Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Colegul de grădiniță al fiicei mele și lecția de toleranță. „Mami, este minunat, el face eforturi multe să meargă”

Mama mea a fost educatoare într-o Casă de copii. I-a iubit atât de mult, încât aproape 30 de ani le-a fost alături și i-a învățat tot ce știa mai bine pentru că „și ei au dreptul la educație și au dreptul să fie iubiți". 

Poate par cuvinte mari, însă chiar așa a fost. Eu am crescut alături de ei, m-am jucat cu ei, am mâncat alături de ei la masă, am dormit alături de ei, au fost prietenii mei. Eu nu am știut/conștientizat niciodată că X este țigan, că Y are un retard sever sau ușor, că Z are 3 degete sau că V merge șchiop. 

Poate nu mă credeți, dar eu nu îmi mai aduc aminte de astfel de situații, deși erau multe. Mama nu mi-a atras niciodată atenția să nu mă joc cu Y sau Z pentru că ar fi periculoși - pentru mine toți erau copii, ca și mine.

În primul an de grădiniță, am cunoscut un coleg de-al fiicei mele, care avea probleme cu mersul. Este un copil minunat, cu părinți minunați, care merg cu el la kineto și a reușit să facă progrese mari. Pentru că mi-am dat seama că pentru ea va fi ceva diferit, ceva nou i-am explicat că E este un copil exact ca și ea, însă, din cauza unor probleme de sănătate, el merge un pic mai greu. Prin urmare, am rugat-o să aibă un pic de grijă cu el, să nu alerge pe lângă el, să nu îl împingă pentru că el își pierde mai ușor echilibrul. E special prin efortul pe care îl depune de a se deplasa și prin seriozitatea cu care își face exercițiile de recuperare, uneori dureroase. Nu au fost puține dățile în care îmi spunea că X sau Y nu l-au vrut la masă și îmi spunea (parcă să îi mai întăresc o dată convingerile) „mami, E. este minunat, el face eforturi multe să meargă”. Iar eu îi confirmam. Ar trebui să îl cunoasteți. E pasionat de natură și de animale. Nu aveți idee câte informații știe despre toate animalele, este, cum spune și el, un explorator.

Mare mi-a fost mirarea să aflu că una dintre mămici nu a vrut să își lase fetița în ziua aceea la grădiniță pentru că nu vrea să intre în contact cu astfel de copii. Și mai mult m-am întristat în momentul în care am aflat că doamna este psiholog

Anul trecut, în grădinița lui Alice s-a desfășurat un cerc pedagogic și au primit vizita unor copii de la o școală specială. A venit acasă foarte încântată că au avut musafiri, niște copii drăguți cu care s-au jucat, dar foarte tristă că au stat prea puțin. Mare mi-a fost mirarea să aflu că una dintre mămici nu a vrut să își lase fetița în ziua aceea la grădiniță pentru că nu vrea să intre în contact cu astfel de copii. Și mai mult m-am întristat în momentul în care am aflat că doamna este psiholog chiar într-un centru de evaluare a copiilor cu probleme.

Anul acesta au venit în grupă copii din plasament de care nu se interesează nimeni. Au probleme de comportament, sunt violenți, dar asta nu e vina lor. Sunt crescuți fără dragoste, nu știu să își gestioneze emoțiile puternice (între noi fie vorba, la 4 ani și celor din familii le este greu). Am vorbit mult cu educatoarea, cum să reușim să îi integrăm. A încercat să ia legătura cu psihologul de la centru, dar s-a arătat dezinteresată și i-a replicat că e treaba educatoarei să îi educe. Aceasta i-a spus că într-adevăr e treabă ei să îi educe, dar, măcar și pentru o perioadă are nevoie de ajutor pentru că nu s-a confruntat cu astfel de cazuri și își dorește mult să îi integreze în grupă. La ședința cu părinții, nu a venit nimeni din partea lor, deși erau obligați să vină. Și tot la ședința cu părinții, doamna psiholog, despre care vă spuneam mai sus, susținea foarte vocal că ei ar trebui duși în școli speciale. I-am replicat imediat, că trebuie duși, doar dacă în urma evaluării , se constată că nu pot fi integrați în învățământul de masă. Le-am spus tuturor că nu e vina lor că nu au familie și că nu merită marginalizați pentru asta. Au nevoie de ajutorul și înțelegerea noastră. Trăiesc în centre în care nu sunt tratați cu iubire, nu are nimeni răbdare cu ei, nu îi apăra nimeni și supraviețuiește cine poate. Sună dur, trist, dar e foarte adevărat.

Nu vă puteți imagina de câtă iubire sunt capabili acești copii. După ce, într-o zi de concediu, am fost, ca voluntar la grupă și mi i-am făcut prieteni (ne-am jucat, i-am pupat, îmbrățișat și am ascuțit o mulțime de creioane), în fiecare dimineață, când o duc pe Alice, se uită la mine, iar eu îi întreb: Cine îmi dă o îmbrățișare? Și sar în brațele mele, și mă strâng atât de tare, și mă pupă și le lucesc ochii de bucurie.  

Reacția lui Alice este de gelozie și îmi spune: „Mami, prietenii tăi au fost foarte nepoliticoși azi, au scos limba la mine, mai sunt prietenii tăi?" Îi răspund că mai sunt pentru că sunt niște copii minunați și că ei sunt un pic speciali deoarece nu au părinți și pentru asta trebuie să fim și noi înțelegători cu ei. Pe ei nu îi îmbrățișează nimeni când plâng, pe ei nu îi alină nimeni când visează urât noaptea, lor nu le dă nimeni pupicul de noapte bună.

Lasă ochii în jos, îmi da o îmbrățișare și îmi spune: „Bine, mami". 

ARTICOL PUBLICAT PE BLOGUL AUTOAREI

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • cred ca folosim gresit cuvantul, toleranta.
    conform dex:
    A TOLERÁ ~éz tranz. 1) (persoane) A accepta admițând în apropiere și făcând abstracție de neajunsuri; a suporta; a suferi; a răbda. 2) (fapte supărătoare nepermise) A admite în mod conștient și tacit; a suporta; a suferi; a îngădui. [...]

    Acest cuvînt se folosește exclusiv referitor la ceva rău: există ceva sau cineva în apropierea ta care te deranjează, te supără, chiar te enervează, care ar fi mai bine să nu fie, dar dacă n-ai nicio cale cum să scapi de el, te resemnezi și zici: ce să facem, asta este, trebuie să tolerăm cumva și asta că n-avem încotro.
    ori in cazul de fata sunt convins ca este vorba de acceptare si iubire.
    • Like 0
  • Poate exista totusi speranta si in Romania...Citind rubrica de comentarii constat ca nu exista padure fara uscaturi, dar articolul e bun si educativ, despre o lectie care ar trebui totusi sa fie o normalitate in tara asta...
    • Like 2
  • Exemplu demn de urmat! Dacă am fi mai toleranți, multe din "războaiele" între români și români nu ar exista. Și am putea să ne vedem liniștiți de construit în țărișoară...
    • Like 2
  • Da, alt articol despre copii "speciali", "domnule" Raul, care incearca sa educe opinia publica, si pe tine implicit, sa aiba o atitudine corecta fata de cei din jurul nostru. Si nu e vorba doar de cei "speciali", cum ii numesti tu, ci de toate minoritatile in care oamenii sunt impartiti de cei ca tine, care simt nevoia sa categoriseasca tot ce le trece prin fata. Si sa ierarhizeze tot, pentru a-si ascunde carentele educationale, emotionale sau profesionale. Bravo Republica, rolul presei este si acela de a educa opinia publica, nu doar de a critica si improsca cu noroi. Opinia publica se schimba lent, uneori prea lent, suntem satuli de agresivitatea promovata peste tot.
    • Like 1
    • @ cameliaoctavia
      Raul, ca și mulți alții cu nume simplu, fără poză de profil, e doar un postac care se află în treabă pe republica, de obicei ca să critice totul. Nu m-aș mira să fie mai puține persoane cu multiple identități.
      • Like 0
    • @ cameliaoctavia
      Raul, ca și mulți alții cu nume simplu, fără poză de profil, e doar un postac care se află în treabă pe republica, de obicei ca să critice totul. Nu m-aș mira să fie mai puține persoane cu multiple identități.
      • Like 0
    • @ cameliaoctavia
      Fără nicio legătură cu situația descrisă în articol, problema este că „educația” opiniei publice pentru ca „să aibă o atitudine corectă” este fix corectitudine politică, — o dictatură periculoasă!
      De când trebuiesc acceptate opiniile unora ca fiind cele „corecte”?
      • Like 0
  • Raul check icon
    Alt articol despre copiii "speciali"... ar trebui schimbat titlul acestui site din "Republica" in "loc de preaslavit dizabilitatile".
    • Like 2


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult
sound-bars icon