Contele de Monte Cristo - filmul francez al anului vine cu surprize care au parfum românesc

Foto Pathé - Chapter 2 - Album / Album / Profimedia

Am ratat Contele de Monte Cristo de trei ori la Paris în vara asta - cred ca planetele și-au zis că trebuie să-l văd la București, în sala care poartă numele unei actrițe care rimează cu numele meu. Recent am ajuns în sfârșit să-l văd la cinema Elvire Popescu și a meritat așteptarea.

Nu mă duc la film din cauza părerilor din jur sau pentru că „este un succes”. Din contra, de multe ori fix asta mă împiedică să pun un film pe lista mea. Dar când am prieteni buni care nu merg de două ori la cinema pentru același film și totuși, au făcut-o pentru Monte Cristo și și-au luat și copiii adolescenți, am zis să-mi mai las obiceiurile de o parte.

Unul dintre marile succese franceze ale anului, Contele de Monte Cristo, a fost lansat în iunie în Franța, după o premieră la Cannes, și a bătut rapid scorul făcut de Emilia Perez, rămânând atât în topul filmelor 2024 cât și al celor mai de succes producții franceze din toate timpurile. La sfârșit de octombrie depășea 9 milioane de spectatori în sălile de cinema. Și la cinema am înțeles de ce. Știm cu toți povestea lui Edmond Dantès, o mare tragedie romantică, ceea ce nu ne împiedică să căutăm să o vedem din nou. Romanul lui Alexandre Dumas este un mare clasic care tratează o temă atât de universală încât va putea fi regândită și reinterpretată la infinit, fără să ne plictisim de ea, indiferent de generații, lucru demonstrat de impactul recent al peliculei.

Filmul semnat de Alexandre de La Patellière și Matthieu Delaporte rezervă multe surprize, atât de casting cât mai ales de scenariu. Cred că este remarcabilă munca lor de scenariști și cum au reușit să facă să încapă cele 1 300 de pagini ale romanului într-un film. În mod normal, ar fi însemnat vreo 4 000 de pagini de scenariu în condițiile în care de obicei este vorba de 140. Chiar dacă tema centrală rămâne răzbunarea, Monte Cristo de 2024 nu seamănă nici cu personajul lui Richard Chamberlain (unul dintre primii Monte Cristo pe care i-am văzut), nici cu Jean Marais, Jacques Weber sau Dépardieu (care mi s-a părut cel mai prost și departe de rol, en passant fie zis).

Monte Cristo-ul lui Niney este și el mânat de dragoste și sentimentul ca i-a pierdut pe cei (foarte) dragi, dar este fragil, și sub toată întunecimea lui nu poate să nu-ți fie drag. Și nu-l poți considera foarte manipulator comparat cu alte personaje din film, ca de exemplu de Villefort, chiar dacă știm ca el este. Se vede că Pierre Niney s-a bucurat realmente de rol și s-a gândit ce poate aduce nou în 2024 unui personaj din 1800 care să-l facă memorabil. Și cred ca i-a reușit, contele lui este superb și trece prin răzbunare ca să poată învăța iubirea și iertarea necesare pentru a redeveni om.

Personal abia așteptam să o văd pe Anamaria Vartolomei, actrița de origine română care fascinează de câțiva ani cinematografia franceză și nu prididește cu proiectele. Mă bucură faptul că este aici alături de cei mai importanți actori francezi ai momentului ca Pierre Niney, un Monte Cristo dark și încărcat, Laurent Lafitte, un Gérard de Villefort vicios și plin de secrete, Bastien Bouillon, un Ferdinand de Moncerf laș și complexat, Anais Demoustier, minunată ca Mercédès Herrera sau Julie de Bona, soția lui Danglars, interpretat de un Patrick Mille odios. Iar în rolurile secundare ce surpriză să-l regăsesc pe Pierfrancesco Favino / Abatele Faria, pe care tocmai ce l-am văzut cu o seară înainte în « Maria » lui Pablo Larraín.

foto : Jerome Prebois / AFP / Profimedia

Nu știam însă că Vartolomei, câștigătoarea unui César și ambasadoare Chanel, are un rol principal ca Haydée și influențează subtil tot filmul. Este misterioasă, atrăgătoare ca orice lucru interzis și periculos, vorbește românește și are aici cu totul altă relație cu Dantès decat cea din roman, una mai sănătoasă, mai simplă și realistă.

Anamaria este superbă, iar cadrele cu ea atent gândite să aducă aminte de tablourile impresioniștilor. Ba chiar am crezut că văd un pic de inspirație de la Theodor Aman. Și ce plăcere să o vezi purtând o autentică ie românească - da, subiectul « balcanic » este tratat serios și documentat à la carte de data asta. Referințele către România sunt multe, de la look-ul dark al contelui la scenografie, muzică sau costume.

Laurent Lafitte, coleg de Comédie Française cu Pierre Niney de vreo 10 ani, este un actor impresionant pe care-l urmăresc cu mult interes mai ales in ultima vreme, de când alege să fie « the really BAD guy ». Aici a compus cu de Villefort un personaj negativ atât de machiavelic și ingenios, încât este cel mai interesant salaud din film. Calculat și alunecos, Lafitte este atât de credibil încât nu m-aș duce nici pentru un week-end la Marsilia dacă aș sti că el este primarul acolo. Iar scena în care discută relaxat la masă despre ce sunt străinii și ce înseamnă ei pentru societate, mi s-a părut foarte actuală și inteligent introdusă ca discurs în film.

Recunosc, îmi era tare dor în perioada asta de un film de capă și spadă, de costume și decoruri frumoase așa cum știu atât de bine să creeze francezii. Și mi-am primit porția, iar adaptarea destul de liberă după Dumas este atât de bine ritmată încât nu am văzut cum au trecut cele aproape trei ore ale filmului. Am rămas, pe lângă un spectacol frumos pe care-l recomand, cu o idee legată de răzbunare

Când am citit prima oară cartea și eram adolescentă, mi s-a părut total aiurea să faci atâtea eforturi doar ca să te răzbuni după atâți ani într-un fel foarte sofisticat, indelung și să strici multe din vieților altora. Nu e doar pierdere de vreme. Dar când nu știm întotdeauna limita dintre răzbunare și justiție, cât de urgent devine să ne tragă alții de mânecă? Altfel poate fi prea târziu să ne oprim, pentru noi în primul rând, apoi și pentru cei din jurul nostru.

Spoiler alert - da, veți auzi vorbindu-se românește în film, dar nici când vă așteptați și nici de la cine vă așteptați.

PS. Taman ce am aflat un fun fact: cei doi regizori și-au promis să-și facă tatuaje dacă filmul lor va deveni un hit. Ceea ce face ca azi Matthieu Delaporte să aibă celebrele rândunele ale lui Edmond Dantès pe piept, iar Alexandre de La Patellière poartă mândru silueta lui Monte Cristo pe biceps.

Contele de Monte Cristo are premiera în cinematografe din 20 decembrie și este distribuit în România de Independența Film, cu sprijinul Programului Europa Creativă - MEDIA al Uniunii Europene.

articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp