verde? Costurile reale ale schimbărilor climatice în România

foto: Profimedia

Schimbările climatice nu mai reprezintă un concept abstract, ci o realitate trăită zilnic. Vremea extremă, secetele prelungite, incendiile de vegetație și inundațiile din ultimii ani au arătat că impactul crizei climatice depășește sfera mediului și se extinde asupra economiei, sănătății și relațiilor sociale. Europa se află astăzi în plin proces de transformare structurală: Pactul Verde European și strategiile de decarbonizare până în anul 2050 au transformat tranziția energetică într-un proiect comun, dar și într-o provocare socială fără precedent. România, deși a făcut progrese în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul întregii economii, se confruntă cu dificultăți specifice precum dependența de combustibilii fosili în anumite sectoare, inegalitățile regionale, sărăcia energetică și lipsa de transparență în privința costurilor și beneficiilor tranziției.

Prin urmare ne punem întrebarea: cine suportă costul schimbării? Cum pot fi protejate comunitățile vulnerabile? Și, mai ales, cum pot politicile climatice depăși sfera tehnicalităților astfel încât să devină mai aproape de oameni?

Xhenis Shehu: Astăzi vom purta o conversație despre schimbările climatice, costuri, tranziția energetică și tranziția justă. Vom discuta și despre politicile climatice și modul în care reducerea emisiilor de carbon influențează viețile cetățenilor. Pentru toate acestea, stăm de vorbă cu Ana-Maria Niculicea, cercetătoare la Energy Policy Group (EPG), un think tank independent care lucrează în domeniul politicilor energetice și climatice. Ana, lucrezi de patru ani la EPG, în Departamentul de Economie Curată. Poți să ne spui mai multe despre activitatea ta la EPG?

Ana Niculicea: Energy Policy Group este un think tank independent care se ocupă cu studiul și analiza politicilor climatice și energetice. În departamentul de Clean Economy ne ocupăm cu studiul mai multor ramuri, de la decarbonizare industrială până la guvernanță climatică și managementul carbonului. Activitatea EPG acoperă și teme precum decarbonizarea sectorului clădirilor și politicile energetice și impactul acestora. Eu am experiență în gestionarea carbonului și guvernanță climatică. În trecut am lucrat la proiecte care vizau evaluarea impactului socio-economic al politicilor climatice asupra cetățenilor, modul în care aceștia sunt implicați în luarea deciziilor și dacă interesele lor sunt reflectate în politicile climatice și documentele strategice prin care statul român gestionează răspunsul la schimbările climatice.

Xhenis Shehu: Pentru început, cum ai explica schimbările climatice în cuvinte foarte simple?

Ana Niculicea: Schimbările climatice apar din excesul de emisii de gaze cu efect de seră generate de activitatea umană. Planeta nu mai poate absorbi atât de multe emisii pe cât producem, iar în consecință se încălzește. Asta duce nu doar la fenomene meteo extreme, ci și schimbări economice și în viața de zi cu zi. Pentru a contracara aceste efecte, la nivel internațional s-a decis decarbonizarea economiei.

Xhenis Shehu: Ce înseamnă decarbonizarea?

Ana Niculicea: Decarbonizarea înseamnă reducerea emisiilor de dioxid de carbon, dar cuprinde și alte gaze cu efect de seră.. Procesul de decarbonizare include toate măsurile necesare pentru a renunța la combustibilii fosili, principala sursă de emisii. Asta înseamnă alternative de producere a energiei, reducerea consumului și folosirea unor tehnologii de captare sau eliminare a carbonului direct din atmosferă deși acestea sunt încă în stadiu incipient.

Xhenis Shehu: Ai menționat concepte precum guvernanța climatică. Ce presupune aceasta?

Ana Niculicea: Guvernanța climatică se referă la modul în care statul și instituțiile publice își gestionează răspunsul la schimbările climatice. Aici vorbim despre planificare strategică, implicarea cetățenilor și alte procese instituționalizate. De asemenea, lucrez cu conceptul de management al carbonului, care cuprinde tehnologii de captare și stocare a dioxidului de carbon, mai ales în procesele industriale care nu pot elimina complet emisiile, cum este, printre altele, producția de ciment.

Xhenis Shehu: Cum ai defini tranziția energetică și tranziția justă?

Ana Niculicea: Tranziția energetică se referă la procesul prin care înlocuim treptat sursele de energie bazate pe combustibili fosili cu unele regenerabile sau cu emisii scăzute. Tranziția justă înseamnă ca această transformare să fie echitabilă din punct de vedere social — să sprijine regiunile și comunitățile afectate economic. De exemplu, închiderea centralelor pe cărbune din Gorj sau Hunedoara trebuie însoțită de programe de reconversie profesională, noi locuri de muncă și investiții în revitalizare locală.

Xhenis Shehu: Unde crezi se află România în acest proces?

Ana Niculicea: România a redus semnificativ emisiile în sectorul energetic, în special prin închiderea grupurilor pe cărbune. În ceea ce privește tranziția justă, avem mecanisme europene dedicate zonelor carbonifere — precum Gorj, Dolj, Hunedoara, Galați, Prahova și Mureș — dar implementarea rămâne lentă.

Xhenis Shehu: Cetățenii înțeleg aceste politici climatice?

Ana Niculicea: În general, conștientizarea fenomenului există, dar cunoașterea detaliată lipsește. Informarea publică este fragmentară, iar de multe ori sunt prezentate doar costurile tranziției, fără contextul beneficiilor.

Xhenis Shehu: Există mecanisme prin care cetățenii pot participa la luarea deciziilor?

Ana Niculicea: Da, la nivel european sunt prevăzute mecanisme clare. Două documente strategice majore stabilesc parcursul climatic al fiecărui stat: Strategia pe termen lung de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (până în 2050) și Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC), cu obiective până în 2030. Ambele cer procese transparente și consultări publice. Totuși, în practică, aceste consultări se reduc adesea la termene foarte scurte și acces limitat la informații — un deficit de transparență.

Xhenis Shehu: Există o reacție negativă împotriva politicilor climatice, un fel de greenlash?

Ana Niculicea: Da. În mare parte, pentru că decidenții nu explică suficient rațiunea și beneficiile acestor politici. Lipsa de informare corectă produce confuzii și opoziție alimentată politic. Publicul primește mesaje trunchiate, politizate, și astfel nu se înțeleg pe deplin scopul și avantajele tranziției.

Xhenis Shehu: Pe noi, ca cetățeni, ne costă concret schimbările climatice?

Ana Niculicea: Da, absolut. Costurile se resimt prin fenomene extreme, scăderea productivității agricole, creșterea prețurilor la alimente și energie. De exemplu, în timpul secetelor se produce mai puțină hidroenergie și chiar reactoarele nucleare au eficiență redusă, ceea ce afectează prețul energiei.

Xhenis Shehu: Iar tranziția energetică aduce costuri suplimentare?

Ana Niculicea: Pe termen scurt, da. Principalul instrument al Uniunii Europene de reducere a emisiilor este EU ETS (Emission Trading System), sistemul de tarifare al carbonului. Acesta funcționează pe principiul „poluatorul plătește” și stabilește un plafon de emisii. Companiile trebuie să cumpere certificate pentru dreptul de a emite CO₂, iar prețul acestor certificate variază în funcție de cerere și ofertă. Pe termen lung, sistemul încurajează investițiile în tehnologii curate. Veniturile obținute se întorc către statele membre prin fonduri dedicate, cum ar fi cel de Modernizare, Inovare și sprijin social, precum, și Fondul Social pentru Climă. O parte din venituri pot fi utilizate și pentru finanțarea unor programe naționale precum Casa Verde, care oferă sprijin gospodăriilor pentru instalarea de panouri fotovoltaice.

Xhenis Shehu: Toate familiile pot accesa aceste programe?

Ana Niculicea: În teorie, da, dar în practică procesul este birocratic și necesită resurse de care multe comunități vulnerabile nu beneficiază, cum ar fi accesul la internet, informații sau timp. De aceea, se propune crearea de one-stop shops, ghișee unice pentru informare și asistență pe tema eficienței energetice și combaterii sărăciei energetice.

Xhenis Shehu: Ce înseamnă mai concret sărăcia energetică?

Ana Niculicea: Este situația cu care se confruntă o gospodărie care nu își poate asigura necesarul de energie pentru un trai decent. Spunem că o gospodărie se află în sărăcie energetică atunci când o parte foarte mare din venitul gospodăriei este cheltuită pentru energie, iar după plata acestor costuri rămân puține resurse pentru alte nevoi. De obicei, aceste familii locuiesc în condiții precare, cu aparate vechi și ineficiente, au venituri mici, și au acces redus la soluții moderne de economisire a energiei sau sprijin.

Xhenis Shehu: Ce ar putea face statul în acest caz?

Ana Niculicea: Până acum s-au aplicat măsuri de tip plafonare a prețurilor și vouchere pentru facturi, dar acestea nu atacă problema de fond. Este nevoie de măsuri structurale: locuințe mai eficiente, programe de educație energetică și investiții în infrastructură locală.

Xhenis Shehu: Pe cine cade responsabilitatea costurilor tranziției?

Ana Niculicea: Este o responsabilitate comună — statul, companiile și cetățenii suportă costurile împreună. Gestionarea tranziției trebuie să fie un efort colectiv.

Xhenis Shehu: Pot fi politicile climatice și competitivitatea industrială compatibile?

Ana Niculicea: Da. Uniunea Europeană a trecut de la European Green Deal la Clean Industrial Deal, recunoscând că decarbonizarea și competitivitatea merg mână în mână. Europa, fiind săracă în resurse fosile și dependentă de importuri, are nevoie de independență energetică și tehnologică. Investițiile în tehnologii verzi oferă un avantaj competitiv semnificativ și reduc vulnerabilitățile geopolitice.

Xhenis Shehu: Cum vezi viitorul tranziției juste?

Ana Niculicea: Este un proces lung, care depinde de modul în care gestionăm impactul socio-economic. O tranziție reușită înseamnă energie mai accesibilă, un aer mai curat și locuri de muncă decente. Schimbările climatice nu mai pot fi oprite complet, dar pot fi atenuate, iar societatea se poate adapta.

Xhenis Shehu: Ai menționat greenlash-ul politic. Ce îl alimentează?

Ana Niculicea: În mare parte, populismul și naționalismul resurselor — ideea că „avem resurse, de ce să nu le folosim”. Uneori, politicienii nu înțeleg complexitatea politicilor climatice europene și efectele lor.

Xhenis Shehu: Așadar, viitorul rămâne de scris.

Ana Niculicea: Da, dar suntem pe o traiectorie clară. Uniunea Europeană rămâne un lider global în acțiunea climatică, iar România trebuie să fie parte activă a acestui proces.

Acest articol a fost realizat cu sprijinul DEO (Distribuție Oltenia).  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp