Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Condamnat la 10 ani cu executare, Dan Voiculescu iese din închisoare după aproape 3 ani

Dan Voiculescu

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis marţi că Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul ICA, poate fi eliberat condiţionat, potrivit News.ro. 

Dan Voiculescu este internat sub pază la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, iar surse medicale au declarat pentru News.ro că este posibil ca el să fie externat în cursul acestei zile.

Tribunalul Bucureşti a judecat în urmă cu o săptămână solicitarea lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată, avocatul acestuia susţinând că omul de afaceri nu a plătit prejudiciul deoarece are averea sechestrată, iar ANAF nu a vândut niciun imobil pentru a recupera paguba.

La şedinţa de judecată din 8 iunie, avocatul lui Dan Voiculescu a susţinut, la Judecătoria Sector 5, că acesta a arătat „stăruinţă în muncă" în penitenciar şi că omul de afaceri „nu trebuie îndreptat, pentru că are o educaţie solidă", în timp ce procurorul DNA a spus că Voiculescu a avut doar 57 de zile câştigate prin muncă, restul de peste 300 de zile fiind câştigate prin elaborarea de lucrări ştiinţifice pentru care nu există nicio dovadă că au fost redactate în penitenciar.

În timpul procesului, procurorul DNA a arătat că Dan Voiculescu nu a dat dovezi temeinice de îndreptare după ce a fost condamnat.

„Condamnatul nu îndeplineşte condiţiile pentru liberarea condiţionată. A câştigat 57 de zile din muncă şi 330 de zile din elaborarea de lucrări ştiinţifice. Este o disportie vădită între ele. Comportamentul acestuia rezultă şi din concluziile comisiei din penitenciar, care a arătat că nu îndeplineşte condiţiile şi că scopul pedepsei nu a fost atins”, a arătat procurorul DNA. 

Dan Voiculescu a executat 2 ani și 11 luni din pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare în care au fost condamnați și fostul director al ICA Gheorghe Mencinicopschi, fostul director al ADS Corneliu Popa și fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş. Prejudiciul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro, instanţa dispunând, prin decizia definitivă din august 2014, confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco.

Până în august anul trecut ANAF anunțase că a recuperat circa 7% din prejudiciul de 60 de milioane de euro. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Justiția româneasca a fost și rămâne un MIT. Sincer, m-aș fi mirat dacă nu l-ar fi eliberat condiționat pe Voiculescu... atâția corupți cunoscuți (politicieni sau ba) au scăpat basma curată ori cu pedepse de râsul curcilor, ar fi fost culmea ca tocmai motanul Felix să rămână la 'răcoare'... sunt convinsă că s-a și îndreptat, iar 'capodopera științifică' pe care pretinde că a zămislit-o în timpul prea scurtului sejur atestă o etică ireproșabilă !... Este eterna poveste cu mâna care o spală pe cealaltă, justiția în cârdășie cu politica & lumea interlopă - o mafie omniprezentă și omnipotentă... dacă nici măcar infracțiuni 'televizate' ca Mineriadele nu au constituit motiv suficient pentru a-l închide pe Miron Cozma pentru mai mult de 6 ani, deşi fusese condamnat la 18 (pentru '91) & 10 ani (pentru '99)... la ce ne putem aștepta când este vorba de mafioți profesioniști pile ?...
    • Like 4
  • S-a pornit postacul de serviciu! Mamă, ce le bagă! Să-i fi promis Elena ceva motivant?
    • Like 4
  • Daca mai credea cineva in justitia noastra ,eu unul nu prea mai cred.Nu cred ca exista specimen uman, in lupta anticoruptie, mai mare decat acest Voiculescu Dan.
    Sa vedeti de acum stiri la latrinele 1,2,3 si daca se supara infractorul mai face vreo 7-8 latrine publice pentru a spala creierul romanasilor cu educatie precara .
    Nu s-a recuperat nimic din prejudiciul facut de zeci de milioane de euro,a scris 300 de cartii poetul acesta de doi lei si a facut 758 de cereri de eliberare...
    De azi incolo ROMANICA va fi si mai puternica...marea lupta anticoruptie se va indrepta impotriva celor care nu vor sa fure cu ei(sau mai bine zis " Sclavagismul in epoca Hotilor Legali"-noi muncim, ei fura)...RUSINE JUSTITIEI ...
    • Like 5
    • @ Laurentiu-Marian Negreţ
      Cum adică nu s-a recuperat prejudiciul? ICA a fost privatizată având perderi, o gaură neagră a economiei, şi a fost predată statului pe profit + terenurile şi clădirile de la dat privatizării. A...au mai fost confiscate nişte bunuri şi nişte milioane de lei de la familia Voiculescu.
      Prejudiciul de 60 de milioane de euro? Ăla stabilit de experţii DNA-ului care, în cazul Flota, au stabilit prejudiciu ZERO? O butaforie...
      De la Cocoş cât s-a recuperat? Şi câtă puşcărie are de făcut?
      • Like 0
    • @ Constantin
      Daca sunt sechestrate nu inseamna ca s-a recuperat ceva si apoi o sa urmeze un nou proces prin care Voiculescu o sa arate ca nu a fost nici un prejudiciu, chipurile si ortacii lui in ale praduielii il vor scoate basma curata.Pina atunci DNA o sa fie dizolvata sau comasata, sub piciorul vreunui penal,investit in functie de un alt penal.
      • Like 6
    • @ Constantin
      Bre Tov Costel tu te pricepi la toate in general și la nimic in special . Da tu ești unul din aia la care s-a referit Laurențiu , adică ăla care crede și nu cercetează nimic din ce zice antena . Tovarășe aici majoritatea au făcut o școala ( și nu ma refer la aia a vieții ) așa ca nu/ți mai pierde timpul pe aici ca nu o sa reusesti sa convertești pe nimeni la bolșevism din asta teleormănean .
      • Like 7
  • Inca o dovada evidenta a ''perversitatii actului de justitie'' atat pe latura penala cat si pe latura civila avand in vedere ca nu s-a recuperat prejudiciul imens ... Justitia a fost penibila atunci cand la condamnat, dosarul fiind considerat de unii politic, sau acum cand l-a eliberat fara a recupera prejudiciul? Sau poate este penibila in ambele situatii? Si in cazul meu am avut parte de aceasta perversitate a actului de justitie in care magistratii mi-au distrus viata timp de 20 de ani mai rau decat accidentul in urma caruia am ramas infirma, paradoxal, facandu-mi ''dreptate'' in nulele legii! Sustin afirmatia cu articole ca 'S-a facut de ras ca procurer, dar a fost promovat sef la DNA'' (RL),
    • Like 0
  • Nu ştiu cum a făcut Dan Voiculescu averea şi, în concluzie, nu pot fi avocatul său.
    Dar, referitor la Dosarul ICA în care a fost condamnat lucrurile stau cam aşa: A fost condamnat la 10 de închisoare pentru privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare fără să existe probe directe. Procurorii au vorbit despre o posibilă comunicare telepatică...şi nu ne aflăm în Evul Mediu...
    La momentul privatizării, ICA era pe pierderi iar Dan Voiculescu a lăsat-o pe profit...Statul român, după proces, a intrat în posesia ICA (pe profit) , precum şi a terenurilor şi construcţiilor existente la data privatizării. Şi, cu toate astea, Dan Voiculescu a fost amendat cu 60 de milioane de euro, conform sentinţei. 60 de milioane de euro amendă, nu prejudiciu...aşa cum greşit susţin unii.
    Spuneţi-mi şi mie o altă sentinţă asemănătoare.
    Deci, ne aflăm în situaţia în care statul a recuperat tot (chiar pe profit) iar cel condamnat a primit şi o amendă de 60 milioane de euro...

    Având în vedere acestă sentinţă unică în istoria dreptului românesc, am dreptul să mă întreb dacă Băsescu a avut dreptate atunci când a recunoscut faptul că judecătorul de caz Mustaţă a fost arestat pentru a fi numită Camelia Bogdan, o judecătoare din câmpul tactic?

    În analele dreptului românesc nu există o asemenea sentinţă. Să confişti tot ceea ce s-a furat, să dai o amendă de 60 de milioane de euro şi 10 de închisoare nu s-a mai întâmplat niciodată.

    De exemplu: Cât a furat Cocoş? Cât s-a recuperat? Câtă închisoare a primit? Despre ce vorbim?
    • Like 0
    • @ Constantin
      miti check icon
      Amenda de 60 mil euro ???? ANENDA??? Nu exista asa ceva.. corporatiile cu cifre de afaceri de sute de mil, zeci de miliarde primesc penalitati de asemenea ordin..nu persoanele fizice..aici e vorba fix de prejudiciu..mai informeaza te si din alta parte decat de la antena 3..isi bat astia joc de voi de atata amar de vreme si voi tot nu va prindeti
      • Like 5
    • @ miti
      Cum să vorbeşti despre un prejudiciu de 60 de milioane de euro, dacă tot ceea ce s-a privitazat a fost restituit statului. Mai mult, Institutul era pe pierderi la momentul privatizării şi a fost restituit pe profit. Terenurile şi clădirile erau la locul lor... Care prejudiciu? Vorbim de ţara în care sectoare întregi de industrie au fost privatizate şi duse la fier vechi , fără ca nimeni să plătească ceva. Iar pe terenurile rămase libere s-au construit mall-uri... Dan Voiculescu a dat înapoi tot. Pentru raderea unor intreprinderi şi ducerea lor la fier vechi a fost cineva condamnat în ţara asta?
      • Like 0
    • @ Constantin
      miti check icon
      Daca cineva iti ia fraudulos casa..in momentul ala valoreaza x euro.. scoate bani din ea 10 ani...este prins..casa iti este restituita..valoreaza x+1 acum...nu este infractiune??nu exista prejudiciu?????
      • Like 3
    • @ miti
      În primul rând, ICA era pe pierderi la momentul privatizării. O gaură neagră a economiei româneşti...
      În al doile rând, nu au existat probe pentru a justifica acuzaţiile. Este singurul proces din istorie în care s-a invocat telepatia...
      În al treilea rând, suma de 60 de milioane a fost stabilită de experţii DNA, nu de experţi independenţi, aşa cum este legal şi corect. Sunt aceeaşi experţi care au stabilit prejudiciu ZERO în Dosarul Flota.
      În al patrulea rând, un eventual prejudiciu al statului era normal să se stabilească adunând profitul însuşit de Dan Voiculescu + dobânzile legale.
      În al cincilea rând, nici o altă privatizare nu a beneficiat de o asemenea sentinţă. Există un oraş din România din care să nu se fi ras o intreprindere fără ca cineva să plătească?
      • Like 0
    • @ Constantin
      miti check icon
      Sunt numai si numai tampenii debitate de slugile dlui profesor..apropo..aia sunt independenti cand comenteaza cazul asta?
      • Like 2
    • @ miti
      Cei de la Antena 3 nu pot fi independenenţi în cazul Dan Voiculescu. Este evident. Dar nici ceilalţi nu au argumente convingătoare. Dacă până şi Alina Mungiu a recunoscut faptul că a fost nevoie de un procuror corupt pentru ca Dan Voiculescu să fie condamnat... ce să mai spunem? Iar acum câteva luni a fost exclusă din magistratură şi Camelia Bogdan. Judecătoarea... Exact pentru Dosarul Voiculescu... şi nu putem suspecta CSM-ul de simpatii faţă de A3.
      Deci, procurorul şi judecătorul din Dosarul Voiculescu nu mai sunt magistraţi. Nu-ţi miroase a câmp tactic? Voiculescu la puşcărie, pofta lui Băsescu.
      • Like 0
    • @ miti
      Ţi-am spus mai sus cum trebuia calculat prejudiciul, nu ai nimic de comentat? Dacă nu, explică-mi tu cum au fost stabilite cele 60 de milioane de euro prejudiciu.
      • Like 0
    • @ Constantin
      miti check icon
      Ce sa ti mai explic cand tu iei apararea unui securist dovedit, infractor dovedit..si il aperi cu argumentul ca n a furat chiar atat??? ce sa ti mai explic???? daca tu ai 100 lei in portofel...vine unul si ti i ia..este prins..este vinovat sau nu de furt..in functie de cati bani au mai ramas in portofel???.e FURT indiferent ca e prins cu 100 lei sau cu 0
      • Like 2
    • @ miti
      Păi tocmai despre prejudiciu este vorba: nu este dovedit. Iar despre Câmpul tactic au vorbit generalul SRI Dumbravă şi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu. Cum să nu ţin cont de afirmaţiile unor oameni care erau în centrul evenimentelor? N-am cum...
      Infractor dovedit prin invocarea telepatiei? Serios?
      • Like 0
    • @ miti
      Înţeleg faptul că-l urăşti pe Dan Voiculescu...Te înţeleg, pentru că şi eu urăsc nişte personaje din politica noastră (Băsescu, de exemplu), dar nişte argumente minime trebuie să ai.
      • Like 0
    • @ Constantin
      miti check icon
      P.s iar aici e prejudiciu..voiculescu a cumparat cu un pret infim active ale statului..aici intervine prejudiciul..Cladirile erau tot acolo dar ii apartineau lui Voiculescu, desteptule!!!!!!!!!de abia dupa ce s a stabilit prejudiciul..statul le a putut revendica...ca sa recupereze prejudiciul..ai priceput acum??????
      • Like 1
    • @ miti
      Păi Voiculescu nu a făcut nimic cu clădirile sau terenul.... Clădirile erau nişte dărăpănături iar pe teren nu se putea construi nimic. Deci, nu a avut beneficii. Le-a luat, le-a dat.... Nici statul nu face nimic cu ele deşi le-a preluat de multă vreme. De ce? Pentru că nu valorează o pară degerată. A, dacă îşi construia acolo un mausoleu şi avea beneficii, da, aveam un câştig ilicit. El nu a câştigat nimic de pe urma lor. E greu de priceput?
      • Like 0
    • @ Constantin
      miti check icon
      Ti am dat toate argumentele..dar tu nu esti capabil sa le pricepi..antena 3 manipuleaza primitiv prezentand faptele intr o alta ordine cronologica decat s au intamplat in realitate..daca ai un minim de inteligenta si deschidere la minte..ia faptele dintr o sursa neutra..scrie le pe o foaie in ordinea in care s au intamplat si o sa vezi foarte clar prejudiciul
      • Like 1
    • @ miti
      Explică-l tu, deşteptule! Eu observ că nu eşti în stare.
      • Like 0
    • @ Constantin
      miti check icon
      De aia le a luat..de darapanaturi ce erau??? tu cand ti ai cumparat ultima oara carne stricata..fara valoare??
      • Like 2
    • @ Constantin
      miti check icon
      Ti am explicat deja..tu nu ai minime cunostinte de economie ca sa pricepi ce inseamna valoarea unui activ..cum se evalueaza..tu nu pricepi ca activele preluate de el..darapanate sau nu..erau mult subevaluate???
      • Like 2
    • @ miti
      Să presupunem că activele erau subevaluate, cum i-au adus profit lui Dan Voiculescu? În ce a constat profitul?
      • Like 0
    • @ Constantin
      Gravity check icon
      Spre rușinea mea, n-am studiat întregul dosar (ICA) și nici n-am fost prezent la toate ședințele de judecată, se mai întâmplă. Deci, nu pot emite păreri avizate. Pe Google, "dosarul telepatia" mă trimite la următoarele surse: antena 3, Jurnalul National, DCNews, radu-tudor.ro etc. Dar iată ce scrie HotNews.ro: "De notat ca Antena 3 titra pe burtiera, imediat dupa anuntarea sentintei: "Voiculescu, condamnat pentru telepatie". 
      In realitate, insa, rechizitoriul procurorilor enumera 9 motive pentru care Voiculescu si alti doi inculpati din dosarul ICA s-ar face vinovati de faptele care li se imputa."
      Și iată AL NOUĂLEA motiv prezentat de procurori: "punctul (9)-analiza întregului mecanism de NEPUBLICARE A ANUNȚULUI privind intentia de privatizare in Monitorul Oficial, partea a IV-a , sau de publicare a anuntului de privatizare intr-un ziar  obscur si cu tiraj de buzunar releva, de asemenea, faptul ca invinuitul si-a folosit influenta politica pentru a controla prin interpusi intregul proces de privatizare a societatii in conditii care sa-i faciliteze achizitia pachetului de actiuni la un pret derizoriu - o VERSIUNE CONTRARA ÎNSEMNÂND sa admitem ca toti cei implicati si-au incalcat atributiile de serviciu sau au actionat in interesul SC Grivco SA Bucuresti din considerente telepatice ori din necunoastere sau prostie ". Deci, EXCLUS!
      Însă despre ce vorbim? Punctul (9)?! Despre nepublicarea acelui anunț?!
      Fii serios!
      • Like 2
    • @ Constantin
      Gravity check icon
      Judecătoarea lui Borcea ia mită 200 000€, la o instanță inferioară, iar Camelia Bogdan o excursie prăpădită la munte, unde mai și muncește? Și asta în cel mai răsunător dosar de coruptie. Tu chiar crezi așa ceva?! Decizia de excludere din magistratură nu are nimic de-a face cu procesul ICA.
      • Like 4
    • @ Gravity
      Anunţul de privatizare a fost publicat într-un ziar obscur. Corect. Dar nu a fost încălcată legea. Era legal să publici într-un ziar. Cine stabileşte că este obscur sau nu? Şi chiar dacă este obscur nu are relevanţă. Multe privatizări în care nu a fost condamnat nimeni au fost anunţate în ziare (obscure).

      Voi trebuie să înţelegeţi că o condamnare sau un prejudiciu nu se stabilesc pe presupuneri, ci pe PROBE. A publicat anunţul într-un ziar obscur. Şi? Care lege a fost încălcată? Dar revin la întrebarea de la care a pornit această discuţie: Cum a fost stabilit prejudiciul de 60 de milioane? În acelaşi fel în care a fost stabilit prejudiciul ZERO în Dosarul Flota? Vă satisface acest stat de drept?
      • Like 0
    • @ Gravity
      Camelia Bogdan a încălcat legea. Nu avea voie să fie angajata uneia dintre părţi. Nu contează suma. Faptul că un judecător se vinde pe un preţ mic nu înseamnă că este mai puţin vinovat. Aşa s-a autoevaluat...
      • Like 0
    • @ Constantin
      miti check icon
      E ultimul raspuns..profitul il reprezenta diferenta dintre valoarea reala a activelor si valoarea subevaluata la care le a preluat voiculescu de la stat..tu daca vei reusi sa cumperi un apartament de 2 camere cu 5000 de euro in lic de 60000..nu ti se pare ca ai produs un orejudiciu si ai deja un profit?
      • Like 3
    • @ miti
      Intrăm în altă discuţie. Cine a făcut evaluarea activelor înainte de privatizare? Voiculescu? Nu, dânsul era cumpărător. Evaluarea a fost făcută de o comisie ICA. S-a stabilit o legătură între evaluatori şi Dan Voiculescu? Nu. Dar a fost invocată telepatia.
      • Like 0
    • @ Constantin
      Gravity check icon
      Nimic mai fals. Acuzația nu are legătură cu vreun dosar. Așadar nu a fost exclusă din lipsa de imparțialitate, ci pentru că ar fi ținut traininguri fără ca legislația noastră să permită aceasta unui magistrat.
      • Like 4
    • @ Constantin
      Gravity check icon
      O întrebare: tu ai studiat întreg dosarul (ICA)? Vreau sa știu de la ce baza pornim discutia.
      • Like 2
    • @ Gravity
      miti check icon
      a studiat antena 3..astea sunt singurele informatii pe care le are..in mintea lui, are impresia ca un golan securist care si a facut averea prin golanii, dintr o data s a apucat de afaceri corecte..Golanii fac golanii, Constantine..atat..altceva nu stiu..nu pticepi??
      • Like 4
    • @ Constantin
      Tovarase ce bucurie pe capul matale , acum ai încă un model in viața , (după tovarășul Liviu ) pe care sa-i lingi in dos , așa ca un tovarăș adevărat . Da comunistul la comunist trage , mai ai puțin și ne spui ca felix era fecioara Maria și nu un turnător împuțit . Dormi liniști ca pozele cu tovarăși Dragnea și Felux pe care le ai deasupra patului veghează pt tine .
      • Like 2
    • @ Constantin
      Gravity check icon
      "Dar a fost invocată telepatia."
      Citești dar nu înțelegi! E plina tara de analfabeți funcționali...
      A fost invocată ca o situație absurdă!
      • Like 3
    • @ Gravity
      Eu citesc şi înţeleg, dar tu te cam grăbeşti să tragi concluzii false...
      EVIDENT că telepatia a fost invocată ca o situaţie absurdă...dar ce spune acest fapt despre caz? CĂ NU ERAU PROBE. Chiar nu înţeleg de ce îţi ia atât de mult timp să pricepi.
      Procurorii nu au putut stabili/proba o legătură între Dan Voiculescu şi cei care au organizat licitaţia, dar au concluzionat că nu se poate să nu fi existat o legătură între ei... Iar judecătoarea Camelia Bogdan nici nu a avut nevoie de probe, ea era acolo pentru a condamna, nu pentru a judeca. O spune Băsescu...şi povesteşte nişte fapte care s-au petrecut în biroul lui.

      Uite cum funcţionează o justiţie adevărată.
      În SUA, toată lumea ştia că Al Capone este un criminal dar nu erau probe. În final, a fost condamnat pentru evaziune fiscală, pentru că doar asta au putut proba procurorii.
      O acuzaţie adusă unui om, oricărui om, trebuie probată.

      Cu privire la excluderea din magistratură a Cameliei Bogdan, lucrurile stau aşa: în timpul procesului ICA a ţinut nişte cursuri, fiind plătită de Ministerul Agriculturii iar Ministerul era parte vătămată în proces...
      Judecătorii pot ţine diverse cursuri, de unde ai scos că nu?, dar fără să fie plătiţi de cei pe care îi judecă.
      Camelia Bogdan a fost plătită de o parte din proces.
      • Like 0
    • @ Constantin
      Gravity check icon
      Judecătorii pot ţine diverse cursuri, corect, dar nu și în afara Institutului National al Magistraturii (INM) sau învățământului universitar.
      În rest, n-am timp pentru sofismele tale. Există o mica/mare diferența între "mecanismul de nepublicare a unui anunț" și "organizarea licitației in ansamblu".
      • Like 2
  • Ei, încet - încet justiția a intrat în zodia PSD-ul. Mazăre ușor suspendat pentru zeci de milioane pagubă, Cherecheș - prins cu banii de mită în mana-înapoi pe funcție, Curtea Constituțională dă într-o veselie accept-uri și like-uri la cererile de prietenie venite de la clienții DNA iar Voiculescu, săracu' e bolnav și falit. Cei drept, în zodia asta s-a simțit dânsa întotdeauna cel mai bine.
    • Like 3
  • Gy check icon
    Pana e PSD-ul la putere vor iesi toti. Cine n-a furat ramane sa munceasca pentru ei. Asa ne trebuie daca ii lasam.
    • Like 4
  • Gy check icon
    Si mie mi-au luat comunistii vreo 50 de ani din viata.
    • Like 4
  • free granpa! :-)
    • Like 0
  • Banuiesc ca-i mai bine sa fii bogat, chiar daca te uraste o tara intreaga. Fraierii se nasc non-stop, ar fi pacat sa nu profite nimeni de ei.
    • Like 2


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult