Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Fiul meu are ADHD. „El nu-și dorea decât să-l iubească broasca râioasă, fosta lui învățătoare...”

Am intrat în viața de părinte mai târziu, când fiul nostru avea deja 3 ani și jumătate și un retard datorat nestimulării, așa cum se întâmplă destul de des cu copiii abandonați în grija statului.

Ne-am suflecat mânecile, ne-am deschis inimile și am pornit la drum. Am acumulat mult în primii ani de viață împreună. Cel mai mult ne-am concentrat să ne iubim!

Piticul... l-am dat la început la o grădiniță privată. Din toamnă până în iarnă a mers acolo, dar englezismele ne-au doborât și, la îndemnul logopedului, l-am mutat la grădinița de masă. Acolo au apărut primele semne. Nu stătea „la sarcină”. Am agreat cu educatoarele să-l lase să meargă la lada de jucării atunci când nu se mai poate concentra. Totul a mers strună.

Fiul nostru iubește oamenii. Este foarte sensibil și anxios. Este mereu îngrijorat. Cel mai mult îl îngrijorează că nu este la fel de deștept ca ceilalți copii. Vrea să fie la fel ca ceilalți copii. Să fie cu copiii! Și să se joace!

Aprope trei ani de grădiniță au fost parcurși în zbor. El tot nu stătea „la sarcină”, nu memora poezii. Noi - cu logoped, cu evaluări, cu psihologi, cu psihiatri, cu educație nonformală, dar mai ales cu iubire.

Clasa zero ne-a izbit ca generație de sacrificiu. Ne-am dus la școală pregătiți că e frumos și o să ne jucăm încă un an, pentru că așa spunea pe atunci ministrul Educației. Nu am ales învațătorul! Am mers la școala din spatele blocului pentru că nu am vrut să-l facem navetist.

Învățătoarea era tânără și avea acasă un fiu mai mare cu vreo doi ani decât al nostru. Nu ne-a ajutat cu nimic. Fiul nostru era învățat de acasă să spună ce gândește, să se îndoiască de autoritate, să pună întrebări și să se opună dacă nu e de acord. Ciocnirile au apărut imediat și s-au îndesit. Doamna nu-l stăpânea. Mi se cerea des să vin să stau cu el la ore. Uneori reușeam să fac asta. Am mers la școală la fiecare ședință, de fiecare dată când am fost solicitată, am acceptat consilierea școlară. Nu ne-a folosit la nimic!

Într-o zi, enervat, fiul nostru i-a spus doamnei învățătoare că e o broască râioasă. Copiii au râs și doamna a plâns. L-a dus de mână la directorul școlii și l-a pârât. A doua zi ni s-a cerut să venim la direcțiune. Am mers val-vârtej pregătită să dărâm munții. Broasca râioasă ne-a dărâmat pe noi. Nu avea dreptate, dar avea comitetul de părinți. Treptat, perfid și constant i-a întărâtat pe părinți: „nu am putut să termin X astăzi pentru că ne-am întrerupt din cauza lui....”; „Nu am putut să facem Y astăzi pentru că ne-am întrerupt din cauza lui ....”. Azi așa, mâine așa, clasa fierbea.

Când piticul nostru a stropit cu cerneală, din greșeală, cămașa unui coleg de clasă, care mergea la doctor și nu se mai putea duce mama cu el așa murdar, oala era deja în clocot. Mama a făcut scandal monstru. Petiții la direcțiune. Alți părinți i s-au alăturat. Am fost chemați la mediere. Degeaba ne-am cerut scuze, degeaba am vrut să plătim cămașa sau să cumpărăm alta. Nu, și nu, să ne luăm handicapatul și să plecăm.

Fiul nostru deja urina în pat la somnul de după amiază. Era irascibil constant. Trântea. Copiii cu ADHD nu sunt violenți, doar că nu-și pot gestiona emoțiile puternice, frustrările. Și frustrările lui creșteau.

Am vrut să plecăm din școală. Direcțiunea ne-a propus să nu plecăm din școală, ci să ne mutăm la altă clasă, să nu fie o ruptură traumatică pentru copil. Două săptămâni l-am trimis la clasa nouă și două săptămâni a stat cu ghiozdanul la ușă și nu a vrut să intre. Cerea mereu să meargă la broasca râioasă. El nu-și dorea decât ca broasca râioasă să-l iubească și, pentru că nu știa cum să-i atragă atenția, făcea pozne. Broasca râioasă l-a renegat.

Retardul e semnificativ. Asta il face pe fiul nostru să fie „insuficient”. Cu cât programa școlară cere mai mult de la el, cu atât el devine mai „insuficient”, deci mai frustrat. Frustrarea îl face să aibă izbucniri. Nu lovește oamenii. Aruncă cu ghiozdanul, se târăște pe jos, pleacă din bancă și uneori din clasă. Nu ține pasul cu clasa. Nu citește în ritmul clasei. Procesează mai lent. Prăpastia crește! El deranjează orele din ce în ce mai des.

Copiii nu vor să stea cu el în bancă pentru că-i deranjează, nu se pot concentra. Corect! Frustrarea lui crește. Părinții vorbesc acasă despre el copiilor lor, colegii lui de clasă, că e adoptat, că e de la casa de copii, că e.... Copiii îi spun lui. Frustrarea lui crește.

L-am înscris la dansuri. După două ședințe, ni s-au dat banii înapoi. L-am înscris la un curs de IT. Am primit un email politicos, după evaluarea inițială, în care ni se cereau scuze pentru că nu sunt resurse umane specializate pentru nevoile fiului nostru. L-am înscris la un curs de matematică cerând să fie dus în grupa cu 2 ani mai mică. După câteva ședințe, am primit banii înapoi și scuzele politicoase. Frustrarea lui a crescut exponențial. Pentru că el și-a dorit să fie acolo.

Doar Cercetașii României ne-au primit și ne țin alături de ei de trei ani.

Fiul nostru este acum în clasa a 4-a. În acest ritm și în acest context există riscul ca în clasa a 7-a să se regăsească în situația elevului de la Pitești. Nu, nimic nu apare peste noapte. Se va spune atunci și despre el că a fost mutat de colo-colo, ignorând cu bună știință că i se cere să plece, că e respins. I se vor imputa carențele școlare, ignorând cu bună știință că nu există incluziune sau remediere. Ni se va reproșa nouă, părinții lui, că nu îl ducem la terapie uitând că terapia costă și piața e plină de experți care te jupoaie de viu pentru ora de terapie. Ni se va reproșa că nu-l pastilăm, nu-l facem legumă pentru ca să fie universul liniștit și viața noastră a tuturor liniară.

În loc de concluzii:

Logopedie- 50 lei/ora. Evaluare psihologică la 5 ani - 350 de lei. Evaluare psihologică la 6 ani - 650 de lei. Evaluare psihologică la 8 ani - 650 de lei. Terapie emoțională 100-150 lei/ședința, 250 lei/ședința pentru sesiunile de familie. Terapie ABBA 70 lei/ora. Dacă îți permiți. Când nu-ți mai permiți, nu ai alternative.

Nu te învață nimeni ce drepturi ai. Pe noi ne-a învățat logopedul privat cum să ne facem dosarul și să îl depunem la CMBRAE. Școala nu a scos o vorbă! De abia în clasa I am depus dosarul. CMBRAE trimite la școală profesor itinerat. Unul la X copii. Doar 2 ore/săptămână. În fapt, nu se lucrează niciodată unul la unul cu astfel de copii. Profesorul itinerant nu semnează condica la școala la care se află elevul. Deci, uneori nu ajunge. În clasa I profesorul de sprijin nu a prea ajuns la fiul meu. Nu am avut PIP (programa individual personalizată)! Am petiționat și am primit profesor de sprijin în clasa a II-a, bineînțeles că altul (iar povestește despre copil, iar evaluează-l...). PIP-ul a fost gata după luni bune. În clasa a III-a, am schimbat 2 profesori itineranți pentru că primul a născut. Acum, în clasa a IV-a am primit un alt profesor itinerant. Estimăm că vom avea PIP după sărbătorile de iarnă. Prăpastia e imensă. Nu mai ținem deloc ritmul cu clasa.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • În cel mai rău caz, mergeți la o școală privata sau solicitați învățământ la domiciliu. Ați încercat Strattera sau Concerta ca medicație?
    • Like 0
  • Sunt si scoli unde profesorii sunt Oameni si Dascali. Am gasit acest articol acum cateva luni. Poate este o solutie pentru fiul dvs. Merita sa incercati. http://www.ziare.com/scoala/profesori/miracolul-de-langa-gara-obor-un-loc-sfintit-de-un-om-ce-am-facut-noi-cu-copiii-acestia-interviu-1466306
    Fiica mea se imprietenise cu un coleg de clasa care avea sindromul ADHD. Se intampla prin clasa a III-a . Copilul era istet, dar se plictisea si refuza sa execute ordinele invatatoarei . A folosit aceeasi metoda de invrajbire a copiilor si a parintilor si a reusit sa-l izoleze pe baietel , care era tratat mizerabil de colegi. Fiica-mea ii lua apararea si-l ajuta la lectii. M-am trezit cu un telefon de la invatatoare ,care ma "avertiza" ca fiica mea este intr-un real pericol , pentru ca sta prea mult cu baietelul respectiv . Nu puteam crede ce auzeam . I-am explicat ca problema reala este a ei, a invatatoarei, care nu stie sa gestioneze situatia si sa-si apropie copiii , indiferent de problemele medicale pe care le au. Diacutia s-a inchis , dar comportamentul invatatoarei nu s-a schimbat. Noi am plecat in clasa a V-a din scoala , baietelul a ramas . Va doresc multa putere si rabdare ! Incurajati copilul si nu incetati sa-i spuneti cat este de bun, frumos si destept si cat de mult il iubiti !
    • Like 1
  • Nu este o problemă a societăți românești ,la școala fiicei mele (latina Italy ) există un asemenea caz care a degenerat până în presa națională Italiană ,cum au procedat părinți italieni ? Grotesc de-a dreptul , după ce copilul cu sindromul ADHD a lovit un alt copil la ore ,părinți acelui copil au vrut să-l bată și direcțiune a chemat carabinieri să-l scoată afară din școală (copil de clasa a 4) . Auzisem și citisem de cazul de la Pitești și le-am vorbit părinților în curtea scoli cum a procedat statul român când s-a lovit de un asemenea caz . Școala trebuie sa pună la dispoziție un profesor la toate orele și atunci când nu este posibil să permită părinților sa asiste copilul la ore !Așa ceva nu era permis în sistemul de învățământ italian până acum dar, directorul scoli mi-a urmat sfatul și așteptăm să vedem urmările !
    • Like 0
  • Nu e de mirare...societatea inca nu a evoluat la stadiul la care sa pretuiasca viata ..indiferent de cum se manifesta ea...Modul in care abordeaza o astfel de ``problema``...ii pune in lumina problemele ei...Vad cum unii cauta luminare pe la manastiri ...trecand in mare fuga pe la vreo zece pe zii...Kitschuri gasesti si pe pe acolo cu nemiluita...Bunul simt si adevarata masura a lucrurilor ...le gasesti in dragoste si compasiune...
    • Like 0
  • Trăim în România. Și asta ne f*te tot timpul.
    • Like 0
  • revoltător cum nu sunt integrați în societate!
    • Like 0
  • Rezultă cu claritate că nu există în România nici structura necesară intergrării acestor copii și nici personal minimum calificat în rândul cadrelor didactice.
    Nici la nivel de societate, grație inculturii în domeniu și a unei evidente lipse de compasiune nu stăm mai bine!!!
    • Like 0
  • Este o realitate faptul ca sistemul școlar oferă foarte puțin sprijin pentru o gestionare sănătoasă a relațiilor și interactiunilor în interiorul sau (profesorii nu sunt pregătiți sa gestioneze un spectru larg de comportamente - nu mai vorbim de crize de furie, foarte normale pentru orice fel de copil pana la vârsta de 7-8 ani, clasele au un număr prea mare de elevi și este fizic greu, dacă nu imposibil, sa le acorzi atenția necesara tuturor, pentru a putea realmente sa îti creezi o relație cu ei, sa nu fie pt elevi ca și cum ar urmări un film cu profesoul și, nu în ultimul rand, sistemul nu oferă sprijin prin formalizarea poziției de profesor asistent, de exemplu). Și lucrurile nu se opresc doar în școală, noi toți ne confruntăm in societate cu un spectru larg de situații ce ne pun la încercare gestionoarea propriilor frustrări și ne fac sa ne intrebam cum ar fi mai bine.
    Așadar, cred ca directiile de acțiune sunt 2 intr-un caz ca cel prezentat de doamna Necşulescu: intenția de a schimba ceva în sistem - și aici e necesar ca persoana în cauza sa decidă acel ceva care îi îmbunătății calitatea vieții și sa facă tot ce poate pentru a îl solocita și obține. Al doilea lucru de făcut este grija pentru propria persoana și familie, mai exact cum poate contribui familia în al ajuta pe copil sa fie independent și sa se canasta pe sine (exact așa cum descrie doamna ca a facut) și de asemenea sa accepte realitatea din jurul lui (faptul ca nu toți îl înțeleg sau îl iubesc, de exemplu) - și aceasta poate fi o sugestie de îmbunătățire.
    Exista un lucru pe care l-am observat în articol: înșiruirea de terapii si evaluări pentru copii cu costurile aferente cu mențiunea ca nu au avut niciun rezultat. As vrea sa fac aici mențiunea ca aceste costuri sunt rezultatul faptului ca aceasta meserie este reglementată strict, iar costurile pentru pregătire sunt destul de mari. Cu toate acestea, exista soluții mai accesibile pentru cei interesați, iar soluția efucienta nu este necesar sa fie un renumit profesor. Însă dacă 5 sau 6 ani de evaluari și terapie nu au dat rezultat, este un semn serios de întrebare. Din experienta mea, bazata pe munca intr-o scoala si formarea in psihoterapie, terapia personala a unui copil mai mic de 12 ani este mult mai putin eficienta fata de terapia familiei, a mamei mai ales, ea fiid cea ce poate face o schimbare substanțială în bine in viata copilului, chiar si in caz de trauma. Recomandarea pe care o pot face este ca familia, și nu copilul, sa urmeze o terapie care sa o sustina și în care sa poată găsi resurse sa își susțină mai bine copilul. altfel, toată energia aceasta adunata din frustrare, supărare și respingere repetata va rămâne doar atat: o energie irosită în furie împotriva unor contexte prea mari pentru a fi schimbate și a unor oameni prea nepregătiți pentru a face ceva.
    • Like 0
  • Beppe Grillo are o expresie celebra cu privire la acest sindrom al hiperactivitatii : "Cazzo, nu stiam ca am in casa patru psihopati!" Mie mi se pare ca uneori incercam prea mult sa standardizam comportamentul uman. In fond, copil cuminte si baba frumoasa nu s-au vazut de cand lumea. Pana si Tina Turner e... tunata...
    • Like 2
    • @ Viorel Dumitrache
      Chiar atat de simplu faceti niste asocieri?
      • Like 0
    • @ Luminita Ciocazan
      Pai nu e o asociere, ci o vorba veche romaneasca. Adica din intelepciunea poporului roman, cea de vreo cateva mii de ani. Ca o intreaga pleiada de psiho...psihiatri, interesati sa-si exerseze talentele si medicamentele pe subiecti umani, vor sa ne transforme toti copii in bolnavi, inventand tot felul de sindroame cu nume incomprehensibile, asta e altceva. Unde incepe si unde se termina sindromul asta? A trasat cineva o linie precisa , descrisa de o ecuatie? Cand un copil este pur si simplu energic si cand este supra - energic? Cand copacul in care se catara depaseste 5 sau 10 metri inaltime? Cand vorbeste incontinuu 1 ora sau 8 ore? cand tipa 1 minut sau 3 minute? Cand alearga numai toata dimineata ori cand pica frant seara, sau nu poate sa adoarma de oboseala? Vedeti dvs, aici pare sa fie o problema, atunci cand vrem sa absolutizam niste date stiintifice privind comportamentul care, prin forta lucrurilor, sunt...relative O logica ce scapa unora.
      • Like 3
    • @ Luminita Ciocazan
      Pai nu e o asociere, ci o vorba veche romaneasca. Adica din intelepciunea poporului roman, cea de vreo cateva mii de ani. Ca o intreaga pleiada de psiho...psihiatri, interesati sa-si exerseze talentele si medicamentele pe subiecti umani, vor sa ne transforme toti copii in bolnavi, inventand tot felul de sindroame cu nume incomprehensibile, asta e altceva. Unde incepe si unde se termina sindromul asta? A trasat cineva o linie precisa , descrisa de o ecuatie? Cand un copil este pur si simplu energic si cand este supra - energic? Cand copacul in care se catara depaseste 5 sau 10 metri inaltime? Cand vorbeste incontinuu 1 ora sau 8 ore? cand tipa 1 minut sau 3 minute? Cand alearga numai toata dimineata ori cand pica frant seara, sau nu poate sa adoarma de oboseala? Vedeti dvs, aici pare sa fie o problema, atunci cand vrem sa absolutizam niste date stiintifice privind comportamentul care, prin forta lucrurilor, sunt...relative O logica ce scapa unora.
      • Like 0
    • @ Viorel Dumitrache
      Poporul roman nu exista de cateva mii de ani, intelepciunea lui nici atat, nu se putea! Eu cred ca totusi nu ati inteles ceea ce am vrut sa exprim, se poate, totusi, sa nu fii reusit eu sa exprim ceea ce gandeam...
      • Like 1
    • @ Viorel Dumitrache
      Nicio problemă nu se rezolvă dacă te prefaci că ea nu există!
      • Like 1
    • @ aurora oncescu
      check icon
      Și dacă o exagerezi, se rezolvă?
      • Like 0
    • @
      Uneori, da!
      • Like 0
    • @ aurora oncescu
      check icon
      Vom câștiga toți cu adevărat în momentul în care vom înțelege că problema nu este una de natură sentimentală, ci pur economică: cineva a avut de ales între a direcționa banii NOȘTRI către programe care să ajute anumiți cetățeni cu probleme sau ... însă acel cineva, sub acoperirea numărului mic de persoane (procentual) care necesită un anumit tip de sprijin și îngrijire, a ales să dea banii acolo de unde i se întorc cu un oarecare profit politic, economic sau ambele.
      Așadar, toate lamentațiile sunt inutile, tot părul smuls din cap, la fel: soluția este revoluționarea sistemului administrației și educației din România - în acest sens trebuie lucrat intens - plângerile acestea „duioase” nu au și nici nu vor avea vreodată efect, pentru că nu identifică adevărata problemă ci popularizează o literatură din categoria Cuore!
      Pe mine personal mă impresionează, dar literatura poate doar să mă facă să lăcrimez: spuneți care este rădăcina răului, spuneți cine este vinovatul (nu statul, este mult prea ambiguu!) și haideți să ieșim pe stradă să sprijinim drepturile acestor cetățeni pe care-i vrem egalii noștri!
      Regret dacă nu m-am făcut înțeles de prima dată în privința exagerărilor de un anumit fel!
      • Like 0
    • @
      E mai complicat de atît. Cel mai ușor e să construiești „teorii conspiraționiste” și să te revoltezi online cu ele agățate în piept ca vreun veteran.
      • Like 0
  • Madi Madi check icon
    De cele mai multe ori agresivitatea copiilor cu ADHD este dobandita, nu este un simptom al afectiunii in sine. Insa acesti copii invata altfel, acesti copii nu stau in banca si asculta ce le spune profesorul. Acesti copii viseaza, acesti copii au nevoie sa se ridice, acesti copii au nevoie sa isi miste mainile, picioarele. Dar nu li se permite si sunt etichetati, sunt apostrofati zilnic, iar frustrarea lor creste si se transforma in furie si au crize, si poate lovesc alti copii sau pleaca din clasa sau tipa si isi arunca lucrurile.
    Pe de alta parte daca li se creeaza un mediu propice modului lor de invatare, daca sunt intampinati cu intelegere chiar de la inceputul intrarii lor in scoala, daca li se permite anumite lucruri (de exemplu sa se ridice in timpul orei, sa aiba o jucarie cu care sa isi tina mainile ocupate, bancuta speciala unde sa isi poata misca picioarele, metode discrete si blande de atragere a atentiei, invatare remediala, etc) atunci parcursul lor in scoala poate fi unul complet diferit. Si poate nu vor deveni agresivi, poate se vor simti acceptati, integrati.
    Ceea ce auzim sunt extremele...cand deja este foarte tarziu, poate prea tarziu, cand frustrarile si lacunele sunt deja prea mari.
    Dar cadrele didactice si antrenorul de dansuri, si profesorul de IT si ... nu isi cunosc menirea de dascal. Din punctul meu de vedere un profesor de orice fel are datoria sa transmita cat mai multe informatii unui copil cu orice mijloace posibile si un astfel de copil ar trebui sa fie o provocare pentru el, o provocare pe care sa o accepte. Mi-as dori sa vad profesorul care sa zica: "A fost foarte greu cu el, am incercat X si nu a mers, am incercat Y si nu a mers, am citit, m-am documentat si uite avem in sfarsit progres!". Progresul depinde foarte mult de asteptari, pentru un copil special un progres cat de mic inseamna enorm, este un pas mare in fata, de ce profesorul de dans (sau...) trebuie sa puna acelasi sablon pe toti? Deoarece vrea el performanta, sa isi hraneasca egoul propriu? sau vrea sa aiba o slujba usoara? Imi este greu sa inteleg.

    Am citit o intamplare reala cu un profesor de pian. Avea un copil talentat, dar cu ADHD. Nu a reusit sa il determine sa lucreze folosind metodele clasice, pur si simplu nu mergea. Erau sedinte in care nu facea absolut nimic, erau sedinte in care profesorul se maimutarea, incerca sa ii atraga cumva atentia. Un an mai tarziu a reusit sa invete doar 3,4 note. 5 ani mai tarziu citea perfect o partitura. Profesorul respectiv povestea ca acel elev a fost cea mai mare provocare si in acelasi timp i-a adus cele mai mari satisfactii. Desi el era profesor de pian, un an de zile a facut pe clovnul, dar a meritat. Veti zice ca intr-o clasa nu se poate asa ceva, eu zic ca ba da, se poate, poate nu la acelasi nivel, dar se pot face multe, dar trebuie vointa, pregatire si intelegere.

    Pana la urma care este scopul, sa dovedim ca acel copil este "insuficient" sau sa incercam tot ce putem sa il recuperam si sa reuseasca sa fie un adult responsabil?

    Si nu in ultimul rand ADHD-ul nu este o dizabilitate, nu ii mai trimiteti in scolile speciale. Sunt copii care de cele mai multe ori au o inteligenta peste medie insa modul lor de invatare nu este tipic, nu corespunde sablonului care este folosit azi in scoli. Nu sunt agresivi, devin agresivi deoarece nu sunt acceptati si pot deveni niste adulti foarte responsabili.
    • Like 3
    • @ Madi
      Aveti drepate doamna nu trebuie trimisi la scoli special. Trebuie intelesi si ajutati sa se integreze in scoala si apoi in societate.Si aveti dreptate, deficitul de atentie porneste din inteligenta daca nu sunt stimulate se plictisesc Eu traiesc in Anglia de zece ani, am doi copii la scoala, aici sunt impartiti pe grupe, du[pa abilitati iar daca sunt copii dificili si sunt diagnosticati cu ceva usor se angajeaza o persoana care sta doar de acel copil.Persoana respective are training pentru a intelege si ajuta acel copil sa se integreze, nu sa l izoleze.La scoala unde invata copiii mei a fost un baiat chiar cu autism, am incercat dar pana la urma parintii au decis sa l retraga . A fost decizia lor, nu a scolii
      • Like 2


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult