sursa foto: Inquam Photos
UPDATE 15.54. Ilie Bolojan a câștigat un nou mandat de președinte al Partidului Național Liberal, cu 1769 de voturi pentru, din cele 1842 de voturi exprimate (73 de voturi au fost anulate).
În cadrul Congresului PNL, Ilie Bolojan și-a prezentat echipa alături de care va conduce partidul în următorii ani, care îi include și pe noii membri PNL Oana Gheorghiu și Dragoș Pîslaru. La rândul său, Ludovic Orban a anunțat că va reveni în PNL în perioada următoare.
De asemenea, au fost luate hotărâri importante legate de premierul desemnat Adrian Veștea și susținătorii acestuia din partid - fie își prezintă demisia de onoare, fie vor fi excluși din PNL. Nu în ultimul rând, Ilie Bolojan a anunțat că PNL, USR și UDMR au lucrat la un „pact pentru România” și aceste partide sunt dispuse să revină la guvernare, însă fără PSD.
UPDATE 14.32. PNL a adoptat două măsuri importante, în cadrul Congresului: în primul rând, reafirmarea faptului că partidul nu va mai face coaliție cu PSD (o singură abținere, niciun vot împotrivă).
De asemenea, a fost adoptată o hotărâre prin care li se cere demisia mai multor membri ai partidului, până luni la ora 12. Este vorba despre Adrian Veștea, Lucian Bode, Hubert Thuma, Alina Gorghiu și Rareș Bogdan (hotărâre adoptată în unanimitate). În caz contrar, Biroul Permanent al partidului va demara procedurile de excludere a acestora.
Trebuie precizat că Adrian Veștea, parlamentarii PNL care îl susțin și membrii filialelor care i se opun lui Ilie Bolojan nu sunt prezenți la Congres.
UPDATE 13.53. Ilie Bolojan a susținut un discurs în care a vorbit despre viitorul PNL și realizările Guvernului de când a preluat mandatul de prim-ministru. În cadrul discursului, președintele PNL a precizat: „Astăzi nu dăm pe nimeni afară, nu reglăm conturi, dar cerem o alegere, e un lucru de bun simț: dacă este pe direcția partidului și respectă deciziile; sau dacă nu, o demisie de onoare, dacă există onoare, dar n-am văzut-o”.
Declarațiile lui Ilie Bolojan fac referire la Adrian Veștea - care a acceptat să formeze un nou guvern fără să aibă acceptul și fără să fi informat conducerea PNL -, dar și la parlamentarii PNL care îl susțin pe noul premier desemnat.
De asemenea, Ilie Bolojan a anunțat că, în această perioadă, PNL a lucrat alături de USR și UDMR și propun o „soluție pentru România”, un „pact timp de șase luni” și își asumă guvernarea în continuare: „Suntem sub un asalt teribil din toate părțile și cu toate armele. Strategia lor s-a bazat pe faptul că dvs. veți trăda. Sunt mândru de partidul nostru, care a rezistat! Aveți tot respectul meu, așa trebuie să arate un partid! Noi, în această perioadă, am lucrat împreună cu USR și UDMR și am gândit o formulă transparentă, pentru a propune o soluție pentru România! Propunem un pact pentru România timp de șase luni, ne asumăm guvernarea”.
UPDATE 13.26. Ilie Bolojan a urcat pe scenă și i-a invitat alături de el pe membrii echipei sale: propunerile de prim-vicepreședinte (Dan Motreanu), Secretar General (Robert Sighiartău) și vicepreședinți (Mircea Abrudean, Ioan Popa, Siegfried Mureșan, Oana Gheorghiu, Alexandru Muraru, Dragoș Pîslaru, Florin Roman și Gabriela Horga). De asemenea, pe scenă au urcat și președinții de filiale județene ale PNL.

UPDATE 12.41. Fostul premier Ludovic Orban, care a deținut și funcția de președinte PNL între 2017 și 2021, este invitat la Congresul PNL și a anunțat că se va întoarce în partid. În prezent președinte al Forței Dreptei, Ludovic Orban a fost primit cu aplauze și i-a anunțat pe liberali, într-un discurs, că se reîntoarce „acasă”.
ȘTIREA INIȚIALĂ. Președintele PNL, premierul Ilie Bolojan, candidează pentru un nou mandat în fruntea partidului, în cadrul Congresului care are loc duminică, începând cu ora 12.
Ilie Bolojan propune următoarea echipă de conducere a partidului, alături de el: Dan Motreanu (prim-vicepreședinte); Robert Sighiartău (Secretar General); precum și vicepreședinții Mircea Abrudean, Ioan Popa, Siegfried Mureșan, Oana Gheorghiu, Alexandru Muraru, Dragoș Pîslaru, Florin Roman și Gabriela Horga.
Vice-premierul Oana Gheorghiu și Ministrul Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, s-au înscris recent în PNL, înaintea Congresului.
Congresul PNL, la care au fost invitați peste 2.500 de delegați din toată țara, este organizat în contextul în care Adrian Veștea a fost desemnat de președintele Nicușor Dan pentru a forma un nou guvern. Veștea ocupă în prezent funcția de prim-vicepreședinte PNL și a acceptat nominalizarea fără a avea sprijinul partidului și fără ca Ilie Bolojan sau alți lideri să fi fost informați.
În cadrul unei ședințe desfășurate la începutul săptămânii, PNL a anunțat că nu susține guvernul Veștea și că îl somează pe acesta să își depună mandatul, lucru care nu s-a întâmplat. Pe cale de consecință, Adrian Veștea, precum și parlamentarii PNL care au anunțat că îl susțin și ar vota instalarea guvernului, ar putea fi excluși din partid, în cadrul congresului de duminică.
Inițial, Adrian Veștea anunțase că va candida împotriva lui Ilie Bolojan, pentru postul de președinte PNL, însă ulterior s-a retras din cursă.
În altă ordine de idei, Ciprian Ciucu, primarul Capitalei și singurul actual prim-vicepreședinte al PNL care îl susține pe Ilie Bolojan, a anunțat că nu va candida din nou pentru această funcție din urmă, după ce a fost pus sub control judiciar de către DNA.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp




Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.