Cititori, vă invit la scris!

Foto: Guliver Getty Images

Acum un an scriam pe Republica un articol care a schimbat multe lucruri pentru mine. Citeam cartea „The Dream Manager” a lui Matthew Kelly când directoarea unei organizaţii din Bucureşti m-a rugat să ofer o activitate de team-building echipei pe care o conducea. Inspirată de cartea lui Kelly, am creat un atelier căruia în grabă i-am spus: Atelierul de „Dream Management”. 

Articolul a fost distribuit de mii de ori, inclusiv în grupurile de HR. Câţiva dintre voi mi-aţi scris mesaje de apreciere. Giana din Timişoara m-a invitat să facem atelierul şi în oraşul ei. Doru m-a invitat să organizăm atelierul pentru un grup de tineri lideri din domeniul justiţiei. Am propus un atelier în cadrul propriei mele organizaţii. Apoi mi-am luat inima în dinţi şi am organizat un atelier independent. Participanţii au sugerat să îl repet: la sesiunile următoare unii şi-au trimis părinţii, rudele, colegii de serviciu, şefii, copiii. O persoană a venit la atelier de nu mai puţin de 5 ori, iar acum face parte din mini-echipa care ajută la dezvoltarea iniţiativei.

Forţa motivaţională a visurilor în care credem

În acest an am văzut oameni înflorind. Oameni care au avut curaj să facă schimbări majore în viaţă. Adriana, mamă a doi copii, al cărei vis era să scrie o carte, şi-a reorganizat timpul astfel încât să se poată întoarce la schiţa abandonată într-un sertar. În curând cartea ei va fi publicată şi nu ştiu cine o aşteaptă cu mai mare nerăbdare: ea sau eu. Adelina visa să creeze un program prin care nou-născuţii cu probleme de sănătate să nu mai fie singuri în spital. Ziarele şi televiziunile au vorbit câteva săptămâni bune atunci când visul ei s-a transformat într-un program de voluntariat. Gabriela visa să vadă cum e să lucrezi în sectorul ONG, iar participanţii de la atelier i-au organizat sesiuni de „job shadow-ing”. Andrada, care e învăţătoare, doreşte să organizeze o bibliotecă pentru comunitatea Inedu. Anca visa să creeze ateliere de educaţie emoţională pentru părinţi şi cu ajutorul Andradei a organizat deja două astfel de evenimente. Unele visuri au fost mari şi sunt încă în lucru. Altele au fost mai micuţe şi ca să se îndeplinească a fost nevoie doar ca deţinătorul lor să le conştientizeze şi să aloce timp şi atenţie în acea direcţie.

În ce mă priveşte, eu am început să observ că atunci când oamenii descriu o viaţă fericită şi satisfăcătoare, de obicei ei vorbesc despre visurile lor. Dacă îşi dau voie să se gândească la aspiraţiile lor, se animă, parcă ochii le devin mai mari, gesticulează mai mult, folosesc un limbaj mai colorat şi parcă iau o postură mai dreaptă. Am început să fac un mic joc cu următoarele instrucţiuni: „Găseşte o persoană entuziastă şi verifică dacă sursa entuziasmului e legată de un scop pe care îl ia în serios şi la realizarea căruia lucrează”. 

Fericirea = senzaţia de a progresa spre un obiectiv?

Fericirea a fost definitită în multe moduri, iar unul dintre ele spune că ea este senzaţia de a progresa înspre un obiectiv. Sonja Lyubomirsky, o cercetătoare faimoasă pentru studiile sale în domeniul fericirii (care a scris o carte tradusă şi la noi cu titlul „Cum să fii fericit”) arată că identificarea şi realizarea obiectivelor personale are cel puţin şase beneficii importante. Astfel, atunci când trăim o viaţă în care ştim care ne sunt aspiraţiile personale şi lucrăm la realizarea lor, construim sentimentul că noi suntem cei care controlează propria viaţă, în loc ca lumea să ni se pară un loc periculos, dominat de forţe pe care nu le putem controla. Acest sentiment ne poziţionează altfel în faţa provocărilor vieţii şi ne ajută să fim mai puternici, mai decişi în faţa lor. Apoi, faptul de a şti care ne sunt obiectivele ne ridică nivelul respectului de sine, pentru că ne structurează viaţa interioară în jurul a ceea ce ne dorim noi înşine, lăsând mai puţin spaţiu pentru a fi la „cheremul” dorinţelor altcuiva. În al treilea rând, urmărirea unor ţeluri oferă o structură şi un înţeles vieţii cotidiene, care altfel ar fi dominată de rutină şi plictis. În al patrulea rând Lyubomirsky spune că obiectivele ne ajută să ne folosim mai bine timpul, pe care altfel l-am utiliza în scopuri inutile. In al cincilea rând, obiectivele ne ajută să facem faţă mai bine problemelor cu care ne confruntăm şi, poate cel mai important, urmărirea unor obiective personale implică relaţionarea cu alte persoane, ceea ce – spune ea – e factorul numărul unu în construirea unei vieţi fericite. 

1000 de visuri şi o carte despre ele

Până acum nu am avut obiective majore în viaţă. M-am lăsat purtată de oportunităţi, în funcţie de ceea ce părea să fie potrivit în acel moment. Am fost norocoasă pentru că am găsit mereu mentori care nu m-au lăsat să fac greşeli majore. Dar acum aş vrea ca în următorii 5 ani să contribui la identificarea şi realizarea a cel puţin 1000 de visuri. Pentru a documenta această experienţă şi lucrurile incredibile care cu siguranţă se vor contura, dar şi pentru a-mi organiza propriile gânduri, am decis să scriu o carte. Nu doresc să scriu o carte „motivaţională”, ci una bazată pe experienţele concrete ale oamenilor care îşi urmează sau nu visurile (dar se gândesc la ele), care au curaj sau nu să facă ceva pentru a le realiza, care au sau nu un partener sau o echipă pentru a le realiza, care le împărtăşesc sau nu celor din jur, care mai cred sau nu în ele, care îi ajută sau nu pe alţii să îşi realizeze propriile visuri. Îmi propun să încep cu o etapă de cercetare. Pentru care, dragi cititori, vă cer ajutorul: dacă aveţi 15 minute la dispoziţie, vă rog să răspundeţi la întrebările din acest chestionar. M-aţi încurajat atunci la început: mi s-a părut firesc să vin spre voi să vă spun ce aţi declanşat şi, de data asta, să vă rog să mă ajutaţi în continuare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp