Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Colegul de grădiniță al fiicei mele și lecția de toleranță. „Mami, este minunat, el face eforturi multe să meargă”

Mama mea a fost educatoare într-o Casă de copii. I-a iubit atât de mult, încât aproape 30 de ani le-a fost alături și i-a învățat tot ce știa mai bine pentru că „și ei au dreptul la educație și au dreptul să fie iubiți". 

Poate par cuvinte mari, însă chiar așa a fost. Eu am crescut alături de ei, m-am jucat cu ei, am mâncat alături de ei la masă, am dormit alături de ei, au fost prietenii mei. Eu nu am știut/conștientizat niciodată că X este țigan, că Y are un retard sever sau ușor, că Z are 3 degete sau că V merge șchiop. 

Poate nu mă credeți, dar eu nu îmi mai aduc aminte de astfel de situații, deși erau multe. Mama nu mi-a atras niciodată atenția să nu mă joc cu Y sau Z pentru că ar fi periculoși - pentru mine toți erau copii, ca și mine.

În primul an de grădiniță, am cunoscut un coleg de-al fiicei mele, care avea probleme cu mersul. Este un copil minunat, cu părinți minunați, care merg cu el la kineto și a reușit să facă progrese mari. Pentru că mi-am dat seama că pentru ea va fi ceva diferit, ceva nou i-am explicat că E este un copil exact ca și ea, însă, din cauza unor probleme de sănătate, el merge un pic mai greu. Prin urmare, am rugat-o să aibă un pic de grijă cu el, să nu alerge pe lângă el, să nu îl împingă pentru că el își pierde mai ușor echilibrul. E special prin efortul pe care îl depune de a se deplasa și prin seriozitatea cu care își face exercițiile de recuperare, uneori dureroase. Nu au fost puține dățile în care îmi spunea că X sau Y nu l-au vrut la masă și îmi spunea (parcă să îi mai întăresc o dată convingerile) „mami, E. este minunat, el face eforturi multe să meargă”. Iar eu îi confirmam. Ar trebui să îl cunoasteți. E pasionat de natură și de animale. Nu aveți idee câte informații știe despre toate animalele, este, cum spune și el, un explorator.

Mare mi-a fost mirarea să aflu că una dintre mămici nu a vrut să își lase fetița în ziua aceea la grădiniță pentru că nu vrea să intre în contact cu astfel de copii. Și mai mult m-am întristat în momentul în care am aflat că doamna este psiholog

Anul trecut, în grădinița lui Alice s-a desfășurat un cerc pedagogic și au primit vizita unor copii de la o școală specială. A venit acasă foarte încântată că au avut musafiri, niște copii drăguți cu care s-au jucat, dar foarte tristă că au stat prea puțin. Mare mi-a fost mirarea să aflu că una dintre mămici nu a vrut să își lase fetița în ziua aceea la grădiniță pentru că nu vrea să intre în contact cu astfel de copii. Și mai mult m-am întristat în momentul în care am aflat că doamna este psiholog chiar într-un centru de evaluare a copiilor cu probleme.

Anul acesta au venit în grupă copii din plasament de care nu se interesează nimeni. Au probleme de comportament, sunt violenți, dar asta nu e vina lor. Sunt crescuți fără dragoste, nu știu să își gestioneze emoțiile puternice (între noi fie vorba, la 4 ani și celor din familii le este greu). Am vorbit mult cu educatoarea, cum să reușim să îi integrăm. A încercat să ia legătura cu psihologul de la centru, dar s-a arătat dezinteresată și i-a replicat că e treaba educatoarei să îi educe. Aceasta i-a spus că într-adevăr e treabă ei să îi educe, dar, măcar și pentru o perioadă are nevoie de ajutor pentru că nu s-a confruntat cu astfel de cazuri și își dorește mult să îi integreze în grupă. La ședința cu părinții, nu a venit nimeni din partea lor, deși erau obligați să vină. Și tot la ședința cu părinții, doamna psiholog, despre care vă spuneam mai sus, susținea foarte vocal că ei ar trebui duși în școli speciale. I-am replicat imediat, că trebuie duși, doar dacă în urma evaluării , se constată că nu pot fi integrați în învățământul de masă. Le-am spus tuturor că nu e vina lor că nu au familie și că nu merită marginalizați pentru asta. Au nevoie de ajutorul și înțelegerea noastră. Trăiesc în centre în care nu sunt tratați cu iubire, nu are nimeni răbdare cu ei, nu îi apăra nimeni și supraviețuiește cine poate. Sună dur, trist, dar e foarte adevărat.

Nu vă puteți imagina de câtă iubire sunt capabili acești copii. După ce, într-o zi de concediu, am fost, ca voluntar la grupă și mi i-am făcut prieteni (ne-am jucat, i-am pupat, îmbrățișat și am ascuțit o mulțime de creioane), în fiecare dimineață, când o duc pe Alice, se uită la mine, iar eu îi întreb: Cine îmi dă o îmbrățișare? Și sar în brațele mele, și mă strâng atât de tare, și mă pupă și le lucesc ochii de bucurie.  

Reacția lui Alice este de gelozie și îmi spune: „Mami, prietenii tăi au fost foarte nepoliticoși azi, au scos limba la mine, mai sunt prietenii tăi?" Îi răspund că mai sunt pentru că sunt niște copii minunați și că ei sunt un pic speciali deoarece nu au părinți și pentru asta trebuie să fim și noi înțelegători cu ei. Pe ei nu îi îmbrățișează nimeni când plâng, pe ei nu îi alină nimeni când visează urât noaptea, lor nu le dă nimeni pupicul de noapte bună.

Lasă ochii în jos, îmi da o îmbrățișare și îmi spune: „Bine, mami". 

ARTICOL PUBLICAT PE BLOGUL AUTOAREI

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • cred ca folosim gresit cuvantul, toleranta.
    conform dex:
    A TOLERÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A accepta admițând în apropiere și făcând abstracție de neajunsuri; a suporta; a suferi; a răbda. 2) (fapte supărătoare nepermise) A admite în mod conștient și tacit; a suporta; a suferi; a îngădui. [...]

    Acest cuvînt se folosește exclusiv referitor la ceva rău: există ceva sau cineva în apropierea ta care te deranjează, te supără, chiar te enervează, care ar fi mai bine să nu fie, dar dacă n-ai nicio cale cum să scapi de el, te resemnezi și zici: ce să facem, asta este, trebuie să tolerăm cumva și asta că n-avem încotro.
    ori in cazul de fata sunt convins ca este vorba de acceptare si iubire.
    • Like 0
  • Poate exista totusi speranta si in Romania...Citind rubrica de comentarii constat ca nu exista padure fara uscaturi, dar articolul e bun si educativ, despre o lectie care ar trebui totusi sa fie o normalitate in tara asta...
    • Like 1
  • Exemplu demn de urmat! Dacă am fi mai toleranți, multe din "războaiele" între români și români nu ar exista. Și am putea să ne vedem liniștiți de construit în țărișoară...
    • Like 1
  • Da, alt articol despre copii "speciali", "domnule" Raul, care incearca sa educe opinia publica, si pe tine implicit, sa aiba o atitudine corecta fata de cei din jurul nostru. Si nu e vorba doar de cei "speciali", cum ii numesti tu, ci de toate minoritatile in care oamenii sunt impartiti de cei ca tine, care simt nevoia sa categoriseasca tot ce le trece prin fata. Si sa ierarhizeze tot, pentru a-si ascunde carentele educationale, emotionale sau profesionale. Bravo Republica, rolul presei este si acela de a educa opinia publica, nu doar de a critica si improsca cu noroi. Opinia publica se schimba lent, uneori prea lent, suntem satuli de agresivitatea promovata peste tot.
    • Like 1
    • @ cameliaoctavia
      Raul, ca și mulți alții cu nume simplu, fără poză de profil, e doar un postac care se află în treabă pe republica, de obicei ca să critice totul. Nu m-aș mira să fie mai puține persoane cu multiple identități.
      • Like 0
    • @ cameliaoctavia
      Raul, ca și mulți alții cu nume simplu, fără poză de profil, e doar un postac care se află în treabă pe republica, de obicei ca să critice totul. Nu m-aș mira să fie mai puține persoane cu multiple identități.
      • Like 0
    • @ cameliaoctavia
      Fără nicio legătură cu situația descrisă în articol, problema este că „educația” opiniei publice pentru ca „să aibă o atitudine corectă” este fix corectitudine politică, — o dictatură periculoasă!
      De când trebuiesc acceptate opiniile unora ca fiind cele „corecte”?
      • Like 0
  • Raul check icon
    Alt articol despre copiii "speciali"... ar trebui schimbat titlul acestui site din "Republica" in "loc de preaslavit dizabilitatile".
    • Like 1


Îți recomandăm

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult

Povestile Cristinei autografe

„Pe cerul albastru, într-o casă de nori mare și albă, trăiau șase norișori frați. Cinci dintre ei erau gri, iar unul era roz. Cei gri făceau mereu glume pe seama celui roz, pentru că era altfel. Nu numai că era roz, dar atunci când norișorii făceau ploaie, el nu putea să stoarcă nici măcar o picătură. Oricât de tare se străduia. Și toți norișorii râdeau de el...”

Citește mai mult

Eataly

„Am lucrat mulți ani pentru a alege mici furnizori excelenți din Sicilia, Sardinia, Calabria, din toate regiunile din Italia. Am reușit să conving furnizorii să producă mai mult, dar la același standard de calitate. Și să le scriu și spun povestea, să le creez noi ambalaje și tot programul tehnic pentru a face față birocrației. Acum avem 2.000 de furnizori, foarte, foarte mici”, spune Oscar Farinetti.

Citește mai mult
sound-bars icon