Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Conjurația impostorilor. Înfrângerea României de la Consiliul de Securitate – un eșec previzibil

Dăncilă, Meleșanu, ședință de Guvern

Foto: George Călin/ Inquam Photos

Conducerea Ministerului Afacerilor Externe minte din nou, așa cum obișnuiește să o facă de o vreme încoace. După ce a mințit la alegeri, după ce a mințit grosolan în raportul despre alegeri, azi minte despre eșecul umilitor al României pentru obținerea unui loc în Consiliul de Securitate.

MAE spune deci că pregătirile pentru candidatura României au început târziu, în 2017. Ceea ce este o minciună grosolană. Am avut onoarea să fiu ambasador al acestei minunate țări între 2012 și 2016 și pot să spun, fără să fie nevoie de detalii, că MAE și Corpul diplomatic al României au început să lucreze cel puțin din 2014 la pregătirea strategiei pentru obținerea acestui loc nepermanent în CS. Cu o strategie inteligentă, cu diplomați de calitate, cu schimburi bilaterale frecvente, cu acțiuni de curtoazie și reciprocități, ofensiva diplomatică a României a dat rezultate foarte bune, obținându-se promisiuni ferme de sprijin pentru România din partea a numeroase țări. Două grupuri de țări, parțial convergente, erau cu deosebire interesante: grupul țărilor arabe și grupul țărilor africane, adică în jur de 70 sau 80 de voturi. 

Mai trebuie precizat un aspect puțin cunoscut: România dispune de peste 100 de misiuni diplomatice în lume, cu mult peste numărul ambasadelor micului stat baltic, foarte puțin cunoscut pe continentul african sau în lumea arabă. România pornea așadar cu un avantaj considerabil, provenit și din capitalul de imagine pozitivă de care dispuneam încă (acum câțiva ani) în aceste părți ale lumii: România a oferit mii de burse în anii 80 studenților din numeroase țări africane și arabe, iar mulți dintre aceștia au ajuns azi personalități importante și influente în țările lor.

Dar acest capital de imagine, binevenit fără îndoială, nu este de ajuns în astfel de situații de negociere, în care pentru fiecare promisiune de vot favorabil din partea unei țări partenere, România trebuia să se angajeze cu altceva, bunăoară să susțină acea țară pentru un post într-o altă structură internațională. Iar asta s-a întâmplat de multe ori în ultimii cinci ani, grație unui efort remarcabil al diplomaților români, care au știut, cu profesionalismul și cu patriotismul lor, să ducă la bun sfârșit multe din negocierile favorabile țării noastre. E bine de știut că România a cheltuit mulți bani în acțiuni de promovare, în nenumărate misiuni în țări îndepărtate ale unor delegații ministeriale, parlamentare, academice, economice, toate animate de acest obiectiv foarte important.

Prin urmare, nu e adevărat că România a început doar în 2017 pregătirile pentru obținerea acestui loc în CS. În 2017 a început compromiterea șanselor României de a obține acest loc. Rațiunea înfrângerii umilitoare de azi în fața Estoniei se află în instrumentalizarea diplomației române în folosul unei rețele de interese private, pe fondul combinației letale între inconștiența prim-ministrului și slugărnicia interesată a celor care se află la conducerea MAE de doi ani încoace.

Mai există un factor de care trebuie ținut seama când încercăm să înțelegem acest eșec: îndelunga absență a Președintelui – ca titular al politicii externe – din relațiile cu țările din afara Europei. Nu am cunoștință ca vreun șef de stat african să fi vizitat România în ultimii cinci ani. Invers, nu-mi aduc aminte nici ca Președintele să fi efectuat vreo vizită în lumea africană sau în cea arabă. Adăugați la aceste lumi America de Sud și o bună parte din Asia și veți înțelege „discreția” cu care șeful statului s-a manifestat în afara spațiului european, lăsând pe seama unui guvern incompetent relații vechi sau relații sensibile de care ar fi trebuit să se preocupe cu prioritate. 

Cu siguranță, pentru mulți din diplomații români, eșecul de la New York nu este o surpriză. Numirile haotice de ambasadori, politica improvizată de personal, nepotismul și numirile de la partid și din alte structuri în misiunile diplomatice ale unor oameni care nu au avut niciodată vreo tangență cu diplomația, toate acestea au contribuit la acest rezultat catastrofal, dar previzibil. Dacă adăugăm aici și sceneta de proastă calitate a anunțului mutării ambasadei României din Israel, anunț care a iritat și lumea arabă, dar și partenerii europeni, dacă mai punem aici și bădărănia agresivă cu care puterea de la București s-a manifestat în relația cu partenerii europeni – avem toate ingredientele unui dezastru diplomatic anunțat.

Nu cred că în acest moment poate să existe eșec diplomatic mai mare pentru țara noastră. Şi nu cred că, după tot ce s-a întâmplat în ultimele două săptămâni, conducerea MAE mai poate pretinde să rămână în funcție. După ce corupția și ticăloșia au compromis votul românilor din Diaspora, a venit vremea ca România însăși să fie umilită în plenul ONU de aceiași iresponsabili corupți. Demisia lor e un act de reparație și o eliberare a țării de povara acestei ticăloșii care ne apasă ca o mantie neagră și grea. Rămânerea lor în funcții este continuarea agoniei unei țări care își pierde pe zi ce trece reperele și aliații. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Chiar dacă prim-ministrul nu spunea nimic despre mutarea ambasadei din Israel rezultatul ar fi fost același. Lipsa de armonizare a puterii executive bicefale în domeniul politicii externe nu poate să aibă alt rezultat atâta timp cât „unul trage hăis, iar celălalt trage cea” ! Președinția trebuia să prezinte în fața parlamentului strategia de politică externă a României la care să se „înjuge” toate forțele politice. În lipsa unei viziuni comune și clare nu vom avea decât acuze pentru eșecuri și „bătăi cu pumnii în piept” pentru realizări ( până acum nu a fost cazul de așa ceva ).
    Sau poate nu înțelegem noi și de fapt strategia politicii externe tocmai asta este, să lucrăm la „mai multe capete” și vedem de unde ne pică ceva.
    • Like 3
    • @ Voicu Nicolae
      Nu ar fi fost același lucru! Ar fi fost normal ca să respecte constituția țării. Politica externă este condusă de președinte și nu de premier. Mai mult zona psd care dă guvernul a fost tot timpul împotriva legilor, împotriva Uniunii Europene și împotriva președintelui și a românilor!
      • Like 4
    • @ Mihai Sava
      Paul check icon
      Nu are rost sa argumentezi cu postaci alde pesedisti de tipul Voicu Nicolae. Ei nu au argumente ci numai... figuri. Președintele trebuia sa facă... de parca javrele alde pesediste cu dragnea in frunte au întrebat pe cineva înainte sa se declare reprezentanții României și sa susțină mutarea ambasadei la Ierusalim. Sau acum, după de au luat-o pe cocoașa la europarlamentare și președintele le-a propus o înțelegere pe justiție... viermele tariceanu l-a refuzat direct și proasta satului o scalde cu n’spe puncte. Locul alde pesedeului atât ca ideologie cât și ca personal e la gunoi.
      • Like 0
    • @ Mihai Sava
      Paul check icon
      Nu are rost sa argumentezi cu postaci alde pesedisti de tipul Voicu Nicolae. Ei nu au argumente ci numai... figuri. Președintele trebuia sa facă... de parca javrele alde pesediste cu dragnea in frunte au întrebat pe cineva înainte sa se declare reprezentanții României și sa susțină mutarea ambasadei la Ierusalim. Sau acum, după de au luat-o pe cocoașa la europarlamentare și președintele le-a propus o înțelegere pe justiție... viermele tariceanu l-a refuzat direct și proasta satului o scalde cu n’spe puncte. Locul alde pesedeului atât ca ideologie cât și ca personal e la gunoi.
      • Like 1
  • Felicitari pentru articol.
    • Like 4
  • IN ARTICOL SE AFLA ESENTA RASPUNSULUI ... - din pacate !!!
    Numirile haotice de ambasadori, politica improvizată de personal, nepotismul și numirile de la partid și din alte structuri în misiunile diplomatice ale unor oameni care nu au avut niciodată vreo tangență cu diplomația, toate acestea au contribuit la acest rezultat catastrofal, dar previzibil. Dacă adăugăm aici și sceneta de proastă calitate a anunțului mutării ambasadei României din Israel, anunț care a iritat și lumea arabă, dar și partenerii europeni, dacă mai punem aici și bădărănia agresivă cu care puterea de la București s-a manifestat în relația cu partenerii europeni – avem toate ingredientele unui dezastru diplomatic anunțat.
    • Like 8
    • @ Nica Laurentiu
      Presedintele a facut ceva concret?
      • Like 0
  • Să nu uităm că cel mai important vot favorabil României , votul țărilor cu religie musulmană din orient și Africa cca 70 de țări, datorită faptului că Ierusalimul este un oraș simbol pentru religia musulmană, ca și pentru cea creștină iar o incultă vremelnic postată în a doua funcție din statul român a dat mai multe declarații inacceptabile pentru orice om politic dar mai ales pentru diplomație, referitor la schimbarea capitalei statului Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, acest vot a fost dat altei țări mai ales pentru faptul că trădarea prietenului este mai grea decât o simplă acțiune a unuia neutru!
    • Like 7
    • @ Mihai Sava
      cromium check icon
      si multi prieteni mai avem prin tarile arabe...noroc ca avem destule coarde sa le trimitem pesches in Serai... Am o ruda care a fost aruncata de la etajul 50 pentru ca a refuzat sa faca sex cu un araboi desi a fost angajata ca menajera .Fiul ei a crescut cu ura fata de araboi si nu as putea sa il contrazic pe tema asta.Pe de alta parte amandoua Americile si Europa se duc an de an cu peschesuri la araboi si africani doar , doar le-or mai pica ceva diamante si petrol moca...Le construim armament , drone etc...ca sa se bombardeze intre ei si mai tare si sa ne trimita si mai multi dintre saracii lor pe cap, pe urma ne miram de nazisti , traditionalisti si nationalisti... Esenta politicii este schizofrenia oricum. Si sa nu uitam ca guvernul nostru are consultanti israelieni care culmea, la 70 de ani de la Auschwitz, au ajutat unei propagande de tip nazist! Pentru bani fac orice nenii astia la fel cum scrie si aici: https://en.wikipedia.org/wiki/The_Holocaust_Industry
      • Like 1
    • @ cromium
      Criminali sunt peste tot, îmi pare rău ptr ruda dumneavoastră! Dar aici era vorba de relații de prietenie interstatale distruse de niște cretini care habar nu au despre relațiile dintre state.
      • Like 4
    • @ Mihai Sava
      cromium check icon
      Gresit! Astia au habar si chiar mai mult de atat, au nevoie sa ne izoleze ca sa faca ce vor cu noi. Doar nu va inchipuiti ca Dancila conduce Romania...Ce nu intelege lumea cu adevarat si vad multe comentarii propagandistice fara suport real e ca nu doar rusii ori americanii ne vor bogatiile ci TOTI , inclusiv noi insine, 14 milioane de mici tradatori fara mama , fara tata, fara frati, fara surori, si ca practic se duce un razboi nu impotriva vestului sau estului ci Romania a devenit un teren de joaca al corporatiilor straine canadiene, americane, rusesti, frantuzesti, israeliene, grecesti, nemtesti ,austriece , arabe, israeliene, etc...E razboiul lor in care ne angreneaza pe noi.Cu cat populatia e mai pasiva de o parte sau mai activa de alta cu atat trage mai mult la cantar intr-o parte si pe talerul cantarului sunt mai multe partide, nu doar doua. Unora dintre acestia, exact cei mai puternici dintre ei, le convine orice situatie pentru ca au contracte ferme cu Statul sau diversi oameni cheie si oamenii cheie nu apar la televizor.Aia sunt de fapt cei mai periculosi, cei care sunt asigurati in orice situatie si carora exact dezordinea controlata le face cel mai bine.Ceea ce noua ne apare ca o dezordine totala, altora le apare doar ca o combinatie din cateva sute pe o tabla de sah pe care noi, oamenii de rand nu o putem vedea.Noi traim ca pestisorii in valtoare, ne bucuram de moment, altii construiesc relatii economice de sute de ani si nu se opresc cand credem noi, asta, in cazul in care ii cunoastem cine sunt! Nu sustin un determinism total al situatiilor politice ci un nedeterminism previzibil.
      Marea problema a Romaniei este Constitutia care permite aceste derapaje si ca simbolurile unui stat(prim ministrul, presedintele, deputatii, senatorii) sa devina niste simboluri usor manipulabile, dar asta se intampla la un nivel diferit si in tari pe care le admiram pentru democratie...sau le admiram pe vremuri mai degraba, acum nu mai suntem copii si ii admiram cu un ochi deschis in timp ce un altul il folosim ca sa admiram visurile proprii.
      • Like 3
    • @ cromium
      Probabil pentru că cei care ne conduc sunt niște cozi de topor și astfel pot câștiga alții de pe urma noastră! Dar v-ați gândit dacă am avea primari ca la nemți care nu iau indemnizații, că am putea și noi să trăim un pic mai bine?
      • Like 1
    • @ Mihai Sava
      cromium check icon
      Ar trebui mai intai sa avem mentalitatea de turnator in favoarea legii pe care o au nemtii.Aia, cum vad cea mai mica neregula, dau imediat telefon la politie.Noi avem mentalitate de ciubucari: ce imi dai ca sa nu te spun la politie? Romania are nevoie de procesomani de profesie, unii care altceva nu fac decat sa pandeasca filmeze si actioneze in justitie pe oricine face o prostie.Olanda a raportat anul trecut 0 detinuti in puscarii.Noi avem de ascutit multe tepe...O tara fara justitie nu are nici o valoare.Romania e terenul ala viran pe care maidanezii mananca japonezi, bebelusi si copii de 4 ani.Am locuit 3 ani in bucuresti si am fost de doua ori sa imi fac antirabic...pana nu a murit un copil mancat de caini nu s-a luat nici cea mai mica pozitie si nici acum nu e prea grozav.In UK, in orice oras te duci poti sa te plimbi linistit la 2 noaptea prin cele mai intunecate colturi ca nu ti-e frica nici macar ca o sa fii latrat. Acolo nici la biciclete nu latra cainii .In Bucuresti m-as mai intoarce doar dupa o ploaie buna sa culeg ciuperci si sa masor radiatiile.In Romania deja ma simt strain, simt ca aceasta tara nu-mi apartine catusi de putin si ca ca eu sunt doar un obiect in proprietatea ei.La un eventual razboi va spun ca dezertez primul si omor pe oricine se apropie de mine cu vreun ordin de incorporare.Nu mai lupt pentru aceasta tara nici cu pretul vietii.Sper sa dispara complet de pe harta si invat bucuros germana daca de maine am fi anexati Germaniei, iar daca imi aud copiii ca mai sufla un cuvant in limba romana le mut gura din loc si le fac fundul plita.
      • Like 1
    • @ Mihai Sava
      cromium check icon
      Nu stiu ce Dumnezeu se tot dubleaza cometariile cand reeditez...
      • Like 0
    • @ cromium
      Paul check icon
      Bine bă revoltatule, dacă nu te mai doare de România, de ce mai propui pe aici soluții pentru cum sa îmbunătățești situația in România? - cu care soluții, cel puțin schimbarea mentalității din ciubucar in turnător sunt și eu de acord. Ești fie masochist - România îți face rau, dar nu poți sa o lași, fie cel mai bun postac sovietic pe care l-am văzut pana acum - asociezi idei pertinente de schimbare in bine a țării cu o retorica antinațională.
      • Like 1
    • @ Paul
      cromium check icon
      Rusii dimpotriva, inca de cand se pregateau sa anexeze pentru prima oara Basarabia, in secolul 18, isi infiltrasera agenti care spuneau ca Basarabia e o tara manoasa, bogata, autosuficienta si care nu are nevoie de aliati, tocmai pentru a o desparti de turma. Acelasi lucru l-au incercat si Dragnea si consilierii israelieni ai PSD-ului. Eu zic fix pe dos: daca am fi anexati cu forta de catre Germania am avea cel mai mult de castigat. Au invatat parintii nostri rusa cu forta, eu as fi dispus sa invat limba Germana de bunavoie si sa-mi schimb si numele dat de parinti. Exact interpretarea gresita a suveranitatii acestei tari este cel mai mare pericol pentru ea si daca studiezi un pic istoria noastra vei vedea ca abia de am avut 200 de ani de suveranitate adevarata in 2100 de ani.
      • Like 0
    • @ Paul
      cromium check icon
      ce mama naibii se posteaza de atatea ori un comentariu?
      • Like 0
    • @ Paul
      cromium check icon
      idem...triplarea comentariului
      • Like 0
  • LEgat de vizite.....Sa nu uitam ca unul dintre reprosurile majore aduse Presedintelui Romaniei este ca ,,se plimba"....Acum mai e si nuantarea aceasta speciala cum ca ,,nu se plimba prin tarile africane".....Deci reprosul daca ar fi intemeiat ar avea mai multe fatete. ,,Se plimba mult prin strainatate" - zic cei ce habar nu au ce atributii de politica externa are Presedintele Romaniei.
    ,,Nu se plimba prin tarile africane" - zic altii facand abstractie de faptul ca (poate) are alte prioritati.
    ,,Se plimba mult prin strainatate - dar fara folos" - ar fi o critica cu adevarat intemeiata DACA ar fi si probata in concret !!!!!
    Cati credeti ca au inteles insa rationamenul celor etalate mai sus ? - Turma vede doar ca ,,se plimba" - nimeni nu are habar de atributiile constitutionale.....Urmeaza alti adversari , mai subtili, care stiu care sunt atributiile dar considera ca altceva ar trebui sa faca presedintele...
    • Like 2
  • LEgat de vizite.....Sa nu uitam ca unul dintre reprosurile majore aduse Presedintelui Romaniei este ca ,,se plimba"....Acum mai e si nuantarea aceasta speciala cum ca ,,nu se plimba prin tarile africane".....Deci reprosul daca ar fi intemeiat ar avea mai multe fatete. ,,Se plimba mult prin strainatate" - zic cei ce habar nu au ce atributii de politica externa are Presedintele Romaniei.
    ,,Nu se plimba prin tarile africane" - zic altii facand abstractie de faptul ca (poate) are alte prioritati.
    ,,Se plimba mult prin strainatate - dar fara folos" - ar fi o critica cu adevarat intemeiata DACA ar fi si probata in concret !!!!!
    Cati credeti ca au inteles insa rationamenul celor etalate mai sus ? - Turma vede doar ca ,,se plimba" - nimeni nu are habar de atributiile constitutionale.....Urmeaza alti adversari , mai subtili, care stiu care sunt atributiile dar considera ca altceva ar trebui sa faca presedintele...
    • Like 0
  • O noua confirmare a fortei si a marsavei intentii pe care le reprezinta agentii sovietici inca in viata si agentii pro-rusi din Romania. Pare o utopie ca noi sa mai scoatem vreodata cu adevarat capul din mocirla asta. Unde sunt partidele din opozitie?!!! Pareau atat de puse pe fapte mari...
    • Like 0
    • @ Adriana Negruti
      Bun.....!! CE ati vrea sa faca opozitia acum.......DAR inainte de toate - CE posibilitati reale are, la acest moment, opozitia ?? - Sper ca nu va incadrati la categoria celor care ,,nu cuvanta".....
      Ma refer la ,,turma" celor care vor, spre exemplu , ca ,,presedintele sa faca ceva". Mai precis, indivizii care se intreaba ,,ce a facut presedintele??" .....inainte insa de a citi CONSTITUTIA si vedea ,,CE POATE" , conform acesteia, sa faca presedintele ! - Si pentru a risipi suspansul creat - si a nu ramane dator = dau doar doua exemple (suficiente pentru mine) referitor la activitatea presedintelui - Imediat dupa alegerea sa - domnul Iohannis a taiat elanul Parlamentului in problema amnistiei si gratierii....in jurul careia gravitau toti (in principal V.Ponta)).
      Un al doilea exemplu ar fi - combaterea cu succes a proiectului de lege care ar fi permis primarilor condamnati cu suspendarea executarii pedepsei sa isi duca mandatul la sfarsit !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!1
      Probabil ca lista ar putea continua.......Poate chiar rezultatul referendumului pe justitie ar ocupa un loc important pe lista realizarilor Presedintelui Romaniei.
      Ca sa nu pierdem insa firul discutiei - precizati concret , nu doar retoric, ce ati vrea sa faca partidele din opozitie.....care sunt acele partide....Si alte detalii pe care le considerati necesare. Simpla plasare a unor lozinci e doar pentru a incita spiritele celor ,,saraci cu duhul".....
      • Like 1
    • @ Nevi Dagosaiel
      Eu nu stiu ce ar putea face altceva decat sa sustina demisia lui Melescanu. Sa speram ca acest guvern va fi demis. Da, aveti dreptate, in situatia actuala suntem prinsi ca intr-o menghina. Au puterea. Au lucrat bine agentii de influenta care au dus la rezultatul alegerilor din 2016. Dar sunt sigura ca exista posibilitatea de a face mai mult, ca opozitie, dar nu exista curajul necesar. Poate ca, de fapt, opozitia (PNL, USR+PLUS, PMP) e de opereta (sinecuristi cu rol decorativ si efect de scena) si noi, ca niste copii, speram sa rupa norii....
      • Like 1
    • @ Adriana Negruti
      cromium check icon
      Majoritatea politicienilor sunt familiile unor membri ex- FSN, interlopi imbogatiti prin jaf si complice la distrugerea controlata a economiei Romanesti.
      Averile lor au fost spalate prima data la Revolutie.Milionul de dolari facut din ciubucuri , ness-cafe si tigari Kent la minister .Cand Rugina propunea reforma fiscala imediat dupa Revolutie, nimeni nu a vrut sa auda pt ca erau multi bani romanesti nefiscalizati de schimbat in dolari.Legea 18 a Ilicitului a fost prima care a fost anulata.De aia care erau deja in dolari stia Securitatea bine mersi.Acum au transferat si inmultit averile catre nepoti si toate rudele.E imposibil sa mai dai de fundul gaurii dupa 30 de ani.
      • Like 2
    • @ cromium
      E, intr-adevar, cum spune si articolul, tara plina de gauri cu batracieni si reptile...greu sa se ridice niste politicieni tineri in asemenea promiscue dedesupturi...Cine sa ne curete de propria mizerie a calitatii umane precare? Mai ales dupa un comunism ce si-a jucat un rol covarsitor in a crea omul nou, fara mama, fara tata, mai ales in reteaua pcr-isto-securista, profitorul perfect de prostia omeneasca!!! Acum, acesti fosti profitori de comunism au facut niste gheare gigantesti in a-si apara cu lacomie averile si folosesc in mod marsav mass media in favoarea clasei lor, va spun de-asta ma tem ca opozitia e doar de opereta!!!
      • Like 1
    • @ Adriana Negruti
      cromium check icon
      Am cunoscut un nigerian care spunea scum in copilarie a cunoscut saracia extrema, jucariile lui normale fiind ak47 si grenadele ofensive , ca intr-o singura noapte, parintii lui sa devina milionari in dolari prin exterminarea unui politician si a familiei, tatal sau fiind un militar angrenat intr-un puci...Apoi a fost dat la scoala si trimis sa obtina o diploma la o universitate de top din occident.Asa se spala rusinea unei generatii, prin odrasle...Mai rau e ca reptilele noastre nu isi mai trimit copiii la scoala sa invete ci sa se faleasca cu ultimul automobil de fite, ca in bancul cu seicul si fiul lui trimis la studii peste hotare: Tata, colegii de la scoala fac numai glume despre mine pentru ca eu vin la scoala cu Ferrari si ei cu trenul.Lasa taticule ca iti trimite tata acum 100 de milioane de dolari sa iti iei si tu tren!
      • Like 1
    • @ Adriana Negruti
      cromium check icon
      greseala
      • Like 0
    • @ cromium
      Da, o dam pe gluma, dar asa este la scara aceasta se discuta....acesti oameni din reteaua pcr-isto-comunista impanata cu agenti sovietici nu dau nici-o ceapa degerata pe Romania, ei se simt mandri ca au ajuns bogati si merg la orice cacialma, ca si-au pus deoparte pentru propria lor familie, de restul nu le pasa!!! Ca si in Africa, nici-o diferenta!!!
      • Like 0
    • @ Adriana Negruti
      cromium check icon
      Astia nu sunt agenti rusi doamna scumpa:
      http://www.ziare.com/laura-codruta-kovesi/dna/black-cube-de-la-tentativa-de-compromitere-a-lui-kovesi-la-cea-de-salvare-a-lui-weinstein-doua-ratari-de-rasunet-1488359
      E cam uzata moneda asta...Cata vreme Armata Romaniei achizitioneaza armament de la firme israeliene nu putem fi prea vocali impotriva acestora si de aia PSD-ALDE a avut succes in angajarea de agenti israelieni pentru campanie si tot ei pe usa din spate i-au eliberat pe agentii Black Cube .
      • Like 0
  • Bătrânii comuniști, gen Meleșcanu, nu-și recunosc niciodată greșelile!
    • Like 5
    • @ Mihai Sava
      dan check icon
      Nu numai ca nu recunosc dar dau vina pe altcineva cand este vorba de ei .
      Niste ticalosi.
      • Like 1
    • @ Mihai Sava
      - da' cine mama dr. si le recunoaste ?? ....................
      • Like 0
  • cromium check icon
    Este si un aspect pozitiv in asta:vorba unui prieten al meu "Cel mai bun lucru pe care l-ar face Romania ar fi sa declare razboi americanilor si sa se lase apoi cucerita ;)" Daca se intampla ceva aiurea in politica interna, de acum incolo Castile Albastre au voie sa intre in Romania ca in branza , sa bombardeze Casa poporului si toate gaurile de sobolani unde stau toate lighioaiele din politica romaneasca.Sincer, visez o ciuperca atomica asupra Bucurestilor.Sa se duca dracului cu totul acel oras si sa se mute capitala Romaniei la Cluj Napoca.Prefer sa fie condusa Romania de pe turela unui tanc NATO, decat din parlamentul actual al Romaniei.Bucurestiul traieste intr-o bula, un oras plin de drogati si interlopi plus ciocoii aspiranti.Restul tarii poate sa arda.. Mai bine sa va va bombardeze americanii inca odata daca va bateti joc de restul tarii.Construim noi alta Casa a poporului daca e musai nevoie, dar unde vrem noi de data asta.Noi v-am adus marmura pentru metrou . tot noi putem face alta . Dupa razboi bunicii nostri strigau cu pistolul la ceafa "Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus".Putem face asta si in fata tancurilor americane.Suntem asi la pupat in fund eliberatorii de profesie.Va tradam pe o ciocolata Heidi "pentru Germania" facuta la Bucuresti si un Chewing gum "made in china for USA" de data asta.
    Nu uitati ca a fost inaintat un raport catre ONU ce demonstreaza ilegitimitatea si intentii clare de genocid ale guvernului PSD si ONU deja a dat unda verde in acest sens.Avem un guvern care daca nu se trezeste la realitate va fi eliminat fizic si noi o sa fim ghizii soldatilor NATO lingandu-ne pe degete de ciucalata.Ba Limba, unde a intrat ala din Ferrari? Uite-acolo nenea, acolo a intrat !
    • Like 1
  • Sa inteleg ca "...instrumentalizarea diplomației române în folosul unei rețele de interese private... " a inceput abia in 2016, in momentul cand Dvs. ati parasit postul de ambasador ?
    • Like 0
    • @ Mos Craciun
      check icon
      Dacă atîta puteți, da.
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult